LUMINÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv.; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina.

luminare¹ sf vz lumânare

luminare² sf [At: DEX / Pl: ~nări / E: lumina] 1 Emitere a luminii (1) Si: luminat¹ (1). 2 (Îvr) Strălucire. 3 (Trs) Fulgerare. 4 (Fig) Clarificare. 5 (Fig) Instruire. 6 (Îvr) Luminăție.

LUMINÁRE, luminări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv., rar; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina.

LUMINÁRE, (3) luminări, s. f. Acțiunea de a (se) lumina. 1. Producere de lumină (I 1). Sistem de luminare. ♦ (Învechit; concretizat) Lumină. A zilei luminare de pe cer acum s-a stins. NEGRUZZI, S. II 14. 2. Fig. Cultivare a minții, instruire; educare, lămurire. Luminarea culturală a țărănimii muncitoare nu poate fi despărțită de ridicarea nivelului de cunoștințe agrotehnice ale acesteia. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 2/1. Țăranul romîn are drept nu numai la pămînt... dar are drept la luminarea minții lui prin carte și cultură. SADOVEANU, E. 25. 3. (Învechit, însoțit de un adjectiv posesiv) Luminăție. Cu luminările sale bezădele ( = beizadele) trăiesc foarte bine, căci mult mă iubesc. KOGĂLNICEANU, S. 6.

luminare f. 1. acțiunea de a lumina: 2. fig. cultivare, instruire: luminarea spiritului; 3. luminăție: Luminarea Sa.

lumináre f. Acțiunea de a lumina. Vechĭ. Luminăție: Luminarea Sa.

LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria.

LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină.

lumănare sf vz lumânare

lumânare sf [At: COD. VOR.² 15/15 / V: (înv) ~min~, număn~, număra~ / Pl: ~nări / E: ml luminaria] 1 Obiect de luminat în formă de cilindru subțire, făcut din ceară, stearină etc., având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină Cf faclă (1), făclie (1), lumină (34). 2 (Pex) Orice obiect care servește la luminat. 3 (Îf lumenare) Candelă. 4-5 (Îljv) (Drept) ca ~a (Care este) foarte drept. 6 (Pop; îlav) Pe la aprinsul ~nărilor Pe înserate. 7 (Pop; îe) A muri (sau a se stinge) fără ~ A muri pe neașteptate. 8 (Îlav) La ~ La lumina lumânării (1). 9 (Pop; îe) A ține (cuiva) ~a A veghea pe cineva în momentul morții ținându-i lumânarea (1) aprinsă. 10 (Reg; îe) A lua mucul ~nării A lua puțin din ceva. 11 (Reg; îe) A mânca mucul ~nării A fi în mare pericol. 12 (Pop; îe) A-și mânca ~a cu feștilă cu tot A-și pierde onoarea. 13 (Pop; îe) A căuta (pe cineva sau ceva) cu ~a A căuta pe cineva sau ceva cu multă insistență. 14-15 (Pfm; îe) A căuta ceartă (sau bătaie) cu ~a A căuta (ceartă sau) bătaie cu orice preț. 16 (Înv; îs) ~ de vânt Faclă (1). 17 (Thl; îs) ~a lui Jablonchoff Dispozitiv făcut cu scopul ca lumina arcului electric să se păstreze constantă. 18 Lumină (1) produsă de lumânare (1) sau de făclie (1). 19 (Reg; șîs ~a puțului sau ~a fântânii) Prăjină de la fântâna cu cumpănă de care se atârnă ciutura și care intră în fântână cu găleata Si: (reg) lumânărică (5). 20 (Reg) Parte a coșului de la leasa de pescuit. 21 (Reg) Parte a rotilei de la plug. 22 (Înv) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 23 Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung și dens Si: coada-boului, coada-lupului, coada-vacii, corovatic, lipan, lumânărica-domnului, lumânărică (8), luminăriță, pur (Verbascum phlomoides). 24 (Îs) ~ de gaz Lampă care luminează prin arderea gazului. 25 (Reg; îs) ~ de gheață Țurțuri de gheață. 26 (Pop; îe) A umbla cu ~a (după)... A insista mult într-o acțiune. 27-28 (Pfm; îe) A-i sufla (cuiva) în ~ (A pricinui sau) a dori cuiva moartea. 29 (Pop; îe) A se arde ca musca la ~ A se înșela. 30 (Pop; îe) A fi cu ~a în mână A se afla în pragul morții. 31 (Rar; îe) A arde (pe cineva) ~a la deget A fi constrâns de împrejurări. 32 (Reg; lpl; d. copii) Secreție produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. corectată

