6 intrări

46 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter.

MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter.

meșteri [At: ANON. CAR. / Pzi: ~resc / E: meșter] 1 vi (Pfm) A exercita o meserie, o profesiune Si: a profesa. 2 vt (C. i. obiecte, bunuri materiale etc.) A realiza. 3 vt (C. i. obiecte, bunuri materiale etc.) A prelucra. 4 vt (Nob; c. i. un dans) A executa. 5-6 vti A munci, a lucra cu pricepere pentru a realiza ceva. 7 vt A pune la punct Si: a aranja, a potrivi. 8 vt A repara. 9 vt(a) (Fig) A pune la cale. 10 vt (Fig) A întreprinde. 11 vt (Fig; reg) A ocărî.

MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A lucra, a face, a executa ceva. Ți-au dat în mînă aur și argint ca să le meșterești și să le gravezi. SADOVEANU, O. E. 48. Meșterea tot ce era de meșterit în jurul casei lor trîntite pe o rînă, sus pe deal. CAMIL PETRESCU, O. I 149. Dan meșterea cu briceagul un cărucior. VLAHUȚĂ, D. 300. Nu ți-am zis să mi le faci subțiri?... Ian vezi cum mi le-ai meșterit. ALECSANDRI, T. I 125. 2. A aranja, a potrivi, a pune la punct, a face să funcționeze. Întinse hățurile lui Mitu și el coborî, prefăcîndu-se că meșterește ceva la un ham. MIHALE, O. 285. Toată vremea cît meșterește armele, se uită dușmănos la țăranul pe care nu-l poate mistui. PAS, L. I 96. ◊ Intranz. Petrișor... se strînge pe banca dinspre ulicioară și meșterește la flaut. DAVIDOGLU, M. 46.

A MEȘTERÍ ~ésc tranz. 1) A face cu îndemânare și pricepere (de meșter); a meșteșugi. ~ o masă. 2) rar A readuce la starea inițială; a repune în funcțiune; a drege; a repara; a tocmi. /Din meșter

meșterì v. 1. a lucra cu dibăcie: ian vezi cum mi le-ai meșterit AL.; 2. a executa: îmi vine să-i meșteresc un ștaier AL.

MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă).

MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă).

meșter, ~ă [At: (a. 1504) ap. DR VII, 210 / V: (îrg) ~tire, măștăr sm / Pl: ~i, ~e / E: mg meșter] 1 sm Persoană care practică o meserie (1) Si: maistru, meseriaș, meșteșugar. 2 sm Meseriaș cu calificare mai înaltă, care conduce de obicei o formație de lucru într-o întreprindere sau într-un atelier Vz maistru. 3 sm (Îcs) De-a ~ii Joc de copii care se joacă la priveghiul mortului. 4-5 sm (Îe) ~ul strică (sau ~ strică și drege de frică) Se zice despre un meșteșugar prost sau despre un om neîndemânatic. 6 sm Proprietar al unui atelier, în raport cu angajații săi Si: patron, stăpân. 7 sm (Înv) Maestru2 (12). 8 sm (Pex; nob) Profesor. 9-10 smf, a (Om) talentat Si: dibaci, iscusit, îndemânatic, priceput. 11-12 smf, a (Persoană) care posedă multe cunoștințe. 13 sm Persoană care a adus contribuții valoroase într-un anumit domeniu de activitate Si: maestru2 (11). 14 a (Rar; d. manifestări sau creații ale oamenilor) Realizat cu artă, cu talent Si: măiestru (4). 15-16 sf, a (Pop; în superstiții) (Femeie) care se pricepe la farmece, la vrăji, la descântece Si: (pop) fermecătoare, meșteriță (2), meștereasă, (reg) meșteritoare. 17 a (Rar) Fermecat. 18 sm (Reg; fam) Epitet cu care o persoană tânără) se adresează unui bărbat mai în vârstă Si: bade, nene. 19 sm (Reg) Meștergrindă.

meștergrindă sf [At: ANON. CAR. / S și: meșter-grindă / Pl: ~nzi / E: mg mestergerenda pad grindă] Grindă groasă la casele țărănești, fixată în mijlocul planșeului podului, pentru a sprijini grinzile transversale Si: faurmaur, meșter (39).

