2 intrări

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

domirire sf vz dumerire

DOMIRÍ vb. IV v. dumeri.

DUMIRÍ, dumiresc, vb. IV. Refl. și tranz. A pricepe sau a face să priceapă clar (după ce fusese nedumerit), a-și da sau a face să-și dea bine seama; a(-și) explica. [Var.: dumerí, domirí vb. IV] – Din bg. domerja.

DUMIRÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumiri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. [Var.: dumeríre s. f.] – V. dumiri.

dumerí [At: CORESI, EV. 525 / V: ~mirí, dom~, domirí / Pzi: ~resc / Cj: 3 (îvr) să dumere / E: bg домержа] 1 vr A se lămuri în legătură cu o problemă, o situație încurcată, neclară. 2 vr (Pex) A-și da seama de ceva. 3 vt A ajuta pe cineva să înțeleagă ceva. 4 vt (Îvr) A clarifica o situație neclară, încurcată. 5 vt (Înv) A face pe cineva să cedeze Si: a îndupleca. 6 vt (Înv) A face pe cineva să primească ceva. 7 vr (Pex) A îmblânzi. 8 vr (Înv) A se îndupleca. 9 (Înv; pex) A se potoli. 10 vr (Îvr) A se hotărî. 11 vr (Îvr) A se mira. corectată

dumerire sf [At: MARDARIE L. 134 / V: ~mir~, domir~ / Pl: ~ri / E: dumeri] 1 Lămurire a cuiva asupra unei probleme, unei situații încurcate, neclare Si: (îvr) dumereală (1). 2 (Îvr) Clarificare a unei probleme Si: (îvr) dumereală (2). 3 (Înv) Determinare a cuiva să cedeze Si: înduplecare, (îvr) dumereală (3). 4 (Înv) Convingere a cuiva să primească ceva Si: (îvr) dumereală (4). 5 (Pex) Îmblânzire. modificată

DUMERÍ, dumeresc, vb. IV. Refl. și tranz. A pricepe sau a face să priceapă clar (după ce fusese nedumerit), a-și da sau a face să-și dea bine seama; a(-și) explica. [Var.: dumirí, domirí vb. IV.] – Din bg. domerja.

DUMERÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumeri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. [Var.: dumiríre s. f.] – V. dumeri.

DUMIRÍ vb. IV v. dumeri.

DUMIRÍRE s. f. v. dumerire.

DUMERÍ, dumeresc, vb. IV. Refl. 1. A pricepe lămurit, a-și da bine seama, a-și explica. Întîi oamenii s-au dumerit asupra condițiunilor în care sînt create operele. GHEREA, ST. CR. II 29. Mă trezesc, deschid ochii și caut să mă dumeresc unde mă aflu. VLAHUȚĂ, O. A. 386. ♦ Tranz. A lămuri (pe cineva) asupra unei situații sau a unei probleme neclare; a face (pe cineva) să înțeleagă (ceva); a clarifica; p. ext. a convinge (pe cineva de ceva). În deșert cercă bătrînul casei a-i dumeri. RETEGANUL, P. III 83. 2. (În forma negativă; rar) A nu se putea hotărî, a nu se încumeta. De aceea nu ne dumerim a arăta propria noastră simțire. La TDRG. – Variante: dumirí (CAMILAR, TEM. 21, SADOVEANU, M. C. 136), domirí (GALACTION, O. I 84, ODOBESCU, S. III 302) vb. IV.

DUMERÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumeri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. Colegul meu rămase cu gura căscată, simbol al unei dumeriri neașteptate. La TDRG. – Variantă: dumiríre s. f.

