meșter, meșteri, meșteră, s.m., f. și adj. – 1. Meșter-grindă = grinda mai groasă care se pune cruciș sub celelalte grinzi, pentru a întări podul casei (Bârlea, 1924). 2. (adj.) Priceput la vrăji: „Pă un păcurar l-o adus pă sus o femeie meșteră la vrăjuri” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 150). (Atestat 1407). ♦ (onom.) Meșter, Mester, nume de familie (23 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. mester „maestru” (< germ. Meister) (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Candrea, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).