3 intrări

Articole pe această temă:

48 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

frumos, ~oa a [At: COD. VOR. 139/10 / Pl: ~oși, ~oase / E: ml formosus] 1 a (D. ființe și părți ale lor, d. lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, a mișcărilor, a culorilor etc. 2 a Care are valoare estetica Si: estetic. 3 a (Îs) Arte ~oase Pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans). 4 smf Ființă frumoasă (1). 5 a (Fam; îe) A se face ~ A se îmbrăca și aranja cu grijă Si: a se găti. 6 sfp, a (Pop; euf) Ielele. 7 a Care trezește admirația din punct de vedere moral Si: admirabil, lăudabil. 8 sn (Îe) A lua (pe cineva) cu ~ul A trata (pe cineva) cu blândețe, cu menajamente. 9 a (D. timp) Senin (din punctul de vedere al stării atmosferice). 10 a (D. lucruri sau fapte) Important. 11 a (D. lucruri sau fapte) Remarcabil. 12 av În mod plăcut Si: armonios, estetic. 13 av Bine. 14 av Suficient. 15 av Adecvat. 16 av Așa cum se cuvine. 17 (D. obiecte de îmbrăcăminte; îe) A sta (sau a ședea) ~ A i se potrivi cuiva 18 av (D. purtări; îae) A fi așa cum cer regulile de bună-cuviință. 19 (D. câine) A face ~ A sta sluj. 20 av (Irn; d. oameni; îae) A se manifesta după placul cuiva. 21 av (Îe) A fi ~ (din partea cuiva) A se cuveni. 22 av (îae) A fi lăudabil. 23 av (D. copii, îe, mai ales la imperativ) A sta ~ A sta liniștit. 24 i (Irn) Bună treabă! 25 sn Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca sursă obiectivă dispoziția simetrică a pârtilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. 26 sfa (Pop) Nume de capră sau de vacă. 27 sf (Bot; îc) ~-oasa-nopții Barba-împăratului (Mirabilis jalapa).

FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans). ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirație din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferei). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirația din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

FRUMÓS2 s. n. Categorie estetică prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoția estetică în fața fenomenelor și obiectelor naturii, ale vieții sociale, în fața operelor de artă și avînd ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc.

FRUMÓS1 adv. 1. Într-un mod plăcut, armonios, cu valoare estetică. Împăratul puse de împodobi palaturile și cetatea cît se putu mai frumos. ISPIRESCU, L. 36. Păr de aur pieptăna Și frumos se oglindea. ALECSANDRI, P. I 105. Ușurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. 2. Potrivit, bine, așa cum se cuvine. Ce frumos mi-ar explica... mama lucrul acesta. SAHIA, N. 49. Să-l poată trimite pe-aci încolo după ce l-a găzduit frumos o noapte. CARAGIALE, O. III 62. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine, a-i sta bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cuvine, cum se cere. Stai, omule! nu șade frumos! CARAGIALE, O. III 36. A face frumos = (despre animale, mai ales despre cîini) a se ridica pe picioarele dinapoi, a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios. Nu-i frumos să lași ca să te sărute ofițerii. ALECSANDRI, T. I 209.

FRUMÓS3, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj. 1. Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică. a) (Despre persoane și despre părți ale corpului) Avea ochii frumoși, negri. DUMITRIU, N. 156. Un băiețaș frumos, ca de doisprezece ani... ne întrebă ce poftim. HOGAȘ, DR. II 6. Iacăt-o înaintea lui... tot așa de tînără și de frumoasă de parcă nu trecuseră valurile vremii. CARAGIALE, O. II 27. ◊ (În comparații care îi întăresc sensul) Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț. COȘBUC, P. I 56. Ca un leu să fii de tare Și frumos ca primăvara. EMINESCU, L. P. 143. Copil frumos ca visul ce-n leagăn îl visai. BELDICEANU, P. 132. ◊ (Substantivat) Frumoasa satului.De-acum, are să fie ca-n cîntec: are să se ieie frumos cu frumos, plăcut cu plăcut. CAMILAR, TEM. 175. Aci se fierb și oasele în vase aurite, Aci s-adun frumoasele Cînd nu mai sînt dorite. BOLINTINEANU, O. 70. ♦ (Substantivat, f. pl.) Ielele. L-au întîlnit vîntoasele și frumoasele. TEODORESCU, P. P. 360. b) (Despre lucruri din natură, despre obiecte și despre opere de artă) Priveliște frumoasă.Casele cele frumoase le vînduseră creditorii. CARAGIALE, O. III 48. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. EMINESCU, O. IV 81. Frumos antereu porți. ALECSANDRI, T. I 325. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură; (mai rar, în trecut, și) arhitectură, poezie, muzică, dans. ◊ (Substantivat, în expr.) A lua (pe cineva) cu frumosul = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. (Eliptic) Va să zică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zîmbet acru. REBREANU, R. I 112. 2. Care place, care trezește admirație din punct de vedere moral. Purtare frumoasă. Faptă frumoasă. 3. (Despre timp sau vreme) senin, calm, bun. 4. (Despre lucruri și fapte) Important, considerabil, remarcabil. O recoltă frumoasă. Un succes frumos.

frumós1 adj. m., pl. frumóși; f. frumoásă, pl. frumoáse

frumós adj. m., s. m., pl. frumóși; f. sg. frumoásă, g.-d. art. frumoásei, pl. frumoáse

FRUMÓS adj. 1. v. estetic. 2. arătos, chipeș, (pop.) chipos, fălos, mândru, ochios, (înv. și reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbuș, (Transilv.) hireș, (prin vestul Transilv.) mușat, (Transilv.) nialcoș, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mișto. (Un flăcău ~.) 3. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru. (O casă ~oasă.) 4. v. plăcut. 5. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 6. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~oasă.) 7. senin, (înv.) seninos. (Nopți ~oase.) 8. v. bun.

Frumos ≠ hidos, nearătos, oribil, ridicol, slut, urâcios, urât, hâd, neplăcut

frumós (frumoásă), adj.1. Care place, care trezește admirația. – 2. (S. m.) Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă etc. – 3. (Adv.) În mod plăcut, armonios, estetic. – 4. (Adv.) Bine, potrivit, perfect. – 5. (S. f. pl.) În mitologia populară, ielele. Lat. formōsus (Pușcariu 665; Candrea-Dens., 655; REW 3450; DAR), cf. it., port. formoso (calabr. fumusu), prov. formos, sp. hermoso. În mr. și megl., mușat (< *frumușat). Der. frumușel, adj. (drăguț; adv., bine, comod), cf. Pascu, Suf., 27; frumusețe, s. f. (însușirea a ceea ce este frumos), var. frum(u)seță, frîm(u)seață; înfrumușa, vb. (înv., Trans. și Mold., a face să fie frumos); (în)frîm(u)seța, (în)frîmuseți, vb. (a face să fie frumos); înfrumusețitor, adj. (care înfrumusețează). Din rom. trebuie să provină v. pol. frymušny, frymu(s)zny „capricios, delicat, mofturos” și, de asemenea, „ciudat, neobișnuit”, pe care Berneker 286 îl consideră de origine necunoscută.

FRUMÓS2 n. Însușire a obiectelor naturale și a creațiilor omenești care provoacă emoție estetică. /<lat. formosus

FRUMÓS3 frumoásă (frumóși, frumoáse) 1) Care este plin de armonie; cu valoare estetică; estetic. Față frumoasă. 2) Care provoacă admirație sau satisfacție sufletească. Faptă frumoasă. /<lat. formosus

FRUMÓS1 adv. 1) Într-un mod care place. A scrie ~. 2) Așa cum trebuie; bine. A se purta ~. /<lat. formosus

frumos a. 1. bine făcut, cu forme plăcute: om frumos;2. care face să simțim o plăcere amestecată cu admirațiune: un frumos spectacol; 3. însemnat: are o avere frumoasă. [Lat. FORMOSUS]. ║ n. ceeace e frumos: adevărul, frumosul, binele. ║ adv. (uneori) liniștit: șezi frumos.

frumós, -oásă adj. (lat. formosus [d. forma, formă], de unde s’a făcut *furmos, apoĭ frumos; it. pg. formoso, pv. formos, sp. hermoso). Bine făcut, cu forme plăcute ochilor: femeĭe, casă, armată, luptă frumoasă. Care place spirituluĭ: poemă frumoasă, cîntec frumos. Mare, însemnat: avere frumoasă. Bun, favorabil: ocaziune frumoasă. Cuviincĭos: purtare frumoasă. Frumos la față, cu fața frumoasă. S. f. pl. V. ĭele. S. n. Frumuseță, lucru frumos: frumosu în artă. Adv. În mod frumos: a scrie, a te purta frumos.

béle-árte (livr.) s. f. pl.

făt-frumós (tânăr frumos) s. m., pl. feți-frumóși

arată toate definițiile

Intrare: Frumos
Frumos nume propriu
nume propriu (I3)
Intrare: frumos
adjectiv (A51)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular frumos frumosul frumoa frumoasa
plural frumoși frumoșii frumoase frumoasele
genitiv-dativ singular frumos frumosului frumoase frumoasei
plural frumoși frumoșilor frumoase frumoaselor
vocativ singular frumosule, frumoase frumoasă, frumoaso
plural frumoșilor frumoaselor
Intrare: făt-frumos
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular făt-frumos făt-frumosul
plural feți-frumoși feți-frumoșii
genitiv-dativ singular făt-frumos făt-frumosului
plural feți-frumoși feți-frumoșilor
vocativ singular făt-frumosule
plural feți-frumoșilor