2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

chinuít1 sn [At: MARIAN, P. P. 51 / E: chinui] 1-2 Chinuire (1-2).

chinuít2, ~ă [At: CORESI, EV. 211/29 / Pl: ~íți, ~e / E: chinui] 1-2 smf, a (Om) supus la chinuri (fizice sau morale). 3 a Plin de chinuri sau de mari suferințe. 4 a Făcut cu mare trudă (și nu prea reușit).

CHINUÍT, -Ă, chinuiți, -te, adj. 1. Plin de chinuri, de suferințe. Viață chinuită. 2. (Despre o operă artistică, un text etc.) Care este făcut cu multă trudă (și nu prea reușit) – V. chinui.

CHINUÍT, -Ă, chinuiți, -te, adj. 1. Plin de chinuri, de suferințe. Viață chinuită. 2. (Despre o operă artistică, un text etc.) Care este făcut cu multă trudă (și nu prea izbutit) – V. chinui.

CHINUÍT, -Ă, chinuiți, -te, adj. 1. Plin de chinuri sau de suferințe. Viață chinuită. 2. (Despre un obiect, un text, o operă artistică etc.) Făcut cu muită trudă (dar stîngaci); muncit, trudit. Pe măsuța de lîngă patul lui, văd același plic mototolit. Aceeași adresă chinuită. SAHIA, N. 117.

CHINUÍT, -Ă, chinuiți, -te, adj. 1. Plin de chinuri, de suferințe. 2. (Despre o operă artistică, un text etc.) Făcut cu multă trudă. – V. chinui.

CHINUÍT adj. 1. v. torturat. 2. v. zbuciumat. 3. v. obsedat. 4. v. greu.

chinuí [At: COD. VOR. 129/3 / V: (înv) chen~ / Pzi: ~ésc și (rar) chínui / E: drr chin] 1 vt A supune pe cineva la suferință fizică intensă Si: (pfm) a canoni, a căzni, a munci, a tortura. 2 vt (Îe) A-și ~ trupul A-și supune trupul la eforturi intense sau privațiuni. 3 vt (Îae) A face penitență. 4 vt A supune pe cineva la mari suferințe morale Si: a canoni, a tortura. 5 vt A-i aduce cuiva mari supărări Si: a necăji. 6 vt (Fam) A plictisi pe cineva. 7 vr A suferi (torturi). 8 vi (Îrg) A pătimi. 9 vi (Îrg) A păți (ceva). 10 vr A se supune la chinuri sau la privațiuni Si: (pfm) a se căzni, a se munci, a se osteni. 11 vr A face mari eforturi pentru ceva sau cineva.

CHINUÍ, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A produce sau a îndura suferințe fizice sau morale intense. ♦ Tranz. A necăji, a plictisi. 2. Refl. A se strădui, a face eforturi pentru a realiza ceva. [Prez. ind. și: chínui] – Chin + suf. -ui.

CHINUÍ, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A produce sau a îndura suferințe fizice sau morale intense. ♦ Tranz. A necăji, a plictisi. 2. Refl. A se strădui, a face eforturi pentru a realiza ceva. [Prez. ind. și: chínui] – Chin + suf. -ui.

CHINUÍ, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A supune (pe cineva) la o mare suferință fizică; a tortura, a căzni. Tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oamenii și să chinuiești nevasta și copiii! CREANGĂ, P. 47. Doi tătari țeapa-i gătesc, Doi amar mi-l chinuiesc. ALECSANDRI, P. P. 77. Mai bine era să se fi îngropat în mare ca cealanți (= ceilalți) tovarăși ai săi, decît să moară chinuit de foame! DRĂGHICI, R. 42. ◊ Refl. Sărmana s-a chinuit așa pînă despre ziuă. CREANGĂ, P. 98. 2. Tranz. A pricinui cuiva suferințe morale, a supune la chinuri sufletești. Zadarnic căuta bătrînul să șteargă din minte icoana copilăriei, care îl chinuia stăruitor. BART, E. 111. Rămase într-un neastîmpăr ce-l chinuia mai cumplit decît moartea. ISPIRESCU, L. 45. Spune babei ce te chinuiește; că, de unde știi, poate să-ți ajute și ea ceva. CREANGĂ, P. 189. ◊ Refl. Sărmană inima mea! Multă vreme-ai tot jelit, Tot mereu te-ai chinuit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Intranz. (Rar) Mai văzut-ai om pe lume Să chinuiască ca mine? SEVASTOS, N. 164. ♦ (Cu sens atenuat) A necăji, a incomoda, a plictisi. Nu mai chinui pe bietul om, întrebîndu-l de zece ori același lucru. 3. Refl. A se strădui, a se osteni, a se căzni. Se chimda de două zile la o problemă, dar nu reușea să-i dea de capăt. =3 M-am chinuit de l-am crescut și l-am scos din toată nevoia, și acum... parcă văd c-am să rămîn fără dînsul. CREANGĂ, P. 81. – Prez. ind. și: chínui (RETEGANUL, P. I 26).

