2 intrări

37 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni.

MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui.

MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui.

mântui [At: PSALT. HUR. 28v/6 / V: (înv) măn~ / Pzi: mântui și ~esc / E: mg ment] 1-2 vtr (Îvp) A (se) salva dintr-o primejdie, de o nenorocire etc. 3-4 vtr (Spc) A (se) dezrobi. 5-6 vtrp (Bis) (A ierta sau) a obține iertarea pentru păcatele săvârșite Si: a (se) izbăvi. 7-8 vtr (Îvp) A (se) vindeca de o boală. 9 vr (înv) A se dezvinovăți. 10-11 vrt(a) (Pop) A (se) termina. 12 vt (Reg; îe) A ~ în bătaie A bate zdravăn. 13 (Îlv) A~ de zile A omorî. 14 vr (Îe) A se ~ cu (cineva) sau (îvr) a se ~ de viață A muri. 15 (Îe) S-a ~t! Gata!

mântuire sf [At: COD. VOR. 92/28 / V: (îvr) măn~ / Pl: ~ri / E: mântui] 1 (Îvp) Scăpare. 2 (Spc) Dezrobire. 3 (Bis) Iertare de păcate Si: izbăvire, mântuință (2), mântuit1 (3), mântuitură. 4 (Bis; îs) Anul ~rii An în care s-a născut Iisus Hristos. 5 (Reg; gmț; îs) -a sufletului Băutură alcoolică. 6 a (înv; ccr) Jertfa oferită divinității pentru iertarea păcatelor Si: prinos. 7 (Îvr) Liniște și siguranță.

MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obține iertarea pentru păcatele săvârșite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: mântuiesc] – Din magh. menteni.

MÎNTUÍ, mîntui și mîntuiesc, vb. IV. Tranz. l. A scăpa (dintr-o primejdie, de la moarte etc.); a salva, a izbăvi. Credința ta te va mîntui, zice o vorbă veche. SADOVEANU, E. 29. Ai mei pierduți sînt, pașă, toți; O, mîntuie-i, de vrei, că poți. COȘBUC, P. I 109. Am auzit, urmă Alexandru, de bîntuirile țării și am venit s-o mîntui. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ Refl. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai ca să ardă, și atunci ai să te mîntui de dînsa! CREANGĂ, P. 87. O nație nu se poate mîntui decît prin sine însăși. BĂLCESCU, O. I 94. ♦ (Rar) A lecui, a vindeca, a tămădui (de o boală). Îs bolnavă și mai moartă, Cînepă cade de coaptă. Ia tu coasa de-o cosește, De boală mă mîntuiește. ANT. LIT. POP. I 121. ◊ Fig. Eu cu dor, mîndra cu dor, Trebui-ne-ar un doftor... De dor să ne mîntuiască. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 107. ◊ (În concepția religioasă) Doamne ferește și ne păzește și ne mîntuiește! se închină deodată femeia cuprinsă de spaimă. REBREANU, R. II 72. 2. A termina, a isprăvi, a încheia, a sfîrși. Pe țărani îi vestise adineaori cîrciumarul Cristea că grecul a trecut spre curte să mîntuie tocmeala pentru Babaroaga. REBREANU, R. I 170. Cuconu Ioniță își mîntuia de sorbit cafeaua, stînd jos. HOGAȘ, DR. II 87. Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara. CREANGĂ, P. 159. ◊ Absol. Pe spate-și lasă capul: «Mă uimești, dacă nu mîntui. Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i!» EMINESCU, O. I 154. ◊ Refl. Se mîntuiau atunci proviziile făcute în toamnă. PAS, Z. I 131. Ca să se mîntuie toată dihonia, cărăbăniți-vă de la mine! CREANGĂ, A. 114. Tropotul cailor scade, se mîntuie, Se risipește. BOLINTINEANU, O. 116. ◊ Expr. S-a mîntuit = s-a terminat, s-a isprăvit, gata, nu mai e nimic de zis sau de făcut. Numai ochii să-i fi văzut și s-a mîntuit! Strașnic romîn! SADOVEANU, P. 247. Ei, apoi s-a mîntuit, că cu d-ta nu mai poate să vorbească nimeni, ȘEZ. I 100.

