destindere sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: destinde] 1 (Ccr) Întindere pe o suprafață vastă de pământ Si: destins¹ (1). 2 (Îdt) Desfășurare prin deschidere, întindere, răsfirare etc. Si: destins¹ (2). 3 Ieșire dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziție ghemuită Si: destins¹ (3), întindere, îndreptare, relaxare. 4 (Fig) Încetare a unei stări de tensiune nervoasă, de surescitare Si: calm, calmare, destins¹ (4), liniștire, relaxare. 5 (Pex) Ieșire din monotonia preocupărilor cotidiene (prin petrecerea timpului în mod agreabil) Si: destins¹ (5), odihnă, pace, recreare¹, relaxare, repaus, tihnă. 6 (Fig) Deconectare. 7 (Fiz) Creștere a volumului specific al unui fluid, însoțită de scăderea presiunii Si: detentă, expansiune. 8 Ieșire din starea de încordare a unei coarde, a unui arc etc. Si: destins¹ (7), destrunare (1).

DESTINDERE s. f. Faptul de a (se) destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare. Andrei... are o încleștare... și pe urmă o destindere de resort. CAMIL PETRESCU, T. I 160. Fana a suspinat ușurată, cu trupul tot în destindere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 253. ♦ Fig. Încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de spirit încordate; liniștire. Popoarele consideră că ar fi o crimă față de omenire dacă semnele de destindere a atmosferei internaționale ar ceda locul unei noi intensificări a încordării. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2737. Șoimaru avu o clipă de destindere din încordarea și durerea lui. SADOVEANU, O. VII 65. Danton nu spune o vorbă, are ca o largă destindere sufletească, pe urmă îl privește cu ochi fericiți. CAMIL PETRESCU, T. II 470.

DESTINDERE s.f. 1. Faptul de a (se) destinde; relaxare. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. 3. (Fig.) Încetare a unei tensiuni nervoase; liniștire. ♦ (Polit.) Slăbire a încordării relațiilor dintre state sau a relațiilor internaționale. [< destinde].

DESTINDERE s. f. 1. faptul de a se destinde; relaxare. ◊ (fig.) încetare a unei tensiuni nervoase, de surescitare; liniștire. 2. slăbire a încordării relațiilor dintre state sau a relațiilor internaționale. 3. (fiz.) expansiune. (< destinde)

DESTINDERE ~i f. 1) v. A DESTINDE și A SE DESTINDE. 2) Slăbire și înlăturare treptată a tensiunii unor relații internaționale. [G.-D. destinderii] /v. a (se) destinde

deștingere sf vz destindere

destindere s. f., g.-d. art. destinderii; pl. destinderi

destindere s. f., g.-d. art. destinderii; pl. destinderi

destindere s. f., g.-d. art. destinderii; pl. destinderi

DESTINDERE s. v. astâmpăr, calm, liniște, odihnă, pace, repaus, recreare, tihnă.

DESTINDERE s. 1. relaxare, slăbire. (~ unui arc.) 2. lărgire, slăbire, (pop.) slobozire. (~ legăturii care îl strângea.) 3. relaxare, respirare. 4. v. detentă. 5. (FON.) recursie, relaxare.

DESTINDERE s. 1. relaxare, slăbire. (~ unui arc.) 2. lărgire, slăbire, (pop.) slobozire. (~ legăturii care il strîngea.) 3. (FIZ.) detentă, dilatare, expansiune. (~ unui gaz.) 4. (FON.) recursie, relaxare.

destindere s. v. ASTÎMPĂR. CALM. LINIȘTE. ODIHNĂ. PACE. REPAUS. RECREARE. TIHNĂ.

Destindere ≠ încordare, tensiune

deștinge (-g, -ns), vb. – A coborî, a se da jos. – Var. deștinde. Lat. descĕndĕre (Candrea-Dens., 495; Tiktin; Candrea), cf. it. descendere, fr. descendre, sp. descender. Este dublet de la forma neol. descinde, vb. (a coborî, a se da jos; a se opri, a se caza; despre poliție, a face o descindere într-o casă sau într-un local), cu sensurile fr. descendre. Înv. (sec. XVI-XVII).