2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dezuníre sf [At: TDRG / Pl: ~ri / E: dezuni] (Rar) 1 Desfacere. 2 Dezlipire. 3 Separare. 4 Învrăjbire.

DEZUNÍRE, dezuniri, s. f. (Rar) 1. Desfacere, dezlipire, separare. 2. Dezbinare, neînțelegere, vrajbă. – V. dezuni.

DEZUNÍRE, dezuniri, s. f. (Rar) 1. Desfacere, dezlipire, separare. 2. Dezbinare, neînțelegere, vrajbă. – V. dezuni.

DEZUNÍRE, dezuniri, s. f. (Rar) Despărțire; fig. lipsă de solidaritate; dezbinare, neînțelegere, vrajbă. Aceste intrigi... aduseră dezunirea în toată emigrațiunea. GHICA, A. 765.

!dezuníre (rar) (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezunírii; pl. dezuníri

dezuníre s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezunírii; pl. dezuníri

DEZUNÍRE s. v. animozitate, ceartă, conflict, despărțire, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, separare, vrajbă, zâzanie.

dezuní vtr [At: TDRG / Pzi: ~nésc / E: fr désunir] (Rar) 1-2 A (se) desface. 3-4 A (se) dezlipi. 5-6 A (se) separa. 7-8 A (se) învrăjbi.

DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir.

DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir.

DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A despărți; fig. a dezbina, a învrăjbi. [Se legară] să lupte pe față și pe sub mînă împotriva dușmanilor ce ar mai voi să le strice frăția și să-i dezunească. ISPIRESCU, M. V. 47.

!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 dezuneáscă

dezuní vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezuneáscă

DEZUNÍ vb. v. despărți, dezbina, învrăjbi, separa.

A dezuni ≠ a îmbina, a împreuna, a uni

A se dezuni ≠ a (se) uni

A DEZUNÍ dezunésc tranz. rar A face să se dezunească. /dez- + a uni

A SE DEZUNÍ mă dezunesc intranz. rar 1) (despre obiecte unite) A se desprinde unul de altul sau dintr-un tot. 2) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezarticula; a se descompune; a se destrăma; a se dezagrega. 3) (despre două sau mai multe persoane) A trăi în vrajbă; a se vrăjmăși; a se dușmăni; a se învrăjbi; a se urî. /dez- + a uni

dezunì v. 1. a despărți ce era unit; 2. fig: a învrăjbi.

* dezunésc v. tr. (fr. désunir). Despart, stric unirea (propriŭ și fig.).

Intrare: dezuni
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezuni dezunire dezunit dezunind singular plural
dezunește dezuniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezunesc (să) dezunesc dezuneam dezunii dezunisem
a II-a (tu) dezunești (să) dezunești dezuneai dezuniși dezuniseși
a III-a (el, ea) dezunește (să) dezunească dezunea dezuni dezunise
plural I (noi) dezunim (să) dezunim dezuneam dezunirăm dezuniserăm, dezunisem*
a II-a (voi) dezuniți (să) dezuniți dezuneați dezunirăți dezuniserăți, dezuniseți*
a III-a (ei, ele) dezunesc (să) dezunească dezuneau dezuni dezuniseră
Intrare: dezunire
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezunire dezunirea
plural dezuniri dezunirile
genitiv-dativ singular dezuniri dezunirii
plural dezuniri dezunirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)