fur sm [At: COD. VOR. 161/2 / Pl: ~i / E: ml fur, furis] (Înv) 1 Hoț. 2 Tâlhar.

†FUR sm. Hoț: ~ zicem celui ce fură, adică ia pe ascuns LEG. CAR. [lat. fur, -rem].

FUR, furi, s. m. (Învechit și arhaizant) Hoț; tîlhar. Începu a cerceta penele împrăștiate, și după ele gîci urma furilor. SADOVEANU, P. S. 100. Datinele țării sale dă morții pe furi. ISPIRESCU, L. 77. Începuse a pune pe versuri laudele sale, arătînd... dreapta-i strășnicie împotriva prădătorilor ș-a furilor. ODOBESCU, S. A. 111.

FUR ~i m. înv. Persoană care fură; hot. /<lat. fur, furis

fur m. hoț: cu cei furi nu te-ai luptat? POP. [Lat. FUR].

1) fur m. (lat. fûr, it. sp. [Aragon] furo, vfr. fur). Vechĭ. Rar azĭ. Hoț.

fur (înv.) s. m., pl. furi

fur (înv.) s. m., pl. furi

fur s. m., pl. furi

fur (furi), s. m. – Hoț, tîlhar. – Mr., megl. fur. Lat. fūr (Pușcariu 676; Candrea-Dens., 689; REW 3590; DAR), cf. it., arag. furo, v. ven., v. fr. fur. Înv. Cf. fura, furt. – Der. furișor, s. m. (varietăți de viespe, Vespa vulgaris, Pompilus viaticus; abejorro, Bombus terrestris), dim. cu suf. -ișor; furesc, adj. (înv., al hoților).

FUR s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.

fur s. v. BANDIT. HOȚ. PUNGAȘ. TÎLHAR.

fur, furi, s.n. Hoț, tâlhar: „...iară într-altă formă cine o va depărta, să fie judecat de Dumnezău ca un fur de cele sfinte” (Bârlea, 1909: 214). ■ (top.) Valea Furului, afluent al râului Baicu, din hotarul loc. Dragomirești. (Sec. XV). – Lat. fur, furis „hoț” (DEX, MDA).

fur, furi, s.n. – Hoț, tâlhar. ♦ (top.) Valea Furului, afluent al râului Baicu, din hotarul loc. Dragomirești. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Lat. fur, furis „hoț” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

fur, -i, s.n. – Hoț, tâlhar. (top.) Valea Furului, afluent al râului Baicu, din hotarul loc. Dragomirești. – Lat. fur „hoț”.