2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti.

ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti.

isprăvi [At: PSALT. 9/15 / P: (dal) ~răi / V: ~rivi / Pzi: ~vesc / E: vsl исправити] 1-2 vtr(a) (Înv) A (se) corecta. 3 vt(a) (Jur; înv) A rezolva o cauză prin darea unei sentințe, a unei hotărâri. 4 vt(a) A duce la bun sfârșit o acțiune Si: a izbuti, a reuși. 5 vt (Înv) A obține ceva de la cineva după multe stăruințe Si: a dobândi. 6 vt (Pgn; înv) A lucra pentru ceva. 7 vt (Nob) A îngriji pe cineva. 8-9 vtr A (se) termina o acțiune începută. 10-11 vtr (Îe) A (se) ~ de moară A nu mai avea ce măcina. 12 vr (Fig; îae) A rămâne fără bani. 13 vt (Pop) A ucide pe cineva. corectată

ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A duce la capăt, a sfîrși, a termina, a mîntui. Vremea cea mai fericită și mai plină de visuri, în viața unui școlar bun, sînt cele două luni de vară, după ce și-a isprăvit liceul. VLAHUȚĂ, O. A. I 110. Haidem... să isprăvim o dată și trebușoara asta. CREANGĂ, P. 224. ◊ Absol. (În expr.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește o dată! = taci! termină! ♦ Refl. A ajunge la capăt, a se sfîrși, a se termina. Am plecat pe străzi care păreau că nu se mai isprăvesc. STANCU, U.R.S.S. 53. Pădurea de fagi se isprăvea și marginea ei cotea pe văi. SADOVEANU, O. VII 57. Orbul cînd dă de părete crede că s-a isprăvit lumea. PANN, la TDRG. ◊ Expr. S-a isprăvit! = a) nu mai e nimic de făcut; b) ai dreptate, așa e, sigur. ♦ A duce la îndeplinire, a executa. Am bună nădejde să isprăvești cu bine slujba, cu care te-ai însărcinat de bunăvoie. ISPIRESCU, L. 18. ♦ (Regional) A înfăptui, a realiza. Ce-or fi isprăvit ceilalți draci nu știm. CREANGĂ, P. 144. Mers-am eu asupra ei cu bătălie, dar n-am isprăvit nemica. EMINESCU, N. 7. 2. (Rar) A pune capăt, a face să dispară, să nu mai existe. Turcii la dînsa sosea. Ea-n drum cofile-o țipat (= a aruncat) Și la poartă o strigat: Deschide, mamă, poarta, Că mi-ai isprăvit viața. ȘEZ. I 76. ◊ Expr. A o isprăvi rău = a ajunge într-o stare jalnică, umilitoare; a-și sfîrși viața în chip tragic. ♦ Refl. A se sfîrși, a muri. Cînd ajunseră, Prian se isprăvise de tot. CARAGIALE, S. 80.

A SE ISPRĂVÍ mă ~ésc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se sfârși; a se termina; a se încheia. 2) pop. A înceta să mai existe; a se pierde; a se prăpădi. /<sl. ispraviti

A ISPRĂVÍ ~ésc tranz. 1) (acțiuni) A duce până la capăt; a sfârși; a termina; a încheia; a dovedi. 2) A face să se isprăvească. [Sil. is-pră-] /<sl. ispraviti

isprăvì v. 1. a ajunge la un rezultat, a reuși: nimica n’au isprăvit; 2. a executa: câte le gândește, rău le isprăvește PANN; 3. a termina definitiv: isprăvește odată! [Slav. ISPRAVITI, a dirija, a constitui].

ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nicio (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nicio (sau vreo) ispravă = fără niciun rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.

ispra sf [At: CORESI, EV. 40/24 / Pl: ~răvi, (înv) ~ve / E: vsl исправа] 1 (Jur; înv) Hotărâre dată de o autoritate. 2 Rezultat al unei acțiuni îndeplinite cu succes Si: reușită. 3 (Pex) Acțiune îndrăzneață și riscantă Si: aventură. 4 (Îe) Fără nici o ~ Fără rezultat, fără folos Si: zadarnic. 5 (Înv) Act obținut de la o autoritate. 6 Îndeplinire a unei acțiuni dificile. 7 (Îe) A face ~ A duce la bun sfârșit o misiune Si: a îndeplini. 8 (Înv; îlv) A aduce în ~ A realiza. 9 (D. oameni; îla) De ~ Care inspiră încredere Si: cumsecade, onest, vrednic. 10 (Îal; d. acțiuni) Vrednic de luat în seamă Si: bun, remarcabil. 11 (D. oameni; îla) Fără (de nici o, nici de o) ~ Care nu inspiră încredere Si: nesăbuit, neserios, netrebnic. 12 (Îal; d. acțiuni) Fără nici un rezultat. 13 (Îvr) Conducere administrativă a unui stat, a unei regiuni etc. Si: administrație. 14 (Înv) Instituție. 15 (Înv; îlv) A face ~ de... A procura. 16 (Înv) Însușire. 17 (Înv) Capacitate de a face ceva Si: facultate, putință. 18 Terminare a unei acțiuni. 19 (Îlav) De ~ Definitiv. 20 (Înv; îe) De toată ~va Cu desăvârșire. 21 (Înv; îe) A dormi de toată ~a A fi mort. 22 (Mtp) Spirit rău. 23-24 (Irn) Faptă regretabilă (dar lipsită de gravitate) comisă de cineva Si: năzdrăvănie, poznă.

ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nici o (sau vreo) ispravă = fără nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.

ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, lucrare, treabă, acțiune dusă pînă la capăt (cu bine); p. ext. aventură. Poporul rus are o legendă interesantă despre isprăvile unui erau al său cu numele Ilia Muromeț. SADOVEANU, L. 30. Mari isprăvi de vitejie Cunoscute poate vouă – Ascultați acu la mine, Să vă spun și eu vreo două. IOSIF, P. 70. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) de treabă, cumsecade, vrednic, capabil, cinstit; (despre acțiuni) însemnat, bun, remarcabil. Se aflau în neamul lor adevărați oameni de ispravă și gospodari buni. SADOVEANU, E. 96. Ce lucru bun a făcut... ca să facă și acum ceva de ispravă? ISPIRESCU, L. 158. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. De nici o (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. Taci, nebună bătrînă ce ești, că numai vorba-i de tine... nu ești nici de-o ispravă. ALECSANDRI, T. I 363. ♦ Poznă, năzbîtie, năzdrăvănie. Știa să fie și sever cînd vă întreceați cu isprăvile în clasă și în curte. PAS, Z. I 112. 2. (Uneori ironic) Rezultat bun obținut în urma unei sforțări; izbîndă, reușită, succes. Cum să fac eu acu să mă întorc cu ispravă bună. ISPIRESCU, L. 77. Hulă grozavă și pîngărită! Iaca frumoasele isprăvi ale învățăturii papistașilor. NEGRUZZI, S. I 13. Aștepta să vadă isprava... După cîtăva vreme au văzut creanga sa cea hultuită că s-au prins. DRĂGHICI, R. 102. Isprava haiducilor împotriva turcilor. TEODORESCU, P. P. 551. ◊ Fig. Fiecare ispravă a științei, artei sau industriei este o izbîndă asupra materiei pe care omul o supune trebuințelor... sale. KOGĂLNICEANU, S. A. 90. ◊ Expr. Fără nici o (sau vreo) ispravă = fără nici un rezultat. Mă tem să nu te întorci fără nici o ispravă. ISPIRESCU, L. 13. Acest pîrîiaș neînsemnat... se repede ca să imbrățoșeze pre mîndrul rîu, pre care îl curtenește de atîția ani fără vreo ispravă. NEGRUZZI, S. I 316. ♦ (Învechit) Săvîrșire, sfîrșit, îndeplinire. Cu această statornicie au urmat cătră ispravă scoposului (= scopului) său. DRĂGHICI, R. 148. 3. (Învechit și regional; în loc. adv.) De ispravă = de îndată, imediat, numaidecît. Inima mea cătră tine s-au robit de ispravă. CONACHI, P. 245. Cine strică dragostele... Mînce-l viermii de ispravă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281.

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfîrșit. Vreau să știu, să știu sfîrșitul!... Spuneți cum e isprăvitul? COȘBUC, P. I 181. Începerea a fieșcăruia lucru este înjumătățirea isprăvitului. GOLESCU, Î. 93. ◊ Loc. adj. Pe isprăvite = aproape de sfîrșit, pe sfîrșite. Tutunul îi era pe isprăvite. REBREANU, I. 36. – Formă gramaticală: (în loc. adj.) isprăvite.

ISPRÁVĂ isprăvi f. 1) Rezultat favorabil obținut în urma unui efort fizic sau intelectual; reușită; izbândă; succes. 2) Faptă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; năzbâtie; șotie; poznă; boroboață; drăcie. [Sil. is-pra-] /<sl. isprava, bulg. izprava

ispravă f. 1. rezultat mai ales favorabil: mă tem să nu te întorci fără nicio ispravă ISP.; 2. deplină execuțiune: când te apuci la vreo treabă, n’o lăsa fără ispravă PANN; 3. faptă mai adesea strălucită: multe și mari isprăvi; (ironic) ce mai ispravă! 4. fig. probitate: om de ispravă. [Slav. ISPRAVA, corecțiune].

isprávă f., pl. ăvĭ (vsl. isprava, corecțiune, îndreptare. V. pravilă). Faptă, execuțiune (maĭ ales iron. saŭ fam.): Ce maĭ ispravă! N’aĭ făcut nicĭ o ispravă! Faptă vitejească: isprăvile luĭ Papură-Vodă. Execuțiune, sfîrșit, rezultat: a lăsa lucru fără ispravă (neterminat). A face un lucru de ispravă, a-l face bine și a-l termina. Om de ispravă, om serios, harnic.

isprăvésc v. tr. (vsl. is-praviti, a îndrepta, a rîdica, praviti, a îndrepta, d. pravŭ, drept, just. V. ispravă). Vechĭ. Îndrept, dreg. Azĭ. Vest. Termin, sfîrșesc, mîntuĭ, execut: a isprăvi o casă, o carte, o lucrare, o afacere. Consum orĭ vînd de tot, nu maĭ am: am isprăvit marfa, baniĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă

isprăví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. isprăveáscă

isprávă s. f., g.-d. art. isprắvii; pl. isprắvi

isprávă s. f., g.-d. art. isprăvii; pl. isprăvi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ISPRĂVÍ vb. v. căpăta, distruge, dobândi, izbuti, înfăptui, nimici, obține, potopi, prăpădi, primi, realiza, reuși, sfărâma, zdrobi, zvânta.

arată toate definițiile

Intrare: isprăvi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • isprăvi
  • isprăvire
  • isprăvit
  • isprăvitu‑
  • isprăvind
  • isprăvindu‑
singular plural
  • isprăvește
  • isprăviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • isprăvesc
(să)
  • isprăvesc
  • isprăveam
  • isprăvii
  • isprăvisem
a II-a (tu)
  • isprăvești
(să)
  • isprăvești
  • isprăveai
  • isprăviși
  • isprăviseși
a III-a (el, ea)
  • isprăvește
(să)
  • isprăvească
  • isprăvea
  • isprăvi
  • isprăvise
plural I (noi)
  • isprăvim
(să)
  • isprăvim
  • isprăveam
  • isprăvirăm
  • isprăviserăm
  • isprăvisem
a II-a (voi)
  • isprăviți
(să)
  • isprăviți
  • isprăveați
  • isprăvirăți
  • isprăviserăți
  • isprăviseți
a III-a (ei, ele)
  • isprăvesc
(să)
  • isprăvească
  • isprăveau
  • isprăvi
  • isprăviseră
Intrare: ispravă
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ispra
  • isprava
plural
  • isprăvi
  • isprăvile
genitiv-dativ singular
  • isprăvi
  • isprăvii
plural
  • isprăvi
  • isprăvilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

isprăvi

  • 1. tranzitiv reflexiv A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza.
    exemple
    • Vremea cea mai fericită și mai plină de visuri, în viața unui școlar bun, sînt cele două luni de vară, după ce și-a isprăvit liceul. VLAHUȚĂ, O. A. I 110.
      surse: DLRLC
    • Haidem... să isprăvim o dată și trebușoara asta. CREANGĂ, P. 224.
      surse: DLRLC
    • Am plecat pe străzi care păreau că nu se mai isprăvesc. STANCU, U.R.S.S. 53.
      surse: DLRLC
    • Pădurea de fagi se isprăvea și marginea ei cotea pe văi. SADOVEANU, O. VII 57.
      surse: DLRLC
    • Orbul cînd dă de părete crede că s-a isprăvit lumea. PANN, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • Am bună nădejde să isprăvești cu bine slujba, cu care te-ai însărcinat de bunăvoie. ISPIRESCU, L. 18.
      surse: DLRLC
    • Ce-or fi isprăvit ceilalți draci nu știm. CREANGĂ, P. 144.
      surse: DLRLC
    • Mers-am eu asupra ei cu bătălie, dar n-am isprăvit nemica. EMINESCU, N. 7.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Tutunul îi era pe isprăvite. REBREANU, I. 36.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie tranzitiv Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă!
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.3. expresie tranzitiv Isprăvește odată! = taci! termină!
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.4. expresie reflexiv S-a isprăvit = ai dreptate, așa e.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.5. expresie reflexiv S-a isprăvit = nu mai e nimic de făcut.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv A face să se prăpădească, să dispară; a pune capăt.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Turcii la dînsa sosea. Ea-n drum cofile-o țipat (= a aruncat) Și la poartă o strigat: Deschide, mamă, poarta, Că mi-ai isprăvit viața. ȘEZ. I 76.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A o isprăvi rău = a ajunge într-o stare jalnică, umilitoare; a-și sfîrși viața în chip tragic.
      surse: DLRLC
    • 2.2. reflexiv A se sfârși.
      exemple
      • S-a isprăvit cu el.
        surse: DEX '09 DEX '98
      • Cînd ajunseră, Prian se isprăvise de tot. CARAGIALE, S. 80.
        surse: DLRLC
  • comentariu Formă gramaticală: (în locuțiune adjectivală): isprăvite.
    surse: DLRLC

etimologie:

ispravă

  • 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Poporul rus are o legendă interesantă despre isprăvile unui erou al său cu numele Ilia Muromeț. SADOVEANU, L. 30.
      surse: DLRLC
    • Mari isprăvi de vitejie Cunoscute poate vouă – Ascultați acu la mine, Să vă spun și eu vreo două. IOSIF, P. 70.
      surse: DLRLC
  • 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: izbândă reușită succes attach_file 5 exemple
    exemple
    • Cum să fac eu acu să mă întorc cu ispravă bună. ISPIRESCU, L. 77.
      surse: DLRLC
    • Hulă grozavă și pîngărită! Iaca frumoasele isprăvi ale învățăturii papistașilor. NEGRUZZI, S. I 13.
      surse: DLRLC
    • Aștepta să vadă isprava... După cîtăva vreme au văzut creanga sa cea hultuită că s-au prins. DRĂGHICI, R. 102.
      surse: DLRLC
    • Isprava haiducilor împotriva turcilor. TEODORESCU, P. P. 551.
      surse: DLRLC
    • figurat Fiecare ispravă a științei, artei sau industriei este o izbîndă asupra materiei pe care omul o supune trebuințelor... sale. KOGĂLNICEANU, S. A. 90.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Inima mea cătră tine s-au robit de ispravă. CONACHI, P. 245.
      surse: DLRLC
    • Cine strică dragostele... Mînce-l viermii de ispravă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281.
      surse: DLRLC

etimologie: