3 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HURUÍT1 s. n. Faptul de a (se) hurui; huruitură. – V. hurui.

HURUÍT2, -Ă, huruiți, -te, adj. (Reg.) Dărâmat, surpat (cu zgomot mare). [Var.: huluít, -ă adj.] – V. hurui.

huruit1 sn [At: VLAHUȚĂ, D. 121 / V: hulu~, uru~ / Pl: ~uri / E: hurui1] 1-5 Huruire (1-5). 6 Dărâmare.

HURUÍT1 s. n. Faptul de a (se) hurui; huruitură, huruială, hurduitură. – V. hurui.

HURUÍT2, -Ă, huruiți, -te, adj. (Reg.) Dărâmat, surpat. [Var.: huluít, -ă adj.] – V. hurui.

HURUÍT1 s. n. Faptul de a (se) hurui și zgomotul produs de ceva care huruie. Scrîșnește macaraua de la laminor și, îndepărtat, se aude stins huruitul macaralei de încărcare. CĂLUGĂRU, O. P. 467. Nourii se frămîntau mînioși deasupra văii satului, aruncînd, din cînd în cînd, săgeți de fulgere și un huruit înăbușit care se pierdeau în depărtare. BUJOR, S. 62. Huruitul roatelor se înecă de istov în tăcerea moartă a nepăsătoarelor cîmpii. VLAHUȚĂ, O. A. I 126.

HURUÍT2, -Ă, huruiți, -te, adj. (Transilv.) Dărîmat, dărăpănat, năruit. (Atestat în forma huluit) Persida ar fi văzut poate gardurile huluite și gunoiul prin curte. SLAVICI, O. II 29. – Variantă: huluít, -ă adj.

HULUÍ vb. IV v. hurui.

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

URUÍ1 vb. IV v. hurui.

huluit2, ~ă a [At: DOINE, 351 / V: huru~, ul~ / Pl: ~iți, ~e / E: hului1] 1 Dărâmat2. 2 (D. case) Dărăpănat2. 3 Căzut într-o parte. 4 (Fig) Vătămat2. 5 (Fig) Obosit2.

hurui1 [At: COȘBUC, B. 86 / V: hului, ur~ / Pzi: 3 huruie / E: fo] 1 vi A face un zgomot ca acela al mersului unei căruțe Si: a hodorogi (1), a hurdui (1) 2 vi A rostogoli cu zgomot un butoi Si: a hurdui (2). 3 vi A face zgomotul de cădere a mai multor obiecte tari unul peste altul Si: a hurdui (3). 4 vr (Înv) A se descărca mai multe pistoale. 5 vr (D. porumbel sau curcan) A emite sunetul caracteristic speciei. 6 vr (Reg) A se dărâma.

arată toate definițiile

Intrare: huruit (adj.)
huruit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • huruit
  • huruitul
  • huruitu‑
  • hurui
  • huruita
plural
  • huruiți
  • huruiții
  • huruite
  • huruitele
genitiv-dativ singular
  • huruit
  • huruitului
  • huruite
  • huruitei
plural
  • huruiți
  • huruiților
  • huruite
  • huruitelor
vocativ singular
plural
huluit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • huluit
  • huluitul
  • huluitu‑
  • hului
  • huluita
plural
  • huluiți
  • huluiții
  • huluite
  • huluitele
genitiv-dativ singular
  • huluit
  • huluitului
  • huluite
  • huluitei
plural
  • huluiți
  • huluiților
  • huluite
  • huluitelor
vocativ singular
plural
Intrare: huruit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • huruit
  • huruitul
  • huruitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • huruit
  • huruitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: hurui
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hurui
  • huruire
  • huruit
  • huruitu‑
  • huruind
  • huruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huruie
(să)
  • huruie
  • huruia
  • hurui
  • huruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huruie
(să)
  • huruie
  • huruiau
  • hurui
  • huruiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hului
  • huluire
  • huluit
  • huluitu‑
  • huluind
  • huluindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huluie
(să)
  • huluie
  • huluia
  • hului
  • huluise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huluie
(să)
  • huluie
  • huluiau
  • hului
  • huluiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DAR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hului
  • huluire
  • huluit
  • huluitu‑
  • huluind
  • huluindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • huluiește
(să)
  • huluiască
  • huluia
  • hului
  • huluise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • huluiesc
(să)
  • huluiască
  • huluiau
  • hului
  • huluiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urui
  • uruire
  • uruit
  • uruitu‑
  • uruind
  • uruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • uruie
(să)
  • uruie
  • uruia
  • urui
  • uruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • uruie
(să)
  • uruie
  • uruiau
  • urui
  • uruiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

huruit (adj.) huluit

etimologie:

  • vezi hurui
    surse: DEX '09

huruit (s.n.)

etimologie:

  • vezi hurui
    surse: DEX '98 DEX '09

hurui hului urui

  • 1. intranzitiv A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: durui hodorogi hurdui attach_file 3 exemple
    exemple
    • Prin pod șoarecii huruiau: dăduse de nuci. SADOVEANU, P. 105.
      surse: DLRLC
    • Camionul a început să huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92.
      surse: DLRLC
    • Pe afară mai huruia cînd și cînd cîte-o trăsură. SANDU-ALDEA, D. N. 252.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv regional A se dărâma, a se surpa, a se nărui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • O casă care era să să huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54.
      surse: DLRLC

etimologie: