15 definiții pentru estetic

estetic, ~ă [At: MAN. ÎNV. 97/17 / S: (înv) ~the~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr esthétique] 1-2 sf, a (Știință) care studiază legile și categoriile artei, considerată forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului. 3 sf Manual care cuprinde noțiunile de bază ale esteticii (1). 4 sf Concepție estetică (9) proprie unui filozof, unui artist, unui curent literar, unei mișcări artistice etc. 5 sf Ansamblu de caracteristici corespunzătoare unor criterii de apreciere estetică, prin care o ființă sau un lucru trezesc admirație. 6 sf Realizare artistică a unei opere literare. 7 sf Totalitatea mijloacelor de exprimare a unei limbi (privite sub aspectul conținutului lor afectiv). 8 sf Criteriu de apreciere intuitiv bazat pe bunul gust. 9 a Care este specific esteticii (1). 10 a Care se referă la estetică (1). 11 a Care aparține esteticii (1). 12 a Care este în conformitate cu principiile sau cu legile esteticii (1). 13 av Din punctul de vedere al esteticii (1). 14 a Care constituie un ansamblu de caracteristici corespunzătoare unor criterii de apreciere estetică (9), prin care o ființă sau un lucru trezesc admirație Cf frumos. 15 a Artistic. 16 a Care se referă la mijloacele de exprimare afectivă a limbii Si: stilistic. 17 av Din punctul de vedere al artei. 18 a Care este conform unor criterii de apreciere bazate pe bunul gust. 19 a (Med; îs) Chirurgie ~ Operație care are ca rezultat înfrumusețarea formelor corpului. 20 smf (Rar) Estetician. 21 sns (De obicei articulat) Concept al esteticii (1) Si: frumos. 22 sm (Articulat) Calitate a ceea ce este estetic (15). 23 sm (Articulat) Realizare artistică a unei opere literare. corectată

ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique.

ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică (1); care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthétique.

ESTÉTIC, -Ă, estetici, -e, adj. Care se referă la estetică, care corespunde cerințelor esteticii; p. ext. frumos. Problema conținutului, problema care hotărăște valoarea operei de artă, nu poate fi însă rezolvată decît pe calea unei juste orientări ideologice și estetice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 4/3. Eminescu pune în valoare virtualitățile estetice ale limbii romînești. ROSETTI, S. L. 58. Romantismul a sfărîmat toate regulile și legile estetice ale clasicismului. GHEREA, ST. CR. I 27.

estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice

estétic adj. m., pl. estétici; f. sg. estétică, pl. estétice

ESTÉTIC adj. 1. frumos. (O creație ~ autentică.) 2. v. plăcut.

ESTÉTIC, -Ă adj. Referitor la estetică, conform esteticii; (p. ext.) frumos. // s.n. Categoria frumosului. [Cf. fr. esthétique, gr. aisthetikos].

ESTÉTIC, -Ă I. adj. referitor la estetică, conform cerințelor esteticii; frumos. II. s. n. categoria frumosului. III. s. f. 1. disciplină filozofică care studiază legile și categoriile artei, problemele referitoare la esența acesteia. 2. situația, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. (< fr. esthétique, gr. aisthetikos, aisthetike)

ESTÉTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de estetică; propriu esteticii. Studiu ~. 2 ) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește frumusețe; frumos. Gest ~. /<fr. esthétique, lat. aestheticus

estetic a. relativ la sentimentul frumosului.

*estétic, -ă adj. (vgr. aisthetikós, d. aisthánomai, simt). Fil. Care se raportă la sentimentu frumosuluĭ: simțu estetic lipsește incultuluĭ. S. m. și f. Estetician, -ă. S. f. Știința care tratează despre frumos în natură și în artă și despre sentimentu pe care-l deșteaptă în noĭ. (Această știință a fost întîĭa oară numită așa de filosofu german Baumgarten la 1750). Adv. În mod estetic, frumos: tablourĭ așezate estetic.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ESTETIC adj. 1. frumos. (O creație ~ autentică.) 2. agreabil, drăguț, frumos, plăcut. (Un aspect ~.)

ESTÉTIC, -Ă (< fr. {i}; {s} gr. aisthetikos „sensibil”) s. f., s. m., adj. 1. S. f. Știință care tratează despre frumos și despre judecăți de apreciere referitoare. la sentimentul provocat de acesta. Primul care a supus critica frumosului unor reguli și care a folosit termenul de e. în sensul de discurs rațional despre frumos a fost A.G. Baumgarten. În trecut, e. era considerată una dintre cele trei discipline normative (alături de logică și morală), având ca obiect stabilirea normelor frumosului și urâtului. În sens larg, e. tratează despre frumosul sensibil, înglobând studiul descriptiv al obiectelor de artă, analiza psihologică a sentimentelor provocate și a criteriilor aprecierii judecății de gust, istoria artei etc. Ca știință pozitivă, e. are ca obiect frumosul artistic (filozofia artei). E. transcedentală = (la Kant) teorie despre formele apriori ale cunoașterii sensibile: spațiul, pentru lumea exterioară; timpul, pentru lumea interioară, a conștiinței. 2. S. m. art. Categorie desemnând ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică; domeniul esteticii. 3. Adj. Care aparține esteticii, privitor la estetică; care corespunde cerințelor esteticii, frumos. Emoție e. = stare analogă plăcerii și a cărei analiză constituie obiectul esteticii ca știință. Judecată e. = (la Kant) judecată de apreciere asupra frumosului. Chirurgie e. = domeniu al chirurgiei plastice consacrat remodelării aspectului exterior al corpului omenesc, în special al feței.

educatív-estétic, -ă adj. Cu rol de educare în domeniul frumosului ◊ „Acum șase ani, Uniunea compozitorilor a inițiat [...] o acțiune educativ-estetică cu profil de stagiune, purtând simbolic numele de «Clubul prietenilor muzicii».” I.B. 17 XI 72 p. 2 (din educativ + estetic)

Intrare: estetic
estetic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular estetic esteticul estetică estetica
plural estetici esteticii estetice esteticele
genitiv-dativ singular estetic esteticului estetice esteticei
plural estetici esteticilor estetice esteticelor
vocativ singular
plural