DUBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

dublu¹ sn vz dublă

dublu², ~ă [At: HELIADE, O. I, 364 / V: (înv) duplu, dopla sf / Pl: ~li, ~le / E: fr double] 1 a Care este de două ori mai mare în raport cu o cantitate dată Si: îndoit. 2 a Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice sau asemănătoare. 3 a Care are loc între două elemente. 4 a Care se face în două locuri. 5 a (Îla) În ~ exemplar În două exemplare. 6 a (D. cuvinte, afirmații etc.; îla) Cu ~ sens Cu două înțelesuri Si: echivoc. 7 a (Îe) A da o ~lă A cădea același număr de puncte la ambele zaruri. 8 a Cale ferată alcătuită din două benzi pe care pot merge, concomitent, două trenuri. 9 sm (Șîs ~ băieți sau fete, mixt) Partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători (băieți, fete sau mixt) de fiecare parte. 10 a (Îs) Minge ~ă Mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau la tenis și la tenis de masă în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 11 a Care are două aspecte. 12 a Care se desfășoară pe două planuri. 13 a Care are două fețe. 14 a Care este repetat de două ori. 15 a Sistem de contabilitate în care se înscrie, pentru fiecare articol, creditul și debitul. 16 sm (Îc) ~-decalitru Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de decilitri. 17 Vas având capacitatea unui dublu-decalitru. 18 Conținutul unui dublu-decalitru (16). 19 sm (Îc) ~-decimetru Riglă cu lungimea de centimetri. 20 sm (Îc) ~-ster Unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 21 (Îe) A vedea ~ A vedea două imagini ale aceluiași obiect. 22 (Îae) A vedea tulbure. 23 (Îae) A fi amețit de băutură.

DUBLU², -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.

DUBLU ², -Ă, dubli, -e, adj. 1. Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult; îndoit. Doză dublă. Rație dublă. ▭ Scrisorile există. Ele alcătuiesc pentru mine o armă dublă. SADOVEANU, Z. C. 76. Teofil Steriu își începea ziua cu o cafea cu lapte dublă. C. PETRESCU, C. V. 140. ◊ Cuvînt (vorbă) cu dublu sens = cuvînt cu două înțelesuri; echivoc. În dublu exemplar = în două exemplare. Dublă bărbie v. bărbie. ◊ Compuse: dublu-decalitru (pl. dubli-decalitri) s. m. = unitate de măsură a capacității egală cu 20 de litri (folosită la măsurarea cerealelor); (concretizat) vas cu capacitatea de 20 de litri; dublu-decimetru (pl. dubli-decimetri) s. m. = instrument în formă de riglă avînd lungimea de 20 de centimetri (folosit la măsurarea lungimilor mici); dublu-ster (pl. dubli-steri) s. m. = unitate de măsură a volumului egală cu 2 metri cubi (folosită la măsurarea cubajului lemnelor). ◊ (Substantivat) Mi-a cerut dublul prețului stabilit. 2. Alcătuit din două elemente sau părți identice sau asemănătoare. Ușă dublă. Casetă cu fundul dublu. Fir dublu. ▭ Încăperea din fund nu mai e despărțită prin coloane, ci doar printr-o dublă draperie. CAMIL PETRESCU, T. I 83. ◊ (Adverbial, mai ales în expr.) A vedea dublu = a vedea două imagini ale aceluiași obiect, a vedea tulbure. ◊ (Sport) Dublu (băieți sau fete, sau mixt) = partidă de tenis sau de tenis de masă, la care participă cîte doi jucători de o parte și de alta. 3. (Sport, în expr.) Minge dublă = mișcare nereglementară constînd (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau mai multe ori în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în atingerea mingii de două ori de pămînt sau de masă.

DUBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeași natură. ♦ (s.m.) Dublu băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă cîte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mișcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constînd în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rînd terenul sau masa de joc. [< fr. double].

