2 intrări

36 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni.

MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui.

MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui.

măntuire sf vz mântuire

mântui [At: PSALT. HUR. 28v/6 / V: (înv) măn~ / Pzi: mântui și ~esc / E: mg ment] 1-2 vtr (Îvp) A (se) salva dintr-o primejdie, de o nenorocire etc. 3-4 vtr (Spc) A (se) dezrobi. 5-6 vtrp (Bis) (A ierta sau) a obține iertarea pentru păcatele săvârșite Si: a (se) izbăvi. 7-8 vtr (Îvp) A (se) vindeca de o boală. 9 vr (înv) A se dezvinovăți. 10-11 vrt(a) (Pop) A (se) termina. 12 vt (Reg; îe) A ~ în bătaie A bate zdravăn. 13 (Îlv) A~ de zile A omorî. 14 vr (Îe) A se ~ cu (cineva) sau (îvr) a se ~ de viață A muri. 15 (Îe) S-a ~t! Gata!

mântuire sf [At: COD. VOR. 92/28 / V: (îvr) măn~ / Pl: ~ri / E: mântui] 1 (Îvp) Scăpare. 2 (Spc) Dezrobire. 3 (Bis) Iertare de păcate Si: izbăvire, mântuință (2), mântuit1 (3), mântuitură. 4 (Bis; îs) Anul ~rii An în care s-a născut Iisus Hristos. 5 (Reg; gmț; îs) -a sufletului Băutură alcoolică. 6 a (înv; ccr) Jertfa oferită divinității pentru iertarea păcatelor Si: prinos. 7 (Îvr) Liniște și siguranță.

MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obține iertarea pentru păcatele săvârșite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: mântuiesc] – Din magh. menteni.

MÎNTUÍ, mîntui și mîntuiesc, vb. IV. Tranz. l. A scăpa (dintr-o primejdie, de la moarte etc.); a salva, a izbăvi. Credința ta te va mîntui, zice o vorbă veche. SADOVEANU, E. 29. Ai mei pierduți sînt, pașă, toți; O, mîntuie-i, de vrei, că poți. COȘBUC, P. I 109. Am auzit, urmă Alexandru, de bîntuirile țării și am venit s-o mîntui. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ Refl. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai ca să ardă, și atunci ai să te mîntui de dînsa! CREANGĂ, P. 87. O nație nu se poate mîntui decît prin sine însăși. BĂLCESCU, O. I 94. ♦ (Rar) A lecui, a vindeca, a tămădui (de o boală). Îs bolnavă și mai moartă, Cînepă cade de coaptă. Ia tu coasa de-o cosește, De boală mă mîntuiește. ANT. LIT. POP. I 121. ◊ Fig. Eu cu dor, mîndra cu dor, Trebui-ne-ar un doftor... De dor să ne mîntuiască. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 107. ◊ (În concepția religioasă) Doamne ferește și ne păzește și ne mîntuiește! se închină deodată femeia cuprinsă de spaimă. REBREANU, R. II 72. 2. A termina, a isprăvi, a încheia, a sfîrși. Pe țărani îi vestise adineaori cîrciumarul Cristea că grecul a trecut spre curte să mîntuie tocmeala pentru Babaroaga. REBREANU, R. I 170. Cuconu Ioniță își mîntuia de sorbit cafeaua, stînd jos. HOGAȘ, DR. II 87. Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara. CREANGĂ, P. 159. ◊ Absol. Pe spate-și lasă capul: «Mă uimești, dacă nu mîntui. Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i!» EMINESCU, O. I 154. ◊ Refl. Se mîntuiau atunci proviziile făcute în toamnă. PAS, Z. I 131. Ca să se mîntuie toată dihonia, cărăbăniți-vă de la mine! CREANGĂ, A. 114. Tropotul cailor scade, se mîntuie, Se risipește. BOLINTINEANU, O. 116. ◊ Expr. S-a mîntuit = s-a terminat, s-a isprăvit, gata, nu mai e nimic de zis sau de făcut. Numai ochii să-i fi văzut și s-a mîntuit! Strașnic romîn! SADOVEANU, P. 247. Ei, apoi s-a mîntuit, că cu d-ta nu mai poate să vorbească nimeni, ȘEZ. I 100.

MÎNTUÍRE, mîntuiri, s. f. Acțiunea de a mîntui și rezultatul ei; salvare, scăpare, izbăvire; dezrobire, eliberare. Nu te mai gîndi la nici o mîntuire, căci nu mai e nici una. GALACTION, O. I 72. Mîntuirea mea stătea în traista umflată de la șoldul călugărului. HOGAȘ, M. N. Mă uitam pe furiș la ușa mîntuirii și tot scăpăram din picioare. CREANGĂ, A. 5. ♦ (În concepția religioasă) Iertare de păcate, izbăvire.

A SE MÂNTUÍ mă ~iésc intranz. 1) pop. A ajunge la capăt; a se încheia; a se termina. * ~ (cu cineva) a muri. 2) rel. A-și ispăși păcatele; a scăpa de pedeapsa divină. [Și mântui] /<ung. menteni

A MÂNTUÍ ~iésc tranz. pop. 1) A face să se mântuie. 2) A scoate cu bine dintr-o situație complicată; a scăpa; a salva. 3) fam. A lipsi de viață; a omorî; a răpune; a sfârși. ~ de zile. [Și mântui] /<ung. menteni

mântuì v. 1. a scăpa din vr’o primejdie: a mântui țara de dușmani; 2. a se scăpa de ceva neplăcut: voiu să mă mântuiu cu totul de dânșii OD. 3. a dărui mântuirea eternă: mântuiește, Doamne, norodul tău! 4. Mold. a isprăvi, a se termina: a mântuit lucrul. [Ung. MENTENI].

mântuire f. 1. scăpare; 2. răscumpărarea păcatelor; Armata mântuirii, sectă protestantă fondată în 1865, reformată în 1878 de pastorul Booth, spre a reînsufleți interesul pentru destinele religioase ale omului; 3. isprăvire.

mî́ntuĭ și -ĭésc, -í v. tr. (ung. menteni, a salva, a feri [d. ment, liber], de unde și rut. mentuváti, sîrb. mentovati. Cp. cu cortorosesc, a libera, a priva). Est. Salvez, scap: mîntuĭește-mă Doamne! Termin, sfîrșesc, isprăvesc: a mîntui o treabă. A mîntui în bătaĭe, a prăpădi, a omorî în bătaĭe. V. refl. Mă cortorosesc: nu știam cum să mă mîntuĭ de el. Vechĭ. Mă justific, mă scuz: Leșiĭ se mîntuĭaŭ de către Vasilie Vodă și ziceaŭ că nu sînt Leșĭ, ce sînt Moldovenĭ aceĭ ce pradă (Nec. Let. 2, 185).

mîntuíre f. Acțiunea de a mîntui. Mîntuirea păcatelor, ĭertarea (expierea) păcatelor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mântuí1 (a ~) (a termina) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mấntuie

!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 mântuiáscă/să mấntuie

mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri

mântuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. mântuie, imperf. 3 sg. mântuiá (a salva, a vindeca ind. prez. 1 sg. măntuiésc, 3 sg. mântuiéște; conj. prez. 3 sg. și pl. mântuiáscă)

mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri

arată toate definițiile

Intrare: mântui
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mântui
  • mântuire
  • mântuit
  • mântuitu‑
  • mântuind
  • mântuindu‑
singular plural
  • mântuie
  • mântuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mântui
(să)
  • mântui
  • mântuiam
  • mântuii
  • mântuisem
a II-a (tu)
  • mântui
(să)
  • mântui
  • mântuiai
  • mântuiși
  • mântuiseși
a III-a (el, ea)
  • mântuie
(să)
  • mântuie
  • mântuia
  • mântui
  • mântuise
plural I (noi)
  • mântuim
(să)
  • mântuim
  • mântuiam
  • mântuirăm
  • mântuiserăm
  • mântuisem
a II-a (voi)
  • mântuiți
(să)
  • mântuiți
  • mântuiați
  • mântuirăți
  • mântuiserăți
  • mântuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mântuie
(să)
  • mântuie
  • mântuiau
  • mântui
  • mântuiseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mântui
  • mântuire
  • mântuit
  • mântuitu‑
  • mântuind
  • mântuindu‑
singular plural
  • mântuiește
  • mântuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mântuiesc
(să)
  • mântuiesc
  • mântuiam
  • mântuii
  • mântuisem
a II-a (tu)
  • mântuiești
(să)
  • mântuiești
  • mântuiai
  • mântuiși
  • mântuiseși
a III-a (el, ea)
  • mântuiește
(să)
  • mântuiască
  • mântuia
  • mântui
  • mântuise
plural I (noi)
  • mântuim
(să)
  • mântuim
  • mântuiam
  • mântuirăm
  • mântuiserăm
  • mântuisem
a II-a (voi)
  • mântuiți
(să)
  • mântuiți
  • mântuiați
  • mântuirăți
  • mântuiserăți
  • mântuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mântuiesc
(să)
  • mântuiască
  • mântuiau
  • mântui
  • mântuiseră
Intrare: mântuire
mântuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mântuire
  • mântuirea
plural
  • mântuiri
  • mântuirile
genitiv-dativ singular
  • mântuiri
  • mântuirii
plural
  • mântuiri
  • mântuirilor
vocativ singular
plural
măntuire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mântui

