mes sn vz mers¹

mes m. V. meș.

MERS, mersuri, s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.

MEȘI s. m. pl. (Înv. și reg.) Încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest.

mej sm vz meș

mers¹ sn [At: NECULCE, L. 42 / V: (reg) mes / Pl: ~uri, (îvr, 14) merse / E: merge] 1 Deplasare dintr-un loc într-altul Si: (înv) mersei, mergere (1), umblet. 2 (Îs) ~ul trenurilor (sau vapoarelor) Orar după care circulă trenurile (sau vapoarele). 3 (Îas; pex) Tabel sau broșură care cuprinde mersul (2) trenurilor. 4 (Îlav) Din ~ Fără a se opri, sau a opri pe altcineva din înaintare. 5 Fel de a merge al cuiva Si: (îvp) mersură (1), (rar) mersătură (1), pas, umblet. 6 Ritm sau viteză cu care merge cineva Si: (îvp) mersură (2), (rar) mersătură (2). 7 (Îcr întors) Plecare. 8 (Rar) Curs al unei ape curgătoare. 9 Ieșire a fumului, a gazelor etc. 10 Evoluție a unui fenomen, a unui proces etc. Si: dezvoltare, desfășurare. 11 Mod de desfășurare a unui fenomen, a unui proces etc. Si: curs, ritm. 12 (Îs) ~ înainte Progres. 13-14 (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. 15 (Îvr) Fel de a acționa. Si: procedeu.

mesti¹ smp vz meși¹

meș sn [At: CIHAC, II, 193 / V: (1) mej sm / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Trs) Inel care se formează anual în trunchiul unui arbore, mai ales în trunchiul unui stejar, și după care se calculează vârsta arborelui. 2 (Olt) Nod la lemne. 3 (Olt, Mun) Strat.

mești² smp vz meși¹

MERS s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.

MEȘI s. m. pl. Un fel de încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest.

MERS s. n. 1. Mișcare, deplasare dintr-un loc într-altul (a ființelor cu ajutorul picioarelor, a vehiculelor, a obiectelor cu ajutorul unei forțe din afară sau al unui mecanism etc.). De la un timp nici mersul nu mai ajută nimic, mă trîntesc iar jos. CAMIL PETRESCU, U. N. 340. Petre își iuți mai mult mersul. REBREANU, R. II 199. Trenul prinse a-și domoli mersul, pînă se opri de tot în gară. MIRONESCU, S. A. 132. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării. Se întoarce, așezîndu-și din mers firele de păr în care lucește lumina, C. PETRESCU, Î. II 271. ◊ Mersul trenurilor = orar după care circulă trenurile într-o țară; p. ext. tabelă sau broșură care conține acest orar. 2. Felul de a merge al cuiva, umblet. Subt mersul său ușor nici vreascurile nu trăsneau și nici așternutul moale și ruginiu de foi uscate și seci nu foșnea. HOGAȘ, M. N. 130. Ieși Zamfira-n mers isteț. COȘBUC, P. I 56. A trecut bădița dealul, Ii cunosc mersul și calul JARNÍK-BÎRSEANU, D. 96. ♦ Funcționarea unui sistem tehnic care consumă energie. Mersul ceasornicului. 3. Fig. Curs, dezvoltare, evoluție, înaintare, desfășurare. Păstra de la zi la zi... o condică amănunțită a lucrului în mers. C. PETRESCU, R. DR. 56. Preotul vorbea cu... ceilalți țărani despre mersul vremii. REBREANU, I. 23. Mi-e drag să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai romînesc. COȘBUC, P. II 203. ♦ Funcționare. Dacă însă un curios ar fi observat cu sînge rece mersul său [al teatrului], ar fi văzut cu întristare că nu are baze solide. NEGRUZZI, S. I 345.

MEȘ ², meșuri, s. n. (Regional) Fiecare dintre inelele care se formează anual în trunchiul copacilor și după care se poate recunoaște vîrsta acestora.

MEȘ¹, meși, s. m. (Mai ales la pl.) Un fel de cizmulițe fără toc, făcute din piele subțire, purtate mai demult peste ciorapi (și în încălțăminte); (azi, regional) papuci de pîslă. Bătu din palme... și se înfățișară doi slujitori cu meși galbeni în picioare. SADOVEANU, O. VII 20. Boierii cei mari se îmbrăcau cu ceacșiri roșii cu meși. GHICA, S. 501. Încălțat cu meși și papuci de saftian galben. FILIMON, C. 55. ◊ Expr. A-i da (cuiva) meșii = a-i da (cuiva) mîna, a cuteza. Să se ducă acolo, nu-i da meșii, căci_ nu știa ca ce drăcovenie să fie aia. ISPIRESCU, E. 255. Însă pe unde îl știe, Nu-i dă meșii să mai vie. PANN, P. V. III 22. A-l ține pe cineva meșii = a fi în stare, a putea. Ei, și dumneata ai vrea să te arunci, crezi că te țin meșii? M. I. CARAGIALE, C. 21.

MEȘ¹, meși, s. m. Un fel de cizmulițe din piele subțire, fără toc, purtate altădată peste ciorapi (sub încălțăminte); (astăzi, reg.) papuci de pîslă. ◊ Expr. A-i da (cuiva) meșii să... = a avea curaj să..., a cuteza. A-l ține pe cineva meșii = a fi în stare, a putea. – Tc. mest.

MEȘ², meșuri, s. n. (Reg.) Fiecare dintre inelele care se formează anual în trunchiul copacilor, după care se poate recunoaște vîrsta acestora.

MERS n. 1) v. A MERGE. 2) Deplasare dintr-un loc în altul (a oamenilor și a vehiculelor, pe căi de comunicație). * Din ~ fără a se opri. ~ul trenurilor orarul de circulație a trenurilor. 3) Mod de a merge; umblet. ~ ușor. ~ apăsat. 4) Mod de funcționare a unui sistem tehnic. ~ul motorului. 5) Felul sum se desfășoară un fenomen sau un proces. ~ul lucrurilor. /v. a merge

MEȘ ~i m. mai ales la pl. 1) înv. Încălțăminte fără toc, confecționată din piele foarte fină, purtată peste ciorapi, sub încălțămintea de stradă. 2) rar Încălțăminte de casă din pâslă. /<turc. mest

mers n. 1. modul de a merge: mersul calului; 2. mișcarea celui ce merge: a-și grăbi mersul; fig. mersul ceasornicului; 3. înaintare, desvoltare: mersul unei boale, unei afaceri; fig. mersul ideilor.

meși m. pl. 1. od. cismulițe de piele foarte fină cari veniau până la glezne și erau cusute de ceacșiri: înainte de a intra în casă, vizitatorul își lăsa papucii și se prezenta numai în meși: Banul încălțat cu meși și papuci de saftian galben FIL.; de aci fig. a da meșii cuiva, a-i da mâna, a cuteza: pe unde-l știe, nu-i mai dă meșii să mai vie PANN; 2. azi, pantofi țărănești din bucăți de postav. [Mold. mesti = turc. MEST: varianta meși e o reducere din mești].

mers n., pl. urĭ (d. merg). Acțiunea de a merge: l-am văzut în mersu meŭ spre casă. Umblat, modu de a merge: pasu, trapu și galopu îs mersurĭ ale caluluĭ. Mișcare, circulațiune: mersu trenurilor. Mișcare de mecanism: mersu ceasorniculuĭ. Fig. Înaintare, curs, dezvoltare, evoluțiune: mersu uneĭ boale, uneĭ afacerĭ, unor ideĭ. Mers armenesc (Mold.), gebea, un mers legănat al caluluĭ. V. buĭestru.

meș (orĭ mes?) și (maĭ vechĭ mold.) mest m. (turc. mest de unde și ngr. mésti, alb. meșt, sîrb. mestva, rut. mešty, pol. meszty). Vechĭ. Pantofĭ de pele galbenă supțire care eraŭ cusuțĭ de ceacșirĭ. (Peste meșĭ se puneaŭ papuciĭ și se intra în casă numaĭ în meșĭ): meș de marochin (ChN. I, 78). Azĭ. Pantofĭ de postav orĭ pîslă (tîrlicĭ ș. a.). Fig. Iron. Șĭ-a dat meșiĭ, a murit: nu-ĭ dă meșiĭ să vie, nu-ĭ dă mîna (nu îndrăznește) să vie. – Forma meștĭ (pl.) în VR. 1922, 9, 354, 356 și 359, și 1923, 4, 4. Forma mestiĭ (pl. nearticulat) presupune un sing. mestiŭ, inexistent: n’aŭ fost avînd mestiĭ la nădragĭ (Let. 2, 182).

mers s. n., pl. mersuri

meși (înv., reg.) s. m. pl., art. meșii

mers s. n., pl. mersuri

!meși (înv., reg.) s. m. pl., art. meșii

mers s. n., pl. mersuri

meși s. m. pl., art. meșii

MERS s. 1. deplasare, mergere, mișcare. (~ul lui prin grădină.) 2. circulație, umblet, (pop.) purtare. (O potecă formată prin ~ul oamenilor.) 3. călcătură, mișcare, pas, pășit, umblet, (rar) mersătură, (înv. și pop.) mersură. (Are un ~ săltăreț.) 4. v. plecare. 5. v. evoluție. 6. mers-înainte v. progres. 7. funcționare. (~ul unui ceasornic.)

MERS s. v. curgere.

mers s. v. CURGERE.

MERS s. 1. deplasare, mergere, mișcare. (~ lui prin grădină.) 2. circulație, umblet, (pop.) purtare. (O potecă formată prin ~ oamenilor.) 3. călcătură, mișcare, pas, pășit, umblet, (rar) mersătură, (înv. și pop.) mersură. (Are un ~ săltăreț.) 4. ducere, mergere, plecare, pornire. (După ~ lui acolo.) 5. curs, desfășurare, dezvoltare, evoluție, (Munt.) șiretenie. 6. mers-înainte = dezvoltare, evoluție, înaintare, progres, propășire, (pop.) ridicare, săltare, (înv.) pricopsire, progresie, prohorisire, (fig.) creștere. (~ al societății.) 7. funcționare. (~ unui ceasornic.)

meș (meși), s. m. – 1. Un fel de încălțăminte purtată de turci în interiorul pantofilor. – 2. Papuc. – Var. meșt, mestie. Mr. mestră, pl. mești. Tc. mest (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Șeineanu, II, 257; Loebel 63; Berneker, II, 39; Lokotsch 1459), cf. ngr. μέστι, alb. mešt, sb., cr. mȅštva, rut. mešty, pol. meszta.

meș, meșuri, s.n. (reg.) 1. inel anual în trunchiul unui arbore. 2. pătură, strat.

mers treptat, unul din cele trei tipuri fundamentale posibile în evoluțiile melodice (alături de nota repetată și salt*). Acest tip de mers presupune mișcarea melodică pe trepte* alăturate aflate la distanță de ton* sau semiton*. De obicei, va fi utilizat în pasaje muzicale cantabile, fiind mai degrabă predestinat să exprime momentele muzicale relaxante, generoase, calme deși, mai ales când sunt implicate elemente cromatice*, poate exprima o tensiune de așteptare sau o acumulare de tensiune muzicală. În armonie (III, 2), m. este propriu în primul rând notelor străine de acord*.

MEȘ subst. încălțăminte; -Ă, șuviță de păr. 1. Meșea f. (16 A III 29). 2. + -otă: Meșotă, Ioan, ard. (Paș); Meșotești, neam brașovean (BCI XII 88). 3. +-in: Meșinești s., cf. și subst. meșină.

a nu-i da (cuiva) meșii expr. a nu-i da conveni (cuiva).

a saluta din mers (pe cineva) expr. a pleca; a părăsi (pe cineva).

a-i da cu praf de mers expr. (adol.) a pleca în grabă, a fugi.

a-l ține (pe cineva) meșii expr. (pop.) a fi în stare, a putea.

mej, mejuri s. n. vulvă.

mersu’ s. invar. (adol., obs.) penis.

MES s. n. v. mers¹.

MEJ s. m. v. meș.