MÎNTUÍRE, mîntuiri, s. f. Acțiunea de a mîntui și rezultatul ei; salvare, scăpare, izbăvire; dezrobire, eliberare. Nu te mai gîndi la nici o mîntuire, căci nu mai e nici una. GALACTION, O. I 72. Mîntuirea mea stătea în traista umflată de la șoldul călugărului. HOGAȘ, M. N. Mă uitam pe furiș la ușa mîntuirii și tot scăpăram din picioare. CREANGĂ, A. 5. ♦ (În concepția religioasă) Iertare de păcate, izbăvire.

A SE MÂNTUÍ mă ~iésc intranz. 1) pop. A ajunge la capăt; a se încheia; a se termina. * ~ (cu cineva) a muri. 2) rel. A-și ispăși păcatele; a scăpa de pedeapsa divină. [Și mântui] /<ung. menteni

A MÂNTUÍ ~iésc tranz. pop. 1) A face să se mântuie. 2) A scoate cu bine dintr-o situație complicată; a scăpa; a salva. 3) fam. A lipsi de viață; a omorî; a răpune; a sfârși. ~ de zile. [Și mântui] /<ung. menteni

mântuì v. 1. a scăpa din vr’o primejdie: a mântui țara de dușmani; 2. a se scăpa de ceva neplăcut: voiu să mă mântuiu cu totul de dânșii OD. 3. a dărui mântuirea eternă: mântuiește, Doamne, norodul tău! 4. Mold. a isprăvi, a se termina: a mântuit lucrul. [Ung. MENTENI].

mântuire f. 1. scăpare; 2. răscumpărarea păcatelor; Armata mântuirii, sectă protestantă fondată în 1865, reformată în 1878 de pastorul Booth, spre a reînsufleți interesul pentru destinele religioase ale omului; 3. isprăvire.

mî́ntuĭ și -ĭésc, -í v. tr. (ung. menteni, a salva, a feri [d. ment, liber], de unde și rut. mentuváti, sîrb. mentovati. Cp. cu cortorosesc, a libera, a priva). Est. Salvez, scap: mîntuĭește-mă Doamne! Termin, sfîrșesc, isprăvesc: a mîntui o treabă. A mîntui în bătaĭe, a prăpădi, a omorî în bătaĭe. V. refl. Mă cortorosesc: nu știam cum să mă mîntuĭ de el. Vechĭ. Mă justific, mă scuz: Leșiĭ se mîntuĭaŭ de către Vasilie Vodă și ziceaŭ că nu sînt Leșĭ, ce sînt Moldovenĭ aceĭ ce pradă (Nec. Let. 2, 185).

mîntuíre f. Acțiunea de a mîntui. Mîntuirea păcatelor, ĭertarea (expierea) păcatelor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!mântui2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiește/mântuie, imperf. 3 sg. mântuia; conj. prez. 3 mântuiască/să mântuie

mântui1 (a ~) (a termina) (pop.) vb., ind. prez. 3 mântuie, imperf. 3 sg. mântuia; conj. prez. 3 să mântuie

mântuire s. f., g.-d. art. mântuirii; pl. mântuiri

mântuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. mântuie, imperf. 3 sg. mântuiá (a salva, a vindeca ind. prez. 1 sg. măntuiésc, 3 sg. mântuiéște; conj. prez. 3 sg. și pl. mântuiáscă)

mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri

mîntui (ind. prez. 1 sg. mîntui, 3 sg. și pl. mîntuie)

mântuesc, – uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNTUÍ vb. (BIS.) a (se) izbăvi, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, (înv.) a (se) scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a (se) spăsi, (fig.) a (se) curăța, a (se) spăla. (S-a ~ de păcate.)

MÂNTUÍ vb. v. apăra, dezrobi, dezvinovăți, disculpa, elibera, emancipa, epuiza, isprăvi, încheia, justifica, libera, salva, scăpa, scoate, scuza, sfârși, termina.

MÂNTUÍRE s. v. dezrobire, eliberare, emancipare, emancipație, isprăvire, isprăvit, încheiere, liberare, salvare, scăpare, scoatere, sfârșire, sfârșit, terminare, terminat.

MÂNTUÍRE s. (BIS.) izbăvire, salvare, (livr.) redempțiune, (înv.) mântuință, mântuitură, spăseală, spăsenie, spăsire. (~ unui păcătos.)

mîntui vb. v. APĂRA. DEZROBI. DEZVINOVĂȚI. DISCULPA. ELIBERA. EMANCIPA. EPUIZA. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. JUSTIFICA. LIBERA. SALVA. SCĂPA. SCOATE. SCUZA. SFÎRȘI. TERMINA.

