2 intrări

30 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dăina2 v vz dăinui

dăina1 vtr [At: LB / V: (îrg) dănia (Pzi: daniu), (reg) ~năca, ~năi, dălnui, ~năi, ~nănăi / Pzi: ~nez / E: fo] 1-2 (Pop) A (se) balansa (de pe un picior pe altul). 3-4 (Spc) A (se) legăna (în scrânciob).

dăinui vt [At: I. GOLESCU, C., ap. DA ms / V: (îvr) ~ni (Pzi: dăinesc), ~năi (pzi: dăinăi) / Pzi: dăinui și ~esc / E: srb danovati] 1 (La persoana 3) A continua să existe (în timp) Si: a dura, a se menține, a se păstra, a rămâne, a sta, a ține, (liv) a subzista, (înv) a petrece, a via. 2 (Rar) A trăi. corectată

DĂINUÍ, dắinui, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Pr.: dăi-.Prez. ind. și: dăinuiesc] – Din sb. danovati.

DĂINUÍ, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prez. ind. și: dắinui] – Din scr. danovati.

DĂINUÍ, dăinuiesc și dăinui, vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A ține un timp îndelungat, a se prelungi în timp; a dura, a persista. Moara cea veche... și acum dăinuiește. SADOVEANU, O. I 405. Aceste petreceri dăinuiră pînă după miezul nopții. BOLINTINEANU, O. 298. ♦ (Despre ființe) A trăi, a viețui, a exista. Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV 39.

DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

A DĂINUÍ ~iésc intranz. 1) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre ființe) A se mai afla în viață; a viețui; a trăi; a exista. [Sil. dăi-nu-i] /<sl. dano vati

dăinuí v. a dura, a subzista: de n’ar avea cu ce să dăinuească ISP. [Bulg. DANOVATl].

1) dăinéz v. tr. V. doĭnesc.

2) dăinéz (mă) v. refl. (imit. ca și dănănăĭesc). Trans. (Jiu). Mă daŭ în leagăn saŭ scrînciov. – În est rar mă dăĭnăĭesc, mă legăn, mă bîțîĭ.

dăĭnuĭésc v. intr. (sîrb. danujem, inf. danovati). Vest. Durez, subzist: casa asta dăĭnuĭește de mult.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

!dăinuí (a ~) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dắinuie, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 să dắinuie

dăiná vb. (sil. dăi-), ind. prez. 3 sg. dăineáză

dăinuí vb. (sil. dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinuiésc / dăinui, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăinuiáscă / dăinuie

dăinui (ind. prez. 3 sg. dăinuiește, conj. dăinuiască)

dăinuesc, -uiască 3 conj , -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DĂINÁ vb. v. balansa, clătina, legăna, oscila, pendula.

DĂINUÍ vb. v. exista, fi, trăi, viețui.

DĂINUÍ vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cât va ~ lumea și pământul.) 2. v. menține.

dăina vb. v. BALANSA. CLĂTINA. LEGĂNA. OSCILA. PENDULA.

dăinui vb. v. EXISTA. FI. TRĂI. VIEȚUI.

DĂINUI vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care ~ și astăzi.) 2. a dura, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui ~ pînă astăzi.)

A dăinui ≠ a dispera, a pieri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dăiná (-néz, -át), vb. – (Trans.) A legăna, a balansa. – Var. (Mold.) dăinăi. Creație expresivă, ca dănănăi, bănănăi. Pare a fi același cuvînt ca dăinăi, vb. (Trans., a fredona). După Cihac, II, 90, din pol. dindać „a legăna”, ceh. dyndati „a legăna”, iar după același autor, II, 495, sensul de „a fredona” se explică prin mag. danolni.Der. dăinuș, s. n. (Trans., leagăn, balansoar); dăniuș, s. n. (pistă), cu numeroase var.: dărniuș, dîrdiuș, dîrliuș, tîrliuș, dîrdiiș, derde(l)uș (cf. Iordan, BF, VII, 230).

dăinuí (dăinuiésc, dăinuít), vb.1. A dura. – 2. A se prelungi, a ființa. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Der. dăinuitor, adj. (trainic, persistent).

Intrare: dăinat
dăinat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinat
  • dăinatul
  • dăinatu‑
  • dăina
  • dăinata
plural
  • dăinați
  • dăinații
  • dăinate
  • dăinatele
genitiv-dativ singular
  • dăinat
  • dăinatului
  • dăinate
  • dăinatei
plural
  • dăinați
  • dăinaților
  • dăinate
  • dăinatelor
vocativ singular
plural
dăinare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinare
  • dăinarea
plural
  • dăinări
  • dăinările
genitiv-dativ singular
  • dăinări
  • dăinării
plural
  • dăinări
  • dăinărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dăinui
  • silabație: dăi-nu-i
verb (V343.2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinui
  • dăinuire
  • dăinuit
  • dăinuitu‑
  • dăinuind
  • dăinuindu‑
singular plural
  • dăinuie
  • dăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinui
(să)
  • dăinui
  • dăinuiam
  • dăinuii
  • dăinuisem
a II-a (tu)
  • dăinui
(să)
  • dăinui
  • dăinuiai
  • dăinuiși
  • dăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinuie
(să)
  • dăinuie
  • dăinuia
  • dăinui
  • dăinuise
plural I (noi)
  • dăinuim
(să)
  • dăinuim
  • dăinuiam
  • dăinuirăm
  • dăinuiserăm
  • dăinuisem
a II-a (voi)
  • dăinuiți
(să)
  • dăinuiți
  • dăinuiați
  • dăinuirăți
  • dăinuiserăți
  • dăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinuie
(să)
  • dăinuie
  • dăinuiau
  • dăinui
  • dăinuiseră
  • silabație: dăi-
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăina
  • dăinare
  • dăinat
  • dăinatu‑
  • dăinând
  • dăinându‑
singular plural
  • dăinea
  • dăinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinez
(să)
  • dăinez
  • dăinam
  • dăinai
  • dăinasem
a II-a (tu)
  • dăinezi
(să)
  • dăinezi
  • dăinai
  • dăinași
  • dăinaseși
a III-a (el, ea)
  • dăinea
(să)
  • dăineze
  • dăina
  • dăină
  • dăinase
plural I (noi)
  • dăinăm
(să)
  • dăinăm
  • dăinam
  • dăinarăm
  • dăinaserăm
  • dăinasem
a II-a (voi)
  • dăinați
(să)
  • dăinați
  • dăinați
  • dăinarăți
  • dăinaserăți
  • dăinaseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinea
(să)
  • dăineze
  • dăinau
  • dăina
  • dăinaseră
dăinăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dăinări
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dăinui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinui
  • dăinuire
  • dăinuit
  • dăinuitu‑
  • dăinuind
  • dăinuindu‑
singular plural
  • dăinuiește
  • dăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinuiesc
(să)
  • dăinuiesc
  • dăinuiam
  • dăinuii
  • dăinuisem
a II-a (tu)
  • dăinuiești
(să)
  • dăinuiești
  • dăinuiai
  • dăinuiși
  • dăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinuiește
(să)
  • dăinuiască
  • dăinuia
  • dăinui
  • dăinuise
plural I (noi)
  • dăinuim
(să)
  • dăinuim
  • dăinuiam
  • dăinuirăm
  • dăinuiserăm
  • dăinuisem
a II-a (voi)
  • dăinuiți
(să)
  • dăinuiți
  • dăinuiați
  • dăinuirăți
  • dăinuiserăți
  • dăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinuiesc
(să)
  • dăinuiască
  • dăinuiau
  • dăinui
  • dăinuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)