nemernicie sf [At: BIBLIA (1688), pref 4/38 / V: (înv) ni~ / Pl: (7-8) ~ii / E: nemernic + -ie] 1 (Înv) Situație a unei persoane străine de loc. 2 Timp petrecut în pribegie. 3 Condiție jalnică, vrednică de plâns. 4 Sărăcie. 5 Slăbiciune. 6 Caracter al celui nemernic (19). 7 Faptă nedemnă. 8 Comportare mârșavă Si: infamie, josnicie, mârșăvie, mișelie, netrebnicie, păcătoșenie, păcătoșie, ticăloșie, (reg) mârșăvenie.

NEMERNICIE, ❍NIMERNICIE sf. 1 †Străinătate: Mînca-i-ar casa pustia Și neamul nemernicia (EMIN.) ¶ 2 Starea celui nemernic, ce umblă fără căpătîiu ¶ 3 Ticăloșie, păcătoșie: Ziditorul carele știa de altădată nemernicia acestui înger (ISP.); Iăsîndu-l cufundat în cugetări adînci asupra nemerniciilor lumești (GN.).

NEMERNICIE s. f. 1. Faptă mîrșavă, ticăloșie, infamie. 2. Starea celui nemernic; mizerie, neputință. Aveam nevoie să spun ceva, să mă ridic, să strălucesc – dar vecina mea zîmbea nemerniciei mele. SADOVEANU, O. VIII 99.

NEMERNICIE f. 1) Fel de a fi al celui nemernic; netrebnicie. 2) Vorbă, faptă sau comportare de om nemernic; josnicie; ticăloșie. /nemernic + suf. ~ie

nemernicie f. 1. caracterul celui nemernic; 2. faptă nemernică.

nemernicíe f. Purtare de nemernic, ticăloșie.

nimernicie sf vz nemernicie

nemernicie s. f., art. nemernicia, g.-d. art. nemerniciei; pl. nemernicii, art. nemerniciile (desp. -ci-i-)

nemernicie s. f., art. nemernicia, g.-d. art. nemerniciei; pl. nemernicii, art. nemerniciile

nemernicie s. f., art. nemernicia, g.-d. art. nemerniciei; pl. nemernicii, art. nemerniciile

NEMERNICIE s. v. incapacitate, neputință, slăbiciune.

NEMERNICIE s. v. ticăloșie.

NEMERNICIE s. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mîrșăvie, nelegiuire, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemăție, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mîrșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie.

nemernicie s. v. INCAPACITATE. NEPUTINȚĂ. SLĂBICIUNE.

NEMERNICIE s. f. 1. (Învechit) Starea celui nemernic (1); timp petrecut în pribegie. Înainte de-a sosi sfîrșitul... nemerniciei meale. BIBLIA (1688), [prefață] 4/38, cf. LB, PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU. ♦ (Concretizat) Țară străină, loc străin. Celui rău toate rudele, străine și toată moșiia, nemernicie îi este. CANTEMIR, IST. 37, cf. TDRG. 2. Starea celui nemernic ( 2 ), condiție vrednică de plîns, jalnică; sărăcie; neputință (1), slăbiciune. Muzele-n nemernicie spăimîntate-umblau și mute. ASACHI, S. L. I, 49. Prin aceste graiuri, firea stîrni toată măiestria, Și a omului sălbatic îmblînzi nimernicia. CONACHI, P. 299, cf. POLIZU. Cei trăiți în sărăcie Plîng pe-a lor nemernicie, MACEDONSKI, O. I, 41. Ce imagine dureroasă a nemerniciei noastre, GHEREA, ST. CR. III, 336, cf. DDRF, ALEXI, W. Aveam nevoie să spun ceva, să mă ridic, să strălucesc, dar vecina mea zîmbea nemerniciei mele. SADOVEANU, O. VI, 584. 3. Caracterul celui nemernic (3) ; faptă nedemnă, comportare mîrșavă; josnicie, ticăloșie, infamie, mîrșăvie, mișelie (2), netrebnicie (3), păcătoșie, păcătoșenie, (regional) mîrșăvenie. cf. POLIZU. Lăsîndu-l cufundat în cugetări adinei asupra nemerniciilor lumești. GANE, ap. CADE. Ziditorul carele știa de altădată nemernicia acestui înger. ISPIRESCU, ap. CADE, cf. ALEXI, W. – pl.: (3) nemernicii. – Și: (învechit) nimernicie s. f. – Nemernic + suf. -ie.