MÎNTUI vb. (BIS.) a (se) izbăvi, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, (înv.) a (se) scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a (se) spăsi, (fig.) a (se) curăța, a (se) spăla. (S-a ~ de păcate.)

MÎNTUIRE s. (BIS.) izbăvire, salvare, (livr.) redempțiune, (înv.) mîntuință, mîntuitură, spăseală, spăsenie, spăsire. (~ unui păcătos.)

mîntuire s. v. DEZROBIRE. ELIBERARE. EMANCIPARE. EMANCIPAȚIE. ISPRĂVIRE. ISPRĂVIT. ÎNCHEIERE. LIBERARE. SALVARE. SCĂPARE. SCOATERE. SFÎRȘIRE. SFÎRȘIT. TERMINARE. TERMINAT.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mîntuí (mîntuiésc, mîntuít), vb.1. A salva. – 2. A răscumpăra, a elibera. – 3. A termina, a sfîrși. – 4. (Refl.) A se salva, a se lecui. – 5. (Refl.) A se elibera, a se izbăvi. – 6. (Refl.) A se termina, a se sfîrși. Mag. menteni, din ment „liber” (Miklosich, Fremdw., 110; Cihac, II, 515; Weigand, Jb., XIII, 111; Tiktin; Iordan, Dift., 138; Berneker, II, 37; Gáldi, Dict., 94), poate prin intermediul sl., cf. sb., cr., slov. mentovani. Der. mîntuială, s. f. (bun sfîrșit, izbăvire; adv., fără grijă, dat rasol); mîntuință, s. f. (izbăvire, răscumpărare); mîntuitor, adj. (salvator).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mântuí, mântui, vb. tranz., refl. – 1. A (se) salva, a (se) izbăzi. 2. A (se) vindeca, a (se) tămădui. 3. A (se) termina, a (se) sfârși. – Din magh. menteni „a salva” < magh. ment „liber” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Tiktin, Iordan, Berneker, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Extra ecclesiam nulla salus” (lat. „În afară de biserică nu este mântuire”), expresie întâlnită în scrierile lui Origen și mai ales ale lui Ciprian de Cartagina, care concentrează doctrina tradițională despre raportul dintre Bis. și sfintele taine, în special botezul, doctrină care se aplică azi mai ales cu privire la validitatea tainelor.

mântuíre, mântuiri s. f. Actul prin care Dumnezeu, prin întruparea, răstignirea și învierea Fiului Său, Iisus Hristos, restabilește omul în starea de comuniune personală cu El, dându-i acestuia premisele unei vieți noi, veșnice; răscumpărare. ◊ Coiful mântuirii v. coif. – Din mântui.

DIXI (ET SALVAVI ANIMAM MEAM) (lat.) am spus (și mi-am mântuit sufletul) – Formulă rostită de filozofi și de juriști la încheierea argumentărilor și a pledoariilor. Prin ea se subliniază că ai spus tot ce ai avut de spus.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Intrare: mântui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mântui
  • mântuire
  • mântuit
  • mântuitu‑
  • mântuind
  • mântuindu‑
singular plural
  • mântuiește
  • mântuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mântuiesc
(să)
  • mântuiesc
  • mântuiam
  • mântuii
  • mântuisem
a II-a (tu)
  • mântuiești
(să)
  • mântuiești
  • mântuiai
  • mântuiși
  • mântuiseși
a III-a (el, ea)
  • mântuiește
(să)
  • mântuiască
  • mântuia
  • mântui
  • mântuise
plural I (noi)
  • mântuim
(să)
  • mântuim
  • mântuiam
  • mântuirăm
  • mântuiserăm
  • mântuisem
a II-a (voi)
  • mântuiți
(să)
  • mântuiți
  • mântuiați
  • mântuirăți
  • mântuiserăți
  • mântuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mântuiesc
(să)
  • mântuiască
  • mântuiau
  • mântui
  • mântuiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mântui
  • mântuire
  • mântuit
  • mântuitu‑
  • mântuind
  • mântuindu‑
singular plural
  • mântuie
  • mântuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mântui
(să)
  • mântui
  • mântuiam
  • mântuii
  • mântuisem
a II-a (tu)
  • mântui
(să)
  • mântui
  • mântuiai
  • mântuiși
  • mântuiseși
a III-a (el, ea)
  • mântuie
(să)
  • mântuie
  • mântuia
  • mântui
  • mântuise
plural I (noi)
  • mântuim
(să)
  • mântuim
  • mântuiam
  • mântuirăm
  • mântuiserăm
  • mântuisem
a II-a (voi)
  • mântuiți
(să)
  • mântuiți
  • mântuiați
  • mântuirăți
  • mântuiserăți
  • mântuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mântuie
(să)
  • mântuie
  • mântuiau
  • mântui
  • mântuiseră
Intrare: mântuire
mântuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mântuire
  • mântuirea
plural
  • mântuiri
  • mântuirile
genitiv-dativ singular
  • mântuiri
  • mântuirii
plural
  • mântuiri
  • mântuirilor
vocativ singular
plural
măntuire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mântui, mântuiesc / mântui, mântuiverb