MEȘTÉR, meșteri, s. m. 1. Muncitor calificat care exercită o meserie manuală (v. meseriaș) sau tehnician care coordonează activitatea mai multor muncitori într-un atelier sau într-o secție a unei întreprinderi; maistru. Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locu-l măsura, Șanțuri mari săpa Și mereu lucra Zidul ridica. ANT. LIT. POP. I 498. Nouă meșteri mari Calfe și zidari. ALECSANDRI, P. P. 186. (Urmat de specificarea calificării) Meșter lăcătuș.Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Adjectival) A fost odată într-un oraș oarecare un țigan covaci care era cel mai meșter fierar din toată împărăția. POPESCU, II 110. 2. Persoană pricepută, îndemînatică, abilă. Mare meșter este Bălcescu în întrebuințarea verbului. Mai ales din succesiunea timpurilor, obține el efecte stilistice dintre cele mai interesante. VIANU, A. P. 35. Ca dumneata meșter de șagă nu mai este altul. MIRONESCU, S. A. 91. Am citit pe Turgheniev. Mare meșter! Mare de tot. CARAGIALE, O. VII 166. ◊ Fig. Zdrobită-n praf murea arama Și codrul chiotea, viteazul; Iar tu, frățîne, mare meșter, Biruitor frîngeai zăgazul. GOGA, P. 17. ◊ (Adjectival) Hora s-a spart, și Gavrilă Tonțoroi, cel mai meșter în chiuituri, ia cîrma unui brîu sau bătute. HOGAȘ, DR. II 185. Dacă-i fi meșter și-i izbuti, să știi c-am să te fac mai mare. CREANGĂ, P. 58. Fură omorîți atunci... Mihai Karacsoni, meșter căpitan de artilerie, și mulți alții, vestiți prin meritul și avuțiile lor. BĂLCESCU, O. II 258. (Fig.; despre mîini, degete) Se-ntrec țesătorii cu degete meștere, DEȘLIU, G. 47. La început, mintea i-a fost senină, parcă o mînă meșteră nevăzută i-ar fi șters din creieri toate amintirile. REBREANU, P. S. 110. 3. (Învechit) Titlu dat unei persoane respectate pentru știința sau talentul ei. V. maestru. Ah! meștere Ruben... cartea ta într-adevăr minunată este! EMINESCU, N. 49.

MEȘTER-GRÍNDĂ, meșter-grinzi, s. f. (Regional) Grindă principală, care susține tavanul și acoperișul la casele țărănești; faur-maur. Înfipt în meșter-grindă, iată-l, Răvașul turmelor de oi. GOGA, P. 20.

MÉȘTER ~i m. 1) Persoană specializată într-o meserie. ~-tâmplar. 2) Muncitor calificat care îndrumă alți muncitori sau care conduce un sector de producție; maistru. 3) Persoană care dă dovadă de pricepere, de iscusință într-un anumit gen de activitate. /<ung. mester

MERȘTERGRINDĂ s.f. (Ban.) Grindă groasă la casele țărănești. Mershtergrindĕ. AC, 353. Etimologie: magh. mestergerenda (adaptat după grindă).

Manole (Meșterul) m. arhitect legendar al mănăstirii Curții de Argeș.

meșter a. și m. 1. cel ce a învățat o meserie și o poate învăța și pe alții: meșter zidar; 2. lucrător dibaciu; 3. fig. abil, excelent: meșter în răsboaie; 4. femeie meșteră, vrăjitoare. [Ung. MESTER (din nemț. Meister)].

méșter m. (ung. mester, d. germ. meister. V. maĭstru, măĭestru, vagmistru). Meseriaș, meșteșugar acela care se pricepe la o meserie (lăcătuș, ferar, tîmplar, zidar ș. a.). Meșteru Strică, meșter prost care nu drege, ci strică. Meșteru strică și drege de frică, se zice cînd ai stricat un lucru și, de frică, îl facĭ la loc cum a fost. Adj. Fig. Priceput, dibacĭ, abil: meșter la treabă, la războĭ, la joc, (și fem.) femeĭ meștere la țesut, la farmece. Cp. cu membră, șefă.