DUBLU², -Ă I. adj. 1. care este de două ori mai mare; îndoit. 2. din două obiecte identice sau de aceeași natură. ◊ (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității. (< fr. double)

DUBLU¹- pref. „dublu”. (< fr. double-, cf. lat. duplus)

DUBLU ~ă (~i, ~e) 1) Care se repetă de două ori. 2) Care este de două ori mai mare; îndoit. 3) Care este alcătuit din două elemente identice sau asemănătoare. /<fr. double

dublu a. 1. îndoit: o doză dublă; 2. de calitate superioară: bere dublă.

* dúblu V. duplu.

dublă sf [At: CHIRIȚESCU, GR. 176 / V: (reg) duplă, ~lu / Pl: ~le / E: refăcut din dublu (decalitru)] 1 (Pop) Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru Si: baniță (1). 2 (Pop) Conținutul unei duble (1). 3 (Pop) Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. 4 (Cig; îe) A trage o ~ A filma o scenă încă o dată. 5 (La jocul de table; îe) A da o ~ Rezultat obținut când ambele zaruri au aceeași valoare. 6 (Spt) Minge dublă (10). 7 (Spt) Săritură dublă. 8 (Spt) Dublă lovitură.

duplă sf vz dublă

DUBLĂ, duble, s. f. (Munt.) Măsură de capacitate egală cu un dublu-decalitru; baniță. Se întoarse acasă tîrziu, cu trei duble de porumb. MIHALE, O. 66. – Variantă: dublu (PREDA, Î. 77) s. n.

DECIMETRU s.m. Unitate subdivizionară de măsură pentru lungimi, reprezentînd a zecea parte dintr-un metru. // s.n. Riglă gradată, lungă de un decimetru. ◊ s.m. Dublu-decimetru = instrument de desen în forma unei rigle, cu lungimea de 20 cm.^[1] [Pl. (s.m.) -ri, (s.n.) -re. / cf. fr. décimètre]. modificată

DUBLU-DECALITRU s.m. v. decalitru [în DN].

DUBLU-DECIMETRU s.m. v. decimetru [în DN].

DUBLU-STER s.m. v. ster [în DN].

DUBLU-DECIMETRU s. m. riglă de 20 centimetri. (< fr. double-décimètre)

1) *dúblă f., pl. e (it. dobla, jumătate de dublon). Pop. Piesă de 5 francĭ.

2) *dúblă f., pl. e (fr. double, subînț. décalitre). Munt. Pop. Decalitru duplu, baniță: sporu ce-ĭ ĭeșeade la raz cînd îșĭ umplea dubla cu dichis (CL. 1910, 3, 77).

3) *dúblă f., pl. e (fr. double béccassine, becață duplă, maĭ mare). Becața cea maĭ mare. – Și duplă.

dúplă V. dublă 3.

* dúplu, -ă adj. (lat. duplus, it. dóppia, fr. double). Îndoit, de doŭă orĭ maĭ mult: plată, gardă duplă. Bere duplă, superioară în calitate. Ascuns, prefăcut, ipocrit: suflet duplu (Rar). Contabilitate duplă. V. contabilitate. Cu duplu sens, cu doŭă înțelesurĭ, cum e vă daŭ (adică voŭă saŭ pe voĭ). În duplu exemplar, doŭă lucrurĭ în loc de unu. – Ob. dublu (după fr.).

dublu³ (desp. du-blu) s. n., art. dublul (~ unui număr)

+dublu² (desp. du-blu) adv. (Câștigă ~.)

!dublu¹ (desp. du-blu) adj. m., pl. dubli; f. dublă, pl. duble

*dublu² s. n., art. dublul

!dublu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dubli; adj. f., s. f. dublă, pl. duble

dublu adj. m. (sil. -blu), pl. dubli; f. sg. dublă, pl. duble

dublu

dublu, -blă.

dublă (desp. du-blă) s. f., g.-d. art. dublei; pl. duble

+dublu clic adj. + s. n. erată

+dublu mixt s. n. + adj.

dublu-decalitru (desp. du-blu-, -li-tru) s. m., art. dublu-decalitrul; pl. dublu-decalitri, art. dublu-decalitrii; simb. ddal

dublu-decimetru (desp. du-blu-, -me-tru) s. m., art. dublu-decimetrul; pl. dublu-decimetri, art. dublu-decimetrii

!dublu-ster (desp. du-blu-) s. m., art. dublu-sterul; pl. dublu-steri, art. dublu-sterii

dublă (du-blă) s. f., g.-d. art. dublei; pl. duble

!dublu-decalitru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dublu-decalitrul; pl. dublu-decalitri, art. dublu-decalitrii; simb. ddal

!dublu-decimetru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dublu-decimetrul; pl. dublu-decimetri, art. dublu-decimetrii

!dublu-ster (du-blu-) s. m., art. dublul-ster; pl. dublu-steri

dublă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. dublei; pl. duble

dublu-decalitru s. m. (sil. -blu, -tru), pl. dubli-decalitri

dublu-decimetru s. m. (sil. -blu; -tru), pl. dubli-decimetri

dublu-ster s. m. (sil. -blu), pl. dubli-steri

dublu-decalitru, pl. dubli-decalitri

dublu-ster, pl. dubli-steri

DUBLU adj. îndoit. (A plătit un preț ~.)

DUBLU adj. îndoit. (A plătit un preț ~.)

DUBLĂ s. v. baniță, dublu-decalitru.

DUBLU-DECALITRU s. v. baniță.

HEMIPLEGIE DUBLĂ s. v. diplegie.

dublă s. v. BANIȚĂ. DUBLU-DECALITRU.

DUBLU-DECALITRU s. baniță, (pop.) dublă, (reg.) mierță, (Mold. și Bucov.) dimerlie, (Transilv. și Olt.) ferdelă, (prin Ban.) măsură, (prin Olt.) sinice, (Mold. și Bucov.) stamboală. (~ pentru cereale.)

HEMIPLEGIE DUBLĂ s. (MED.) diplegie.

dublu (dublă), adj. – Care este de două ori mai mare, îndoit. – Var. (înv.) duplu. Fr. double. – Der. dublă, s. f. (măsură pentru cereale, egală cu 20 l), abreviere de la dublu decalitru; dubla, vb. (a face să devină de două ori mai mare, a îndoi); dubleu (var. dublé), s. n. (metal placat cu aur; lovitură dublă, la jocul de biliard, în casă etc.), din fr. doublé; dublet, s. n. (al doilea exemplar al unui obiect); duplica, vb. (a face un duplicat), din lat. duplicare (sec. XIX); duplicat, s. n., din germ. Duplikat; duplicitate, s. f., din fr. duplicité. Var. duplu se explică prin încrucișarea cu ngr. δυπλοῦς › mr. duplu.

DUBLU, -Ă adj. (< fr. double): în sintagmele consoană dublă, grafie dublă și vocală dublă (v.).

contrapunct dublu v. contrapunct răsturnabil.

dublă, dublu 1. Coardă d., procedeu al tehnicii de execuție la instr. cu coarde și arcuș, permițând emiterea simultană a două sunete (acordurile* se execută pe coarde d., arpegiind* două câte două coarde). 2. Orchestră* d., cor* d., reunire – prin alternare sau prin contopire – a două grupuri de instrumentiști, respectiv cântăreți, fiecare din grupuri formând o orch. completă sau un cor complet de voci egale sau mixte. V. antifonie; stereofonie (2). 3. D. concert, concert (2) instr. dublu cu două partide* solistice (destinate unor instr. de același fel – de ex. Concertul pentru două vl. și orch. în re minor BWV 1043 (1717) de J.S. Bach; unor instr. din aceeași familie – ex. Concertul pentru vl., vcl. și orch. în la minor op. 102 de Brahms; sau unor instrumente de natură diferită – ex. Concertul pentru pian, trp. și orch. de Șostakovici). 4. D. bară, v. bară (II, 4). 5. D. bemol, v. bemol. 6. D. diez, v. diez.

DÚBLU-DECALÍTRU (< dublu + decalitru) s. m. (Înv.) Unitate de măsură cerealieră egală cu 20 l. ♦ (Concr.) Vas cu capacitatea de 20 l.

duplă, duple s. f. (șc.) nota doi.