infamie sf [At: GHICA, S. I, 143 / P: ~i-e / Pl: ~ii / E: fr infamie, lat infamia] 1 Ticăloșie. 2 (Înv; îs) Stâlpul ~i Loc unde erau legați unii infractori și criminali pentru a putea fi loviți de mulțime. 3 (Fig; îe) A țintui (sau a pune) la stâlpul ~ A supune oprobriului public Si: a condamna, a înfiera.

INFAMIE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie. Înfieram infamiile guvernului. VLAHUȚĂ, O. A. III 23. I se atribuie gratuit infamii și fapte nedemne. GHICA, S. 143. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stîlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public, a condamna, a înfiera.

INFAMIE s.f. Caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie. ◊ Stîlpul infamiei = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime. ◊ A țintui la stîlpul infamiei = a supune oprobriului public, a înfiera. [Gen. -iei. / < fr. infamie, it., lat. infamia].

INFAMIE s. f. caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie. ♦ stâlpul ĕi = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime; a. țintui (sau a pune) la stâlpul ĕi = a supune oprobriului public, a infiera. (< fr. infamie, lat. infamia)

INFAMIE ~i f. 1) Caracter infam; ticăloșie; josnicie; nemernicie. 2) Faptă de om infam; ticăloșie; mârșăvie; ignominie. ◊ Stâlpul ~ei loc unde în trecut erau ținuți legați infractorii și criminalii, pentru a putea fi dezaprobați și loviți de mulțime. A țintui la stâlpul ~ei a supune oprobriului public; a înfiera. [G.-D. infamiei] /<fr. infamie, lat. infamia

infamie f. 1. înfierare publică; 2. fapta nedemnă; pl. vorbe injurioase: a spune cuiva infamii.

*infamíe f. (fr. infamie, lat. infámia. V. faimă). Mare rușine aplicată onoriĭ cuĭva de lege saŭ de opiniunea publică: censoriĭ romanĭ îĭ notaŭ cu infamia pe cetățeniĭ cu obiceĭurĭ rele. Act infam, faptă nedemnă: demagogia e o infamie. Pl. Vorbe injurioase. A comite micĭ infamiĭ (fam.), a te apuca de intrigĭ, de pozne ș. a.

infamie s. f., art. infamia, g.-d. art. infamiei; pl. infamii, art. infamiile (desp. -mi-i-)

infamie s. f., art. infamia, g.-d. art. infamiei; pl. infamii, art. infamiile

infamie s. f., art. infamia, g.-d. art. infamiei; pl. infamii, art. infamiile

INFAMIE s. v. ticăloșie.

INFAMIE s. abjecție, fărădelege, josnicie, mișelie, mîrșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemăție, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mîrșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie. (A comite o ~.)

pus la stâlpul infamiei expr. supus oprobriului public; acuzat.