dezagregare sf [At: COSTINESCU / S și: (înv) desa~ / V: (îvr) dizg~ / Pl: ~gări / E: dezagrega] 1 Desfacere a corpurilor, mai ales a rocilor, în părțile componente prin acțiunea factorilor externi (chimici și fizici) Si: (rar) dezagregație. 2 (Pex) Descompunere. 3 (Rar) Alterare a alimentelor. 4 (Fiz; imp) Dezintegrare radioactivă. 5 Transformare chimică a unui material sau a unei combinații chimice, insolubile în apă, în una sau mai multe substanțe solubile, cu ajutorul unor reactivi specifici Si: descompunere. 6 (Fig) Pierdere a coeziunii etc. Si: destrămare, dezmembrare. 7 (Muz) Absență a armoniei fonice, bazată pe introducerea unor elemente noi în tehnica compoziției. 8 (Med; îs) ~ mentală (sau psihică) Tulburare a sintezei mentale Si: schizofrenie.

DEZAGREGARE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a (se) dezagrega; desfacere (a unui corp) în părțile lui constitutive. V. descompunere. Dezagregarea unei roci. ◊ Fig. Ca să nu devenim suspecți de iacobinism, am lăsat «Frăția» în umbră, în dezagregare, în loc s-o înzestrăm cu o gardă proprie. CAMIL PETRESCU, B. 214.

DEZAGREGARE s.f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. ♦ Transformare chimică a unui material sau a unei substanțe, insolubile în dizolvanți obișnuiți, în substanțe dintre care cel puțin una este solubilă. ♦ Distrugere a stării de coeziune a unei roci sub acțiunea agenților geomorfologici externi. [< dezagrega].

DEZAGREGARE s. f. 1. acțiunea de a (se) dezagrega. 2. transformare chimică a unui material sau a unei substanțe, insolubile în dizolvanți obișnuiți, în substanțe dintre care cel puțin una este solubilă. 3. distrugere a stării de coeziune a unei roci sub acțiunea agenților geomorfologici externi. (< dezagrega)

dezagrega [At: COSTINESCU / V: (înv) dizg~ / S și: (înv) desa~ / Pzi: 3 ~regă / E: fr désagreger] 1-2 vtr (D. corpuri, mai ales d. roci) A (se) desface în părțile constitutive prin acțiunea factorilor externi (chimici și fizici). 3 vr (Rar; d. alimente) A se altera. 4-5 vtr (Imp; d. nucleele atomice) A (se) dezintegra. 6-7 vtr (Îvr; îf dizgrega; d. raze de lumină) A (se) dispersa. 8-9 vtr (Fig) A face să piardă (sau a pierde) parțial sau total coeziunea.

disagrega v vz dezagrega

disagregare sf vz dezagregare

disgrega v vz dezagrega

disgregare sf vz dezagregare

DEZAGREGA, pers. 3 dezagregă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile lui constitutive. V. descompune. Rocile se dezagregă. ◊ Tranz. Schimbările atmosferice succesive dezagregă rocile. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde coeziunea. – Prez. ind. pers. 3 și: dezagreghează.

DEZAGREGA vb. I. tr., refl. 1. (Despre corpuri) A (se) desface în părțile lui constitutive. 2. (Fig.) A-și pierde sau a face să-și piardă unitatea, coeziunea. [P.i. dezagreg, 3,6 -gă și -ghează. / cf. fr. désagréger].

DEZAGREGA vb. tr., refl. 1. (despre corpuri) a (se) desface în părțile constitutive. ◊ (despre nuclee atomice) a (se) dezintegra. 2. (fig.) a (se) descompune, a (se) dizolva, a (se) împrăștia. (< fr. désagréger)

A DEZAGREGA dezagreg tranz. A face să se dezagrege; a dezintegra. /<fr. désagréger

A SE DEZAGREGA pers. 3 se dezagregă intranz. 1) (despre corpuri) A se separa în elementele constitutive; a se descompune; a se disocia; a se dezasambla; a se desface. 2) (despre nuclee acomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; a se dezintegra. 3) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezarticula; a se descompune; a se destrăma; a se dezbina. 4) (despre roci) A se distruge sub acțiunea factorilor externi. /<fr. désagréger

* dezagrég și -ghéz, a -gá v. tr. (fr. désagregér. V. agregat, congregațiune). Fiz. Chim. Min. Desfac în părțile din care se compune: umezeala dezagregă cele maĭ multe corpurĭ.

dezagregare (desp. de-za-gre-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezagregării; pl. dezagregări

!dezagregare (de-za-gre-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezagregării; pl. dezagregări

dezagregare s. f. (sil. -gre-; mf. dez-), g.-d. art. dezagregării; pl. dezagregări

dezagrega (a se ~) (desp. de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagregă, imperf. 3 pl. se dezagregau; conj. prez. 3 să se dezagrege; ger. dezagregându-se

!dezagrega (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagregă

dezagrega vb. (sil. -gre-; mf. dez-), ind. prez. 3 sg. și pl. dezagregă/dezagreghează; ger. dezagregând

dezagrega (ind. prez. 3 sg. și pl. dezagregă)

desagreghez.

DEZAGREGARE s. v. dezintegrare.

DEZAGREGARE s. dezintegrare. (~ unui corp.)

DEZAGREGA vb. v. dezintegra.

DEZAGREGA vb. a (se) dezintegra. (Un corp care s-a ~.)

A (se) dezagrega ≠ a (se) agrega

dezagregare, (engl.= disintegration, weather) (petrogr.), fragmentarea unei roci în părțile ei constituente, modificarea fizică a echilibrelor petrografice preexistente, deter-minată de acțiunea factorilor exogeni – a apei și aerului în mișcare, a variațiilor termice ale atmosferei (insolația sau termoclastia, gelivația sau crioclastia), a activității org. etc. Produsele formate prin d. au supr. specifică mult mai mare decât cea a materialului din care provin (ex. grohotișuri, gruss, detritus mineral etc.) și sunt condiționate cantitativ și calitativ de natura materialului supus d. și de poziția lui în raport cu factorii de climă și relief. V. și alterare.