4 intrări
39 de definiții

Explicative DEX

dăinare sf [At: PAMFILE, J. III, 41 / Pl: ~nări / E: dăina1] (Trs) Legănare (în scrânciob).

DĂINUI, dăinui, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Pr.: dăi-. – Prez. ind. și: dăinuiesc] – Din sb. danovati.

dăina2 v vz dăinui

dăina1 vtr [At: LB / V: (îrg) dănia (Pzi: daniu), (reg) ~năca, ~năi, dălnui, ~năi, ~nănăi / Pzi: ~nez / E: fo] 1-2 (Pop) A (se) balansa (de pe un picior pe altul). 3-4 (Spc) A (se) legăna (în scrânciob).

dăinăca v vz dăina1

dăinăi1 v vz dăina1

dăinăi2 v vz dăinui

dăinări v vz dăinui

dăini v vz dăinui

dăinui vt [At: I. GOLESCU, C., ap. DA ms / V: (îvr) ~ni (Pzi: dăinesc), ~năi (pzi: dăinăi) / Pzi: dăinui și ~esc / E: srb danovati] 1 (La persoana 3) A continua să existe (în timp) Si: a dura, a se menține, a se păstra, a rămâne, a sta, a ține, (liv) a subzista, (înv) a petrece, a via. 2 (Rar) A trăi. corectat(ă)

dălnăi v vz dăina

dălnui v vz dăina1

DĂINA (-nez) vb. refl. (VIC.) Trans. A se da în leagăn, în scrînciob.

DĂINUI (-nuesc) vb. intr. A dura, a ținea (un timp oare-care): după mai multe... alergăturii cari au dăinuit vre-o zece zile (I.-GH.) [srb. danovati-da-nujem].

DĂINUI, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prez. ind. și: dăinui] – Din scr. danovati.

DĂINUI, dăinuiesc și dăinui, vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A ține un timp îndelungat, a se prelungi în timp; a dura, a persista. Moara cea veche... și acum dăinuiește. SADOVEANU, O. I 405. Aceste petreceri dăinuiră pînă după miezul nopții. BOLINTINEANU, O. 298. ♦ (Despre ființe) A trăi, a viețui, a exista. Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV 39.

DĂINA, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

A DĂINUI ~iesc intranz. 1) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre ființe) A se mai afla în viață; a viețui; a trăi; a exista. [Sil. dăi-nu-i] /<sl. dano vati

dăinuí v. a dura, a subzista: de n’ar avea cu ce să dăinuească ISP. [Bulg. DANOVATl].

2) dăinéz (mă) v. refl. (imit. ca și dănănăĭesc). Trans. (Jiu). Mă daŭ în leagăn saŭ scrînciov. – În est rar mă dăĭnăĭesc, mă legăn, mă bîțîĭ.

1) dăinéz v. tr. V. doĭnesc.

dăĭnuĭésc v. intr. (sîrb. danujem, inf. danovati). Vest. Durez, subzist: casa asta dăĭnuĭește de mult.

Ortografice DOOM

dăina (a ~) (pop.) (desp. dăi-) vb., ind. prez. 1 sg. dăinez, 3 dăinează; conj. prez. 1 sg. să dăinez, 3 să dăineze

!dăinui (a ~) (desp. dăi-) vb., ind. prez. 3 sg. dăinuie/dăinuiește, imperf. 3 pl. dăinuiau; conj. prez. 3 să dăinuie/să dăinuiască corectat(ă)

dăina (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăinează

!dăinui (a ~) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăinuie, imperf. 3 sg. dăinuia; conj. prez. 3 să dăinuie

dăina vb. (sil. dăi-), ind. prez. 3 sg. dăinează

dăinui vb. (sil. dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinuiesc / dăinui, imperf. 3 sg. dăinuia; conj. prez. 3 sg. și pl. dăinuiască / dăinuie

dăinui (ind. prez. 3 sg. dăinuiește, conj. dăinuiască)

dăinuesc, -uiască 3 conj , -uiam 1 imp.

Etimologice

dăina (-nez, -at), vb. – (Trans.) A legăna, a balansa. – Var. (Mold.) dăinăi. Creație expresivă, ca dănănăi, bănănăi. Pare a fi același cuvînt ca dăinăi, vb. (Trans., a fredona). După Cihac, II, 90, din pol. dindać „a legăna”, ceh. dyndati „a legăna”, iar după același autor, II, 495, sensul de „a fredona” se explică prin mag. danolni. – Der. dăinuș, s. n. (Trans., leagăn, balansoar); dăniuș, s. n. (pistă), cu numeroase var.: dărniuș, dîrdiuș, dîrliuș, tîrliuș, dîrdiiș, derde(l)uș (cf. Iordan, BF, VII, 230).

dăinui (dăinuiesc, dăinuit), vb. – 1. A dura. – 2. A se prelungi, a ființa. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Der. dăinuitor, adj. (trainic, persistent).

