16 definiții pentru contrazice

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III. 1. Tranz. A susține contrariul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1- + zice (după fr. contredire).

contrazíce [At: GHEREA, ST. CR. II, 255 / Pzi: contrazíc / E: contra3 + zice după fr contredire] 1 vt A susține contrariul celor spuse de cineva Si: a nega. 2 vt (Jur) A aduce în fața instanței, ca probe, depoziții ale martorilor, contrare celor susținute de partea adversă. 3 vi A fi incompatibil cu ceva. 4 vt A dezminți. 5 vr A spune contrariul celor afirmate anterior de propria persoană. 6 vr (D. susținătorii unor opinii, afirmații) A nu fi de acord unii cu alții. 7 vr (D. afirmații, depoziții) A nu se potrivi unele cu altele.

CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III. 1. Tranz. A susține contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1- + zice (după fr. contredire).

CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III. 1. Tranz. (De obicei cu privire la persoane) A susține contrarul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. V. obiecta, combate. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte sau să-l contrazică. BART, E. 325. 2. Tranz. A dezminți, a nu se potrivi, a fi în dezacord, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva. Ceea ce, în adevăr, trebuie să cerem e ca acele întîmplări să fie posibile, să nu contrazică caracterul personajelor și să fie necesare pentru dramă. GHEREA, ST. CR. II 255. 3. Refl. A spune ceva necorespunzător celor afirmate înainte de tine însuți, a fi în dezacord cu tine însuți. Adela avea dreptate. Mă contraziceam. IBRĂILEANU, A 30. 4. Refl. reciproc. (Despre susținătorii unor opinii, afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord. Cronicarii se contrazic asupra desfășurării acestui eveniment. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A se ciocni, a nu se potrivi. Depozițiile martorilor se contraziceau.

CONTRAZÍCE vb. III. 1. tr. A susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. 3. refl. A fi în dezacord cu tine însuți. 4. refl. (Despre susținătorii unor afirmații etc.) A fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmații, mărturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazíc. / < contra- + zice, după lat. contradicere].

CONTRAZÍCE vb. I. tr. 1. a susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. II. refl. 1. a fi în dezacord cu sine însuși. 2. (despre susținătorii unor afirmații etc.) a fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ◊ (despre idei, afirmații, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele. (după fr. contredire, lat. contradicere)

A CONTRAZÍCE contrazíc tranz. 1) (persoane) A întrerupe, exprimând o opinie contrară; a contra. 2) (declarații, fapte, fenomene) A pune la îndoială; a considera ca fiind discutabil. /contra- + a zice

A SE CONTRAZÍCE mă contrazíc intranz. 1) A emite idei contrare celor afirmate anterior. 2) (despre adepții unor opinii, teze etc.) A discuta în contradictoriu; a se contra. 3) (despre opinii, afirmații etc.) A fi în contradicție; a se bate cap în cap; a se ciocni. /contra- + a zice

contrazice v. 1. a zice contrarul; 2. a fi în contrazicere cu sine însuș.

*contrazíc, -zís, a -zíce v. tr. (contra și zic, după fr. contredire). Spun ceva contra celor spuse de altu. V. refl. Spun saŭ fac ceva contrar celor spuse orĭ făcute de mine în ainte.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

contrazice (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrazic, 1 pl. contrazicem, 2 pl. contraziceți, perf. s. 3 sg. contrazise, imper. 2 sg. contrazi, neg. nu contrazice; ger. contrazicând; part. contrazis

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONTRAZÍCE vb. 1. v. infirma. 2. v. opune. 3. (rar) a contra. (A ~ pe cineva.) 4. (pop.) a se încontra. (A se ~ cu cineva.) 5. v. dezice.

CONTRAZICE vb. 1. a dezminți, a infirma. (Acest fapt ~ părerea curentă.) 2. a se opune, (fig.) a se ciocni. (Interese care se ~.) 3. (rar) a contra. (A ~ pe cineva.) 4. (pop.) a se încontra. (A se ~ cu cineva.) 5. a se dezice. (Te rog să nu te ~!)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

contrazíce (-c, -ís), vb. – A susține contrariul, a nega. Tradus din fr. contredire și conjugat ca a zice.Der. contrazicere (var. contradicție), s. f.; contradictor (var. contradictoriu, contrazicător), adj.

Intrare: contrazice
verb (VT645)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • contrazice
  • contrazicere
  • contrazis
  • contrazisu‑
  • contrazicând
  • contrazicându‑
singular plural
  • contrazi
  • contrazice
  • contraziceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • contrazic
(să)
  • contrazic
  • contraziceam
  • contrazisei
  • contrazisesem
a II-a (tu)
  • contrazici
(să)
  • contrazici
  • contraziceai
  • contraziseși
  • contraziseseși
a III-a (el, ea)
  • contrazice
(să)
  • contrazi
  • contrazicea
  • contrazise
  • contrazisese
plural I (noi)
  • contrazicem
(să)
  • contrazicem
  • contraziceam
  • contraziserăm
  • contraziseserăm
  • contrazisesem
a II-a (voi)
  • contraziceți
(să)
  • contraziceți
  • contraziceați
  • contraziserăți
  • contraziseserăți
  • contraziseseți
a III-a (ei, ele)
  • contrazic
(să)
  • contrazi
  • contraziceau
  • contraziseră
  • contraziseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

contrazice, contrazicverb

  • 1. tranzitiv A susține contrariul celor spuse de cineva. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: nega
    • format_quote Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte sau să-l contrazică. BART, E. 325. DLRLC
  • 2. tranzitiv A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: dezminți
    • format_quote Ceea ce, în adevăr, trebuie să cerem e ca acele întîmplări să fie posibile, să nu contrazică caracterul personajelor și să fie necesare pentru dramă. GHEREA, ST. CR. II 255. DLRLC
  • 3. reflexiv A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Adela avea dreptate. Mă contraziceam. IBRĂILEANU, A 30. DLRLC
  • 4. reflexiv reciproc (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Cronicarii se contrazic asupra desfășurării acestui eveniment. DLRLC
    • 4.1. (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: ciocni
      • format_quote Depozițiile martorilor se contraziceau. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.