A SE DUMERÍ mă ~ésc intranz. A-și da seama de o realitate, de un adevăr. /<bulg. domerja

arată toate definițiile

Intrare: dumiri / dumeri
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dumiri
  • dumirire
  • dumirit
  • dumiritu‑
  • dumirind
  • dumirindu‑
singular plural
  • dumirește
  • dumiriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dumiresc
(să)
  • dumiresc
  • dumiream
  • dumirii
  • dumirisem
a II-a (tu)
  • dumirești
(să)
  • dumirești
  • dumireai
  • dumiriși
  • dumiriseși
a III-a (el, ea)
  • dumirește
(să)
  • dumirească
  • dumirea
  • dumiri
  • dumirise
plural I (noi)
  • dumirim
(să)
  • dumirim
  • dumiream
  • dumirirăm
  • dumiriserăm
  • dumirisem
a II-a (voi)
  • dumiriți
(să)
  • dumiriți
  • dumireați
  • dumirirăți
  • dumiriserăți
  • dumiriseți
a III-a (ei, ele)
  • dumiresc
(să)
  • dumirească
  • dumireau
  • dumiri
  • dumiriseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dumeri
  • dumerire
  • dumerit
  • dumeritu‑
  • dumerind
  • dumerindu‑
singular plural
  • dumerește
  • dumeriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dumeresc
(să)
  • dumeresc
  • dumeream
  • dumerii
  • dumerisem
a II-a (tu)
  • dumerești
(să)
  • dumerești
  • dumereai
  • dumeriși
  • dumeriseși
a III-a (el, ea)
  • dumerește
(să)
  • dumerească
  • dumerea
  • dumeri
  • dumerise
plural I (noi)
  • dumerim
(să)
  • dumerim
  • dumeream
  • dumerirăm
  • dumeriserăm
  • dumerisem
a II-a (voi)
  • dumeriți
(să)
  • dumeriți
  • dumereați
  • dumerirăți
  • dumeriserăți
  • dumeriseți
a III-a (ei, ele)
  • dumeresc
(să)
  • dumerească
  • dumereau
  • dumeri
  • dumeriseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • domiri
  • domirire
  • domirit
  • domiritu‑
  • domirind
  • domirindu‑
singular plural
  • domirește
  • domiriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • domiresc
(să)
  • domiresc
  • domiream
  • domirii
  • domirisem
a II-a (tu)
  • domirești
(să)
  • domirești
  • domireai
  • domiriși
  • domiriseși
a III-a (el, ea)
  • domirește
(să)
  • domirească
  • domirea
  • domiri
  • domirise
plural I (noi)
  • domirim
(să)
  • domirim
  • domiream
  • domirirăm
  • domiriserăm
  • domirisem
a II-a (voi)
  • domiriți
(să)
  • domiriți
  • domireați
  • domirirăți
  • domiriserăți
  • domiriseți
a III-a (ei, ele)
  • domiresc
(să)
  • domirească
  • domireau
  • domiri
  • domiriseră
domeri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: dumirire / dumerire
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dumerire
  • dumerirea
plural
  • dumeriri
  • dumeririle
genitiv-dativ singular
  • dumeriri
  • dumeririi
plural
  • dumeriri
  • dumeririlor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dumirire
  • dumirirea
plural
  • dumiriri
  • dumiririle
genitiv-dativ singular
  • dumiriri
  • dumiririi
plural
  • dumiriri
  • dumiririlor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • domerire
  • domerirea
plural
  • domeriri
  • domeririle
genitiv-dativ singular
  • domeriri
  • domeririi
plural
  • domeriri
  • domeririlor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • domirire
  • domirirea
plural
  • domiriri
  • domiririle
genitiv-dativ singular
  • domiriri
  • domiririi
plural
  • domiriri
  • domiririlor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dumiri / dumeri dumeri domiri domeri

  • 1. A pricepe sau a face să priceapă clar (după ce fusese nedumerit), a-și da sau a face să-și dea bine seama; a(-și) explica.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: explica pricepe antonime: nedumeri attach_file 2 exemple
    exemple
    • Întîi oamenii s-au dumerit asupra condițiunilor în care sînt create operele. GHEREA, ST. CR. II 29.
      surse: DLRLC
    • Mă trezesc, deschid ochii și caut să mă dumeresc unde mă aflu. VLAHUȚĂ, O. A. 386.
      surse: DLRLC
  • 2. regional rar A nu se putea hotărî, a nu se încumeta.
    exemple
    • De aceea nu ne dumerim a arăta propria noastră simțire. La TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie:

dumirire / dumerire dumerire domerire domirire

etimologie:

  • vezi dumiri
    surse: DEX '09
  • vezi dumeri
    surse: DEX '98