2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dezagregare sf [At: COSTINESCU / S și: (înv) desa~ / V: (îvr) dizg~ / Pl: ~gări / E: dezagrega] 1 Desfacere a corpurilor, mai ales a rocilor, în părțile componente prin acțiunea factorilor externi (chimici și fizici) Si: (rar) dezagregație. 2 (Pex) Descompunere. 3 (Rar) Alterare a alimentelor. 4 (Fiz; imp) Dezintegrare radioactivă. 5 Transformare chimică a unui material sau a unei combinații chimice, insolubile în apă, în una sau mai multe substanțe solubile, cu ajutorul unor reactivi specifici Si: descompunere. 6 (Fig) Pierdere a coeziunii etc. Si: destrămare, dezmembrare. 7 (Muz) Absență a armoniei fonice, bazată pe introducerea unor elemente noi în tehnica compoziției. 8 (Med; îs) ~ mentală (sau psihică) Tulburare a sintezei mentale Si: schizofrenie.

DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. – V. dezagrega.

DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. – V. dezagrega.

DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a (se) dezagrega; desfacere (a unui corp) în părțile lui constitutive. V. descompunere. Dezagregarea unei roci.Fig. Ca să nu devenim suspecți de iacobinism, am lăsat «Frăția» în umbră, în dezagregare, în loc s-o înzestrăm cu o gardă proprie. CAMIL PETRESCU, B. 214.

DEZAGREGÁRE s.f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. ♦ Transformare chimică a unui material sau a unei substanțe, insolubile în dizolvanți obișnuiți, în substanțe dintre care cel puțin una este solubilă. ♦ Distrugere a stării de coeziune a unei roci sub acțiunea agenților geomorfologici externi. [< dezagrega].

DEZAGREGÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) dezagrega. 2. transformare chimică a unui material sau a unei substanțe, insolubile în dizolvanți obișnuiți, în substanțe dintre care cel puțin una este solubilă. 3. distrugere a stării de coeziune a unei roci sub acțiunea agenților geomorfologici externi. (< dezagrega)

dezagregá [At: COSTINESCU / V: (înv) dizg~ / S și: (înv) desa~ / Pzi: 3 ~régă / E: fr désagreger] 1-2 vtr (D. corpuri, mai ales d. roci) A (se) desface în părțile constitutive prin acțiunea factorilor externi (chimici și fizici). 3 vr (Rar; d. alimente) A se altera. 4-5 vtr (Imp; d. nucleele atomice) A (se) dezintegra. 6-7 vtr (Îvr; îf dizgrega; d. raze de lumină) A (se) dispersa. 8-9 vtr (Fig) A face să piardă (sau a pierde) parțial sau total coeziunea.

DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger.

DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger.

DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile lui constitutive. V. descompune. Rocile se dezagregă.Tranz. Schimbările atmosferice succesive dezagregă rocile.Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde coeziunea. – Prez. ind. pers. 3 și: dezagreghează.

DEZAGREGÁ vb. I. tr., refl. 1. (Despre corpuri) A (se) desface în părțile lui constitutive. 2. (Fig.) A-și pierde sau a face să-și piardă unitatea, coeziunea. [P.i. dezagrég, 3,6 -gă și -ghează. / cf. fr. désagréger].

DEZAGREGÁ vb. tr., refl. 1. (despre corpuri) a (se) desface în părțile constitutive. ◊ (despre nuclee atomice) a (se) dezintegra. 2. (fig.) a (se) descompune, a (se) dizolva, a (se) împrăștia. (< fr. désagréger)

A SE DEZAGREGÁ pers. 3 se dezagrégă intranz. 1) (despre corpuri) A se separa în elementele constitutive; a se descompune; a se disocia; a se dezasambla; a se desface. 2) (despre nuclee acomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; a se dezintegra. 3) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezarticula; a se descompune; a se destrăma; a se dezbina. 4) (despre roci) A se distruge sub acțiunea factorilor externi. /<fr. désagréger

A DEZAGREGÁ dezagrég tranz. A face să se dezagrege; a dezintegra. /<fr. désagréger

* dezagrég și -ghéz, a - v. tr. (fr. désagregér. V. agregat, congregațiune). Fiz. Chim. Min. Desfac în părțile din care se compune: umezeala dezagregă cele maĭ multe corpurĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!dezagregáre (de-za-gre-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezagregắrii; pl. dezagregắri

dezagregáre s. f. (sil. -gre-; mf. dez-), g.-d. art. dezagregării; pl. dezagregări

!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă

dezagregá vb. (sil. -gre-; mf. dez-), ind. prez. 3 sg. și pl. dezagrégă/dezagregheáză; ger. dezagregând

dezagrega (ind. prez. 3 sg. și pl. dezagregă)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZAGREGÁRE s. v. dezintegrare.

arată toate definițiile

Intrare: dezagregare
dezagregare substantiv feminin
  • silabație: -gre-; mf. dez-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezagregare
  • dezagregarea
plural
  • dezagregări
  • dezagregările
genitiv-dativ singular
  • dezagregări
  • dezagregării
plural
  • dezagregări
  • dezagregărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezagrega
  • silabație: de-za-gre-ga, dez-a-gre-ga
verb (V13)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezagrega
  • dezagregare
  • dezagregat
  • dezagregatu‑
  • dezagregând
  • dezagregându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • dezagre
(să)
  • dezagrege
  • dezagrega
  • dezagregă
  • dezagregase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • dezagre
(să)
  • dezagrege
  • dezagregau
  • dezagrega
  • dezagregaseră
  • silabație: de-za-gre-ga, dez-a-gre-ga
verb (V205)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezagrega
  • dezagregare
  • dezagregat
  • dezagregatu‑
  • dezagregând
  • dezagregându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • dezagreghea
(să)
  • dezagregheze
  • dezagrega
  • dezagregă
  • dezagregase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • dezagreghea
(să)
  • dezagregheze
  • dezagregau
  • dezagrega
  • dezagregaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)