elegant, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~nți, ~e / E: fr élégant, lat elegans, -tis] 1-2 av, a (D. oameni) (Într-un mod) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei, al ținutei Si: distins, șic¹ (2) Si: codreț, luxos. 3-4 av, a Cu distincție. 5 a (D. obiecte de îmbrăcăminte) Cu gust. 6 a (D. obiecte de îmbrăcăminte) Care se remarcă prin frumusețea, armonia, distincția croielii, a combinațiilor etc. 7-8 av, a (D. oameni) (Într-un mod) care dă dovadă de eleganță (1) Si: nobil, galant, fin. 9-10 (D. oameni) (Într-un mod) care sugerează maniere alese, distinse. 11 a (D. manifestări, acțiuni, creații etc. ale oamenilor) Care exprimă eleganță (6). 12-13 av, a (D. limbaj, stil etc.) (Într-un mod) care se distinge prin sobrietate, precizie, ușurință Si: ales, elevat, îngrijit. 14-15 av, a (D. oameni sau părți ale corpului lor) (Într-un mod) grațios. 16-17 av, a (D. obiecte, interioare etc.) (Într-un mod) care se caracterizează prin finețea, suplețea, frumusețea liniei (a formei etc). 18-19 av, a (Într-un mod) care se remarcă prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. 20 a Care este amenajat cu lux Si: fin, luxos, somptuos.

*ELEGANT I. adj. Care are eleganță, care e îmbrăcat cu eleganță: două tinere ~e mergeau înaintea mea I. -GH.. II. sm. Bărbat cu îmbrăcămintea și cu manierele elegante [fr.].

ELEGANT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care se distinge prin armonia și bunul gust al înfățișării exterioare. Se feri în lături, să salute pînă la pămînt o doamnă foarte elegantă. C. PETRESCU, Î. II 123. Din trăsură se coborî un tînăr, elegant coconaș, a cărui costum era după moda curții. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu gust, frumos. Ce frumos șal!... Trebuie să facă vro sută de galbeni. – Tare-i elegant! ALECSANDRI, T. 308. 2. Care se deosebește, care se caracterizează prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. V. grațios. Este însuși autor al cîtorva elegante pagini de teatru sau de nuvele. MACEDONSKI, O. IV 27. Dacă unele piese aveau oarecare expresii familiare, ele erau la locul lor, și îndată venea dialogul elegant, fără pretenție și natural. NEGRUZZI, S. I 344. ◊ (Adverbial) Scoate o tabacheră de aur, pe care o întinde «elegant». CAMIL PETRESCU, T. II 90. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. O soluție elegantă.

ELEGANT, -Ă adj. Care prezintă, dovedește eleganță. [Cf. fr. élégant, lat. elegans].

ELEGANT, -Ă adj. Care prezintă, dovedește eleganță. (< fr. élégant, lat. elegans)

ELEGANT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care se distinge prin exterior armonios și plăcut; cu grație. 2) (despre îmbrăcăminte) Care este făcut cu gust și conferă persoanei un aspect frumos. 3) (despre manifestări ale oamenilor, limbaj etc.) Care se distinge prin eleganță; caracterizat prin eleganță. Maniere ~te. Stil ~. /<fr. élégant, lat. elegans, ~ntis

elegant a. care are eleganță. ║ m. persoană cu maniere și găteli alese.

*elegánt, -ă adj. (lat. élegans, -ántis). Nobil, grațios, distins în formă, mișcărĭ saŭ vorbă: casă elegantă, stil elegant. Adv. În mod elegant. V. fercheș.

elegant adj. m., pl. eleganți; f. elegantă, pl. elegante

elegant adj. m., pl. eleganți; f. elegantă, pl. elegante

elegant adj. m., pl. eleganți; f. sg. elegantă, pl. elegante

ELEGANT adj. 1. v. gătit. 2. distins, îngrijit, (livr. și fam.) șic. (O toaletă ~.) 3. v. luxos.

ELEGANT adj. 1. aranjat, cochet, dichisit, fercheș, ferchezuit, gătit, îngrijit, spilcuit, (pop. și fam. depr.) sclivisit, (pop.) dres, (Transilv. și Ban.) cinaș, (Transilv.) nialcoș, (turcism înv.) muchelef. (Om ~) 2. distins, (livr. și fam.) șic. (O toaletă ~.) 3. luxos, somptuos. (Un interior ~.) 4. grațios, mlădios, mlădiu, suplu, zvelt, (rar) mlădiat. (Zborul ~ al unei pasări.)

Elegant ≠ grosolan, vulgar, necioplit, neelegant

ELEGANT la opt sute și un pol, la patru ace, la țol festiv, țigluit.

A SE ÎMBRĂCA ELEGANT a se dichisi, a se înclifta, a se întitiriza, a se pune la marele fix / la patru ace / la țol festiv.