DISCORDANT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant.

DISCORDANȚĂ, discordanțe, s. f. Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe elemente, fenomene etc.; distonanță, dezacord. ♦ (Geol.) Poziția unor strate discordante. – Din fr. discordance.

discordant, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 369 / Pl: ~nți, ~e / E: fr discordant] 1 Care este lipsit de armonie Si: distonant, fals, nepotrivit, strident. 2 (D. culori) Care este prea aprins Si: strident. 3-4 (Îs) Notă ~ă Vorbă sau faptă care distonează în chip strident într-un ansamblu. 5 (D. abstracte) Contrar. 6 (Glg; d. straturi ale scoarței pământului) Ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele. 7 (Med; îs) Sindrom ~ Boală psihică gravă caracterizată printr-un proces de destrămare psihică Si: schizofrenie, demență precoce.

discordanță sf [At: NEGULICI, E. I, 180/7 / Pl: ~țe / E: fr discordance] 1 Lipsă de armonie. 2 Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe caractere, elemente, fenomene etc. Si: dezacord, distonanță. 3 (Glg) Straturi noi care nu au o dispoziție paralelă față de altele mai vechi. 4 (Med) Simptom principal al schizofreniei, care constă în pierderea unității funcțiilor psihice și a raportului dintre individ și mediul înconjurător Si: disociație psihică.

DISCORDANT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Straturi discordante = straturi ale scoarței pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant.

DISCORDANȚĂ, discordanțe, s. f. Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe elemente, fenomene etc.; distonanță, dezacord. ♦ (Geol.) Poziția unor straturi discordante. – Din fr. discordance.

DISCORDANT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. Culori discordante. Sunete discordante. ▭ De peste firea întreagă, pînă la hotarele auzului, într-o clipă se rîdică, pe mii de note discordante și totuși armonice, simfonia înfricoșată a frămîntării și a zbuciumului universal. HOGAȘ, M. N. 175. Simpatica muzică a lui Weber... pare că netezește cu o suflare lină toate asprimile... unor așa discordante contraste. ODOBESCU, S. III 99. ◊ Notă discordantă = vorbă sau faptă care distonează într-un ansamblu. De-a lungul întregii poezii nu-i nici o notă discordantă sau falșă. GHEREA, ST. CR. III 261. ♦ (Geol.) Straturi discordante = straturi ale căror suprafețe de stratificație nu sînt paralele între ele.

DISCORDANȚĂ, discordanțe, s. f. Lipsă de concordanță, nepotrivire stridentă, distonanță, dezacord. Discordanță de culori. ▭ Și-ntr-o fină discordanță Cu priveliștea sonoră, Merg ușor cam la distanță. TOPÎRCEANU, M. 63. ♦ (Geol.) Poziția neparalelă a unor straturi noi față de alte straturi mai vechi.

DISCORDANT, -Ă adj. Lipsit de armonie. ♦ Care distonează; nepotrivit; strident. ◊ (Geol.) Strate discordante = strate a căror înclinare se deosebește de înclinarea stratului peste care sunt depuse. [< fr. discordant].

DISCORDANȚĂ s.f. Lipsă de armonie. ♦ Nepotrivire, dezacord. ♦ Dispoziție neparalelă a unor strate noi față de altele mai vechi. [Cf. fr. discordance, it. discordanza].

DISCORDANT, -Ă adj. care distonează; nepotrivit; strident. (< fr. discordant)

DISCORDANȚĂ s. f. 1. lipsă de armonie. ◊ nepotrivire, dezacord. 2. (geol.) dispoziție neparalelă a unor straturi noi față de altele mai vechi. (< fr. discordance)

DISCORDANT ~tă (~ți, ~te) Care produce discordanță; producător de discordanță; aflat în discordanță; disonant; distonant. Caracter ~. Culori ~te. Notă ~tă. ◊ Straturi ~te straturi terestre cu suprafața de stratificare, ce nu se suprapune celorlalte. /<fr. discordant

DISCORDANȚĂ ~e f. Nepotrivire între două sau mai multe obiecte sau fenomene; lipsă de armonie; distonanță; disonanță. /<fr. discordance

discordant a. 1. lipsit de armonie: voci discordante; 2. fig. contrar, opus: caractere discordante.

discordanță f. starea celui discordant: discordanța a două instrumente, a două caractere.

* discordánt, -ă adj. (fr. discordant; lat. discordans). Lipsit de armonie, nepotrivit: sunete, fraze discordante. Fig. Nepotrivit, opus: caractere discordante. Adv. În mod discordant.

* discordánță f., pl. e (fr. discordance). Caracteru de a fi discordant, nepotriveală: discordanță de sunete, de fraze, de colorĭ, de caractere.

discordant adj. m., pl. discordanți; f. discordantă, pl. discordante

discordanță s. f., g.-d. art. discordanței; pl. discordanțe

discordant adj. m., pl. discordanți; f. discordantă, pl. discordante

discordanță s. f., g.-d. art. discordanței; pl. discordanțe

discordant adj. m., pl. discordanți; f. sg. discordantă, pl. discordante

discordanță s. f., g.-d. art. discordanței; pl. discordanțe

discordanță v. concordanță (2).

DISCORDÁNȚĂ (< fr.) s. f. Nepotrivire flagrantă, stridență; distonanță. ♦ (GENET.) Absență sau dezvoltare deficitară a unui caracter oarecare la unul dintre membrii unui cuplu gemelar. ♦ (STRAT.) Raport între strate mai vechi, parțial erodate sau dislocate, și strate mai noi, acoperitoare, depuse după o anumită întrerupere în procesul de sedimentare; indică existența mișcărilor tectonice.

DISCORDANT adj. v. nearmonios.

DISCORDANȚĂ s. v. nepotrivire.

DISCORDANT adj. disonant, distonant, nearmonios, strident. (Sunete ~.)

DISCORDANȚĂ s. dezacord, discrepanță, disonanță, distonanță, neconcordanță, nepotrivire, stridență. (~ între elementele unui ansamblu)

Discordant ≠ concordant

Discordanță ≠ armonie, concordanță