MERS¹ s. n. Faptul de a m e r g e. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc într-altul; umblet, mergere. Fără drum și fără nici o poticâ de mărs sau de trecere. CANTEMIR, ap. GCR I, 360/23. Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul. EMINESCU, O. I, 91. Trenul, cît îi el de lung și de greu, face la o cotitură mișcarea pe care o are un balaur în mers. SP. POPESCU, M. G. 29. Și se întorc cu mersul spre libice maluri. COȘBUC, AE. 15. De la un timp nici mersul nu mai ajută nimic, mă trîntesc iar jos. CAMIL PETRESCU, U. N. 540. Un cîrd de marsuini se întrec în mers cu noi. BART, S. M. 30, cf. DOINE, 17. Mersul trenurilor (sau vapoarelor) = orar după care circulă trenurile (sau vapoarele); p. ext. tabel sau broșură care cuprinde acest orar. Cf. ALEXI, W. La agenția companiei Fraissinet mersul vapoarelor fu studiat cu de-amănuntul. BART, E. 74. ◊ L o c. a d v. Din mers = fără a se opri (sau a opri pe altul) din înaintare; în timpul deplasării; mergînd. Se întoarce, așezindu-și din mers firele de păr în care lucește lumina. C. PETRESCU, Î. II, 271. Încingîndu-se din mers . . . colonelul alergă pe urma generalului. BRĂESCU, V. 36. O șalupă cu flamură galbenă – pavilionul de carantină – ne acostează din mers. BART, S. M. 38. ♦ Fel de a merge al cuiva, umblet, pas; ritmul sau viteza cu care merge cineva; (învechit și popular) mersură, (rar) mersătură. Ieși Zamfira – mers isteț. COȘBUC, B. 20. Logofătul Baloș cu mersul lui de neam ales. DELAVRANCEA, O. II, 179. Avea mersul legănat și așăzat, ca oamenii cei în vîrstă. BUJOR, S. 80. Subt mersul său ușor nici vreascurile nu trăsneau, HOGAȘ, M. N. 130. O, dac-ar fi ea. . ., declamă dînsul patetic, aprinzîndu-și închipuirea și grăbindu-și mersul. REBREANU, I. 103. Petre își iuți mai mult mersul. id. R. II, 199, cf. ENC. VET. 133. Șomerii îi cunoști după mers, după cum leagănă brațele. SAHIA, N. 93. Îi ieși înainte cu un mers țeapăn. CAMIL PETRESCU, O. III, 192. Intrară în porumb și-și încetiniră mersul. PREDA, Î. 149, cf. DEȘLIU, G. 14. Dragă-mi e lelița-naltâ Și la mers cam legănată. ALECSANDRI, P. P. 337. A trecut bădița dealul, îi cunosc mersul și calul. JARNIK-BÎRSEANU, D. 96. Că ți-i mersul legănat, Trupușorul dezmierdat. ȘEZ. Î, 49. Îmi place miesu la calu aiesta. ALR II 2 969/95, cf. 2 965/260, 272, 279, 284, 316, 346, 349, 353, 362, 386, 414, 551, A I 20, 23. 2. (Adesea în corelație cu î n t o r s) Plecare, ducere. N-ave nime nice o nevoie, nice la mărsu, nici la întorsu. NECULCE, L. 42. Trecut-au tătarii . . . și la mărsu și la întorsu tot pen țara Muntenească. id. ib. 105. Trăgea nădejde altul de domnie, atunce cu mersul boierilor la Poartă. MUȘTE, LET. III, 7/9. 3. (Rar) Curgere, curs (al unei ape curgătoare). Peste mersul Oltului prin lume, un fenomen de mari proporții se suprapune. BOGZA, C. O. 259, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 4. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). Mersul ascendent al gazelor și mersul descendent al șarjei. IOANOVICI, TEHN. 37. 5. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). Mersul general al omenirei. . . aduce acele minunate reînnoiri ce se fac pe pămînt. BĂLCESCU, M. V. 4. Teatrul românesc era în floarea lui. Dacă însă un curios ar fi observat cu sînge rece mersul său, ar fi văzut cu întristare că nu are baze solide. NEGRUZZI, S. I, 345. Acești cetățeni protestează că urbea lor e lăsată afară din mersul progresului ! CARAGIALE, O. IV, 21. Mi-e drag Să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai românesc. COȘBUC, P. II, 203. Grea meserie e aceea de judecător pentru unul care pricepe însemnătatea misiunii lui și pe care-l interesează direcția mersului stărilor sufletești ale oamenilor. BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 250. Cîrciumarul închidea ochii și urechile, fiind vorba de bunul mers al afacerii. REBREANU, I. 153. Viața își reluă chiar de-a doua zi mersul ei obișnuit. id. ib. 261. Membrii cari să cunoască mersul daraverilor oricăror bresle. N. A. BOGDAN, C. M. 45. Păstra de la zi la zi, după orînduiala profesorului din București, o condică amănunțită a lucrului în mers. C. PETRESCU, R. DR. 56. Reprezentarea grafică a mersului unei reacții chimice. MARCOVICI, CH. 142. Ideile lui au o complexitate, mersul cugetării sale înaintează printre excepții, explicații și nuanțări. VIANU, M. 191. Aglomerarea acestor păsări. . . se explică prin mersul vremii, dintr-odată schimbătoare. LiNȚIA, P. II, 71. Mers înainte = progres. Știința se dovedește un puternic factor al mersului înainte spre comunism. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 801. ♦ Desfășurare a unei activități. Cum vă amestecați d-voastră în mersul justiției ? MAIORESCU, II, 166. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. Cînd mai rămase de tăiat ca de patru degete, omul opri fierăstrăul din mers. CONTEMP. 1 953, nr, 376, 4/2. Mersul unui ceasornic, al unei mașini, al unui transformator. DT. 6. (Învechit, rar) Fel de a acționa, de a proceda; procedeu. Era om bun, blînd, mersele măriei sale cinstite. LET. II, 416/12. – Pl.: (învechit, rar, 6) merse. – Și: (regional) mes s. n. – V. merge.

MEȘ s. n. 1. (Prin sudul Transilv.) Inel care se formează anual în trunchiul unui arbore, mai ales în trunchiul unui stejar (și după care se calculează vîrsta arborelui). Cf. DENSUSIANU, Ț. H. 324, PAȘCA, GL. ♦ (Prin nord-estul Olt.) „Nod la lemne”. CIAUȘANU, GL. 2. (Prin Olt., Munt.) Strat, pătură. Cf. CiHAC, II, 193. Acolo e alt meș de nisip. BOCEANU, GL. - Pl.: meșuri. – Și: (1) mej s. m. PAȘCA, GL. – Etimologia necunoscută.