2) meșterésc v. tr. (d. meșter). Fam. Lucrez, robotesc, uneltesc: mi s’a părut c’am auzit un hoț meșterînd pe la ușă. Fig. Fabric, torn: a meșteri cuĭva o ocară.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

meșteri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteresc, imperf. 3 sg. meșterea; conj. prez. 3 meșterească

meșterí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 sg. și pl. meștereáscă

!meșter-stri (fam.) s. m., g.-d. art. lui meșter-stri; pl. meșter-stri

meșter adj. m., s. m., pl. meșteri; adj. f., s. f. meșteră, pl. meștere

!meșter-stri (fam.) s. m., g.-d. lui meșter-strică; pl. meșter-stri

meștergrindă (reg.) s. f., g.-d. art. meștergrinzii; pl. meștergrinzi

méșter s. m., adj. m., pl. méșteri; f. sg. méșteră, g.-d. art. méșterei, pl. méștere

meștergríndă s. f., g.-d. art. meștergrínzii; pl. meștergrínzi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MEȘTERÍ vb. v. aranja, executa, face, lucra, munci, potrivi, realiza, reface, regla, repara.

meșteri vb. v. ARANJA. EXECUTA. FACE. LUCRA. MUNCI. POTRIVI. REALIZA. REFACE. REGLA. REPARA.

MÉȘTER s., adj. 1. s. v. maistru. 2. adj. v. îndemînatic.

MÉȘTER s. v. faurmaur, maestru, meseriaș, meștergrindă, meșteșugar.

MEȘTERGRÍNDĂ s. (CONSTR.) faurmaur, (reg.) meșter.

meșter s. v. FAURMAUR. MAESTRU. MESERIAȘ. MEȘTERGRINDĂ. MEȘTEȘUGAR.

MEȘTER s., adj. 1. s. maestru, maistru. (~ într-o uzină.) 2. adj. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Un om ~.)

MEȘTERGRINDĂ s. (TEHN.) faurmaur, (reg.) meșter.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

méște (-sc, -scut), vb. A turna în pahar, a da de băut. – Mr. mescu, meaștire. Lat. miscēre (Tiktin; REW 6504). Sec. XVII-XVIII, înv. Cf. mișca.

méșter (méșteri), s. m.1. Maestru, maistru. – 2. (Adj.) Expert, cunoscător. Germ. Meister, prin intermediul sl. mestru (Cihac, II, 194), sau mai sigur din mag. mester (Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 94), cf. ngr. μάστορας, alb. mještrë, tc. mehter, slov. mešter. Cf. Și măestru. Meșter-grindă, s. f. (grinda principală), folosită în Trans., este calc din mag. Cuvîntul apare în doc. slavorom. din 1404. Der. meșteră, adj. f. (expertă, dibace); meștereasă, s. f. (femeie practică, experimentată); meșteri, vb. (a lucra; a se întreține); meșterie, s. f. (meserie, disciplină); meșteriță, s. f. (femeie dibace); meșteresc, adj. (de meșter, artistic); meșteșug (var. meșterșug), s. n. (ocupație, profesiune; industrie, disciplină, îndemînare; tertip, vicleșug), din mag. mesterség (Cihac, II, 515; Gáldi, Dict., 94), cu r păstrat în sec. XVII; meșterșugui, vb. (a lucra), sec. XVII, înv.; meșteșugar, s. m. (muncitor; artizan); meșteșugăreț, adj. (muncitor, dibaci); meșteșugi, vb. (a lucra artistic; a învăța, a deprinde, a inventa, a urzi, a unelti); meșteșugos, adj. (dibaci, iscusit).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

méște, mésc, vb. III (înv.) 1. a turna, a servi, a oferi. 2. a scoate (un lichid).

méșter-strícă s.m. (pop.) lucrător prost, nepriceput, ageamiu.

méșter, meșteri, meșteră, s.m., f. și adj. – 1. Meșter-grindă = grinda mai groasă care se pune cruciș sub celelalte grinzi, pentru a întări podul casei (Bârlea, 1924). 2. (adj.) Priceput la vrăji: „Pă un păcurar l-o adus pă sus o femeie meșteră la vrăjuri” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 150). (Atestat 1407). ♦ (onom.) Meșter, Mester, nume de familie (23 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. mester „maestru” (< germ. Meister) (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Candrea, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MEȘTERUL MANOLE, baladă, capodoperă a poeziei populare românești, care evocă, dezvoltând motivul creației condiționate de jertfă, legenda ridicării mănăstirii Curtea de Argeș. Colinda, forma mai veche a baladei, prezintă jertfa zidirii, fără localizare. Datată în ultimele decenii ale sec. 17, a fost culeasă de G. Dem. Teodorescu și publicată în 1884 de Gr. Tocilescu. Reprezintă un motiv de inspirație pentru numeroase creații culte (C. Bolliac, L. Blaga, A. Maniu ș.a.).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

meșteri, meșteresc I v. t. (intl.) a face rău (cuiva) II v. r. (deț.) a se automutila pentru a obține transferarea la infirmerie.

Intrare: meșteri
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • meșteri
  • meșterire
  • meșterit
  • meșteritu‑
  • meșterind
  • meșterindu‑
singular plural
  • meșterește
  • meșteriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • meșteresc
(să)
  • meșteresc
  • meșteream
  • meșterii
  • meșterisem
a II-a (tu)
  • meșterești
(să)
  • meșterești
  • meștereai
  • meșteriși
  • meșteriseși
a III-a (el, ea)
  • meșterește
(să)
  • meșterească
  • meșterea
  • meșteri
  • meșterise
plural I (noi)
  • meșterim
(să)
  • meșterim
  • meșteream
  • meșterirăm
  • meșteriserăm
  • meșterisem
a II-a (voi)
  • meșteriți
(să)
  • meșteriți
  • meștereați
  • meșterirăți
  • meșteriserăți
  • meșteriseți
a III-a (ei, ele)
  • meșteresc
(să)
  • meșterească
  • meștereau
  • meșteri
  • meșteriseră
Intrare: mescut
mescut participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mescut
  • mescutul
  • mescutu‑
  • mescu
  • mescuta
plural
  • mescuți
  • mescuții
  • mescute
  • mescutele
genitiv-dativ singular
  • mescut
  • mescutului
  • mescute
  • mescutei
plural
  • mescuți
  • mescuților
  • mescute
  • mescutelor
vocativ singular
plural
meștere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meștere
  • meșterea
plural
  • meșteri
  • meșterile
genitiv-dativ singular
  • meșteri
  • meșterii
plural
  • meșteri
  • meșterilor
vocativ singular
plural
Intrare: meșter (adj.)
meșter1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșter
  • meșterul
  • meșteru‑
  • meșteră
  • meștera
plural
  • meșteri
  • meșterii
  • meștere
  • meșterele
genitiv-dativ singular
  • meșter
  • meșterului
  • meștere
  • meșterei
plural
  • meșteri
  • meșterilor
  • meștere
  • meșterelor
vocativ singular
plural
Intrare: meșter (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșter
  • meșterul
  • meșteru‑
plural
  • meșteri
  • meșterii
genitiv-dativ singular
  • meșter
  • meșterului
plural
  • meșteri
  • meșterilor
vocativ singular
  • meșterule
  • meștere
plural
  • meșterilor
Intrare: meșter-strică
meșter-strică substantiv masculin
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșter-stri
plural
  • meșter-stri
genitiv-dativ singular
  • meșter-stri
plural
  • meșter-stri
vocativ singular
plural
Intrare: meștergrindă
meștergrindă substantiv feminin
substantiv feminin (F45)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meștergrindă
  • meștergrinda
plural
  • meștergrinzi
  • meștergrinzile
genitiv-dativ singular
  • meștergrinzi
  • meștergrinzii
plural
  • meștergrinzi
  • meștergrinzilor
vocativ singular
plural
meșter-grindă substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșter-grindă
  • meșter-grinda
plural
  • meșter-grinzi
  • meșter-grinzile
genitiv-dativ singular
  • meșter-grinzi
  • meșter-grinzii
plural
  • meșter-grinzi
  • meșter-grinzilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

meșteri, meșterescverb

  • 1. Executa, face, lucra, prelucra, realiza, reface. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ți-au dat în mînă aur și argint ca să le meșterești și să le gravezi. SADOVEANU, O. E. 48. DLRLC
    • format_quote Meșterea tot ce era de meșterit în jurul casei lor trîntite pe o rînă, sus pe deal. CAMIL PETRESCU, O. I 149. DLRLC
    • format_quote Dan meșterea cu briceagul un cărucior. VLAHUȚĂ, D. 300. DLRLC
    • format_quote Nu ți-am zis să mi le faci subțiri?... Ian vezi cum mi le-ai meșterit. ALECSANDRI, T. I 125. DLRLC
  • 2. A pune la punct. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Întinse hățurile lui Mitu și el coborî, prefăcîndu-se că meșterește ceva la un ham. MIHALE, O. 285. DLRLC
    • format_quote Toată vremea cît meșterește armele, se uită dușmănos la țăranul pe care nu-l poate mistui. PAS, L. I 96. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Petrișor... se strînge pe banca dinspre ulicioară și meșterește la flaut. DAVIDOGLU, M. 46. DLRLC
etimologie:
  • meșter DEX '98 DEX '09

meșter, meșterăadjectiv

  • 1. Care posedă multe cunoștințe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Hora s-a spart, și Gavrilă Tonțoroi, cel mai meșter în chiuituri, ia cîrma unui brîu sau bătute. HOGAȘ, DR. II 185. DLRLC
    • format_quote Dacă-i fi meșter și-i izbuti, să știi c-am să te fac mai mare. CREANGĂ, P. 58. DLRLC
    • format_quote Fură omorîți atunci... Mihai Karacsoni, meșter căpitan de artilerie, și mulți alții, vestiți prin meritul și avuțiile lor. BĂLCESCU, O. II 258. DLRLC
    • format_quote figurat Se-ntrec țesătorii cu degete meștere. DEȘLIU, G. 47. DLRLC
    • format_quote figurat La început, mintea i-a fost senină, parcă o mînă meșteră nevăzută i-ar fi șters din creieri toate amintirile. REBREANU, P. S. 110. DLRLC
etimologie:

meșter, meșterisubstantiv masculin
meșteră, meșteresubstantiv feminin

  • 1. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: maistru diminutive: meșteraș
    • format_quote Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385. DLRLC
    • format_quote Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locu-l măsura, Șanțuri mari săpa Și mereu lucra Zidul ridica. ANT. LIT. POP. I 498. DLRLC
    • format_quote Nouă meșteri mari Calfe și zidari. ALECSANDRI, P. P. 186. DLRLC
    • format_quote Meșter lăcătuș. DLRLC
    • format_quote Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. DLRLC
    • format_quote (și) adjectival A fost odată într-un oraș oarecare un țigan covaci care era cel mai meșter fierar din toată împărăția. POPESCU, II 110. DLRLC
    • 1.1. Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). DEX '09 DEX '98
    • 1.2. rar Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. DEX '09 DEX '98
  • 2. Om talentat, priceput, îndemânatic, abil; persoană care posedă multe cunoștințe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mare meșter este Bălcescu în întrebuințarea verbului. Mai ales din succesiunea timpurilor, obține el efecte stilistice dintre cele mai interesante. VIANU, A. P. 35. DLRLC
    • format_quote Ca dumneata meșter de șagă nu mai este altul. MIRONESCU, S. A. 91. DLRLC
    • format_quote Am citit pe Turgheniev. Mare meșter! Mare de tot. CARAGIALE, O. VII 166. DLRLC
    • format_quote figurat Zdrobită-n praf murea arama Și codrul chiotea, viteazul; Iar tu, frățîne, mare meșter, Biruitor frîngeai zăgazul. GOGA, P. 17. DLRLC
  • 3. rar Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: maestru
    • format_quote Ah! meștere Ruben... cartea ta într-adevăr minunată este! EMINESCU, N. 49. DLRLC
etimologie:

meștergrindă, meștergrinzisubstantiv feminin

  • 1. regional Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Înfipt în meșter-grindă, iată-l, Răvașul turmelor de oi. GOGA, P. 20. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic