FREAMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc.; fremătare. ♦ Murmur de voci înăbușite^[1] sau nedeslușite. ♦ Zgomot, larmă. 2. Fig. Fior, înfiorare. [Var.: (reg.) hreamăt s. n.] – Lat. fremitus.

freamăt sn [At: DOSOFTEI, V. S. 79/2 / V: (reg) hr~, hremet, re~, remet, (Mun) ra~ / S și: (îrg) ghr~ / Pl: ~e, (nob) ~emete / E: ml fremitus] 1 Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc. Si: fremătare (2). 2 Zgomot confuz de voci Si: murmur. 3 (Mai ales îf hreamăt, ramăt) Vacarm. 4 (Fig) Fior¹. 5 (Fig) Înfiorare. 6 (Îla) În ~ Neliniștit. 7 (Îal) Emoționat.

FREAMĂT (pl. ‼ fremete) sn. 1 Mișcarea sgomotoasă a frunzelor care foșnesc, a apelor care curg, a vîntului cînd vîjîe; foșnet, fîșîit, vîjîit: numai din cînd în cînd străbătea cîte un ~ printre frunzele copacilor SLV.; ce dulce-i cînta ~ul codrilor întunecați VLAH. ¶ 2 Sgomot surd, nedeslușit: un ~ se ridică în tăcerea nopții VLAH.; ca prin vis auzeam un ~ în tot palatul DLVR. ¶ 3 Murmur: Ce ~ de suspinuri, de glasuri nădușite ALECS. ¶ 4 Fior: un ~ trecu prin rîndurile fraților GN. [lat. frĕmĭtus].

FREAMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc.; fremătare. ♦ Murmur de voci înăbușite^[1] sau nedeslușite. ♦ Zgomot, larmă. 2. Fig. Fior, înfiorare. [Var.: (reg.) hreamăt s. n.] – Lat. fremitus. modificată

FREAMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vînt, de valurile mării etc. Vîntul sufla mai cu putere, aducînd în odaie suspine și freamătul copacilor. DUNĂREANU, CH. 10. Mi-e dor de freamăt lin de brazi, De murmur tainic de izvor. IOSIF, P. 64. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. Freamătul frunzelor avea un sunet misterios care da fiori. ALECSANDRI, C. 41. ♦ Murmur de voci înăbușite sau nedeslușite. Erau mulți acuma și plutea deasupra lor un freamăt de glasuri. DUMITRIU, N. 253. În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit; Ard galbene flacări și-n zare de foc Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc. COȘBUC, P. I 142. ♦ Zgomot, larmă. E freamăt în zare: e tunul, Ori cîntec de clopot din sat? COȘBUC, P. II 46. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. Scot paloșele-n soare cu-n freamăt de oțel. ALECSANDRI, P. A. 146. 2. Fig. Fior, înfiorare. În rîndurile mulțimii începu să crească un freamăt de bucurie. SAHIA, N. 107. Aceste cuvinte, așa dulce șoptite, deșteptară în inima voinicului un freamăt necunoscut. ODOBESCU, S. III 199. Deodat-un freamăt zboară De-a lungul prin oștime și-n gloată se străcoară. ALECSANDRI, P. III 337. – Variantă: hreamăt (LESNEA, I. 8, TOPÎRCEANU, S. A. 106) s. n.

FREAMĂT ~e n. 1) Zgomot ușor și monoton produs de unele fenomene naturale (frunze, valuri etc). ~ul codrului. 2) Zgomot surd și confuz de voci; murmur; rumoare. 3) fig. Emoție puternică cauzată de o zguduire nervoasă; fior. /<lat. fremitus

freamăt n. 1. mișcare sgomotoasă (în special vorbind de frunzele agitate de vânt); 2. fig. freamăt de suspine AL. [Lat. FREMITUS].

freámăt n., pl. fremete, ca gemete (lat. frémitus, it. sp. pg. frémito, vfr. friente). Foșnet, zgomotu frunzelor bătute de vînt: freamătu plopilor. – Vechĭ (Nec. Let. 2, 261) hreámăt, la Dos. ghreámăt, la Stam. 336 vreámăt, în sud reámăt și rámăt, hărmălaĭe, tumult.

fremăta vi [At: ALECSANDRI, P. III, 652 / Pzi: freamăt, (îvp) ~tez / E: freamăt] 1 (D. frunze) A produce freamăt (1). 2 (D. copaci) A foșni. 3 (Fig; d. oameni) A se înfiora. 4 (Fig; d. oameni) A vibra. 5 (Fig; d. colectivități) A se agita.

ghreamăt sn vz freamăt

hreamăt sn vz freamăt

hremet sn vz freamăt

ramăt sn vz freamăt

ramât sn vz freamăt

ramet sn vz freamăt

rămăt sn vz freamăt

reamăt sn vz freamăt

remet sn vz freamăt

FREMĂTA (freamăt) vb. intr. A produce freamăt, a foșni,a fîșîi, a vîjîi: freamătă codrii de vuetul apelor VLAH..

HREAMĂT s. n. V. freamăt.

FREMĂTA, freamăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre frunze, p. ext. despre copaci și păduri) A produce freamăt. V. foșni. Un tei fremăta lin la o boare de vînt și trimetea miros puternic în odaia lui plină de lucruri vechi. SADOVEANU, O. IV 428. Îmi freamătă frunza, – iar apele-mi cîntă Și toate ca-n vis îmi apar. IOSIF, P. 3. Freamătă codrii de vuietul apelor. VLAHUȚĂ, O. AL. I 141. ◊ Fig. Doina fremăta în adîncuri. SADOVEANU, O. I 299. ♦ Tranz. A face să tremure, a mișca. Arinii și plopii își freamătă neliniștiți frunza. CAMIL PETRESCU, O. I 326. ◊ Fig. Ascult cum își freamătă cîntul Pădurea, părîul și vîntul. COȘBUC, P. II 89. 2. (Despre oameni) A se înfiora, a tresălta. Fremătînd întreagă, se ridică Cu ochii-ntunecați. TOMA, C. V. 146. ♦ (Despre colectivități) A se mișca, a se agita. Freamătă mulțimea-n sală, Vălurînd cu nerăbdare; Sună tobele puternic, Țipă vesele fanfare. IOSIF, T. 80. ◊ (Despre locul unde se agită o mulțime) Sala de cinematograf provincial... era plină, caldă, fremăta de zgomot stăpînit. DUMITRIU, N. 291. Clocoteau împrejurimile de zgomot și pînă dincolo de întinsurile Podenilor cîmpia fremăta ca un stup. MIHALE, O. 317.

A FREMĂTA freamăt intranz. 1) (despre frunze, păduri, ape etc.) A produce un zgomot ușor și înăbușit, mișcându-se încet (sub actiunea vântului, ploii etc.). 2) (despre grupuri de oameni) A-și exprima atitudinea (mai ales dezaprobarea) prin agitație și murmur. 3) (despre persoane) A fi cuprins de o emoție puternică; a palpita; a vibra. 4) fig. A se mișca în tremur. /Din freamăt

fremătà v. a scoate un freamăt: lung freamătă codrii.

*frem, -út, a fréme v. intr. (lat. frémere). Em. Fac fremăt. – Uniĭ aŭ început a zice a fremăta (eŭ fremăt, el freamătă, să fremete).

hreámăt, V. freamăt.

rámăt, V. freamăt.

reámăt, V. freamăt.

freamăt s. n., pl. freamăte

freamăt s. n., pl. freamăte

freamăt s. n. (sil. frea-), pl. freamăte

freamăt, pl. freamăte

freamăt.

!fremăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. freamăt, 2 sg. freamăți, 3 freamătă; conj. prez. 1 sg. să freamăt, 3 să fremete, imper. 2 sg. afirm. freamătă

fremăta (a fremăta) vb., ind. prez. 1 sg. freamăt, 2 sg. freamăți, 3 freamătă; conj. prez. 3 să freamăte

fremăta vb., ind. prez. 1 sg. freamăt, 2 sg. freamăți, 3 sg. freamătă; conj. prez. 3 sg. și pl. fremete

fremăta vb., ind. prez. pers. 1 freamăt, 2 fremeți, 3 freamătă; conj. prez. pers. 3 să fremete

freamăt (-emete), s. m. – 1. Înfiorare, fior. – 2. Murmur, zvon. – 3. Zgomot, rumoare. – Var. (Mold.) hreamăt. Lat. frĕmĭtus (Pușcariu 645; Candrea-Dens., 636; REW 3492; DAR; Byck-Graur, BL, I, 19), cf. it., sp., port. (frémito), v. fr. friente, gal. fremido. – Der. fremăta, vb. (a se înfiora; a vibra), care ar putea reprezenta și lat. frĕmĭtāre (Pușcariu 646), cf. v tosc. fremitare, cors. frumita „a necheza”; fremătător, adj. (agitat, care freamătă).

FREAMĂT s. 1. v. agitație. 2. v. foșnet. 3. șuierat, vâjâit, (fig.) geamăt. (~ul vântului.) 4. v. zgomot. 5. fior, înfiorare. (Un ~ trece prin mulțime.) 6. palpitare, palpitație, pulsație, trepidație. (~ul vieții.)

FREAMĂT s. 1. agitație, clocot, frămîntare, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor ieșite din matcă.) 2. fîșîit, foșnet, murmur, sunet, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ de frunze.) 3. vîjîit, (fig.) geamăt. (~ vîntului.) 4. gălăgie, larmă, tumult, vuiet, zgomot. (Ce ~ se aude?) 5. fior, înfiorare. (Un ~ trece prin mulțime.) 6. palpitare, palpitație, pulsație, trepidație. (~ vieții.)

FREMĂTA vb. 1. v. agita. 2. v. tremura. 3. v. tresălta. 4. a palpita, a pulsa, a vibra, a zvâcni. (~ în el o mare bucurie.)

FREMĂTA vb. 1. a (se) agita, a clocoti, a (se) frămînta, a (se) învolbura, a (se) zbate, a (se) zbuciuma, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute ~ în matcă.) 2. a se înfiora, a palpita, a tremura. (Nările îi ~.) 3. a se înfiora, a palpita, a tresălta, a tresări, a vibra. (~ de bucurie, de emoție.) 4. a palpita, a pulsa, a vibra, a zvîcni. (~ în el o mare bucurie.)