MÉSTECĂ² s. f. (Bot.; regional) Răsfug (Chondrilla juncea). Tufe de mestecă se deslușeau prin grîu. SANDU-ALDEA, U. P. 163, cf. PANȚU, PL., H II 79. Foaie verde de mestec, Gheorghieș, fecior de grec, A avut case pe temelii Ș-o rămas în sărăcii. ȘEZ. III, 58, cf. PAMFILE, A. R. 72. - Pl.: mesteci. – Și: méstec (accentuat, din necesități prosodice, și: mestéc) subst. – De la mesteca¹. Cf. SCRIBAN, D.