2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

dăinuire sf [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~nire / Pl: ~ri / E: dăinui] 1 Continuare a existenței în timp Si: dăinuit, durare, durat1, menținere, păstrare, perpetuare, persistare, rămânere, stăruință, ținere, (liv) subzistare, (îvr) dăineală, petrecere. 2 (Rar) Trăire.

DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență, menținere.

DĂINUÍ, dắinui, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Pr.: dăi-.Prez. ind. și: dăinuiesc] – Din sb. danovati.

dăinui vt [At: I. GOLESCU, C., ap. DA ms / V: (îvr) ~ni (Pzi: dăinesc), ~năi (pzi: dăinăi) / Pzi: dăinui și ~esc / E: srb danovati] 1 (La persoana 3) A continua să existe (în timp) Si: a dura, a se menține, a se păstra, a rămâne, a sta, a ține, (liv) a subzista, (înv) a petrece, a via. 2 (Rar) A trăi. corectată

DĂINUÍ, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prez. ind. și: dắinui] – Din scr. danovati.

DĂINUÍ, dăinuiesc și dăinui, vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A ține un timp îndelungat, a se prelungi în timp; a dura, a persista. Moara cea veche... și acum dăinuiește. SADOVEANU, O. I 405. Aceste petreceri dăinuiră pînă după miezul nopții. BOLINTINEANU, O. 298. ♦ (Despre ființe) A trăi, a viețui, a exista. Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV 39.

A DĂINUÍ ~iésc intranz. 1) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre ființe) A se mai afla în viață; a viețui; a trăi; a exista. [Sil. dăi-nu-i] /<sl. dano vati

dăinuí v. a dura, a subzista: de n’ar avea cu ce să dăinuească ISP. [Bulg. DANOVATl].

dăĭnuĭésc v. intr. (sîrb. danujem, inf. danovati). Vest. Durez, subzist: casa asta dăĭnuĭește de mult.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dăinuíre (dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuírii

dăinuíre s. f., g.-d. art. dăinuírii; pl. dăinuíri

!dăinuí (a ~) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dắinuie, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 să dắinuie

dăinuí vb. (sil. dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinuiésc / dăinui, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăinuiáscă / dăinuie

dăinui (ind. prez. 3 sg. dăinuiește, conj. dăinuiască)

dăinuesc, -uiască 3 conj , -uiam 1 imp.

arată toate definițiile

Intrare: dăinuire
dăinuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinuire
  • dăinuirea
plural
  • dăinuiri
  • dăinuirile
genitiv-dativ singular
  • dăinuiri
  • dăinuirii
plural
  • dăinuiri
  • dăinuirilor
vocativ singular
plural
dăinire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: dăinui
  • silabație: dăi-nu-i info
verb (V343.2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinui
  • dăinuire
  • dăinuit
  • dăinuitu‑
  • dăinuind
  • dăinuindu‑
singular plural
  • dăinuie
  • dăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinui
(să)
  • dăinui
  • dăinuiam
  • dăinuii
  • dăinuisem
a II-a (tu)
  • dăinui
(să)
  • dăinui
  • dăinuiai
  • dăinuiși
  • dăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinuie
(să)
  • dăinuie
  • dăinuia
  • dăinui
  • dăinuise
plural I (noi)
  • dăinuim
(să)
  • dăinuim
  • dăinuiam
  • dăinuirăm
  • dăinuiserăm
  • dăinuisem
a II-a (voi)
  • dăinuiți
(să)
  • dăinuiți
  • dăinuiați
  • dăinuirăți
  • dăinuiserăți
  • dăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinuie
(să)
  • dăinuie
  • dăinuiau
  • dăinui
  • dăinuiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinui
  • dăinuire
  • dăinuit
  • dăinuitu‑
  • dăinuind
  • dăinuindu‑
singular plural
  • dăinuiește
  • dăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinuiesc
(să)
  • dăinuiesc
  • dăinuiam
  • dăinuii
  • dăinuisem
a II-a (tu)
  • dăinuiești
(să)
  • dăinuiești
  • dăinuiai
  • dăinuiși
  • dăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinuiește
(să)
  • dăinuiască
  • dăinuia
  • dăinui
  • dăinuise
plural I (noi)
  • dăinuim
(să)
  • dăinuim
  • dăinuiam
  • dăinuirăm
  • dăinuiserăm
  • dăinuisem
a II-a (voi)
  • dăinuiți
(să)
  • dăinuiți
  • dăinuiați
  • dăinuirăți
  • dăinuiserăți
  • dăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinuiesc
(să)
  • dăinuiască
  • dăinuiau
  • dăinui
  • dăinuiseră
  • silabație: dăi-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăina
  • dăinare
  • dăinat
  • dăinatu‑
  • dăinând
  • dăinându‑
singular plural
  • dăinea
  • dăinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinez
(să)
  • dăinez
  • dăinam
  • dăinai
  • dăinasem
a II-a (tu)
  • dăinezi
(să)
  • dăinezi
  • dăinai
  • dăinași
  • dăinaseși
a III-a (el, ea)
  • dăinea
(să)
  • dăineze
  • dăina
  • dăină
  • dăinase
plural I (noi)
  • dăinăm
(să)
  • dăinăm
  • dăinam
  • dăinarăm
  • dăinaserăm
  • dăinasem
a II-a (voi)
  • dăinați
(să)
  • dăinați
  • dăinați
  • dăinarăți
  • dăinaserăți
  • dăinaseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinea
(să)
  • dăineze
  • dăinau
  • dăina
  • dăinaseră
dăinăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dăinări
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dăinuire dăinire

etimologie:

  • vezi dăinui
    surse: DEX '98 DEX '09

dăinui dăina dăinăi dăinări

etimologie: