9 definiții pentru instruire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

instruire sf [At: ODOBESCU, S. II, 201 / Pl: ~ri / E: instrui] 1 Pregătire într-un domeniu. 2 Dezvoltare a unei culturi generale. 3 Pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 4 (Jur) Anchetare a unui caz, culegând probe, mărturii etc.

INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei, cultivare. – V. instrui.

INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei, cultivare. – V. instrui.

INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui. 1. Învățare. Instruirea cadrelor.Partidul și statul nostru democrat-popular acordă o deosebită însemnătate învățămîntului public, operei de instruire și educare multilaterală a tinerei generații. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757. 2. Instrucție (2). 3. (Jur.) Cercetare de către o instanță specială a dovezilor, a mărturiilor în vederea deschiderii unui proces cu caracter penal; instrucție (3).

INSTRUÍRE s.f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei. [Pron. -stru-i-. / < instrui].

INSTRUÍRE ~i f. Proces de predare a cunoștințelor și deprinderilor într-o instituție de învățământ; instrucție. /v. a (se) instrui


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

instruíre s. f., g.-d. art. instruírii; pl. instruíri

instruíre s. f., g.-d. art. instruírii; pl. instruíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INSTRUÍRE s. 1. cultivare, învățare. (~ elevilor.) 2. v. culturalizare. 3. inițiere, învățare. (~ cuiva într-o disciplină.) 4. v. pregătire. 5. v. anchetă.

INSTRUIRE s. 1. cultivare, învățare. (~ elevilor.) 2. culturalizare. (~ maselor.) 3. inițiere, învățare. (~ cuiva într-o disciplină.) 4. îndrumare, pregătire. (~ cuiva pentru viața de gospodină.) 5. (JUR.) anchetare, anchetă, cercetare, (înv.) sprafcă, (rusism înv.) comandirovcă. (~ unui caz penal.)

Intrare: instruire
instruire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • instruire
  • instruirea
plural
  • instruiri
  • instruirile
genitiv-dativ singular
  • instruiri
  • instruirii
plural
  • instruiri
  • instruirilor
vocativ singular
plural

instruire

  • 1. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cultivare
    • surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Instruirea cadrelor.
        surse: DLRLC
      • Partidul și statul nostru democrat-popular acordă o deosebită însemnătate învățămîntului public, operei de instruire și educare multilaterală a tinerei generații. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757.
        surse: DLRLC
    • surse: DLRLC sinonime: instrucție
    • 1.3. științe juridice Cercetare de către o instanță specială a dovezilor, a mărturiilor în vederea deschiderii unui proces cu caracter penal; instrucție (3.).
      surse: DLRLC sinonime: cercetare instrucție

etimologie:

  • vezi instrui
    surse: DEX '09 DEX '98 DN