meșter, ~ă [At: (a. 1504) ap. DR VII, 210 / V: (îrg) ~tire, măștăr sm / Pl: ~i, ~e / E: mg meșter] 1 sm Persoană care practică o meserie (1) Si: maistru, meseriaș, meșteșugar. 2 sm Meseriaș cu calificare mai înaltă, care conduce de obicei o formație de lucru într-o întreprindere sau într-un atelier Vz maistru. 3 sm (Îcs) De-a ~ii Joc de copii care se joacă la priveghiul mortului. 4-5 sm (Îe) ~ul strică (sau ~ strică și drege de frică) Se zice despre un meșteșugar prost sau despre un om neîndemânatic. 6 sm Proprietar al unui atelier, în raport cu angajații săi Si: patron, stăpân. 7 sm (Înv) Maestru² (12). 8 sm (Pex; nob) Profesor. 9-10 smf, a (Om) talentat Si: dibaci, iscusit, îndemânatic, priceput. 11-12 smf, a (Persoană) care posedă multe cunoștințe. 13 sm Persoană care a adus contribuții valoroase într-un anumit domeniu de activitate Si: maestru² (11). 14 a (Rar; d. manifestări sau creații ale oamenilor) Realizat cu artă, cu talent Si: măiestru (4). 15-16 sf, a (Pop; în superstiții) (Femeie) care se pricepe la farmece, la vrăji, la descântece Si: (pop) fermecătoare, meșteriță (2), meștereasă, (reg) meșteritoare. 17 a (Rar) Fermecat. 18 sm (Reg; fam) Epitet cu care o persoană tânără) se adresează unui bărbat mai în vârstă Si: bade, nene. 19 sm (Reg) Meștergrindă.