ciocnit², ~ă a [At: BĂRAC, A. 80 / Pl: ~iți, ~e / E: ciocni] 1 Lovit. 2 (D. obiecte fragile, spc d. vase) Crăpat. 3 (Fig) Atins de o boală molipsitoare. 4 (Îs) ~ de atac Bolnav de tuberculoză. 5 (Irn; îas) Țicnit. 6 (Înv; irn) Cherchelit.

ciocnit¹ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: ciocni] 1-4 Ciocnire (1-4).

CIOCNÍT, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat. Farfuria e puțin ciocnită. ◊ (Despre ouă) Spart, cu coaja plesnită. 2. Fig. (Ironic; uneori determinat prin «la cap») Țicnit, tehui. Tu mergi cu întrebările pe nesfîrșite. Da ciocnit mai ești! La TDRG.

CIOCNÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CIOCNI și A SE CIOCNI. 2) fig. iron. Care nu este în toate mințile; țicnit. A fi cam ~. /v. a (se)ciocni

ciocnit a. 1. lovit cu sgomot; 2. crăpat, plesnit; 3. fig. țicnit: e cam ciocnit, îi lipsește o doagă; 4. fam. amețit de vin.

cĭocnít, -ă adj. Izbit. Fig. Fam. Țicnit, dogit, cam nebun.

ciocní [At: ANON. CAR. / V: ~ogní, ciomní / Pzi: ~nésc / E: rs чокнить] 1 via A lovi (cu ceva tare sau în ceva ori de ceva tare) producând zgomot. 2 vr A se lovi (unul) de altul (făcând zgomot). 3 vt A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul din capete, conform tradiției legate de sărbătoarea Paștilor. 4 vt A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare Cf închina. 5 vt A lovi un obiect fragil producându-i o crăpătură, o plesnitură. 6 vt A face să crape. 7 vi (Înv) A bate la ușă. 8 vt (Fig; c.i. omul) A bate pe cineva. 9 vr (D. vehicule care vin din direcții opuse) A intra în coliziune. 10 vr (D. armate adverse; rar, d. oameni) A se bate. 11 vrr (Fig; d. interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 12 vr (Îvp) A se îmbăta. 13-14 vit (Înv) A lovi cu ciocul în ceva. 15 vt (Înv; d. pui) A sparge coaja oului în care s-a format, pentru a ieși din el. 16-17 vtr (Înv) A (se) iubi.

CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti.

CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de sărbătoarea Paștilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a format, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti.

CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. (Despre obiecte) A se lovi, a se izbi unul de altul (producînd zgomot). Paloșele albe, ciocnindu-se-n loviri, Dau foc, dau moarte cruntă, dau aspre zingheniri. ALECSANDRI, P. A. 146. ◊ Tranz. Pasămite bolobocul ajunsese la margine, adus fiind de talazurile Dunării și-l ciocni de bușteanul pe care tot apa îl dase la margine. ISPIRESCU, L. 354. ♦ (Despre două trenuri sau alte vehicule care vin din direcții opuse) A se lovi unul de altul (producîndu-se o coliziune puternică). În clipa asta am avut impresia că s-au ciocnit două locomotive. CAMIL PETRESCU, U. N. 356. 2. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») A lovi, a izbi în ceva tare (producînd zgomot). Gagearău se ținea de dînșii cît colea, ciocnind cu săcurea în cîte un copac din cînd în cînd. HOGAȘ, 105. ♦ Tranz. (Într-o tradiție legată de sărbătoarea paștilor) A lovi cu un ou roșu în oul roșu al altuia, spre a i-l sparge. Smărăndița a ciocnit, o mulțime de ouă roșii cu mine. CREANGĂ, A. 33. ♦ Tranz. (Despre puiul care iese din găoace; cu complementul «oul») A sparge coaja oului spre a ieși din el. 3. Tranz. A lovi ușor paharele cu băutură, în semn de urare. Se așază la masă... Mănîncă și ciocnesc paharele cu bere. PAS, L. I 253. Să ciocnim cîteva pahare. ALECSANDRI, T. I 328. ◊ Absol. Era cea din urmă zi de tîrg și mulți din cei care ciocneau, urîndu-și sănătate și întîlnire bună la tîrgul din anul viitor, n-aveau să ajungă pînă atunci! GALACTION, O. I 263. ◊ Refl. pas. Se ciocneau cupe din toate părțile. CAMIL PETRESCU, T. II 255. 4. Tranz. A lovi (din nebăgare de seamă) un obiect fragil, astfel încît obiectul rămîne crăpat sau plesnit; a crăpa, a plesni. Am ciocnit o farfurie. 5. Refl. reciproc. Fig. (Despre interese, păreri, idei) A fi sau a veni în contradicție, a se bate cap în cap. Este interesant a ne opri asupra unui personaj care reprezintă trecerea de la lumea veche la cea nouă și în care, deci, s-au întîlnit și ciocnit tot felul de curente contradictorii. IBRĂILEANU, SP. CR. 43. 6. Refl. reciproc. Fig. (Despre armate adverse sau, mai rar, despre oameni) A se încăiera. Armata s-a ciocnit într-un sat cu revoltații și au fost sute de morți de ambele părți. REBREANU, R. II 77.

A CIOCNÍ ~ésc tranz. 1) (obiecte) A lovi ușor, producând zgomot; a izbi ușor. ◊ ~ paharele a atinge ușor paharele, închinându-le în sănătatea sau în cinstea cuiva. 2) (obiecte fragile) A face să crape, să plesnească. 3) A face să se ciocnească. /cf. bulg. țukna, ucr. koknuti

A SE CIOCNÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte tari, vehicule etc.) A se lovi, venind din direcții opuse; a se tampona. 2) fig. (despre interese, idei etc.) A fi în contradicție; a se bate cap în cap; a se contrazice. 3) fig. A intra în conflict. Armatele s-au ciocnit. /cf. bulg. țukna, ucr. koknuti

ciocnì v. 1. a bate sau lovi cu ciocul; 2. a izbi, a lovi în ceva: la Paște se ciocnește ouă roșii; 3. a lovi paharul său de al altuia, închinând în sănătatea sa: a se cam ciocni, a se îmbăta; 4. refl. a se atinge izbindu-se: trenurile s’au ciocnit. [Cf. ČORNYTI, a izbi].

cĭocnésc v. tr. (bg. čuknuväm, rus. čóknuti. V. cĭoc 1). Izbesc cu cĭocu, cu vîrfu, cu o parte: cocoșu l-a cĭocnit pe rățoĭ, haĭ să cĭocnim ouă roșiĭ, să cĭocnim paharele și să bem. V. refl. Mă izbesc: trenurile, vapoarele, armatele s’au cĭocnit între ele.

ciocnít s. n.

ciocnít s. n.

ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă

ciocní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciocneáscă