MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obține iertarea pentru păcatele săvârșite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: mântuiesc] – Din magh. menteni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
MÎNTUÍ, mîntui și mîntuiesc, vb. IV. Tranz. l. A scăpa (dintr-o primejdie, de la moarte etc.); a salva, a izbăvi. Credința ta te va mîntui, zice o vorbă veche. SADOVEANU, E. 29. Ai mei pierduți sînt, pașă, toți; O, mîntuie-i, de vrei, că poți. COȘBUC, P. I 109. Am auzit, urmă Alexandru, de bîntuirile țării și am venit s-o mîntui. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ Refl. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai ca să ardă, și atunci ai să te mîntui de dînsa! CREANGĂ, P. 87. O nație nu se poate mîntui decît prin sine însăși. BĂLCESCU, O. I 94. ♦ (Rar) A lecui, a vindeca, a tămădui (de o boală). Îs bolnavă și mai moartă, Cînepă cade de coaptă. Ia tu coasa de-o cosește, De boală mă mîntuiește. ANT. LIT. Pop. I 121. ◊ F i g. Eu cu dor, mîndra cu dor, Trebui-ne-ar un doftor... De dor să ne mîntuiască. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 107. ◊ (În concepția religioasă) Doamne ferește și ne păzește și ne mîntuiește! se închină deodată femeia cuprinsă de spaimă. REBREANU, R. II 72. 2. A termina, a isprăvi, a încheia, a sfîrși. Pe țărani îi vestise adineaori cîrciumarul Cristea că grecul a trecut spre curte să mîntuie tocmeala pentru Babaroaga. REBREANU, R. I 170. Cuconu Ioniță își mîntuia de sorbit cafeaua, stînd jos. HOGAȘ, DR. II 87. Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara. CREANGĂ, P. 159. ◊ A b s o l. Pe spate-și lasă capul: «Mă uimești, dacă nu mîntui. Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i! » EMINESCU, O. I 154. ◊ Refl. Se mîntuiau atunci proviziile făcute în toamnă. PAS, Z. I 131. Ca să se mîntuie toată dihonia, cărăbăniți-vă de la mine! CREANGĂ, A. 114. Tropotul cailor scade, se mîntuie, Se risipește. BOLINTINEANU, O. 116. ◊ Expr. S-a mîntuit = s-a terminat, s-a isprăvit, gata, nu mai e nimic de zis sau de făcut. Numai ochii să-i fi văzut și s-a mîntuit! Strașnic romîn! SADOVEANU, P. 247. Ei, apoi s-a mîntuit, că cu d-ta nu mai poate să vorbească nimeni, ȘEZ. I 100.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink
MÎNTUÍRE, mîntuiri, s. f. Acțiunea de a m î n t u i și rezultatul ei; salvare, scăpare, izbăvire; dezrobire, eliberare. Nu te mai gîndi la nici o mîntuire, căci nu mai e nici una. GALACTION, O. I 72. Mîntuirea mea stătea în traista umflată de la șoldul călugărului. HOGAȘ, M. N. Mă uitam pe furiș la ușa mîntuirii și tot scăpăram din picioare. CREANGĂ, A. 5. ♦ (În concepția religioasă) Iertare de păcate, izbăvire.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink
mântuí1 (a ~) (a termina) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mấntuie
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink
mântuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. mântuie, imperf. 3 sg. mântuiá (a salva, a vindeca ind. prez. 1 sg. măntuiésc, 3 sg. mântuiéște; conj. prez. 3 sg. și pl. mântuiáscă)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
MÂNTUÍ vb. v. apăra, dezrobi, dezvinovăți, disculpa, elibera, emancipa, epuiza, isprăvi, încheia, justifica, libera, salva, scăpa, scoate, scuza, sfârși, termina.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
MÂNTUÍ vb. (BIS.) a (se) izbăvi, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, (înv.) a (se) scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a (se) spăsi, (fig.) a (se) curăța, a (se) spăla. (S-a ~ de păcate.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
MÂNTUÍRE s. (BIS.) izbăvire, salvare, (livr.) redempțiune, (înv.) mântuință, mântuitură, spăseală, spăsenie, spăsire. (~ unui păcătos.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
MÂNTUÍRE s. v. dezrobire, eliberare, emancipare, emancipație, isprăvire, isprăvit, încheiere, liberare, salvare, scăpare, scoatere, sfârșire, sfârșit, terminare, terminat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
A mântui ≠ a începe
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
mîntuí (mîntuiésc, mîntuít), vb. – 1. A salva. – 2. A răscumpăra, a elibera. – 3. A termina, a sfîrși. – 4. (Refl.) A se salva, a se lecui. – 5. (Refl.) A se elibera, a se izbăvi. – 6. (Refl.) A se termina, a se sfîrși. Mag. menteni, din ment „liber” (Miklosich, Fremdw., 110; Cihac, II, 515; Weigand, Jb., XIII, 111; Tiktin; Iordan, Dift., 138; Berneker, II, 37; Gáldi, Dict., 94), poate prin intermediul sl., cf. sb., cr., slov. mentovani. Der. mîntuială, s. f. (bun sfîrșit, izbăvire; adv., fără grijă, dat rasol); mîntuință, s. f. (izbăvire, răscumpărare); mîntuitor, adj. (salvator).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink
A SE MÂNTUÍ mă ~iésc intranz. 1) pop. A ajunge la capăt; a se încheia; a se termina. ◊ ~ (cu cineva) a muri. 2) rel. A-și ispăși păcatele; a scăpa de pedeapsa divină. [Și mântui] /<ung. menteni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
A MÂNTUÍ ~iésc tranz. pop. 1) A face să se mântuie. 2) A scoate cu bine dintr-o situație complicată; a scăpa; a salva. 3) fam. A lipsi de viață; a omorî; a răpune; a sfârși. ~ de zile. [Și mântui] /<ung. menteni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
mântuì v. 1. a scăpa din vr’o primejdie: a mântui țara de dușmani; 2. a se scăpa de ceva neplăcut: voiu să mă mântuiu cu totul de dânșii OD. 3. a dărui mântuirea eternă: mântuiește, Doamne, norodul tău! 4. Mold. a isprăvi, a se termina: a mântuit lucrul. [Ung. MENTENI].
Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink