INFAM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

infam, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 48 / Pl: ~i, ~e / E: fr infâme, it infame, lat infamis] 1-2 smf, a (Om) josnic. 3 a Rușinos. 4 a (Fig; d. vreme) Urât. 5-6 smf, a (Om) care merită oprobriul public. 7-8 smf, a Ticălos. 9 a (Fig) Oribil. 10 a (Fig) Groaznic.

infamie sf [At: GHICA, S. I, 143 / P: ~i-e / Pl: ~ii / E: fr infamie, lat infamia] 1 Ticăloșie. 2 (Înv; îs) Stâlpul ~i Loc unde erau legați unii infractori și criminali pentru a putea fi loviți de mulțime. 3 (Fig; îe) A țintui (sau a pune) la stâlpul ~ A supune oprobriului public Si: a condamna, a înfiera.

INFAM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic. mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infame, lat. infamis.

INFAM, -Ă, infami, -e, adj. 1. Josnic, nedemn. Taci... taci... cu prostiile tale infame. CAMIL PETRESCU, T. II 151. Puneți ordin lucrurilor voastre, spre a nu se vătăma sacra libertate de către dușmanii patriei prin intrigile lor cele infame. BOLINTINEANU, O. 248. ♦ (Substantivat) Om care se comportă în chip nedemn; canalie. Spre răsplata tuturor acestor jertfe, o azvîrliți cu dispreț, zicînd: atita e tot! cruzi, nesimțitori, infami, nelegiuiți. NEGRUZZI, S. I 48. 2. Fig. Oribil, de nesuferit. După o vreme infamă, trei nopți și trei zile de furtună și întuneric, de azi dimineață norii se risipesc. CARAGIALE, O. VII 19.

INFAMIE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie. Înfieram infamiile guvernului. VLAHUȚĂ, O. AL. II 23. I se atribuie gratuit infamii și fapte nedemne. GHICA, S. 143. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stîlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public, a condamna, a înfiera.

INFAM, -Ă adj., s.m. și f. Josnic, nemernic, nedemn. ♦ (Fig.) Oribil, groaznic. [< fr. infâme, it. infame, lat. infamis].

INFAMIE s.f. Caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie. ◊ Stîlpul infamiei = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime. ◊ A țintui la stîlpul infamiei = a supune oprobriului public, a înfiera. [Gen. -iei. / < fr. infamie, it., lat. infamia].

INFAM, -Ă adj., s. m. f. demn de dispreț, josnic, nemernic, nedemn. ◊ (fig.) oribil, groaznic. (< fr. infâme, lat. infamis)

INFAMIE s. f. caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie. ♦ stâlpul ĕi = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime; a. țintui (sau a pune) la stâlpul ĕi = a supune oprobriului public, a infiera. (< fr. infamie, lat. infamia)

INFAM ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care este în stare să comită fapte nedemne; josnic; nemernic; ticălos; mârșav; mizerabil; abject. 2) Care provoacă scârbă; respingător; dezgustător; repugnant; repulsiv. /<fr. infâme, it. infamis

INFAMIE ~i f. 1) Caracter infam; ticăloșie; josnicie; nemernicie. 2) Faptă de om infam; ticăloșie; mârșăvie; ignominie. ◊ Stâlpul ~ei loc unde în trecut erau ținuți legați infractorii și criminalii, pentru a putea fi dezaprobați și loviți de mulțime. A țintui la stâlpul ~ei a supune oprobriului public; a înfiera. [G.-D. infamiei] /<fr. infamie, lat. infamia

infam a. 1. înfierat de legi sau de opiniunea publică; 2. care aduce rușine: faptă infamă. ║ m. persoană dezonorantă.

infamie f. 1. înfierare publică; 2. fapta nedemnă; pl. vorbe injurioase: a spune cuiva infamii.

*infám, -ă adj. (lat. infámis, d. in-, fără, și fama, faĭmă). Pătat de infamie, fără onoare: act infam. Înjositor, rușinos: trădare infamă. Murdar, necurat, prost, chinuitor: locuință infamă, sufla un vînt infam. Subst. Un infam, un nelegĭuit. Adv. În mod infam: acest orator vorbește infam, ploŭă infam.

*infamíe f. (fr. infamie, lat. infámia. V. faimă). Mare rușine aplicată onoriĭ cuĭva de lege saŭ de opiniunea publică: censoriĭ romanĭ îĭ notaŭ cu infamia pe cetățeniĭ cu obiceĭurĭ rele. Act infam, faptă nedemnă: demagogia e o infamie. Pl. Vorbe injurioase. A comite micĭ infamiĭ (fam.), a te apuca de intrigĭ, de pozne ș. a.

infam adj. m., pl. infami; f. infamă, pl. infame

infamie s. f., art. infamia, g.-d. art. infamiei; pl. infamii, art. infamiile (desp. -mi-i-)

infam adj. m., pl. infami; f. infamă, pl. infame

infamie s. f., art. infamia, g.-d. art. infamiei; pl. infamii, art. infamiile

infam adj. m., pl. infami; f. sg. infamă, pl. infame

infamie s. f., art. infamia, g.-d. art. infamiei; pl. infamii, art. infamiile

pus la stâlpul infamiei expr. supus oprobriului public; acuzat.

INFAM adv. v. mișelește, netrebnic, ticăloșește.

INFAM adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.

INFAMIE s. v. ticăloșie.

infam adv. v. MIȘELEȘTE. NETREBNIC. TICĂLOȘEȘTE.

INFAM adj., s. 1. adj., s. abject, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.)

INFAMIE s. abjecție, fărădelege, josnicie, mișelie, mîrșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemăție, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mîrșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie. (A comite o ~.)

Infam ≠ sublim