FUR, furi, s. m. (Învechit și arhaizant) Hoț; tîlhar. Începu a cerceta penele împrăștiate, și după ele gîci urma furilor. SADOVEANU, P. S. 100. Datinele țării sale dă morții pe furi. ISPIRESCU, L. 77. Începuse a pune pe versuri laudele sale, arătînd... dreapta-i strășnicie împotriva prădătorilor ș-a furilor. ODOBESCU, S. A. 111.