2 intrări

17 definiții

destinát1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: destina] 1 Destinare (1). 2-3 Destinație (3-4).

destinát2, ~ă a [At: DEX / Pl: ~áți, ~e / E: destina] 1 (Înv) Care a fost hotărât dinainte de către divinitate. 2 Stabilit de către oameni referitor la rolul, locul cuiva sau a ceva. 3 Orientat spre o anumită activitate sau îndeletnicire.

DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.

DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.

destiná vt [At: CALENDARIU (1794) 27/7 / Pzi: ~néz / E: destina] 1 vt(a) (Mai ales pasiv; subiectul e divinitatea sau o forță supranaturală; c. i. oameni) A hotărî dinante destinul (2), însușirile etc. unei ființe sau ale unui lucru Si: a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, (pop) a preursi, a pune deoparte, (înv) a tocmi. 2 vt (Fșa; subiectul e omul sau o anumită cauză obiectivă; c. i. oameni sau manifestări, acțiuni, creații ale lor) A stabili rolul, destinația etc. cuiva sau a ceva Si: a hărăzi, a hotărî, a meni, a rândui, a rezerva, a sorti Vz: a prevedea. 3 vtr A (se) îndrepta spre o anumită activitate, îndeletnicire etc. Si: a (se) consacra, a (se) dedica, a (se) închina, a opta.

DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare.

DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare.

DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî, a desemna (ceva) dinainte în vederea unui scop; a hărăzi. Căsătoria lui... îl dăduse de cheltuială și știrbise ceva din banii destinați unui cîști apropiat. GALACTION, O. I 177. Acesta era bărbatul pe care i-l destinau ? C. PETRESCU, C. V. 197. M-am plecat... peste geam, și zvîrl buchetul destinat tatii. SAHIA, N. 26. ◊ Refl. pas. Locul ce s-a destinat în Paris peritru această sărbătoare... este o mare piață pătrată. ODOBESCU, S. II 112. 2. (În concepțiile mistice; mai ales la pasiv) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a predestina. Cînd cometele sînt destinate să se depărteze [de pămînt]... rămîn noaptea din ce în ce mai mult pe cer, urcă spre zenit. MACEDONSKI, O. III 89. Un popol ( = popor) ce nu crede în mîndrul viitor E destinat să piară necunoscut. BOLINTINEANU, O. 154. – Prez. ind. și: destín (ODOBESCU, S. III 90).

destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză

destiná vb., ind. prez. 1 sg. destinéz, 3 sg. și pl. destineáză

DESTINÁ vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. a hărăzi, a meni, a supune. (Pădurea aceasta este ~ tăierii.) 4. v. consacra. 5. v. afecta.

DESTINÁ vb. I. tr. 1. A stabili, a hotărî, a indica (ceva) pentru un scop anumit. 2. A meni, a sorti. [P.i. -nez și destín. / < fr. destiner, it., lat. destinare].

DESTINÁ vb. tr. 1. a stabili, a hotărî, a indica (ceva) pentru un scop anumit. 2. a meni, a sorti; a dedica, a consacra. (< fr. destiner, lat. destinare)

A DESTINÁ ~éz tranz. l) A stabili dinainte prin destin. 2) (desfășurarea unor evenimente) A fixa din timp; a meni. 3) A prepara din timp și temeinic. 4) (viață, tinerețe etc.) A oferi în întregime; a dedica; a consacra. 5) v. A PREDESTINA. /<fr. destiner, lat. destinare

destinà v. 1. a da o destinațiune, un scop: îl destină științei; 2. a rezerva: îi destină un premiu; 3. a se prepara la: se destină învățământului.

*2) destín și -éz, a -á v. tr. (fr. destiner, it. destinare, d. lat. déstino, -áre. V. obstinez). Fixez (hotărăsc) destinu, ursesc: a te destina uneĭ cariere, a fi destinat să morĭ pentru țară. Rezervez: cuĭ destinezĭ aceste recompense? Adresez, trimet: a destina o marfă pentru Italia.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESTINÁ vb. 1. a da, a hărăzi, a hotărî, a meni, a orîndui, a predestina, a rîndui, a sorti, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scríe, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti, a ursi. (Sînt ~ să fie fericiți.) 3. a hărăzi, a meni, a supune. (Pădurea aceasta este ~ tăierii.) 4. a (se) consacra, a (se) dărui, a (se) dedica, a (se) devota, a (se) hărăzi, a (se) închina, (rar) a (se) aplica, (înv.) a (se) deda, a (se) meni, a (se) pridădi, a (se) șerbi, (grecism înv.) a (se) afierosi. (Și-a ~ întreaga viață binelui obștesc.) 5. a afecta, a distribui, a repartiza. (A ~ un fond important pentru...)

Intrare: destina
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) destina destinare destinat destinând singular plural
destinea destinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) destinez (să) destinez destinam destinai destinasem
a II-a (tu) destinezi (să) destinezi destinai destinași destinaseși
a III-a (el, ea) destinea (să) destineze destina destină destinase
plural I (noi) destinăm (să) destinăm destinam destinarăm destinaserăm, destinasem*
a II-a (voi) destinați (să) destinați destinați destinarăți destinaserăți, destinaseți*
a III-a (ei, ele) destinea (să) destineze destinau destina destinaseră
Intrare: destinat
destinat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular destinat destinatul destina destinata
plural destinați destinații destinate destinatele
genitiv-dativ singular destinat destinatului destinate destinatei
plural destinați destinaților destinate destinatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)