3 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Furii f. pl. Mit. cele trei divinități infernale: Alecto, Megera și Tisiphona.

FUR, furi, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar. – Lat. fur, furis.

FUR, furi, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar. – Lat. fur, furis.

FÚRIE, furii, s. f. Stare de extremă iritare; mânie nestăpânită; violență. ◊ Loc. adv. Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită. ♦ Fig. (Rar) Dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită. [Acc. și: furíe] – Din fr. furie, lat. furia.

fur sm [At: COD. VOR. 161/2 / Pl: ~i / E: ml fur, furis] (Înv) 1 Hoț. 2 Tâlhar.

furie sf [At: VĂCĂRESCUL, IST. 256/44 / P: ~ri-e / A și: ~rie / Pl: ~ii / E: fr furie, lat furia] 1 Stare de extremă iritare în care se pierde stăpânirea de sine Si: mânie, turbare. 2 Violență. 3 (Îlav) Cu ~ Extrem de furios. 4 (Îal) Cu putere mare, nestăvilită. 5 (Fig; rar) Dorință puternică, nestăpânită Si: pasiune, patimă. 6 (D. lucruri) Mișcare violentă. 7 (Mit) Fiecare dintre cele trei divinități ale infernului, care, în credințele romanilor, chinuiau sufletele păcătoșilor.

FÚRIE, furii, s. f. Stare de extremă iritare în care se pierde stăpânirea de sine; mânie nestăpânită; violență. ◊ Loc. adv. Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită. ♦ Fig. (Rar) Dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită. [Acc. și: furíe] – Din fr. furie, lat. furia.

FUR, furi, s. m. (Învechit și arhaizant) Hoț; tîlhar. Începu a cerceta penele împrăștiate, și după ele gîci urma furilor. SADOVEANU, P. S. 100. Datinele țării sale dă morții pe furi. ISPIRESCU, L. 77. Începuse a pune pe versuri laudele sale, arătînd... dreapta-i strășnicie împotriva prădătorilor ș-a furilor. ODOBESCU, S. A. 111.

FÚRIE, furii, s. f. 1. Stare de extremă iritare în care se pierde stăpînirea de sine; mînie puternică, nestăpînită. Numai moșieri și arendași în tribune... Parcă discursurile de-aici o să-i apere de furia țăranilor. REBREANU, R. II 34. Toată furia lui Vasile se descărcase asupra nevestei. BUJOR, S.92. Ea începe a plînge, temîndu-se de furia zînelor. RETEGANUL, P. II 17. ◊ (Metaforic) Puterile adîncului se treziseră de pretutindeni și, subt ocrotirea oarbă a nopții, își dezlănțuiră asupra pămîntului îngrozit furia lor prăpăditoare. HOGAȘ, M. N. 175. ◊ Loc. adv. Cu furie = în chip furios, cu putere mare, nestăvilită. Seara însă vîntul începu să sufle cu furie și să ridice chiar valuri pe Dunăre. BOLINTINEANU, O. 265. Oastea lui Ieremia-vodă se îmbărbătează și cade cu furie peste flancurile oastei secuiești. BĂLCESCU, O. I 343. 2. (Rar) Dorință, patimă, pornire nestăpînită. Ladislav... se încearcă a pune stavilă furiei lor de coprinderi. BĂLCESCU, O. II 12.

FÚRIE s.f. 1. Mânie violentă, nestăpânită; violență. ♦ (Fig.; rar) Dorință, patimă. 2. Fiecare dintre cele trei divinități ale infernului, care, în credințele celor antici, chinuiau sufletele păcătoșilor. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. furia, cf. fr. furie].

