4 intrări

58 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FINE s. n. Sfârșit. ◊ Loc. adv. În fine = a) în sfârșit; b) în concluzie. – Din it. fine, fr. fin, enfin.

fine sns [At: ODOBESCU, S. III, 62 / E: fr fin, enfin, it fine] 1 (Liv) Sfârșit. 2 (Îlav) În ~ În sfârșit. 3 (Îal) În concluzie. 4 (Muz; îlav) Al ~ Până la capăt.

FINE s. n. (Livr.) Sfârșit. ◊ Loc. adv. În fine = a) în sfârșit; b) în concluzie. – Din it. fine, fr. fin, enfin.

FINE s. n. (Învechit și livresc) Sfîrșit. La finele anului.L-al carierei fine să ne-oprim să respirăm Aerul suav și dulce. MACEDONSKI, O. I 238. Fluviul a ieșit din codri, în cîmpii fără de fine. EMINESCU, O. IV 129. ◊ (Întrebuințat curent numai în loc. adv.) În fine = în sfîrșit. M-am convins în fine C-am scăpat de-acuma de orice nevoi. CARAGIALE, O. III 127. [Am citit] poema elenă a lui Opian, apoi și cea latină a lui Grațiu Faliscu, în fine chiar și serbedele versuri fragmentate ale lui Marcu Aureliu Nemesianu. ODOBESCU, S. III 62.

FINE s.m. (Liv.) Sfîrșit. ◊ În fine = în sfîrșit; (muz.) al fine = pînă la capăt. [< it. fine, cf. fr. fin, lat. finis].

FINE s. m. sfârșit. ♦ în ~ = în sfârșit; (muz.) al ~ = până la capăt. (< it. fine)

FINE n. livr. Parte cu care se termină sau se încheie ceva; punct terminal; sfârșit. ~ de an.În ~ a) în sfârșit; b) în concluzie; în încheiere. /<it. fine, fr. fin

*fíne n. și f. fără pl. (lat. finis, m. și f.; it. fine, m. și f.; fr. fin, f. V. afin 2 și confiniĭ). Sfîrșit, finit, extremitate. În fine, în sfîrșit, în scurt, într’un cuvînt, la urma urmeĭ: în fine (ce să maĭ lungesc vorba?), s’aŭ împăcat!

FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu). 2. De (cea mai) bună calitate (în ceea ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre gânduri, idei) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin.

FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus.

FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus.

fin2 sm [At: MOXA 387/35 / V: (înv) fiin (reg) hin / Pl: ~i / E: ml *filianus] 1 Bărbat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). 2 (Îe) A se sătura ~ul de nașul A bate tare (pe cineva). 3 (Reg; îe) A face (pe cineva) hin A bate (pe cineva).

fin1, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 190 / Pl: ~i, ~e / E: fr fin] 1 Care este foarte mic. 2 Delicat. 3 (D. țesături) Foarte subțire (și străveziu). 4 De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). 5 (Rar; d. metale) Pur. 6 (Fig; d. gânduri, idei) Subtil. 7 (Fig; d. gânduri, idei) Ingenios. 8 (D. organe de simț sau simțuri) Care percepe cele mai mici nuanțe Si: ager, sensibil. 9 (D. zâmbet) Abia perceptibil. 10 (D. oameni) Manierat. 11 (D. oameni) Elegant.

fi sf [At: PRAV. MOLD. 94 / V: (reg) hi~ / Pl: ~ne / E: fin] 1 Femeie considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). 2 (Reg) Cumătră. 3 (Reg) Nănașă.

FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu) 2. De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin.

FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și f. Persoană botezată sau cununată, considerată în raport cu nașii săi. Finii erau aproape toți mai săraci decît nașul. PAS, Z. I 175. Iar fina noastră llinca stă la vatră pe cînd scriem această carte. SADOVEANU, N. P. 279. La botez, ciobanul dărui finului său o oaie fătătoare. ISPIRESCU, L. 208.

FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Delicat; p. ext. foarte mic, mărunt. Trăsături fine.În mîna cu încheieturi subțiri și fine ea ține un ulcior. BOGZA, C. O. 284. Ai obosit cu mîna ta cea fină În val de aur părul despletind. EMINESCU, O. IV 380. ◊ Fig. Coborîm repede în vale, pe lîngă fînețe care ne trimit pe boarea fină miresme calde. SADOVEANU, O. VII 201. O sudoare fină, rece, îi acoperea fruntea. BART, E. 189. Pulberea de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu). A faclelor lucire, răzbind prin pînza fină, Răsfrîng o dureroasă lumină din lumină. EMINESCU, O. I 96. ◊ (Poetic) Timpul... Întinde pe creneluri, pe ziduri și pe porți, Din mușchiul de paragini o fină țesătură. MACEDONSKI, O. I 24. ◊ (Adverbial) Obiectul cel mai fin lucrat din cele trei care s-au păstrat din tezaurul de la Conțești. ODOBESCU, S. II 190. 2. De (cea mai) bună calitate. Tutun fin.Ai ghete cu nasturi în picioare și pălărie fină-n cap. SLAVICI, O. I 332. Pe cap prinsese un văl sau maramă de o stofă albă și fină, cu două ace, așa încît plutea pe deasupra părului. BOLINTINEANU, O. 437. ♦ (Rar, despre metale) Curat, pur, neamestecat. Argint fin. Aur fin. 3. Fig. (Despre gînduri, idei) Subtil, ingenios. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Despre zîmbet) Abia perceptibil. Deprindeau retorica, cu zîmbete fine și gesticulații alese. SADOVEANU, O. VI 411. ♦ (Despre simțuri) Care distinge cele mai subtile nuanțe; foarte sensibil; ager. Gust fin. Miros fin. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese.

FIN, -Ă adj. 1. Subțire, delicat. ♦ Mărunt. ♦ Curat, pur; neamestecat. 2. Foarte sensibil, delicat. ♦ Manierat, elegant, binecrescut. ♦ Subtil, ingenios; isteț, dibaci, șiret. [< fr. fin, it. fino].

FIN, -Ă adj. 1. subțire, delicat. ◊ mărunt. ◊ curat, pur; neamestecat. 2. foarte sensibil, delicat. 3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut. 4. (fig.; despre gânduri, idei) subtil, ingenios; isteț. (< fr. fin)

FIN2 (~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denotă multă gingășie; plin de gingășie. Față ~ă. 3) Care se impune prin grosime foarte mică; foarte subțire (și transparent). Pânză ~ă. 4) Care se impune prin calitate foarte bună; de calitate superioară. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtări alese; manierat. 6) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o sensibilitate delicată; caracterizat prin nuanțe subtile. Aluzie ~ă. 7) (despre simțuri) Care vădește sensibilitate și rafinament; de acuitate puternică. Gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relații dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituală deosebită. Observație ~ă. /<fr. fin

FIN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. (în ritualul creștin) Persoană privită în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). /<lat. filianus

fin a. 1. subțire: fir fin, talie fină; 2. de formă delicată: trăsuri fine; 3. căutat pentru excelența-i: piatră fină, vin fin; 4. fără aliaj: aur fin; 5. subtil, ingenios: un gând fin și obscur EM.; 6. abil, șiret: spirit fin.

fin m. cel botezat, în raport cu nașii săi. [Lat. *FILIANUS (din FILIUS)].

2) *fin, -ă adj. (fr. fin, it. fino, d. germ. fin, ngerm. fein). Supțire: fir fin, ploaĭe fină. Fig. Excelent: vin fin. Delicat: gust fin. Pur: aur fin. Nobil, distins: fizionomie fină. Șiret, abil: acest om e foarte fin. Ascuțit, sensibil: miros, pipăit, auz fin. În mod fin.

1) fin, -ă s. (lat. *filianus, d. filius, fiŭ, de unde și alb. fiján. D. rom. vine rut. fyin, fyna, fyiyna). Cel botezat în raport cu nașu luĭ. Cel cununat în raport cu nuniĭ luĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

fine s. n., art. finele (~ anului)

fin1 adj. m., pl. fini; f. fi, pl. fine

fi s. f., g.-d. art. finei; pl. fine

*da capo al fine (it.) loc. adv.; abr. d.c. al fine

fin1 adj. m., pl. fini; f. fină, pl. fine

fi s. f., g.-d. art. finei; pl. fine

fin adj. m., pl. fini; f. sg. fină, pl. fine

fi s. f., g.-d. art. finei; pl. fine

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FINE s. 1. v. capăt. 2. v. sfârșit.

FINE s. v. deznodământ, epilog, final, încheiere, sfârșit.

fine s. v. EPILOG. FINAL. ÎNCHEIERE. SFÎRȘIT.

FINE s. 1. cap, capăt, final, încheiere, sfîrșit, (înv.) concenie, coneț, cumplire, săvîrșit, sfîrșenie, sfîrșitură, termen. (A dus-o cu bine la ~.) 2. coadă, sfîrșit. (Poanta e plasată la ~.)

FIN adj. v. binecrescut, civilizat, manierat, politicos.

FIN adj. 1. v. vaporos. 2. mărunt. (Nisip ~; sare ~.) 3. v. selecționat. 4. v. superior. 5. v. sensibil. 6. v. delicat. 7. v. ales. 8. v. delicat. 9. rafinat, subtil. (Nuanțe ~.)

FIN adj. 1. diafan, străveziu, subțire, transparent, vaporos, (înv.) prevăzător, prevăziu, străvăzător, (fig.) aerian, eterat, eteric, spumos. (Mătase ~.) 2. mărunt. (Nisip ~; sare ~.) 3. ales, selectat, selecționat, sortat, triat, superior. (Un produs ~.) 4. superior. (Ciocolată ~.) 5. sensibil, (ir.) sensibilos. (Un aparat de măsură ~.) 6. delicat, gingaș, grațios, suav, (Mold. și Munt.) scarandiv, (fig.) dulce. (O fată ~; cu gesturi ~.) 7. ales, distins, rafinat, select, stilat, subtil, (fam.) șic, (fig.) subțire. (Un public ~.) 8. ales, delicat, distins, manierat, politicos. (O comportare ~.) 9. rafinat, subtil. (Nuanțe ~.)

fin adj. v. BINECRESCUT. CIVILIZAT. MANIERAT. POLITICOS.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fine s. f. – Sfîrșit, final. It. fine (sec. XIX), și în parte și din fr. fin.Der. (din fr.) final, adj.; finalitate, s. f.; finalist, s. m.; fini, vb. (înv., a termina).

fin (fină), adj. – Delicat, gingaș, rafinat, mărunt, pur. – Mr. fin. It. fino, probabil prin filieră orientală (cf. ngr. φίνος, tc. fino, sb. fin), și în parte din fr. fin.Der. finețe, s. f. (rafinament, delicatețe), format de la fr. finesse, pe baza paralelismului tristețe-tristesse.

fin (fini), s. m. – Băiat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Mr. h’il’in. Lat. *fῑlῑānus (Pușcariu 611; Philippide, II, 642; Densusianu, GS, II, 314; REW 3296; DAR), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› fr. parrain) pe baza lui pater, cf. alb. fijan, it. figliano „copil alăptat de doică”. Este cuvînt curent (ALR, II, 218). Cf. și lat. *filēnusprov. felen „nepot, ginere”. Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din lat. affinis) și Cihac, II, 717 (din alb.). Der. fină, s. f. (fată considerată în raport cu nașii ei); finie, s. f. (înrudire spirituală). Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fine (cuv. it. „sfârșit”) v. da capo.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

fin, fini s. m. (intl.) victimă (a unui hoț, bătăuș, escroc, cartofor etc.).

Intrare: fine
substantiv neutru (N30)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fine
  • finele
plural
genitiv-dativ singular
  • fine
  • finelui
plural
vocativ singular
plural
Intrare: fin (adj.)
fin1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fin
  • finul
  • finu‑
  • fi
  • fina
plural
  • fini
  • finii
  • fine
  • finele
genitiv-dativ singular
  • fin
  • finului
  • fine
  • finei
plural
  • fini
  • finilor
  • fine
  • finelor
vocativ singular
plural
Intrare: fin (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fin
  • finul
  • finu‑
plural
  • fini
  • finii
genitiv-dativ singular
  • fin
  • finului
plural
  • fini
  • finilor
vocativ singular
  • finule
  • fine
plural
  • finilor
fiin
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fină
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fi
  • fina
plural
  • fine
  • finele
genitiv-dativ singular
  • fine
  • finei
plural
  • fine
  • finelor
vocativ singular
  • fi
  • fino
plural
  • finelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

finesubstantiv neutru

  • 1. Capăt, sfârșit. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote La finele anului. DLRLC
    • format_quote L-al carierei fine să ne-oprim să respirăm Aerul suav și dulce. MACEDONSKI, O. I 238. DLRLC
    • format_quote Fluviul a ieșit din codri, în cîmpii fără de fine. EMINESCU, O. IV 129. DLRLC
    • 1.1. Al fine = până la capăt. DN
    • chat_bubble locuțiune adverbială În fine = în sfârșit. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote M-am convins în fine C-am scăpat de-acuma de orice nevoi. CARAGIALE, O. III 127. DLRLC
      • format_quote [Am citit] poema elenă a lui Opian, apoi și cea latină a lui Grațiu Faliscu, în fine chiar și serbedele versuri fragmentate ale lui Marcu Aureliu Nemesianu. ODOBESCU, S. III 62. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În fine = în concluzie. DEX '09 DEX '98
etimologie:

fin, fiadjectiv

  • 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Trăsături fine. DLRLC
    • format_quote În mîna cu încheieturi subțiri și fine ea ține un ulcior. BOGZA, C. O. 284. DLRLC
    • format_quote Ai obosit cu mîna ta cea fină În val de aur părul despletind. EMINESCU, O. IV 380. DLRLC
    • format_quote figurat Coborîm repede în vale, pe lîngă fînețe care ne trimit pe boarea fină miresme calde. SADOVEANU, O. VII 201. DLRLC
    • format_quote figurat O sudoare fină, rece, îi acoperea fruntea. BART, E. 189. DLRLC
    • format_quote figurat Pulberea de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Obiectul cel mai fin lucrat din cele trei care s-au păstrat din tezaurul de la Conțești. ODOBESCU, S. II 190. DLRLC
    • 1.1. (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu). DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote A faclelor lucire, răzbind prin pînza fină, Răsfrîng o dureroasă lumină din lumină. EMINESCU, O. I 96. DLRLC
      • format_quote poetic Timpul... Întinde pe creneluri, pe ziduri și pe porți, Din mușchiul de paragini o fină țesătură. MACEDONSKI, O. I 24. DLRLC
  • 2. De (cea mai) bună calitate (în ceea ce privește materialul și execuția). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Tutun fin. DLRLC
    • format_quote Ai ghete cu nasturi în picioare și pălărie fină-n cap. SLAVICI, O. I 332. DLRLC
    • format_quote Pe cap prinsese un văl sau maramă de o stofă albă și fină, cu două ace, așa încît plutea pe deasupra părului. BOLINTINEANU, O. 437. DLRLC
    • 2.1. rar Despre metale: curat, neamestecat, pur. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Argint fin. Aur fin. DLRLC
  • 3. figurat Despre gânduri, idei: dibaci, ingenios, isteț, subtil, șiret. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. DLRLC
    • 3.1. (Despre organe de simț sau simțuri) Care percepe cele mai mici nuanțe. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Gust fin. Miros fin. DLRLC
    • 3.2. (Despre zâmbet) Abia perceptibil. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Deprindeau retorica, cu zîmbete fine și gesticulații alese. SADOVEANU, O. VI 411. DLRLC
    • 3.3. (Despre oameni) Cu purtări alese. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

fin, finisubstantiv masculin
fi, finesubstantiv feminin

  • 1. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). DEX '09 DLRLC
    diminutive: finișor
    • format_quote Finii erau aproape toți mai săraci decît nașul. PAS, Z. I 175. DLRLC
    • format_quote Iar fina noastră llinca stă la vatră pe cînd scriem această carte. SADOVEANU, N. P. 279. DLRLC
    • format_quote La botez, ciobanul dărui finului său o oaie fătătoare. ISPIRESCU, L. 208. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.