Sinonime

DĂINA vb. v. balansa, clătina, legăna, oscila, pendula.

DĂINUI vb. v. exista, fi, trăi, viețui.

DĂINUI vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cât va ~ lumea și pământul.) 2. v. menține.

dăina vb. v. BALANSA. CLĂTINA. LEGĂNA. OSCILA. PENDULA.

dăinui vb. v. EXISTA. FI. TRĂI. VIEȚUI.

DĂINUI vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care ~ și astăzi.) 2. a dura, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui ~ pînă astăzi.)

Antonime

A dăinui ≠ a dispera, a pieri

Intrare: dăinare
dăinare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: dăina
  • silabație: dăi-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăina
  • dăinare
  • dăinat
  • dăinatu‑
  • dăinând
  • dăinându‑
singular plural
  • dăinează
  • dăinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinez
(să)
  • dăinez
  • dăinam
  • dăinai
  • dăinasem
a II-a (tu)
  • dăinezi
(să)
  • dăinezi
  • dăinai
  • dăinași
  • dăinaseși
a III-a (el, ea)
  • dăinează
(să)
  • dăineze
  • dăina
  • dăină
  • dăinase
plural I (noi)
  • dăinăm
(să)
  • dăinăm
  • dăinam
  • dăinarăm
  • dăinaserăm
  • dăinasem
a II-a (voi)
  • dăinați
(să)
  • dăinați
  • dăinați
  • dăinarăți
  • dăinaserăți
  • dăinaseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinează
(să)
  • dăineze
  • dăinau
  • dăinară
  • dăinaseră
verb (V343.2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinăi
  • dăinăire
  • dăinăit
  • dăinăitu‑
  • dăinăind
  • dăinăindu‑
singular plural
  • dăinăie
  • dăinăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinăi
(să)
  • dăinăi
  • dăinăiam
  • dăinăii
  • dăinăisem
a II-a (tu)
  • dăinăi
(să)
  • dăinăi
  • dăinăiai
  • dăinăiși
  • dăinăiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinăie
(să)
  • dăinăie
  • dăinăia
  • dăinăi
  • dăinăise
plural I (noi)
  • dăinăim
(să)
  • dăinăim
  • dăinăiam
  • dăinăirăm
  • dăinăiserăm
  • dăinăisem
a II-a (voi)
  • dăinăiți
(să)
  • dăinăiți
  • dăinăiați
  • dăinăirăți
  • dăinăiserăți
  • dăinăiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinăie
(să)
  • dăinăie
  • dăinăiau
  • dăinăiră
  • dăinăiseră
dălnui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dălnăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dăinăca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: dăinat
dăinat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinat
  • dăinatul
  • dăinatu‑
  • dăinată
  • dăinata
plural
  • dăinați
  • dăinații
  • dăinate
  • dăinatele
genitiv-dativ singular
  • dăinat
  • dăinatului
  • dăinate
  • dăinatei
plural
  • dăinați
  • dăinaților
  • dăinate
  • dăinatelor
vocativ singular — —
plural — —
dăinare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinare
  • dăinarea
plural
  • dăinări
  • dăinările
genitiv-dativ singular
  • dăinări
  • dăinării
plural
  • dăinări
  • dăinărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: dăinui
  • silabație: dăi-nu-i info
verb (V343.2)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinui
  • dăinuire
  • dăinuit
  • dăinuitu‑
  • dăinuind
  • dăinuindu‑
singular plural
  • dăinuie
  • dăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinui
(să)
  • dăinui
  • dăinuiam
  • dăinuii
  • dăinuisem
a II-a (tu)
  • dăinui
(să)
  • dăinui
  • dăinuiai
  • dăinuiși
  • dăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinuie
(să)
  • dăinuie
  • dăinuia
  • dăinui
  • dăinuise
plural I (noi)
  • dăinuim
(să)
  • dăinuim
  • dăinuiam
  • dăinuirăm
  • dăinuiserăm
  • dăinuisem
a II-a (voi)
  • dăinuiți
(să)
  • dăinuiți
  • dăinuiați
  • dăinuirăți
  • dăinuiserăți
  • dăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinuie
(să)
  • dăinuie
  • dăinuiau
  • dăinuiră
  • dăinuiseră
  • silabație: dăi-nu-i info
