31 de definiții pentru jeg

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JEG, jeguri, s. n. 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor; jip1, lip1. 2. (Reg.) Jar1. 3. (Reg.) Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai (2). – Din bg. žeg.

jeg sn [At: BOCEANU, GL. / V: jăb, jăc, jăg, jâg, jeghiu, jig / Pl: ~uri / E: slv жєгъ, bg жєга, srb żega] 1 (Îrg) Jar2 (1). 2 Strat de murdărie de pe pielea omului sau a animalelor Si: lip, slin. 3 (Reg) Jărăgai (4). 4 (Reg) Materie gălbuie și ceroasă de pe lâna oilor.

JEG sbst. 1 Murdărie depusă pe corp din sudoare, praf, etc., lip 2 Olten Băn. Jar [comp. sl. žegŭ].

JEG, jeguri, s. n. 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor sau pe îmbrăcăminte; jip1; lip. 2. (Reg.) Jar1. 3. (Reg.) Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai (2). – Din bg. žeg.

JEG s. m. 1. Strat gros de murdărie pe pielea omului. Fața omului cu ochii cenușii părea îmbătrînită, brăzdată în cutele cele mai subțiri ale feței, cu jeg negru de ulei greu de uns motoare. DUMITRIU, N. 272. 2. (Regional) Jar, jărăgai (1). Bagă lanțu-a doua oară Colo-n jegul de sub pară. POP. 3. (Mold.) Fig. Jărăgai (2).

JEG ~uri n. Strat de murdărie, adesea unsuros, depus de mai mult timp pe piele sau pe îmbrăcăminte; lip; slin. /<bulg. žeg

JEG s.n. (Ban.) Cărbuni aprinși. Pruna. Seg.Eleven Szen. LEX. MARS., 239. Etimologie: sl. žegŭ, bg. žeg. Cf. jăratec, jăriște (1).

jeg n. 1. materie gălbuie in lâna oilor; 2. murdăria de pe corp. [Cf. Slav. JEGŬ, arșiță, din JEGÕ, A arde (v. jig)].

jeg n., pl. urĭ (bg. žega, arșiță, pîrleală. Cp. și cu jig, jigăraĭe, jigodie). Munt. Slin, murdărie grasă de pele (lip) orĭ pe haĭne. Ban. Trans. Jar, jăratic.

jăb sn vz jeg

jăc sn vz jeg

jăg sn vz jeg

jâg1 sn vz jeg

jeghiu sn vz jeg

jig3 sn vz jeg

JEGHI(U) sbst. Băn. Jar, jăratec: stăpîna pune jeghi... Iu o ulcică... merge la cimitir și tămîie morții (nov.) [comp. JEG].

JEGUIAȚĂ sf. Olten. = JEG2.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

jeg s. n., pl. jeguri

jeg s. n., pl. jeguri

jeg s. n., pl. jeguri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

JEG s. v. murdărie.

JEG s. v. jar, jăratic, jărăgai.

jeg s.n. 1 murdărie, necurățenie, soioșie, <înv. și pop.> scârnăvie, <pop. și fam.> măzăcie, porcărie, rapăn1, slin, soi2, <înv. și reg.> imăciune, noroi1, tină, chirfoseală, comânjală, ghiră, hâră2, huimată, im, imală, imoșală, izină, jig, jip2, lip, lut, mânjeală, mâzgală, mocicoșag, morceală, moșcoleală, muruială, muruire, negreală, negru, porcăreață, rapor, râp2, rugină, smoală, zăpor2, zgură, <înv.> murdarlâc, necurăție, smârdă (v. smârd), smrad, smugă, soială, <fran.; înv.> saloperie, <fig.; reg.> porcăreală. Are mâinile pline de jeg. 2 (reg.) v. jar. Jăratic. 3 (med.; reg.) v. Jărăgai. Jărăgaie. 4 (arg.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură.

jeg s. v. JAR. JĂRĂGAI. JERATIC.

JEG s. murdărie, necurățenie, (pop.) rapăn, scîrnăvie, slin, (înv. și reg.) măzăcie, tină, (reg.) im, izină, jip, lip, mînjeală, mîzgală, mocicoșag, moșcoleală, muruială, negru, (înv.) murdarlîc, necurăție, smîrdă. (Plin de ~ din cap pînă în picioare.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

jeg (jeguri), s. n.1. Jar, spuză. – 2. Murdărie, rapăn. Sl. žegŭ (Cihac, II, 157; Tiktin; Conev 62; Pușcariu, Dacor., VIII, 122), cf. rus. žeg „căldură”. Primul sens, rar, se păstrează încă în Banat și Trans. de Vest; cel de al doilea, este comun în Munt.Der. jegos, adj. (murdar, răpănos). Este dublet de la jig (var. Olt. ojig, ojic), s. n. (fier, marcare a vitelor, marcă făcută cu fierul; arsură, piroză; anghină), din slov., sb. žig, cf. sl. žegati și žigati „a arde” (Cihac, II, 510, crede că sensul de „piroză” și cel de „anghină” provin din mag. gyik, ceea ce nu pare posibil fonetic); jip (var. jep), s. n. (jeg, murdărie), probabil prin încrucișarea lui jep sau jig cu lip (după Gáldi, Dict., 140, din mag. gyep); jigală (var. jivală, jihală, juvală, juhală), s. f. (vătrai), din rus. žigalo, rut. žihalo (Pușcariu, Dacor., VIII, 124); jiganie, s. f. (insectă; lighioană), probabil din sb. žiganja „înțepătură”, cf. rus. žigalka „muscă ce înțeapă” din sl. žuželica, după Miklosich, Lexicon, 201; din sl. žizek „insectă”, după Miklosich, Slaw. Elem., 22; din sl. živiti „a trăi”, cu finala de la dihanie, gînganie, după Tiktin și Scriban; de la jig cu suf. sl. -anie adăugat în rom., după Pușcariu, Dacor., VIII, 125; de la un sl. *žeganije „usturime”, după DAR); jigadină, s. f. (lighioană), încrucișare a lui jiganie, cu gadină, este cuvînt folosit de V. Voiculescu; jigăraie (var. jigăranie, jigoare, jighireală), s. f. (piroză, senzație de arsură; boală a cîinilor, ftizie), de la jig „piroză” cu diverse suf. (din sl. žigati „a arde”, după Tiktin; din bg. žegorĭ „cîine ce suferă de căldură” și din mag. zsigora „ardere”, după Pușcariu, Dacor., VIII, 123 și DAR); jigări, vb. refl. (a slăbi, a se sfriji), de la jigăraie sau jigoare, fiind efectul firesc al ftiziei (din mag. szigar „slab”, szigorodni „a slăbi”, după Cihac, II, 510 și DAR, cf. Philippide, Principii, 297); jigăreală, s. f. (slăbiciune fizică, lipsă de vlagă); țigărit, adj. (slab, jigărit), prin încrucișare cu ngr. τσιγαρίζω „a prăji, a arde”, cf. mr. țigărită „slabă”; jegăl, s. n. (piroză), din bg. žeglo; jigodie, s. f. (piroză; lighioană, termen depreciativ întrebuințat pentru animale în special pentru cîini), de la jig, prin intermediul unei der. puțin clare, probabil cu un suf. sl. (după Cihac, II, 510; Tiktin; DAR și Gáldi, Dict., 178, din mag. zsigora „ftizie a cîinilor”, explicație ce pare insuficientă fonetic); jigodit, adj. (ftizic); jigni, vb. (refl., despre grîu, a se încinge, a fermenta; refl., despre grăsimi, a rîncezi; a răni; a ofensa, a jigni), din sl. *zignuti „a arde”, cf. sb. žignuti „a înțepa” (var. jicni este un hiperurbanism care a interpretat pronunțarea greșită jigni drept greșeală similară celei de a pronunța ognă în loc de ocnă sau togmi în loc de tocmi); jigneală, s. f. (ofensă, insultă; usturime, mîncărime). Din rom. provin rut. dzigeraj (Miklosich, Wander., 14) și probabil mag. zsigora, de la forma trans. jigoare.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

jeg, jeguri, s.n. – (reg.) Murdărie, mizerie: „…umbla o femeie slabă, zdrențuroasă, săracă, cu mânurile și pticioarele tăte crăpate de jeg, desculță” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). ♦ (onom.) Jeg, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din sl. žegǔ „arșiță” < jego „a arde” (Șăineanu; Cihac, Tiktin, Conev, Pușcariu, cf. DER; MDA); din bg. žeg „arșiță, pârleală” (Scriban, DEX, MDA).

jeg, -uri, s.n. – Murdărie, mizerie. – Din sl. žegǔ, cf. rus. žeg.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

jeg în gât expr. informator, denunțător.

jeg penal expr. (deț., peior.) individ dezorientat / murdar, neîngrijit; fără personalitate.

Intrare: jeg
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jeg
  • jegul
  • jegu‑
plural
  • jeguri
  • jegurile
genitiv-dativ singular
  • jeg
  • jegului
plural
  • jeguri
  • jegurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jăb
  • jăbul
plural
  • jăburi
  • jăburile
genitiv-dativ singular
  • jăb
  • jăbului
plural
  • jăburi
  • jăburilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jăc
  • jăcul
plural
  • jăcuri
  • jăcurile
genitiv-dativ singular
  • jăc
  • jăcului
plural
  • jăcuri
  • jăcurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jăg
  • jăgul
plural
  • jăguri
  • jăgurile
genitiv-dativ singular
  • jăg
  • jăgului
plural
  • jăguri
  • jăgurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jâg
  • jâgul
plural
  • jâguri
  • jâgurile
genitiv-dativ singular
  • jâg
  • jâgului
plural
  • jâguri
  • jâgurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N50)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jeghiu
  • jeghiul
plural
  • jeghiuri
  • jeghiurile
genitiv-dativ singular
  • jeghiu
  • jeghiului
plural
  • jeghiuri
  • jeghiurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jig
  • jigul
  • jigu‑
plural
  • jiguri
  • jigurile
genitiv-dativ singular
  • jig
  • jigului
plural
  • jiguri
  • jigurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

jeg, jegurisubstantiv neutru

  • 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor sau pe îmbrăcăminte; jip; lip. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Fața omului cu ochii cenușii părea îmbătrînită, brăzdată în cutele cele mai subțiri ale feței, cu jeg negru de ulei greu de uns motoare. DUMITRIU, N. 272. DLRLC
  • 2. regional Jar; jărăgai. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Bagă lanțu-a doua oară Colo-n jegul de sub pară. POP. DLRLC
  • 3. regional Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai. MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: jărăgai
  • 4. regional Materie gălbuie și ceroasă de pe lâna oilor. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.