CHINUÍ, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A supune la suferințe fizice; a tortura. 2. Tranz. și refl. A(-și) pricinui suferințe morale, chinuri sufletești. ♦ Tranz. A necăji, a plictisi. 3. Refl. A se strădui, a face eforturi. [Prez. ind. și: chínui] – Din chin.

!chinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. chinuiésc/chínui, imperf. 3 sg. chinuiá; conj. prez. 3 să chinuiáscă/să chínuie

chinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chinuiésc, imperf. 3 sg. chinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. chinuiáscă

CHINUÍ vb. 1. a suferi, (înv. și reg.) a se ticăi, (înv.) a se nevoi, a (se) strădui. (Se ~ foarte tare din cauza bolii.) 2. v. durea. 3. a necăji, a supăra. (Îl ~ o tuse rebelă.) 4. v. tortura. 5. v. strădui. 6. v. zbuciuma. 7. a consuma, a frământa, a munci, (fig.) a apăsa, a măcina, a mușca, a roade. (Îl ~ o dragoste neîmpărtășită.) 8. v. obseda.

A se chinui ≠ a se desfăta

A CHINUÍ ~ésc tranz. 1) A face să se chinuie; a supune unui chin; a căzni. 2) A supune unor necazuri; a necăji; a supăra. [Sil. -nu-i] /chin + suf. ~ui

A SE CHINUÍ mă chínui intranz. 1) A se supune unui chin; a se căzni. 2) A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se căzni; a se munci; a se necăji; a se osteni; a se obosi. [Sil. -nu-i] /chin + suf. ~ui

chinuì v. 1. a tortura; 2. a necăji.

chinuĭésc v. tr. (d. chin). Supun chinurilor, torturez, căznesc. V. refl. M'am chinuit mult pîn'am reușit. – În Trans. chinzuĭesc (ung. kinozni).

Intrare: chinui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chinui chinuire chinuit chinuind singular plural
chinuiește chinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chinuiesc (să) chinuiesc chinuiam chinuii chinuisem
a II-a (tu) chinuiești (să) chinuiești chinuiai chinuiși chinuiseși
a III-a (el, ea) chinuiește (să) chinuiască chinuia chinui chinuise
plural I (noi) chinuim (să) chinuim chinuiam chinuirăm chinuiserăm, chinuisem*
a II-a (voi) chinuiți (să) chinuiți chinuiați chinuirăți chinuiserăți, chinuiseți*
a III-a (ei, ele) chinuiesc (să) chinuiască chinuiau chinui chinuiseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chinui chinuire chinuit chinuind singular plural
chinuie chinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chinui (să) chinui chinuiam chinuii chinuisem
a II-a (tu) chinui (să) chinui chinuiai chinuiși chinuiseși
a III-a (el, ea) chinuie (să) chinuie chinuia chinui chinuise
plural I (noi) chinuim (să) chinuim chinuiam chinuirăm chinuiserăm, chinuisem*
a II-a (voi) chinuiți (să) chinuiți chinuiați chinuirăți chinuiserăți, chinuiseți*
a III-a (ei, ele) chinuie (să) chinuie chinuiau chinui chinuiseră
Intrare: chinuit
chinuit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chinuit chinuitul chinui chinuita
plural chinuiți chinuiții chinuite chinuitele
genitiv-dativ singular chinuit chinuitului chinuite chinuitei
plural chinuiți chinuiților chinuite chinuitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)