verb (V408)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinui
  • dăinuire
  • dăinuit
  • dăinuitu‑
  • dăinuind
  • dăinuindu‑
singular plural
  • dăinuiește
  • dăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinuiesc
(să)
  • dăinuiesc
  • dăinuiam
  • dăinuii
  • dăinuisem
a II-a (tu)
  • dăinuiești
(să)
  • dăinuiești
  • dăinuiai
  • dăinuiși
  • dăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinuiește
(să)
  • dăinuiască
  • dăinuia
  • dăinui
  • dăinuise
plural I (noi)
  • dăinuim
(să)
  • dăinuim
  • dăinuiam
  • dăinuirăm
  • dăinuiserăm
  • dăinuisem
a II-a (voi)
  • dăinuiți
(să)
  • dăinuiți
  • dăinuiați
  • dăinuirăți
  • dăinuiserăți
  • dăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinuiesc
(să)
  • dăinuiască
  • dăinuiau
  • dăinuiră
  • dăinuiseră
dăini
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
  • silabație: dăi-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăina
  • dăinare
  • dăinat
  • dăinatu‑
  • dăinând
  • dăinându‑
singular plural
  • dăinează
  • dăinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinez
(să)
  • dăinez
  • dăinam
  • dăinai
  • dăinasem
a II-a (tu)
  • dăinezi
(să)
  • dăinezi
  • dăinai
  • dăinași
  • dăinaseși
a III-a (el, ea)
  • dăinează
(să)
  • dăineze
  • dăina
  • dăină
  • dăinase
plural I (noi)
  • dăinăm
(să)
  • dăinăm
  • dăinam
  • dăinarăm
  • dăinaserăm
  • dăinasem
a II-a (voi)
  • dăinați
(să)
  • dăinați
  • dăinați
  • dăinarăți
  • dăinaserăți
  • dăinaseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinează
(să)
  • dăineze
  • dăinau
  • dăinară
  • dăinaseră
verb (V343.2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinăi
  • dăinăire
  • dăinăit
  • dăinăitu‑
  • dăinăind
  • dăinăindu‑
singular plural
  • dăinăie
  • dăinăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinăi
(să)
  • dăinăi
  • dăinăiam
  • dăinăii
  • dăinăisem
a II-a (tu)
  • dăinăi
(să)
  • dăinăi
  • dăinăiai
  • dăinăiși
  • dăinăiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinăie
(să)
  • dăinăie
  • dăinăia
  • dăinăi
  • dăinăise
plural I (noi)
  • dăinăim
(să)
  • dăinăim
  • dăinăiam
  • dăinăirăm
  • dăinăiserăm
  • dăinăisem
a II-a (voi)
  • dăinăiți
(să)
  • dăinăiți
  • dăinăiați
  • dăinăirăți
  • dăinăiserăți
  • dăinăiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinăie
(să)
  • dăinăie
  • dăinăiau
  • dăinăiră
  • dăinăiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinări
  • dăinărire
  • dăinărit
  • dăinăritu‑
  • dăinărind
  • dăinărindu‑
singular plural
  • dăinărește
  • dăinăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinăresc
(să)
  • dăinăresc
  • dăinăream
  • dăinării
  • dăinărisem
a II-a (tu)
  • dăinărești
(să)
  • dăinărești
  • dăinăreai
  • dăinăriși
  • dăinăriseși
a III-a (el, ea)
  • dăinărește
(să)
  • dăinărească
  • dăinărea
  • dăinări
  • dăinărise
plural I (noi)
  • dăinărim
(să)
  • dăinărim
  • dăinăream
  • dăinărirăm
  • dăinăriserăm
  • dăinărisem
a II-a (voi)
  • dăinăriți
(să)
  • dăinăriți
  • dăinăreați
  • dăinărirăți
  • dăinăriserăți
  • dăinăriseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinăresc
(să)
  • dăinărească
  • dăinăreau
  • dăinăriră
  • dăinăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dăina, dăinezverb

etimologie:

dăinui, dăinui / dăinui, dăinuiescverb

  • 1. unipersonal A continua să existe, să se mențină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Moara cea veche... și acum dăinuiește. SADOVEANU, O. I 405. DLRLC
    • format_quote Aceste petreceri dăinuiră pînă după miezul nopții. BOLINTINEANU, O. 298. DLRLC
  • 2. rar Despre ființe: exista, fi, trăi, viețui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV 39. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.