16 definiții pentru contrazice


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contrazíce [At: GHEREA, ST. CR. II, 255 / Pzi: contrazíc / E: contra3 + zice după fr contredire] 1 vt A susține contrariul celor spuse de cineva Si: a nega. 2 vt (Jur) A aduce în fața instanței, ca probe, depoziții ale martorilor, contrare celor susținute de partea adversă. 3 vi A fi incompatibil cu ceva. 4 vt A dezminți. 5 vr A spune contrariul celor afirmate anterior de propria persoană. 6 vr (D. susținătorii unor opinii, afirmații) A nu fi de acord unii cu alții. 7 vr (D. afirmații, depoziții) A nu se potrivi unele cu altele.

CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III. 1. Tranz. A susține contrariul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1- + zice (după fr. contredire).

CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III. 1. Tranz. A susține contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1- + zice (după fr. contredire).

CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III. 1. Tranz. (De obicei cu privire la persoane) A susține contrarul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. V. obiecta, combate. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte sau să-l contrazică. BART, E. 325. 2. Tranz. A dezminți, a nu se potrivi, a fi în dezacord, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva. Ceea ce, în adevăr, trebuie să cerem e ca acele întîmplări să fie posibile, să nu contrazică caracterul personajelor și să fie necesare pentru dramă. GHEREA, ST. CR. II 255. 3. Refl. A spune ceva necorespunzător celor afirmate înainte de tine însuți, a fi în dezacord cu tine însuți. Adela avea dreptate. Mă contraziceam. IBRĂILEANU, A 30. 4. Refl. reciproc. (Despre susținătorii unor opinii, afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord. Cronicarii se contrazic asupra desfășurării acestui eveniment. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A se ciocni, a nu se potrivi. Depozițiile martorilor se contraziceau.

CONTRAZÍCE vb. III. 1. tr. A susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. 3. refl. A fi în dezacord cu tine însuți. 4. refl. (Despre susținătorii unor afirmații etc.) A fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmații, mărturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazíc. / < contra- + zice, după lat. contradicere].

CONTRAZÍCE vb. I. tr. 1. a susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. II. refl. 1. a fi în dezacord cu sine însuși. 2. (despre susținătorii unor afirmații etc.) a fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ◊ (despre idei, afirmații, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele. (după fr. contredire, lat. contradicere)

A CONTRAZÍCE contrazíc tranz. 1) (persoane) A întrerupe, exprimând o opinie contrară; a contra. 2) (declarații, fapte, fenomene) A pune la îndoială; a considera ca fiind discutabil. /contra- + a zice

A SE CONTRAZÍCE mă contrazíc intranz. 1) A emite idei contrare celor afirmate anterior. 2) (despre adepții unor opinii, teze etc.) A discuta în contradictoriu; a se contra. 3) (despre opinii, afirmații etc.) A fi în contradicție; a se bate cap în cap; a se ciocni. /contra- + a zice

contrazice v. 1. a zice contrarul; 2. a fi în contrazicere cu sine însuș.

*contrazíc, -zís, a -zíce v. tr. (contra și zic, după fr. contredire). Spun ceva contra celor spuse de altu. V. refl. Spun saŭ fac ceva contrar celor spuse orĭ făcute de mine în ainte.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contrazíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrazíc, 1 pl. contrazícem, 2 pl. contrazíceți, perf. s. 3 sg. contrazíse, imper. 2 sg. contrazí, neg. nu contrazíce; ger. contrazicấnd; part. contrazís


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONTRAZÍCE vb. 1. v. infirma. 2. v. opune. 3. (rar) a contra. (A ~ pe cineva.) 4. (pop.) a se încontra. (A se ~ cu cineva.) 5. v. dezice.

CONTRAZICE vb. 1. a dezminți, a infirma. (Acest fapt ~ părerea curentă.) 2. a se opune, (fig.) a se ciocni. (Interese care se ~.) 3. (rar) a contra. (A ~ pe cineva.) 4. (pop.) a se încontra. (A se ~ cu cineva.) 5. a se dezice. (Te rog să nu te ~!)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

contrazíce (-c, -ís), vb. – A susține contrariul, a nega. Tradus din fr. contredire și conjugat ca a zice.Der. contrazicere (var. contradicție), s. f.; contradictor (var. contradictoriu, contrazicător), adj.

Intrare: contrazice
verb (VT645)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • contrazice
  • contrazicere
  • contrazis
  • contrazisu‑
  • contrazicând
  • contrazicându‑
singular plural
  • contrazi
  • contrazice
  • contraziceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • contrazic
(să)
  • contrazic
  • contraziceam
  • contrazisei
  • contrazisesem
a II-a (tu)
  • contrazici
(să)
  • contrazici
  • contraziceai
  • contraziseși
  • contraziseseși
a III-a (el, ea)
  • contrazice
(să)
  • contrazi
  • contrazicea
  • contrazise
  • contrazisese
plural I (noi)
  • contrazicem
(să)
  • contrazicem
  • contraziceam
  • contraziserăm
  • contraziseserăm
  • contrazisesem
a II-a (voi)
  • contraziceți
(să)
  • contraziceți
  • contraziceați
  • contraziserăți
  • contraziseserăți
  • contraziseseți
a III-a (ei, ele)
  • contrazic
(să)
  • contrazi
  • contraziceau
  • contraziseră
  • contraziseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

contrazice

  • 1. tranzitiv A susține contrariul celor spuse de cineva.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: nega un exemplu
    exemple
    • Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte sau să-l contrazică. BART, E. 325.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: dezminți un exemplu
    exemple
    • Ceea ce, în adevăr, trebuie să cerem e ca acele întîmplări să fie posibile, să nu contrazică caracterul personajelor și să fie necesare pentru dramă. GHEREA, ST. CR. II 255.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Adela avea dreptate. Mă contraziceam. IBRĂILEANU, A 30.
      surse: DLRLC
  • 4. reflexiv reciproc (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Cronicarii se contrazic asupra desfășurării acestui eveniment.
      surse: DLRLC
    • 4.1. (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: ciocni un exemplu
      exemple
      • Depozițiile martorilor se contraziceau.
        surse: DLRLC

etimologie: