4 intrări

36 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

destíndere sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: destinde] 1 (Ccr) Întindere pe o suprafață vastă de pământ Si: destins1 (1). 2 (Îdt) Desfășurare prin deschidere, întindere, răsfirare etc. Si: destins1 (2). 3 Ieșire dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziție ghemuită Si: destins1 (3), întindere, îndreptare, relaxare. 4 (Fig) Încetare a unei stări de tensiune nervoasă, de surescitare Si: calm, calmare, destins1 (4), liniștire, relaxare. 5 (Pex) Ieșire din monotonia preocupărilor cotidiene (prin petrecerea timpului în mod agreabil) Si: destins1 (5), odihnă, pace, recreare1, relaxare, repaus, tihnă. 6 (Fig) Deconectare. 7 (Fiz) Creștere a volumului specific al unui fluid, însoțită de scăderea presiunii Si: detentă, expansiune. 8 Ieșire din starea de încordare a unei coarde, a unui arc etc. Si: destins1 (7), destrunare (1).

DESTÍNDERE, destinderi, s. f. 1. Faptul de a se destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare; fig. încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de surescitare, de încordare; liniștire. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. – V. destinde.

DESTÍNDERE, destinderi, s. f. 1. Faptul de a se destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare; fig. încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de surescitare, de încordare; liniștire. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. – V. destinde.

DESTÍNDERE s. f. Faptul de a (se) destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare. Andrei... are o încleștare... și pe urmă o destindere de resort. CAMIL PETRESCU, T. I 160. Fana a suspinat ușurată, cu trupul tot în destindere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 253. ♦ Fig. Încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de spirit încordate; liniștire. Popoarele consideră că ar fi o crimă față de omenire dacă semnele de destindere a atmosferei internaționale ar ceda locul unei noi intensificări a încordării. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2737. Șoimaru avu o clipă de destindere din încordarea și durerea lui. SADOVEANU, O. VII 65. Danton nu spune o vorbă, are ca o largă destindere sufletească, pe urmă îl privește cu ochi fericiți. CAMIL PETRESCU, T. II 470.

destíndere s. f., g.-d. art. destínderii; pl. destínderi

destíndere s. f., g.-d. art. destínderii; pl. destínderi

DESTÍNDERE s. 1. relaxare, slăbire. (~ unui arc.) 2. lărgire, slăbire, (pop.) slobozire. (~ legăturii care îl strângea.) 3. relaxare, respirare. 4. v. detentă. 5. (FON.) recursie, relaxare.

DESTÍNDERE s. v. astâmpăr, calm, liniște, odihnă, pace, repaus, recreare, tihnă.

Destindere ≠ încordare, tensiune

DESTÍNDERE s.f. 1. Faptul de a (se) destinde; relaxare. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. 3. (Fig.) Încetare a unei tensiuni nervoase; liniștire. ♦ (Polit.) Slăbire a încordării relațiilor dintre state sau a relațiilor internaționale. [< destinde].

DESTÍNDERE s. f. 1. faptul de a se destinde; relaxare. ◊ (fig.) încetare a unei tensiuni nervoase, de surescitare; liniștire. 2. slăbire a încordării relațiilor dintre state sau a relațiilor internaționale. 3. (fiz.) expansiune. (< destinde)

DESTÍNDERE ~i f. 1) v. A DESTINDE și A SE DESTINDE. 2) Slăbire și înlăturare treptată a tensiunii unor relații internaționale. [G.-D. destinderii] /v. a (se) destinde

destínde [At: HELIADE, O. I, 163 / V: (rar) dis~ / E: des- + (în)tinde] 1-2 vtr A (se) întinde pe o suprafață vastă Si: a se desfășura. 3 vt A desfășura deschizând, întinzând, răsfirând etc. 4-5 vtr (Înv) A(-și) mări volumul. 6-7 vtr (A face să iasă sau) a ieși dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziție incomodă, ghemuită Si: a (se) întinde, a (se) îndrepta, a (se) relaxa. 8-9 vtr (Fig) (A face să înceteze sau) a înceta o stare de tensiune nervoasă, de surescitare Si: a (se) calma, a (se) liniști, a (se) relaxa. 10-11 vtr (Pex; fig) (A face să iasă sau) a ieși din monotonia preocupărilor cotidiene (prin petrecerea timpului în mod agreabil) Si: a (se) odihni, a (se) recrea1, a (se) relaxa, a (se) repauza. 12-13 vtr (Fig) A (se) deconecta. 14-15 vtr (D. coarde, arcuri aflate în stare de încordare. A (se) slăbi. 16 vi (Mun; d. oameni) A fi mereu prezent într-un numit loc.

DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre).

DESTÍNDE, destind, vb. III. 1. Refl. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. Refl. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Des1- + [în]tinde (după fr. détendre).

DESTÍNDE, destínd, vb. III. 1. Refl. A deveni mai puțin încordat, mai puțin întins; a se relaxa, a slăbi. Toată suferința lui comprimată în tăcere izbucnește... cu violența unui resort uriaș care se destinde brusc. CAMIL PETRESCU, T. I 105. Mușchii se destinseră, voința se încordase. D. ZAMFIRESCU, R. 262. Vioara tace cînd coarda se destinde. MACEDONSKI, O. I 108. ♦ (Despre nervi, despre stări de spirit) A se liniști, a se descărca. Astfel se sparse, destinzîndu-se în acest plîns de jale, încordarea fără seamăn a acelei zile de cumplită ascensiune. BOGZA, C. O. 32. 2. Refl. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) A se întinde, a se îndrepta. Mitrea se zvîrcolise cu neliniște. Pe urmă s-a destins și s-a lăsat pe-o coastă, parcă i-ar fi fost somn. SADOVEANU, M. C. 48. Iepurașul se destinse ca o coardă și o zbughi la goană. GÎRLEANU, L. 19. ◊ Tranz. [Paler] și-a destins trupul și a plecat spre ieșire. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 115. 3. Refl. (Neobișnuit, despre un ținut) A se întinde, a se desfășura. La poalele munților Vosgi se destinde provincia Lorenei. ODOBESCU, S. I 5. ◊ Fig. Cînd soarele se pleacă spre apus, cînd murgul serii începe a se destinde treptat peste pustii, farmecul tainic al singurătății crește și mai mult în sufletul călătorului. ODOBESCU, S. A. 316. 4. Tranz. (Neobișnuit) A retrage. Întinse o mînă, o aduse ușurel și lung la gură, apoi o destinse repede. DELAVRANCEA, H. T. 198. – Forme gramaticale: perf. s. destinsei, part. destins.

DESTÍNDE, destind, vb. III. 1. Refl. A deveni mai puțin încordat; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de spirit) A se liniști, a se descărca. 2. Refl. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) A se întinde, a se îndrepta. ◊ Tranz. Și-a destins trupul și a plecat spre ieșire (G. M. ZAMFIRESCU). 3. Refl. (Neobișnuit, despre un ținut) A se întinde, a se desfășura. 4. Tranz. (Neobișnuit) A retrage. Întinse o mână... apoi o destinse repede (DELAVRANCEA). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Din des1- + [în]tinde.

destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns

destínde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți, perf. s. 1 sg. destinséi, 1 pl. destínserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. destíndă; part. destíns

Intrare: destinde
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) destinde destindere destins destinzând singular plural
destinde destindeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) destind (să) destind destindeam destinsei destinsesem
a II-a (tu) destinzi (să) destinzi destindeai destinseși destinseseși
a III-a (el, ea) destinde (să) destindă destindea destinse destinsese
plural I (noi) destindem (să) destindem destindeam destinserăm destinseserăm, destinsesem*
a II-a (voi) destindeți (să) destindeți destindeați destinserăți destinseserăți, destinseseți*
a III-a (ei, ele) destind (să) destindă destindeau destinseră destinseseră
Intrare: destindere
destindere substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular destindere destinderea
plural destinderi destinderile
genitiv-dativ singular destinderi destinderii
plural destinderi destinderilor
vocativ singular
plural
Intrare: deștinde
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deștinde deștindere deștins deștinzând singular plural
deștinde deștindeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deștind (să) deștind deștindeam deștinsei deștinsesem
a II-a (tu) deștinzi (să) deștinzi deștindeai deștinseși deștinseseși
a III-a (el, ea) deștinde (să) deștindă deștindea deștinse deștinsese
plural I (noi) deștindem (să) deștindem deștindeam deștinserăm deștinseserăm, deștinsesem*
a II-a (voi) deștindeți (să) deștindeți deștindeați deștinserăți deștinseserăți, deștinseseți*
a III-a (ei, ele) deștind (să) deștindă deștindeau deștinseră deștinseseră
Intrare: deștindere
deștindere infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deștindere deștinderea
plural deștinderi deștinderile
genitiv-dativ singular deștinderi deștinderii
plural deștinderi deștinderilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)