Definiția cu ID-ul 901817:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FURIE, furii, s. f. 1. Stare de extremă iritare în care se pierde stăpînirea de sine; mînie puternică, nestăpînită. Numai moșieri și arendași în tribune... Parcă discursurile de-aici o să-i apere de furia țăranilor. REBREANU, R. II 34. Toată furia lui Vasile se descărcase asupra nevestei. BUJOR, S.92. Ea începe a plînge, temîndu-se de furia zînelor. RETEGANUL, P. II 17. ◊ (Metaforic) Puterile adîncului se treziseră de pretutindeni și, subt ocrotirea oarbă a nopții, își dezlănțuiră asupra pămîntului îngrozit furia lor prăpăditoare. HOGAȘ, M. N. 175. ◊ Loc. adv. Cu furie = în chip furios, cu putere mare, nestăvilită. Seara însă vîntul începu să sufle cu furie și să ridice chiar valuri pe Dunăre. BOLINTINEANU, O. 265. Oastea lui Ieremia-vodă se îmbărbătează și cade cu furie peste flancurile oastei secuiești. BĂLCESCU, O. I 343. 2. (Rar) Dorință, patimă, pornire nestăpînită. Ladislav... se încearcă a pune stavilă furiei lor de coprinderi. BĂLCESCU, O. II 12.