LUMINARE s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv.; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina.

luminare² sf [At: DEX / Pl: ~nări / E: lumina] 1 Emitere a luminii (1) Si: luminat¹ (1). 2 (Îvr) Strălucire. 3 (Trs) Fulgerare. 4 (Fig) Clarificare. 5 (Fig) Instruire. 6 (Îvr) Luminăție.

luminare¹ sf vz lumânare

LUMINARE, luminări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv., rar; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina.

LUMINARE, (3) luminări, s. f. Acțiunea de a (se) lumina. 1. Producere de lumină (I 1). Sistem de luminare. ♦ (Învechit; concretizat) Lumină. A zilei luminare de pe cer acum s-a stins. NEGRUZZI, S. II 14. 2. Fig. Cultivare a minții, instruire; educare, lămurire. Luminarea culturală a țărănimii muncitoare nu poate fi despărțită de ridicarea nivelului de cunoștințe agrotehnice ale acesteia. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 2/1. Țăranul romîn are drept nu numai la pămînt... dar are drept la luminarea minții lui prin carte și cultură. SADOVEANU, E. 25. 3. (Învechit, însoțit de un adjectiv posesiv) Luminăție. Cu luminările sale bezădele ( = beizadele) trăiesc foarte bine, căci mult mă iubesc. KOGĂLNICEANU, S. 6.

luminare f. 1. acțiunea de a lumina: 2. fig. cultivare, instruire: luminarea spiritului; 3. luminăție: Luminarea Sa.

lumináre f. Acțiunea de a lumina. Vechĭ. Luminăție: Luminarea Sa.

LUMÂNARE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria.

LUMINA, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină.

lumănare sf vz lumânare

lumânare sf [At: COD. VOR.² 15/15 / V: (înv) ~min~, număn~, număra~ / Pl: ~nări / E: ml luminaria] 1 Obiect de luminat în formă de cilindru subțire, făcut din ceară, stearină etc., având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină Cf faclă (1), făclie (1), lumină (34). 2 (Pex) Orice obiect care servește la luminat. 3 (Îf lumenare) Candelă. 4-5 (Îljv) (Drept) ca ~a (Care este) foarte drept. 6 (Pop; îlav) Pe la aprinsul ~nărilor Pe înserate. 7 (Pop; îe) A muri (sau a se stinge) fără ~ A muri pe neașteptate. 8 (Îlav) La ~ La lumina lumânării (1). 9 (Pop; îe) A ține (cuiva) ~a A veghea pe cineva în momentul morții ținându-i lumânarea (1) aprinsă. 10 (Reg; îe) A lua mucul ~nării A lua puțin din ceva. 11 (Reg; îe) A mânca mucul ~nării A fi în mare pericol. 12 (Pop; îe) A-și mânca ~a cu feștilă cu tot A-și pierde onoarea. 13 (Pop; îe) A căuta (pe cineva sau ceva) cu ~a A căuta pe cineva sau ceva cu multă insistență. 14-15 (Pfm; îe) A căuta ceartă (sau bătaie) cu ~a A căuta (ceartă sau) bătaie cu orice preț. 16 (Înv; îs) ~ de vânt Faclă (1). 17 (Thl; îs) ~a lui Jablonchoff Dispozitiv făcut cu scopul ca lumina arcului electric să se păstreze constantă. 18 Lumină (1) produsă de lumânare (1) sau de făclie (1). 19 (Reg; șîs ~a puțului sau ~a fântânii) Prăjină de la fântâna cu cumpănă de care se atârnă ciutura și care intră în fântână cu găleata Si: (reg) lumânărică (5). 20 (Reg) Parte a coșului de la leasa de pescuit. 21 (Reg) Parte a rotilei de la plug. 22 (Înv) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 23 Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung și dens Si: coada-boului, coada-lupului, coada-vacii, corovatic, lipan, lumânărica-domnului, lumânărică (8), luminăriță, pur (Verbascum phlomoides). 24 (Îs) ~ de gaz Lampă care luminează prin arderea gazului. 25 (Reg; îs) ~ de gheață Țurțuri de gheață. 26 (Pop; îe) A umbla cu ~a (după)... A insista mult într-o acțiune. 27-28 (Pfm; îe) A-i sufla (cuiva) în ~ (A pricinui sau) a dori cuiva moartea. 29 (Pop; îe) A se arde ca musca la ~ A se înșela. 30 (Pop; îe) A fi cu ~a în mână A se afla în pragul morții. 31 (Rar; îe) A arde (pe cineva) ~a la deget A fi constrâns de împrejurări. 32 (Reg; lpl; d. copii) Secreție produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. corectat(ă)

lumina [At: (a. 1550) CUV. D. BĂTR. II, 459 / V: (îrg) ~ira / Pzi: ~nez, (îvp) lumin / E: lumină] 1 vi (D. aștri sau alte surse de lumină) A emite lumină (1). 2 vi (Trs) A fulgera. 3 vr (Reg; d. struguri) A începe să se coacă. 4 vt A revărsa lumină asupra unui lucru pentru a fi văzut mai bine. 5 vt (D. oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric. 6 vr (Pfm; îe) A se ~ de ziuă sau (înv) a ~ ziua A se face ziuă în zori. 7 vr (Îae) A se însenina. 8 vr (Pop; d. cer; îe) A se ~ de (sau a) ploaie A se pregăti de ploaie. 9-10 vtr A (se) face mai plăcut. 11 vt (Înv; c. i. ochii, vederea etc.) A face să vadă. 12-13 vtr (Fig) A (se) clarifica. 14-15 vtr (Fig) A (se) instrui. 16-17 vtr A (se) călăuzi. 18 vt (Îe) A ~ calea (sau drumul) (cuiva) A conduce spre țintă. 19 vr (D. față, ochi) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 20 vi (D. idei, imagini etc.) A se înfiripa. 21 vr (Înv) A se mândri.

luminar [At: LB / Pl: (1) ~i, (2-4) ~e / E: fr luminaire] 1 sm (Reg) Lumânărar (1). 2 sn (Trs) Tipar în care se fac lumânările (1). 3 sn (Trs) Sfeșnic. 4 sn (Teh) Corp de iluminat.

lumira v vz lumina

numănare sf vz lumânare

numărare² sf vz lumânare

COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI¹, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI² = BARBA-URSULUI¹; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI¹; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI¹; – COADA-LUPULUI¹ = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI² = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI¹, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI² mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI³ = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI¹ = BARBA-URSULUI¹; -COADA- MÎNZULUl² = COADA-CALULUI¹; – COADA-MÎȚEI¹, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI² = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII¹, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII², plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII³ = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII⁴ = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII⁵ – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].

LUMINEAZĂ-TE ȘI VEI FI (C.A. Rosetti).

SOL LUCET OMNIBUS (lat.) = Soarele luminează pe toți. Toată lumea are dreptul să se bucure de darurile naturei.

LUMÂNARE, lumânări, s. f. 1. Obiect de luminat în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egala cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria.

LUMINA, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau drumul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. A răspândi știința și cultura în mase; a educa, a cultiva, a instrui. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină.

LUMINA, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte izvoare de lumină) A produce, a emite lumină. Zăresc în depărtare un sul de raze scînteietoare, care venea înspre dînșii; și de ce se apropia, de ce lumina mai tare. CREANGĂ, P. 228. Pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hîrb un roș opaiț. EMINESCU, O. I 84. ◊ (Poetic) Ochii-i albaștri luminau ca stele. EMINESCU, O. IV 107. ♦ Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unei persoane sau asupra unui lucru, făcîndu-l să se vadă bine. Un felinar de tablă, cu capătul de lumînare pe sfîrșite, lumina fumegos și trist peretele galben. C. PETRESCU, Î. II 104. Pe masa de brad, o lampă de tablă lumina sărăcia dinăuntru. DUNĂREANU, CH. 79. Fă-mă lumină de ceară... Că eu unde-i însera, Calea ți-o voi lumina... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau drumul) = a arăta drumul care trebuie urmat, a călăuzi, a conduce spre țintă. Ideile leninismului ne luminează calea luptei și victoriilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ (Subiectul e omul folosind un izvor de lumină) Frumoasă masă-ntindea Și mi-și bea și mi-și mînca... Și mîndra le lumina. ȘEZ. III 216. ◊ Intranz. (Neobișnuit, cu complementul în dativ) Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele, Ce-au luminat atît de des Înduioșării mele. EMINESCU, O. I 186. 2. Refl. (Despre spațiul sau obiectul pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină. S-a luminat în răsărit pervazul, Zorile-și lipesc de geam obrazul. BENIUC, A. R. 44. Alunecăm încet pe apa moartă a portului, avînd în față imensul decor al orașului care se luminează treptat sub ochii noștri. BART, S. M. 39. ◊ Refl. impers. Fig. Intri-n cas’ se luminează, Ieși afar’se-nseninează. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 40. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. Întinsă cu mîinile sub cap, cu ochii în tavan, a rămas pînă s-a luminat de ziuă. BART, E. 161. Începu a se lumina de ziuă și deodată să făcu o învălmășeală mare. POPESCU, B. I 39. Cînd se lumină de ziuă, Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde și întinsă. EMINESCU, N. 13. ♦ (Despre cer, văzduh, vreme; în opoziție cu întuneca) A se însenina, a deveni limpede. Aerul se-nsenina Și cerul se lumina. ALECSANDRI, P. I 112. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. Vîntul s-a mai potolit; s-a luminat a ploaie; lumină cețoasă; începe să cearnă mărunt și-nțepos. CARAGIALE, O. I 334. II. Fig. 1. Tranz. A răspîndi știința și cultura în mase; a educa, a lămuri din punct de vedere politic și ideologic. V. instrui. Cînd am înființat această «Frăție» acum cinci ani, ținta noastră a fost să ne adresăm poporului, nu boierilor, să luminăm țărănimea și pe meseriași. CAMIL PETRESCU, B. 67. Refl. pas. Supt tiranie nu se pot lumina popoarele. BĂLCESCU, O. I 352. ♦ A lămuri, a clarifica, a da explicația potrivită. V-am luminat de demult asupra sorgintei voastre. ALECSANDRI, T. I 250. ◊ Refl. Din acea scrisoare dobîndii înțelegere și mă luminai și-n altă privință. SADOVEANU, M. C. 165. Mamă, a zis Abu-Hasan, eu înțeleg și cred ce-mi spui; dar tot vreau să mă luminez singur despre mișelia și neomenia lor. CARAGIALE, O. III 61. ◊ Refl. reciproc. De aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alții. CREANGĂ, A. 162. 2. Tranz. A înveseli, a bucura, a însenina; a răspîndi mulțumire, bucurie, veselie. Acum vine primăvara... și evenimentul acesta bucură, luminează deopotrivă și oamenii și lucrurile. SAHIA, N. 98. Cireși sălbatici luminau fundul trist al zării cu mănunche de flori albe. D. ZAMFIRESCU, R. 76. Cobori în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gînd Și viața-mi luminează. EMINESCU, O. I 168. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A străluci de mulțumire sau de bucurie. Ochii i se deschideau tot mai largi, se luminau mai tare. CAMILAR, TEM. 119. Moș Gheorghe face un pas afară din rînduri, se uită drept în ochii gardistului și i se luminează numaidecît fața. SP. POPESCU, M. G. 45. Chipul majorului se luminase de tot. D. ZAMFIRESCU, R. 136. ◊ Expr. A se lumina la față (sau la chip) = a) a căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie; a se însenina la față; b) a arăta mai bine decît înainte. Parcă mai crescuse, se mai îndreptase, se mai luminase la față. DUMITRIU, N. 211. 3. Intranz. (Despre o idee, un gînd, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa. De deznădejdi de mai-nainte Acuma să zîmbiți vă vine Ș-un gînd vă luminează-n minte: Că viața-i cel mai mare bine. CERNA, P. 15. Deodată-ți luminează-n gînd, Așa de viu, că te-nfiori, Un tînăr trist, frumos și blînd, Cu ochii mari și visători. VLAHUȚĂ, O. A. 56. – Prez. ind. pers. 3. sg. și: (învechit) lumină (ALECSANDRI, P. III 111, ȘEZ. III 59).

LUMÎNARE, lumînări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară, stearină, seu sau altă materie grasă solidă și avînd la mijloc un fitil de bumbac care, aprins, arde cu flacără, producînd lumină. Pe masa din mijlocul odăii ardea o lumînare de seu, într-un sfeșnic de lut, smălțuit cu verde. BUJOR, S. 35. Cînd s-a-nnoptat bine, au aprins lumînările. CARAGIALE, P. 125. Ivan atunci... aprinde lumînarea și începe a căuta prin casă. CREANGĂ, P. 302. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. ◊ (Mil.) Lumînare fumigenă v. fumigen. ◊ Expr. (Drept) ca lumînarea = foarte drept. Sta... drept ca lumînarea și le privea cu băgare de seamă. CREANGĂ, P. 271. Pe la aprinsul lumînărilor v. aprins¹. Să-l pici (sau să-l fi picat) cu lumînarea (sau cu ceară) v. pica. A căuta (ceva) cu lumînarea = a căuta (ceva) cu multă stăruință, a-și da toată silința (pentru a găsi ceva). Și-o găsit gineri în sfîrșit?... Slavă domnului!... că mult o mai umblat căutîndu-i cu lumînarea. ALECSANDRI, T. I 156. A căuta (cuiva) ceartă (sau gîlceavă, pricină) cu lumînarea v. căuta (I 1). 2. Plantă erbacee, înaltă, cu flori gălbui și mari dispuse într-un spic lung și dens (Verbascum phlomoides); coada-boului, coada-lupului.

LUMINAR s. n. corp de luminat electric. (< fr. luminaire)

LUMÂNARE ~ări f. Obiect de formă cilindrică, făcut din ceară sau parafină, având un fitil în interior, care, fiind aprins, produce lumină. * (Drept) ca ~area ideal de drept. La ~ la lumina lumânării. 2) Plantă erbacee înaltă, cu flori de culoare galbenă-deschisă, dispuse într-un spic lung. /<lat. luminaria

A SE LUMINA mă ~ez intranz. 1) A deveni luminos; a se umple de lumină. * ~ de ziuă a se face ziuă. 2) (despre cer, timp) A deveni senin; a se însenina. * ~ a ploaie a căpăta o lumină specifică care prevestește ploaia. 3) (despre față, privire) A căpăta o expresie de bucurie, exprimând destindere. 4) fig. A ajunge să înțeleagă clar; a se clarifica; a se lămuri; a se edifica. /Din lumină

A LUMINA ~ez 1. intranz. 1) (despre surse de lumină) A răspândi lumină; a arde; a luci. 2) (despre gânduri, idei) A apărea pe neașteptate în minte. 2. tranz. 1) A supune acțiunii unei surse de lumină (pentru a vedea mai bine). 2) fig. (persoane) A face să se lumineze. * ~ (cuiva) calea (sau drumul) a călăuzi (pe cineva). 3) fig. A face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a învăța; a instrui. /Din lumină

lumânare f. 1. materie ce s’aprinde, arde și luminează: lumânare de său, la aprinsul lumânărilor; 2. Bot. lumânărică. [Lat. LUMINARIA].

luminà v. 1. a răspândi lumină: soarele luminează pământul; 2. a ținea cuiva lumina: luminează-mi pe scară; 3. fig. a deschide mintea, a face să priceapă: studiul luminează spiritul; 4. a călăuzi: mă duc unde m’o lumina D-zeu; 5. a distribui luminile și umbrele, într’un tablou; 6. a se însenina: se luminează vremea; 7. a se revărsa de ziuă. [Lat. LUMINARE].

luminéz v. tr. (lat. lúmino, -áre). Daŭ lumină, umplu de lumină: soarele luminează pămîntu. Fig. Arăt drumu: ne-am dus unde ne-a luminat el. Sfătuĭesc bine, deschid mintea: am făcut cum ne-a luminat el, școala te luminează. V. intr. Strălucesc, daŭ lumină: lampa asta luminează bine. V. refl. unipers. Se luminează, 1. se face ziŭă, 2. se înseninează. Fig. Fața i se luminează, i se înseninează, i se înveselește, ĭa expresiunea fericiriĭ. V. scapăr.

lumînáre f., pl. ărĭ (lat. luminare, pl. -aria, fr. lumière, vsp. lumnera). Vălătuc de ceară, de seŭ, de stearină, de parafină ș. a. cu un fitil în mijloc, care, cînd îl aprinzĭ, arde și luminează. Pe la aprinsu lumînărilor, pe înserate, pe înoptate. Drept ca lumînarea, foarte drept, în pozițiune verticală. A ținea cuĭva lumînarea, a fi pe lîngă el cînd e aproape să moară (după obiceĭu de a aprinde mortuluĭ o lumînare). Prov. După sfînt, și lumînarea (saŭ tămîĭa), după persoană, așa și considerațiunea arătată eĭ. V. fachie, masala, lampă.

!luminare s. f., g.-d. art. luminării; pl. luminări

luminare s. f., g.-d. art. luminării

luminare s. f., g.-d. art. luminării; pl. luminări

lumânare s. f., g.-d. art. lumânării; pl. lumânări

lumina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. luminez, 3 luminează; conj. prez. 1 sg. să luminez, 3 să lumineze

!Luminarea Ta/Sa/Voastră (înv.) loc. pr., g.-d. LuminăriiTale/Sale/Voastre

+Luminările Voastre (înv.) loc. pr. pl.

lumânare s. f., g.-d. art. lumânării; pl. lumânări

lumina (a ~) vb., ind. prez. 3 luminează

!Luminarea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminării Sale, pl. Luminările Lor

lumânare s. f., g.-d. art. lumânării; pl. lumânări

lumina vb., ind. prez. 1 sg. luminez, 3 sg. și pl. luminează

luminar s. n., pl. luminare

Luminarea sa s. f. art. + adj., g.-d. art. Luminării sale

lumânare, -nări.

lumînare (lumînări), s. f. – 1. Lumină. – 2. Făclie, faclă. – Var. mr. luminare, megl. luminare, megl. luminari. Lat. lumĭnare (Pușcariu 992; Candrea-Dens., 1015; REW 5162); ar putea fi și un der. intern, din lumina. – Der. lumînărar, s. m. (fabricant de lumînări); lumînărărie, s. f. (magazin de lumînări); lumînărică, s. f. (lumînare; un joc de copii; plantă, Verbascum thapsus). Cf. lume, lumină.

LUMINA 1. Lac în Delta Dunării, între brațele Sulina și Sfântu Gheorghe; 13,68 km²; vol.: 20,5 mil. m³. Împreună cu lacurile Roșu, Vătafu, Iacob, Puiuleț și Puiu, cu care este legat prin canale, formează un complex lacustru. Piscicultură. 2. Com. în jud. Constanța, situată în partea de E a Pod. Carasu, pe țărmul de NV al L. Siutghiol; 6.662 loc. (2000). Fabrică de nutrețuri concentrate. Creșterea porcinelor. Avicultură. Până în 1990, satul L. a fost în subordinea ad-tivă a orașului Ovidiu, iar din 1990, împreună cu satele Oituz și Sibioara, a fost trecut în categoria comunelor. Până la 1 ian. 1965, satul L. s-a numit Valea Neagră.

SOL LUCET OMNIBUS (lat.) Soarele luminează pentru toți – Petroniu, „Satyricon”, 99. Dicton latin afirmând dreptul egal al tututor oamenilor de a se bucura de darurile naturale.

EREMURUS M. B., LUMINARE VEGETALĂ, fam. Liliaceae. Gen originar din centrul și vestul Asiei, cca 30 specii, erbacee, semirobuste, cu rizom. Frunze liniare, cca 1 m lungime, în rozetă, din mijlocul căreia pornește tija florală, cilindrică și dreaptă, care depășește 3 m înălțime, avînd în vîrf inflorescența corimbiformă, compusă din sute de flori în formă de stea, divers colorate.

a o căuta cu lumânarea expr. 1. a se comporta imprudent; a se expune accidentărilor. 2. a căuta cearta cu orice preț. 3. (d. copii) a se purta astfel încât să atragă asupra sa o pedeapsă.

a se prăji la lumânare expr. (adol., stud.) a muri.

a ține lumânarea expr. (pop.) a privi un cuplu care face dragoste.

lumânare, lumânări s. f. minge șutată cu stângăcie, pe verticală, de un jucător de fotbal.

LUMINARE s. 1. luminat. (~ unui colț întunecat.) 2. v. înseninare.

luminare s.f. I 1 iluminare, iluminat, luminat¹. Pentru luminarea holului folosește un bec economic. 2 înseninare, limpezire, <reg.> lumineală, răzbunare, răzbuneală. După atâtea zile înnorate, se așteaptă luminarea cerului. II fig. 1 cultivare, instruire, învățare, <fig.; înv. și pop.> deșteptare. Luminarea tinerilor trebuie să fie o preocupare permanentă a guvernanților. 2 clarificare, deslușire, dezlegare, elucidare, lămurire, limpezire, <fig.> cheie, descâlcire, descifrare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la luminarea împrejurărilor în care s-a produs o crimă. 3 (înv.) v. Clarificare. Dumirire. Edificare. Lămurire. 4 (înv.) v. Învățătură. Știință. 5 (înv.) v. Filosofie. Înțelepciune. III (înv.; ca termen de reverență; adesea urmat de un adj. pos.) <înv.> luminăție. Scrie o scrisoare Luminării Sale, prințesei.

LUMINARE s. 1. luminat. (~ unui colț întunecat.) 2. înseninare, limpezire. (~ cerului.)

LUMÂNARE s. v. brusture, lipan, prăjină.

LUMÂNARE s. 1. (pop.) lumină, (reg.) vedere. (O ~ aprinsă.) 2. v. lumânărică.

LUMINA vb. v. clarifica, descurca, desluși, elucida, explica, lămuri, limpezi, preciza.

LUMINA vb. 1. a arde. (Lampa ~ până târziu în camera lui.) 2. a scânteia, a sclipi, a străluci. (Candelabre ~ în salon.) 3. v. străluci. 4. a bate, a luci, a străluci. (Luna ~ peste ramuri.) 5. v. însenina. *6. (fig.) a se însenina. (S-a ~ când m-a văzut.)

LUMINĂ VERDE s. v. aprobare.

STINGĂTOARE DE LUMÂNĂRI s. v. mucarniță.

lumânare s.f. I 1 <rar> feștilă, <pop.> lumină, <reg.> vedere, <înv.> luminătură. Aprinde o lumânare la mormântul bunicilor. 2 (reg.) lumânare de gheață v. Țurțur; (înv.) lumânare de vânt v. Faclă. Făclie. Torță. 3 (ornit.; arg.) v. Gâscă (Anser domestica). II 1 (tehn.; la plug) <reg.> trăgaci. Lumânarea este o parte a rotilei. 2 (la pl. lumânări; fam.) v. Muc. 3 (la cumpăna fântânii; reg.; și, art., lumânarea fântânii, lumânarea puțului) v. Prăjină. III (bot.) 1 Verbascum phlomoides; lumânărică, <reg.> coada-boului (v. coadă), coada-lupului (v. coadă), coada-mielului (v. coadă), coada-șoricelului (v. coadă), coada-vacii (v. coadă), corovatic, pur¹, puța-țiganului (v. puță), rânzișoară. 2 (reg.) v. Brusture. Lipan¹ (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa). 3 (reg.; și lumânarea-Domnului) v. Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus). 4 (reg.) v. Lumânărica-pământului (v. lumânărică) (Gentiana asclepiadea). 5 (reg.) v. Luminița-nopții (v. luminiță). Luminiță. Luminiță-de-noapte (Oenothera biennis).

luminar s.n., s.m. I s.n., s.m. 1 (înv. și reg.) v. Sfeșnic. 2 (reg.) v. Opaiț. II s.m. (înv.) v. Lumânărar.

LUMÂNARE s. 1. (pop.) lumină, (reg.) vedere. (O ~ aprinsă.) 2. (BOT.; Verbascum phlomoides) lumînărică, (reg.) corovatic, pur, coada-boului, coada-lupului, coada-mielului, coada-vacii.

lumina vb. v. CLARIFICA. DESCURCA. DESLUȘI. ELUCIDA. EXPLICA. LĂMURI. LIMPEZI. PRECIZA.

LUMINA vb. 1. a arde. (Lampa ~ pînă tîrziu în camera lui.) 2. a scînteia, a sclipi, a străluci. (Candelabre ~ în salon.) 3. a străluci, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 4. a bate, a luci, a străluci. (Luna ~ peste ramuri.) 5. a se însenina, a se limpezi, (pop.) a se răzbuna, (Transilv.) a se tistăli. (Afară s-a mai ~.) 6.* (fig.) a se însenina. (S-a ~ cînd m-a văzut.)

lumînare s. v. BRUSTURE. LIPAN. PRĂJINĂ.

stingătoare de lumînări s. v. MUCARNIȚĂ.

A (se) lumina ≠ a (se) întuneca