MEȘ s. n. 1. (Prin sudul Transilv.) Inel care se formează anual în trunchiul unui arbore, mai ales în trunchiul unui stejar (și după care se calculează vîrsta arborelui). Cf. DENSUSIANU, Ț. H. 324, PAȘCA, GL. ♦ (Prin nord-estul Olt.) „Nod la lemne”. CIAUȘANU, GL. 2. (Prin Olt., Munt.) Strat, pătură. Cf. CiHAC, II, 193. Acolo e alt meș de nisip. BOCEANU, GL. - Pl.: meșuri. – Și: (1) mej s. m. PAȘCA, GL. – Etimologia necunoscută.