  • 1. popular A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: salva 5 exemple
    exemple
    • Credința ta te va mîntui, zice o vorbă veche. SADOVEANU, E. 29.
      surse: DLRLC
    • Ai mei pierduți sînt, pașă, toți; O, mîntuie-i, de vrei, că poți. COȘBUC, P. I 109.
      surse: DLRLC
    • Am auzit, urmă Alexandru, de bîntuirile țării și am venit s-o mîntui. NEGRUZZI, S. I 139.
      surse: DLRLC
    • Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai ca să ardă, și atunci ai să te mîntui de dînsa! CREANGĂ, P. 87.
      surse: DLRLC
    • O nație nu se poate mîntui decît prin sine însăși. BĂLCESCU, O. I 94.
      surse: DLRLC
  • 2. popular A (se) vindeca (de o boală).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: lecui tămădui vindeca 2 exemple
    exemple
    • Îs bolnavă și mai moartă, Cînepa cade de coaptă. Ia tu coasa de-o cosește, De boală mă mîntuiește. ANT. LIT. POP. I 121.
      surse: DLRLC
    • figurat Eu cu dor, mîndra cu dor, Trebui-ne-ar un doftor... De dor să ne mîntuiască. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 107.
      surse: DLRLC
  • 3. în religia creștină A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva.
    surse: DEX '09 sinonime: izbăvi salva un exemplu
    exemple
    • Doamne ferește și ne păzește și ne mîntuiește! se închină deodată femeia cuprinsă de spaimă. REBREANU, R. II 72.
      surse: DLRLC
  • 4. popular A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși.
    exemple
    • Pe țărani îi vestise adineaori cîrciumarul Cristea că grecul a trecut spre curte să mîntuie tocmeala pentru Babaroaga. REBREANU, R. I 170.
      surse: DLRLC
    • Cuconu Ioniță își mîntuia de sorbit cafeaua, stînd jos. HOGAȘ, DR. II 87.
      surse: DLRLC
    • Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara. CREANGĂ, P. 159.
      surse: DLRLC
    • absolut Pe spate-și lasă capul: «Mă uimești, dacă nu mîntui... Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i!» EMINESCU, O. I 154.
      surse: DLRLC
    • Se mîntuiau atunci proviziile făcute în toamnă. PAS, Z. I 131.
      surse: DLRLC
    • Ca să se mîntuie toată dihonia, cărăbăniți-vă de la mine! CREANGĂ, A. 114.
      surse: DLRLC
    • Tropotul cailor scade, se mîntuie, Se risipește. BOLINTINEANU, O. 116.
      surse: DLRLC
    • 4.1. expresie S-a mântuit = s-a terminat, s-a isprăvit, gata, nu mai e nimic de zis sau de făcut.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Numai ochii să-i fi văzut și s-a mîntuit! Strașnic romîn! SADOVEANU, P. 247.
        surse: DLRLC
      • Ei, apoi s-a mîntuit, că cu d-ta nu mai poate să vorbească nimeni, ȘEZ. I 100.
        surse: DLRLC
    • 4.2. expresie reflexiv A se mântui cu... = muri (vb.)
      surse: DEX '09 DEX '98
  • comentariu Formele de conjugarea a VI-a (mântuiesc) se folosesc numai pentru sensurile (2.) și (3.).
    surse: DEX '09 DOOM 2

etimologie:

mântuire măntuire

  • 1. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei.
    exemple
    • Nu te mai gîndi la nici o mîntuire, căci nu mai e nici una. GALACTION, O. I 72.
      surse: DLRLC
    • Mîntuirea mea stătea în traista umflată de la șoldul călugărului. HOGAȘ, M. N. 111.
      surse: DLRLC
    • Mă uitam pe furiș la ușa mîntuirii și tot scăpăram din picioare. CREANGĂ, A. 5.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi mântui
    surse: DEX '09 DEX '98