  • 1. popular A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: salva
    • format_quote Credința ta te va mîntui, zice o vorbă veche. SADOVEANU, E. 29. DLRLC
    • format_quote Ai mei pierduți sînt, pașă, toți; O, mîntuie-i, de vrei, că poți. COȘBUC, P. I 109. DLRLC
    • format_quote Am auzit, urmă Alexandru, de bîntuirile țării și am venit s-o mîntui. NEGRUZZI, S. I 139. DLRLC
    • format_quote Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai ca să ardă, și atunci ai să te mîntui de dînsa! CREANGĂ, P. 87. DLRLC
    • format_quote O nație nu se poate mîntui decît prin sine însăși. BĂLCESCU, O. I 94. DLRLC
  • 2. popular A (se) vindeca (de o boală). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îs bolnavă și mai moartă, Cînepa cade de coaptă. Ia tu coasa de-o cosește, De boală mă mîntuiește. ANT. LIT. POP. I 121. DLRLC
    • format_quote figurat Eu cu dor, mîndra cu dor, Trebui-ne-ar un doftor... De dor să ne mîntuiască. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 107. DLRLC
  • 3. în religia creștină A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. DEX '09
    • format_quote Doamne ferește și ne păzește și ne mîntuiește! se închină deodată femeia cuprinsă de spaimă. REBREANU, R. II 72. DLRLC
  • 4. popular A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Pe țărani îi vestise adineaori cîrciumarul Cristea că grecul a trecut spre curte să mîntuie tocmeala pentru Babaroaga. REBREANU, R. I 170. DLRLC
    • format_quote Cuconu Ioniță își mîntuia de sorbit cafeaua, stînd jos. HOGAȘ, DR. II 87. DLRLC
    • format_quote Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara. CREANGĂ, P. 159. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Pe spate-și lasă capul: «Mă uimești, dacă nu mîntui... Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i!» EMINESCU, O. I 154. DLRLC
    • format_quote Se mîntuiau atunci proviziile făcute în toamnă. PAS, Z. I 131. DLRLC
    • format_quote Ca să se mîntuie toată dihonia, cărăbăniți-vă de la mine! CREANGĂ, A. 114. DLRLC
    • format_quote Tropotul cailor scade, se mîntuie, Se risipește. BOLINTINEANU, O. 116. DLRLC
    • chat_bubble S-a mântuit = s-a terminat, s-a isprăvit, gata, nu mai e nimic de zis sau de făcut. DLRLC
      • format_quote Numai ochii să-i fi văzut și s-a mîntuit! Strașnic romîn! SADOVEANU, P. 247. DLRLC
      • format_quote Ei, apoi s-a mîntuit, că cu d-ta nu mai poate să vorbească nimeni, ȘEZ. I 100. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv A se mântui cu... = muri. DEX '09 DEX '98
      sinonime: muri
  • comentariu Formele de conjugarea a VI-a (mântuiesc) se folosesc numai pentru sensurile (2.) și (3.). DEX '09 DOOM 2
etimologie:

mântuire, mântuirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu te mai gîndi la nici o mîntuire, căci nu mai e nici una. GALACTION, O. I 72. DLRLC
    • format_quote Mîntuirea mea stătea în traista umflată de la șoldul călugărului. HOGAȘ, M. N. 111. DLRLC
    • format_quote Mă uitam pe furiș la ușa mîntuirii și tot scăpăram din picioare. CREANGĂ, A. 5. DLRLC
etimologie:
  • vezi mântui DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.