lumina [At: (a. 1550) CUV. D. BĂTR. II, 459 / V: (îrg) ~ira / Pzi: ~nez, (îvp) lumin / E: lumină] 1 vi (D. aștri sau alte surse de lumină) A emite lumină (1). 2 vi (Trs) A fulgera. 3 vr (Reg; d. struguri) A începe să se coacă. 4 vt A revărsa lumină asupra unui lucru pentru a fi văzut mai bine. 5 vt (D. oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric. 6 vr (Pfm; îe) A se ~ de ziuă sau (înv) a ~ ziua A se face ziuă în zori. 7 vr (Îae) A se însenina. 8 vr (Pop; d. cer; îe) A se ~ de (sau a) ploaie A se pregăti de ploaie. 9-10 vtr A (se) face mai plăcut. 11 vt (Înv; c. i. ochii, vederea etc.) A face să vadă. 12-13 vtr (Fig) A (se) clarifica. 14-15 vtr (Fig) A (se) instrui. 16-17 vtr A (se) călăuzi. 18 vt (Îe) A ~ calea (sau drumul) (cuiva) A conduce spre țintă. 19 vr (D. față, ochi) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 20 vi (D. idei, imagini etc.) A se înfiripa. 21 vr (Înv) A se mândri.

luminar [At: LB / Pl: (1) ~i, (2-4) ~e / E: fr luminaire] 1 sm (Reg) Lumânărar (1). 2 sn (Trs) Tipar în care se fac lumânările (1). 3 sn (Trs) Sfeșnic. 4 sn (Teh) Corp de iluminat.

lumira v vz lumina

numănare sf vz lumânare

numărare² sf vz lumânare

LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect de luminat în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egala cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria.

LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau drumul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. A răspândi știința și cultura în mase; a educa, a cultiva, a instrui. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină.

LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte izvoare de lumină) A produce, a emite lumină. Zăresc în depărtare un sul de raze scînteietoare, care venea înspre dînșii; și de ce se apropia, de ce lumina mai tare. CREANGĂ, P. 228. Pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hîrb un roș opaiț. EMINESCU, O. I 84. ◊ (Poetic) Ochii-i albaștri luminau ca stele. EMINESCU, O. IV 107. ♦ Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unei persoane sau asupra unui lucru, făcîndu-l să se vadă bine. Un felinar de tablă, cu capătul de lumînare pe sfîrșite, lumina fumegos și trist peretele galben. C. PETRESCU, Î. II 104. Pe masa de brad, o lampă de tablă lumina sărăcia dinăuntru. DUNĂREANU, CH. 79. Fă-mă lumină de ceară... Că eu unde-i însera, Calea ți-o voi lumina... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau drumul) = a arăta drumul care trebuie urmat, a călăuzi, a conduce spre țintă. Ideile leninismului ne luminează calea luptei și victoriilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ (Subiectul e omul folosind un izvor de lumină) Frumoasă masă-ntindea Și mi-și bea și mi-și mînca... Și mîndra le lumina. ȘEZ. III 216. ◊ Intranz. (Neobișnuit, cu complementul în dativ) Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele, Ce-au luminat atît de des Înduioșării mele. EMINESCU, O. I 186. 2. Refl. (Despre spațiul sau obiectul pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină. S-a luminat în răsărit pervazul, Zorile-și lipesc de geam obrazul. BENIUC, A. R. 44. Alunecăm încet pe apa moartă a portului, avînd în față imensul decor al orașului care se luminează treptat sub ochii noștri. BART, S. M. 39. ◊ Refl. impers. Fig. Intri-n cas’ se luminează, Ieși afar’se-nseninează. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 40. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. Întinsă cu mîinile sub cap, cu ochii în tavan, a rămas pînă s-a luminat de ziuă. BART, E. 161. Începu a se lumina de ziuă și deodată să făcu o învălmășeală mare. POPESCU, B. I 39. Cînd se lumină de ziuă, Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde și întinsă. EMINESCU, N. 13. ♦ (Despre cer, văzduh, vreme; în opoziție cu întuneca) A se însenina, a deveni limpede. Aerul se-nsenina Și cerul se lumina. ALECSANDRI, P. I 112. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. Vîntul s-a mai potolit; s-a luminat a ploaie; lumină cețoasă; începe să cearnă mărunt și-nțepos. CARAGIALE, O. I 334. II. Fig. 1. Tranz. A răspîndi știința și cultura în mase; a educa, a lămuri din punct de vedere politic și ideologic. V. instrui. Cînd am înființat această «Frăție» acum cinci ani, ținta noastră a fost să ne adresăm poporului, nu boierilor, să luminăm țărănimea și pe meseriași. CAMIL PETRESCU, B. 67. Refl. pas. Supt tiranie nu se pot lumina popoarele. BĂLCESCU, O. I 352. ♦ A lămuri, a clarifica, a da explicația potrivită. V-am luminat de demult asupra sorgintei voastre. ALECSANDRI, T. I 250. ◊ Refl. Din acea scrisoare dobîndii înțelegere și mă luminai și-n altă privință. SADOVEANU, M. C. 165. Mamă, a zis Abu-Hasan, eu înțeleg și cred ce-mi spui; dar tot vreau să mă luminez singur despre mișelia și neomenia lor. CARAGIALE, O. III 61. ◊ Refl. reciproc. De aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alții. CREANGĂ, A. 162. 2. Tranz. A înveseli, a bucura, a însenina; a răspîndi mulțumire, bucurie, veselie. Acum vine primăvara... și evenimentul acesta bucură, luminează deopotrivă și oamenii și lucrurile. SAHIA, N. 98. Cireși sălbatici luminau fundul trist al zării cu mănunche de flori albe. D. ZAMFIRESCU, R. 76. Cobori în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gînd Și viața-mi luminează. EMINESCU, O. I 168. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A străluci de mulțumire sau de bucurie. Ochii i se deschideau tot mai largi, se luminau mai tare. CAMILAR, TEM. 119. Moș Gheorghe face un pas afară din rînduri, se uită drept în ochii gardistului și i se luminează numaidecît fața. SP. POPESCU, M. G. 45. Chipul majorului se luminase de tot. D. ZAMFIRESCU, R. 136. ◊ Expr. A se lumina la față (sau la chip) = a) a căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie; a se însenina la față; b) a arăta mai bine decît înainte. Parcă mai crescuse, se mai îndreptase, se mai luminase la față. DUMITRIU, N. 211. 3. Intranz. (Despre o idee, un gînd, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa. De deznădejdi de mai-nainte Acuma să zîmbiți vă vine Ș-un gînd vă luminează-n minte: Că viața-i cel mai mare bine. CERNA, P. 15. Deodată-ți luminează-n gînd, Așa de viu, că te-nfiori, Un tînăr trist, frumos și blînd, Cu ochii mari și visători. VLAHUȚĂ, O. A. 56. – Prez. ind. pers. 3. sg. și: (învechit) lumínă (ALECSANDRI, P. III 111, ȘEZ. III 59).