FÚRIE s. f. 1. mânie violentă, nestăpânită; violență. 2. (pl.) cele trei divinități ale infernului, care, în credințele anticilor, chinuiau sufletele păcătoșilor. (< fr. furie, lat. furia)

FUR ~i m. înv. Persoană care fură; hot. /<lat. fur, furis

FÚRIE ~i f. Stare de extremă enervare; mânie violentă, impetuoasă. [Art. furia; G.-D. furiei; Sil. -ri-e] /<fr. furie, lat. furia

FÚRIE ~i f. 1) mai ales la pl. (în mitologia romană) Zeiță a răzbunării și a pedepsirii celor nimeriți în infern. 2) fig. Femeie rea și arțăgoasă. [Art. furia; G.-D. furiei; Sil. -ri-e] /<fr. furie, lat. furia

fur m. hoț: cu cei furi nu te-ai luptat? POP. [Lat. FUR].

furie f. 1. mânie foarte violentă; 2. ardoare extremă, impetuozitate: furia tinerețelor; 3. fig. femeie rea și mânioasă.

1) fur m. (lat. fûr, it. sp. [Aragon] furo, vfr. fur). Vechĭ. Rar azĭ. Hoț.

*fúrie f. (lat. Furia, una din cele treĭ divinitățĭ infernale și oribile la Romanĭ. V. furios, furoare). Mare mînie, furoare. Mare ardoare, mare avînt: furia ataculuĭ artileriiĭ. Fig. Femeĭe foarte rea și furioasă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fur (înv.) s. m., pl. furi

fúrie (-ri-e) s. f., art. fúria (-ri-a), g.-d. art. fúriei; pl. fúrii, art. fúriile (-ri-i-)

arată toate definițiile

Intrare: furii
furii
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fur
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fur
  • furul
  • furu‑
plural
  • furi
  • furii
genitiv-dativ singular
  • fur
  • furului
plural
  • furi
  • furilor
vocativ singular
  • furule
  • fure
plural
  • furilor
Intrare: furie
  • silabație: fu-ri-e
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • furie
  • furia
plural
  • furii
  • furiile
genitiv-dativ singular
  • furii
  • furiei
plural
  • furii
  • furiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fur

  • exemple
    • Începu a cerceta penele împrăștiate, și după ele gîci urma furilor. SADOVEANU, P. S. 100.
      surse: DLRLC
    • Datinele țării sale dă morții pe furi. ISPIRESCU, L. 77.
      surse: DLRLC
    • Începuse a pune pe versuri laudele sale, arătînd... dreapta-i strășnicie împotriva prădătorilor ș-a furilor. ODOBESCU, S. A. 111.
      surse: DLRLC

etimologie:

furie

  • 1. Stare de extremă iritare; mânie nestăpânită.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: mânie violență 4 exemple
    exemple
    • Numai moșieri și arendași în tribune... Parcă discursurile de-aici o să-i apere de furia țăranilor. REBREANU, R. II 34.
      surse: DLRLC
    • Toată furia lui Vasile se descărcase asupra nevestei. BUJOR, S.92.
      surse: DLRLC
    • Ea începe a plînge, temîndu-se de furia zînelor. RETEGANUL, P. II 17.
      surse: DLRLC
    • metaforic Puterile adîncului se treziseră de pretutindeni și, subt ocrotirea oarbă a nopții, își dezlănțuiră asupra pămîntului îngrozit furia lor prăpăditoare. HOGAȘ, M. N. 175.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Seara însă vîntul începu să sufle cu furie și să ridice chiar valuri pe Dunăre. BOLINTINEANU, O. 265.
        surse: DLRLC
      • Oastea lui Ieremia-vodă se îmbărbătează și cade cu furie peste flancurile oastei secuiești. BĂLCESCU, O. I 343.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat rar Dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: dorință patimă un exemplu
      exemple
      • Ladislav... se încearcă a pune stavilă furiei lor de coprinderi. BĂLCESCU, O. II 12.
        surse: DLRLC
  • 2. Fiecare dintre cele trei divinități ale infernului, care, în credințele celor antici, chinuiau sufletele păcătoșilor.
    surse: DN

etimologie: