Definiția cu ID-ul 901276:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FREAMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vînt, de valurile mării etc. Vîntul sufla mai cu putere, aducînd în odaie suspine și freamătul copacilor. DUNĂREANU, CH. 10. Mi-e dor de freamăt lin de brazi, De murmur tainic de izvor. IOSIF, P. 64. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. Freamătul frunzelor avea un sunet misterios care da fiori. ALECSANDRI, C. 41. ♦ Murmur de voci înăbușite sau nedeslușite. Erau mulți acuma și plutea deasupra lor un freamăt de glasuri. DUMITRIU, N. 253. În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit; Ard galbene flacări și-n zare de foc Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc. COȘBUC, P. I 142. ♦ Zgomot, larmă. E freamăt în zare: e tunul, Ori cîntec de clopot din sat? COȘBUC, P. II 46. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. Scot paloșele-n soare cu-n freamăt de oțel. ALECSANDRI, P. A. 146. 2. Fig. Fior, înfiorare. În rîndurile mulțimii începu să crească un freamăt de bucurie. SAHIA, N. 107. Aceste cuvinte, așa dulce șoptite, deșteptară în inima voinicului un freamăt necunoscut. ODOBESCU, S. III 199. Deodat-un freamăt zboară De-a lungul prin oștime și-n gloată se străcoară. ALECSANDRI, P. III 337. – Variantă: hreamăt (LESNEA, I 8, TOPÎRCEANU, S. A. 106) s. n.