domirire sf vz dumerire

DUMERI vb. IV v. dumiri.

DUMERIRE s. f. v. dumirire.

DUMIRI, dumiresc, vb. IV. Refl. și tranz. A pricepe sau a face să priceapă clar (după ce fusese nedumerit), a-și da sau a face să-și dea bine seama; a(-și) explica. [Var.: dumeri, domiri vb. IV] – Din bg. domerja.

DUMIRIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumiri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. [Var.: dumerire s. f.] – V. dumiri.

domeri v vz dumeri

domerire sf vz dumerire

domiri v vz dumeri

dumeri [At: CORESI, EV. 525 / V: ~miri, dom~, domiri / Pzi: ~resc / Cj: 3 (îvr) să dumere / E: bg домержа] 1 vr A se lămuri în legătură cu o problemă, o situație încurcată, neclară. 2 vr (Pex) A-și da seama de ceva. 3 vt A ajuta pe cineva să înțeleagă ceva. 4 vt (Îvr) A clarifica o situație neclară, încurcată. 5 vt (Înv) A face pe cineva să cedeze Si: a îndupleca. 6 vt (Înv) A face pe cineva să primească ceva. 7 vr (Pex) A îmblânzi. 8 vr (Înv) A se îndupleca. 9 (Înv; pex) A se potoli. 10 vr (Îvr) A se hotărî. 11 vr (Îvr) A se mira. corectat(ă)

dumerire sf [At: MARDARIE L. 134 / V: ~mir~, domir~ / Pl: ~ri / E: dumeri] 1 Lămurire a cuiva asupra unei probleme, unei situații încurcate, neclare Si: (îvr) dumereală (1). 2 (Îvr) Clarificare a unei probleme Si: (îvr) dumereală (2). 3 (Înv) Determinare a cuiva să cedeze Si: înduplecare, (îvr) dumereală (3). 4 (Înv) Convingere a cuiva să primească ceva Si: (îvr) dumereală (4). 5 (Pex) Îmblânzire. modificată

dumiri v vz dumeri

dumirire sf vz dumerire

DUMERI, dumeresc, vb. IV. Refl. și tranz. A pricepe sau a face să priceapă clar (după ce fusese nedumerit), a-și da sau a face să-și dea bine seama; a(-și) explica. [Var.: dumiri, domiri vb. IV.] – Din bg. domerja.

DUMERIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumeri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. [Var.: dumirire s. f.] – V. dumeri.

DUMERI, dumeresc, vb. IV. Refl. 1. A pricepe lămurit, a-și da bine seama, a-și explica. Întîi oamenii s-au dumerit asupra condițiunilor în care sînt create operele. GHEREA, ST. CR. II 29. Mă trezesc, deschid ochii și caut să mă dumeresc unde mă aflu. VLAHUȚĂ, O. A. 386. ♦ Tranz. A lămuri (pe cineva) asupra unei situații sau a unei probleme neclare; a face (pe cineva) să înțeleagă (ceva); a clarifica; p. ext. a convinge (pe cineva de ceva). În deșert cercă bătrînul casei a-i dumeri. RETEGANUL, P. III 83. 2. (În forma negativă; rar) A nu se putea hotărî, a nu se încumeta. De aceea nu ne dumerim a arăta propria noastră simțire. La TDRG. – Variante: dumiri (CAMILAR, TEM. 21, SADOVEANU, M. C. 136), domiri (GALACTION, O. I 84, ODOBESCU, S. III 302) vb. IV.

DUMERIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumeri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. Colegul meu rămase cu gura căscată, simbol al unei dumeriri neașteptate. La TDRG. – Variantă: dumirire s. f.

A DUMERI ~esc tranz. A face să se dumerească. /<bulg. domerja

A SE DUMERI mă ~esc intranz. A-și da seama de o realitate, de un adevăr. /<bulg. domerja

domirì (dumerì) v. 1. a face să înțeleagă: domirește-mă; 2. a pricepe: nu se putea domiri ISP. [Slav. DUMIERITI, a măsura întocmai: raportul logic e obscur].

dumerì v. V. domirì.

domirésc v. tr. (vsl. *domĕriti, rus. domĕritĭ, a măsura de tot, d. mĕra, măsură; nsl. domeriti, a măsura exact. V. nemernic, merță. Bern. 2, 50). Deslușesc, lămuresc, luminez: cu vorba asta m’aĭ domirit. V. refl. Cu vorba asta m’am domirit. – Și dumeresc și dumiresc.

dumerésc V. domiresc.

dumirésc V. domiresc.

!dumeri/dumiri (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dumeresc/dumiresc, 3 sg. se dumerește/dumirește, imperf. 1 sg. mă dumeream/dumiream; conj. prez. 1 sg. să mă dumeresc/dumiresc, 3 să se dumerească/dumirească; imper. 2 sg. afirm. dumerește-te/dumirește-te; ger. dumerindu-mă/dumirindu-mă

!dumerire/dumirire (rar) s. f., g.-d. art. dumeririi/dumiririi

dumiri v. dumeri

dumirire v. dumerire

dumeri v. dumiri

!dumiri/dumeri (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumiresc/dumeresc, imperf. 3 sg. dumirea/dumerea; conj. prez. 3 să dumirească/să dumerească

!dumirire/dumerire (rar) s. f., g.-d. art. dumiririi/ dumeririi

dumeri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumeresc, imperf. 3 sg. dumerea; conj. prez. 3 sg. și pl. dumerească

dumerire s. f., g.-d. art. dumeririi

dumeri

dumiresc, -ream 1 imp.

DUMERI vb. 1. a înțelege, a se lămuri, a pricepe, a ști, (reg.) a se nădăi, (fig.) a se trezi. (Tot nu te-ai ~ ce-am vrut să-ți spun?) 2. v. lămuri.

DUMERIRE s. v. lămurire.

DUMERI vb. 1. a înțelege, a se lămuri, a pricepe, a ști, (reg.) a se nădăi, (fig.) a se trezi. (Tot nu te-ai ~ ce-am vrut să-ți spun?) 2. a (se) clarifica, a (se) edifica, a (se) lămuri. (S-a ~ imediat ce i-a văzut actele.)

DUMERIRE s. clarificare, edificare, lămurire. (~ lui într-o problemă.)

A dumeri ≠ a nedumeri

A (se) dumeri ≠ a (se) nedumeri

domiri (-resc, -it), vb. – 1. (Înv.) A liniști, a potoli, a împăca. – 2. (Refl., înv.) A ceda, a se preda. – 3. (Refl.) A înțelege, a se convinge. – 4. A lămuri, a explica. – Var. dumiri, dumeri. Sl. miriti sę „a face pace”, de la mirŭ „pace”, cf. omiriti „a împăca”; trebuie presupusă adăugarea pref. exhaustiv do-, ca în cazurile doborî, dogori, etc. Totuși, după Cihac, II, 193, acest cuvînt se explică în general prin sl. *domĕriti „a măsura complet”, cf. rus. domjeriti „a măsura ce lipsește” (Tiktin; Berneker; Candrea; Scriban), cu toate că explicația este sub toate aspectele insuficientă (însuși Tiktin remarcase că primele două sensuri nu se potrivesc cu acest ultim etimon). – Der. nedumerit (var. nedomirit), adj. (care nu înțelege); nedumerire (var. nedomirire), s. f. (îndoială, întrebare).