11 definiții pentru fină
din care- explicative DEX (8)
- ortografice DOOM (3)
Explicative DEX
fină sf [At: PRAV. MOLD. 94 / V: (reg) hi~ / Pl: ~ne / E: fin] 1 Femeie considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). 2 (Reg) Cumătră. 3 (Reg) Nănașă.
FINĂ 👉 FIN1.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIN1 sm., FINĂ (pl. -ne) sf. 1 Persoana botezată în raport cu nașul sau cu nașa ei 👉 NAȘ ¶ 2 Persoana cununată în raport cu nunul sau cu nuna ei [‡ fiin < lat. *filianus].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
FINIȘOARĂ (pl. -re) sf. dim. FINĂ.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și f. Persoană botezată sau cununată, considerată în raport cu nașii săi. Finii erau aproape toți mai săraci decît nașul. PAS, Z. I 175. Iar fina noastră llinca stă la vatră pe cînd scriem această carte. SADOVEANU, N. P. 279. La botez, ciobanul dărui finului său o oaie fătătoare. ISPIRESCU, L. 208.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. (în ritualul creștin) Persoană privită în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). /<lat. filianus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
1) fin, -ă s. (lat. *filianus, d. filius, fiŭ, de unde și alb. fiján. D. rom. vine rut. fyin, fyna, fyiyna). Cel botezat în raport cu nașu luĭ. Cel cununat în raport cu nuniĭ luĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Ortografice DOOM
fină s. f., g.-d. art. finei; pl. fine
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
fină s. f., g.-d. art. finei; pl. fine
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
fină s. f., g.-d. art. finei; pl. fine
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
fin, finisubstantiv masculin fină, finesubstantiv feminin
- 1. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). DEX '09 DLRLCdiminutive: finișor
- Finii erau aproape toți mai săraci decît nașul. PAS, Z. I 175. DLRLC
- Iar fina noastră llinca stă la vatră pe cînd scriem această carte. SADOVEANU, N. P. 279. DLRLC
- La botez, ciobanul dărui finului său o oaie fătătoare. ISPIRESCU, L. 208. DLRLC
-
etimologie:
- *filianus DEX '09