25 de definiții pentru dublu (adj.)
din care- explicative (10)
- morfologice (7)
- relaționale (4)
- etimologice (1)
- specializate (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DUBLU2, -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.
dublu2, ~ă [At: HELIADE, O. I, 364 / V: (înv) duplu, dopla sf / Pl: ~li, ~le / E: fr double] 1 a Care este de două ori mai mare în raport cu o cantitate dată Si: îndoit. 2 a Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice sau asemănătoare. 3 a Care are loc între două elemente. 4 a Care se face în două locuri. 5 a (Îla) În ~ exemplar În două exemplare. 6 a (D. cuvinte, afirmații etc.; îla) Cu ~ sens Cu două înțelesuri Si: echivoc. 7 a (Îe) A da o ~lă A cădea același număr de puncte la ambele zaruri. 8 a Cale ferată alcătuită din două benzi pe care pot merge, concomitent, două trenuri. 9 sm (Șîs ~ băieți sau fete, mixt) Partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători (băieți, fete sau mixt) de fiecare parte. 10 a (Îs) Minge ~ă Mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau la tenis și la tenis de masă în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 11 a Care are două aspecte. 12 a Care se desfășoară pe două planuri. 13 a Care are două fețe. 14 a Care este repetat de două ori. 15 a Sistem de contabilitate în care se înscrie, pentru fiecare articol, creditul și debitul. 16 sm (Îc) ~-decalitru Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de decilitri. 17 Vas având capacitatea unui dublu-decalitru. 18 Conținutul unui dublu-decalitru (16). 19 sm (Îc) ~-decimetru Riglă cu lungimea de centimetri. 20 sm (Îc) ~-ster Unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 21 (Îe) A vedea ~ A vedea două imagini ale aceluiași obiect. 22 (Îae) A vedea tulbure. 23 (Îae) A fi amețit de băutură.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DUBLU2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
DUBLU 2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult; îndoit. Doză dublă. Rație dublă. ▭ Scrisorile există. Ele alcătuiesc pentru mine o armă dublă. SADOVEANU, Z. C. 76. Teofil Steriu își începea ziua cu o cafea cu lapte dublă. C. PETRESCU, C. V. 140. ◊ Cuvînt (vorbă) cu dublu sens = cuvînt cu două înțelesuri; echivoc. În dublu exemplar = în două exemplare. Dublă bărbie v. bărbie. ◊ Compuse: dublu-decalitru (pl. dubli-decalitri) s. m. = unitate de măsură a capacității egală cu 20 de litri (folosită la măsurarea cerealelor); (concretizat) vas cu capacitatea de 20 de litri; dublu-decimetru (pl. dubli-decimetri) s. m. = instrument în formă de riglă avînd lungimea de 20 de centimetri (folosit la măsurarea lungimilor mici); dublu-ster (pl. dubli-steri) s. m. = unitate de măsură a volumului egală cu 2 metri cubi (folosită la măsurarea cubajului lemnelor). ◊ (Substantivat) Mi-a cerut dublul prețului stabilit. 2. Alcătuit din două elemente sau părți identice sau asemănătoare. Ușă dublă. Casetă cu fundul dublu. Fir dublu. ▭ Încăperea din fund nu mai e despărțită prin coloane, ci doar printr-o dublă draperie. CAMIL PETRESCU, T. I 83. ◊ (Adverbial, mai ales în expr.) A vedea dublu = a vedea două imagini ale aceluiași obiect, a vedea tulbure. ◊ (Sport) Dublu (băieți sau fete, sau mixt) = partidă de tenis sau de tenis de masă, la care participă cîte doi jucători de o parte și de alta. 3. (Sport, în expr.) Minge dublă = mișcare nereglementară constînd (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau mai multe ori în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în atingerea mingii de două ori de pămînt sau de masă.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DUBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeași natură. ♦ (s.m.) Dublu băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă cîte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mișcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constînd în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rînd terenul sau masa de joc. [< fr. double].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DUBLU2, -Ă I. adj. 1. care este de două ori mai mare; îndoit. 2. din două obiecte identice sau de aceeași natură. ◊ (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității. (< fr. double)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
DUBLU ~ă (~i, ~e) 1) Care se repetă de două ori. 2) Care este de două ori mai mare; îndoit. 3) Care este alcătuit din două elemente identice sau asemănătoare. /<fr. double
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
dublu a. 1. îndoit: o doză dublă; 2. de calitate superioară: bere dublă.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
* dúblu V. duplu.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
* dúplu, -ă adj. (lat. duplus, it. dóppia, fr. double). Îndoit, de doŭă orĭ maĭ mult: plată, gardă duplă. Bere duplă, superioară în calitate. Ascuns, prefăcut, ipocrit: suflet duplu (Rar). Contabilitate duplă. V. contabilitate. Cu duplu sens, cu doŭă înțelesurĭ, cum e vă daŭ (adică voŭă saŭ pe voĭ). În duplu exemplar, doŭă lucrurĭ în loc de unu. – Ob. dublu (după fr.).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
+dublu2 (desp. du-blu) adv. (Câștigă ~.)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de cata
- acțiuni
!dublu1 (desp. du-blu) adj. m., pl. dubli; f. dublă, pl. duble
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de cata
- acțiuni
!dublu1 (du-blu) adj. m., s. m., pl. dubli; adj. f., s. f. dublă, pl. duble
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
dublu adj. m. (sil. -blu), pl. dubli; f. sg. dublă, pl. duble
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
dublu
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
dublu, -blă.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
+dublu click adj. + s. n.[1] erată
- În original „dublu clic”, corectat în ediția online (26.05.2024). — gall
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de cata
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
DUBLU adj. îndoit. (A plătit un preț ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DUBLU adj. îndoit. (A plătit un preț ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
HEMIPLEGIE DUBLĂ s. v. diplegie.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
HEMIPLEGIE DUBLĂ s. (MED.) diplegie.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
dublu (dublă), adj. – Care este de două ori mai mare, îndoit. – Var. (înv.) duplu. Fr. double. – Der. dublă, s. f. (măsură pentru cereale, egală cu 20 l), abreviere de la dublu decalitru; dubla, vb. (a face să devină de două ori mai mare, a îndoi); dubleu (var. dublé), s. n. (metal placat cu aur; lovitură dublă, la jocul de biliard, în casă etc.), din fr. doublé; dublet, s. n. (al doilea exemplar al unui obiect); duplica, vb. (a face un duplicat), din lat. duplicare (sec. XIX); duplicat, s. n., din germ. Duplikat; duplicitate, s. f., din fr. duplicité. Var. duplu se explică prin încrucișarea cu ngr. δυπλοῦς › mr. duplu.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
DUBLU, -Ă adj. (< fr. double): în sintagmele consoană dublă, grafie dublă și vocală dublă (v.).
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
contrapunct dublu v. contrapunct răsturnabil.
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
dublă, dublu 1. Coardă d., procedeu al tehnicii de execuție la instr. cu coarde și arcuș, permițând emiterea simultană a două sunete (acordurile* se execută pe coarde d., arpegiind* două câte două coarde). 2. Orchestră* d., cor* d., reunire – prin alternare sau prin contopire – a două grupuri de instrumentiști, respectiv cântăreți, fiecare din grupuri formând o orch. completă sau un cor complet de voci egale sau mixte. V. antifonie; stereofonie (2). 3. D. concert, concert (2) instr. dublu cu două partide* solistice (destinate unor instr. de același fel – de ex. Concertul pentru două vl. și orch. în re minor BWV 1043 (1717) de J.S. Bach; unor instr. din aceeași familie – ex. Concertul pentru vl., vcl. și orch. în la minor op. 102 de Brahms; sau unor instrumente de natură diferită – ex. Concertul pentru pian, trp. și orch. de Șostakovici). 4. D. bară, v. bară (II, 4). 5. D. bemol, v. bemol. 6. D. diez, v. diez.
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
- silabație: du-blu
adjectiv (A96) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
adjectiv (A96) | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
dublu, dublăadjectiv
- 1. Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată. DEX '09 DLRLC DNsinonime: îndoit
- Doză dublă. Rație dublă. DLRLC
- Scrisorile există. Ele alcătuiesc pentru mine o armă dublă. SADOVEANU, Z. C. 76. DLRLC
- Teofil Steriu își începea ziua cu o cafea cu lapte dublă. C. PETRESCU, C. V. 140. DLRLC
- 1.1. Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. DEX '09 DLRLC
- 1.2. În dublu exemplar = în două exemplare. DLRLC
-
- 2. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. DEX '09 DLRLC DN
- Ușă dublă. Casetă cu fundul dublu. Fir dublu. DLRLC
- Încăperea din fund nu mai e despărțită prin coloane, ci doar printr-o dublă draperie. CAMIL PETRESCU, T. I 83. DLRLC
- A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. DEX '09
- A vedea dublu = a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure. DEX '09 DLRLC
- A vedea dublu = a fi amețit de băutură. DEX '09
-
- Minge dublă = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:
- double DEX '09 DN