JAR¹ s. n. Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără; jăratic, jărăgai (1), jeg (2), jariște. ♦ P. ext. Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. – Din sl. žarŭ.

jar¹ sn [At: CIAUȘANU, V. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Jalon (1) făcut dintr-o tufă cioplită (în pădure) Cf țiu.

jar² sn [At: LB / V: jer / Pl: ~uri / E: slv жаръ] 1 Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără Si: jariște, jăratic, jărăgai, (reg) jeg, jeguiață. 2 (Pop; îe) Fiecare își trage ~ul la oala lui Fiecare își urmărește propriile interese. 3 (Pop; îe) ~ul potolit te arde Se spune despre un om ascuns care pare blând. 4 Arșiță. 5 (Fig) Febră. 6 (Fig) Suferință arzătoare. 7 (Înv; fig) Strălucire a unei pietre prețioase. 8 (Fig; îe) A sta ca pe ~ A fi foarte nerăbdător.

jar³ sn [At: DN³ / Pl: ? / E: fr jarre] Păr scurt de pe partea din față a capului și de pe extremitățile membrelor la ovine.

jar⁴ sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: fr jarre, eg jar] (Liv; rar) Vas mare de gresie.

JAR¹ s. n. Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără; jeratic, jărăgai (1), jeg (2), jariște. ♦ P. ext. Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. – Din sl. žarŭ.

JAR s. n. 1. Totalitatea cărbunilor incandescenți care rămîn în foc după ce s-a terminat arderea cu flacără. V. jăratic. Feliile de mămăligă rece, perpelite la jar, din care și-au astîmpărat foamea. C. PETRESCU, A. R. 188. Am luat ibricul și l-am pus pe jar. STĂNOIU, C. I. 118. [Mămăliga] se prăjește pe jar. ȘEZ. V 52. ◊ (Adesea în comparații) Inima-mi arde ca jarul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. ♦ Fig. Arșiță, dogoare. De-al soarelui jar cotropit, Pămîntul sub vrajă rămîne. MACEDONSKI, O. I 180. Și moare emirul, sub jarul pustiei. id. ib. 147. 2. Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. Potoleau jarul răniților, fierbîndu-le ceaiuri. PAS, Z. III 49. Dă-i apă, jarul rănilor s-aline. TOMA, C. V. 45.

JAR² s.n. (Liv.) Vas mare de gresie. [Pl. -uri. / cf. fr. jarre, engl. jar].

JAR¹ s.n. (Zool.) Păr scurt de pe partea din față a capului și de pe extremitățile membrelor la ovine. [< fr. jarre].

JAR¹ s. n. păr scurt de pe fața și de pe extremitățile membrelor, la ovine. (< fr. jarre)

JAR² s. n. vas mare de gresie. (< fr. jarre, engl. jar)

JAR n. 1) Cărbuni incandescenți care ard fără flacără; jăratic. 2) Căldură foarte mare, emanată de o sursă; dogoare. 3) fig. Temperatură ridicată a corpului (ca indice al îmbolnăvirii); febră; fierbințeală. /<sl. žaru

jar n. 1. jeratec; 2. fig. foc: m’arde un jar nestins [Slav. JARŬ, arșița focului].

jar n., pl. urĭ (bg. sîrb. rut. pol. žar, jaratic. V. pojar). Vest. Jaratic. Fig. Pasiune. V. jeg.

JIR s. n. Fructul fagului, alcătuit dintr-o cupă ruginie ghimpoasă care conține două-trei semințe, folosit ca hrană pentru porci. ◊ Expr. (Pop.) A mâna (sau a duce) porcii la jir = a dormi sforăind (tare). – Din bg., sb. žir.

jâr sn vz jir¹

jer sn vz jar² corectat(ă)

jir¹ sn [At: (a. 1609-1615) ROSETTI, B. 81 / V: jâr / Pl: (rar) ~uri / E: bg жир, srb żir] 1 Fruct al fagului, alcătuit dintr-o cupă ruginie ghimpoasă care conține două-trei semințe, folosit ca hrană pentru porci. 2 (Reg; îe) A mâna (sau a duce) porcii la ~ A dormi sforăind tare.

JIR s. n. Fructul fagului, alcătuit dintr-o cupă ruginie ghimpoasă care conține două-trei semințe, folosit ca hrană pentru porci. ◊ Expr. (Pop.) A mâna (sau a duce) porcii la jir = a dormi sforăind (tare). – Din bg., scr. žir.

JIR s. n. (Adesea cu sens colectiv) Fructul fagului, folosit ca hrană mai ales pentru porci. De-ar fi fost, cel puțin, așternută pădurea pe jos cu jir în loc de cucuruzi de brad, calea-valea. HOGAȘ, M. N. 98. Merge să vadă turma dusă la jir. SLAVICI, N. I 127. [Gaița] zboară încolo și-ncoace, căutîndu-și nutrețul, ce constă din jir, alune, castane. MARIAN, O. II 68. ◊ Expr. (Familiar) A mîna porcii la jir = a dormi sforăind. Se așterne pe somn și unde nu începe a mîna porcii la jir. CREANGĂ, P. 226. – Variantă: jîr (SADOVEANU, O. VI 255) s. n.

JÎR s. n. v. jir.

JIR n. Fruct al fagului, având formă de cupă ghimpoasă, care conține două sau trei semințe, folosit ca hrană pentru porci. ◊ A mâna (sau a duce) porcii la ~ a sforăi în timpul somnului. /<bulg. žir

jir n. rodul fagului ce servă de nutreț porcilor. [Serb. JIR, ghindă].

jir n. (vsl. žirŭ, pășune, d. žiti, a trăi; bg. žir, slănină, ghindă, sîrb. žir, slănină, pol. žyr, ceh. žir, recoltă de ghindă, ung. szir, grăsime. V. jitar). Fructu faguluĭ (ca constitue un nutreț p. porcĭ). Un joc cu arșicele așezate în cerc. Iron. A fi plecat cu porciĭ la jir, a dormi sforăĭnd.

jar s. n.

jar s. n.

jar (cărbuni, păr) s. n.

jar

jir s. n.

jir s. n.

jir s. n.

jir.

JAR s. jăratic, jărăgai, (reg.) jeg, (prin Mold. și Transilv.) șperlă, (înv.) jariște. (~ din sobă.)

JAR s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, febră, fierbințeală, friguri, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, temperatură, toropeală, zăduf, zăpușeală.

jar s.n. I jăratic, <pop.> jărăgai, <reg.> jeg, șperlă, <înv.> jariște. Îi place porumbul copt în jar. II fig. 1 (meteor.) arșiță, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbințeală, înăbușeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, <fig.> cuptor. A plecat la munte, pentru a scăpa de jarul verii. 2 (med., med. vet.) călduri (v. căldură), febră, fierbințeală, friguri (v. frig), temperatură. E gripat și are jar.

jar s. v. ARȘIȚĂ. CANICULĂ. CĂLDURI. DOGOARE. DOGOREALĂ. FEBRĂ. FIERBINȚEALĂ. FRIGURI. NĂBUȘEALĂ. NĂDUF. NĂDUȘEALĂ. PÎRJOL. POJAR. TEMPERATURĂ. TOROPEALĂ. ZĂDUF. ZĂPUȘEALĂ.

JAR s. jărăgai, jeratic, (reg.) jeg, (prin Mold. și Transilv.) șperlă, (înv.) jariște. (~ din sobă.)

jar (-ruri), s. n. – Cărbuni care ard. – Mr., megl. jar. Sl. žarŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 191; Tiktin; Conev 62), cf. pojar și sb., cr., slov., pol. žar. Este dublet al lui jar, s. n. (țăruș, jalon), din sb. zar. – Der. jariște, s. f. (jar; cenușă; zgură; resturi de la ardere; ardere; porțiune de pădure arsă); jerui, vb. (a răscoli jarul; a înteți, a înviora; a îndoi pînza făcută în casă pe jumătatea lățimii), ultimul sens de la jeruitor, s. n. (vătrai; dispozitiv de îndoit); jeratic, s. n. (jar), din sl. žaratŭkŭ sau žeratŭkŭ, cu var. jeratec, jăratec; jeregai (var. jărăgai), s. n. (jar; arsură, usturime), a cărui der. nu este clară (după Tiktin, cu suf. din mucegai, putregai; după DAR, din sl. žegati „a arde” încrucișat cu jar), cf. jigărae, care îl explică poate mai bine, prin intermediul unei metateze provocate de ideea asemănării acestui cuvînt cu jar. Der. rom. provine ngr. ζιάρι (Murnu, Lehnw., 25; Meyer, Neugr. St., II, 28 îl derivă direct din sl., însă cf. împotrivă Miklosich, Slaw. Elemente im Neugr., 16). Cf. jeg, jigăraie.

jir s. m. – Fructul fagului. Sl. žirŭ „hrană” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 159), fiind hrana obișnuită a porcilor; cf. bg., sb. žir „ghindă”, rut. žir „aliment”, rus. žir „grăsime”. – Der. jiriște, s. f. (pădure de fagi); jirovină, s. f. (închiriere de jiriște pentru porci; teren cu ghindă).

jar, jaruri, s.n.(reg.) Jalon făcut dintr-o tufă cioplită (în pădure); țiu, marcaj.

JIR (< bg., scr.) s. n. Fructul fagului, format dintr-o cupă ruginie lignificată, în care se află 2-3 achene în trei muchii; folosit ca hrană pentru animale și pentru extragerea unui ulei comestibil, care se râncezește ușor. În unele zone este consumat și de oameni, proaspăt sau prăjit.

a duce porcii la jir expr. (pop.) a sforăi în somn.

a mâna porcii la jir expr. a sforăi în somn.^[1]