CARNE, (2) cărnuri, s. f. 1. Țesutul muscular al corpului omenesc și al animalelor împreună cu țesuturile moi la care aderă. ◊ Carne de tun = masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva); b) a încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) la o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, rudă de sânge. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea realizării unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrășa. A crește carnea pe cineva = a simți o satisfacție, a fi bucuros. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Țesutul muscular al animalelor și al păsărilor tăiate, folosit ca aliment. 3. Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 4. (Bot.) Partea comestibilă a unor fructe și legume; pulpă. – Lat. caro, carnis.

CÂRNI, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

carne sf [At: GCR I, 14/1 / Pl: cărnuri (înv) cărni / E: ml caro, carnis] 1 Nume dat țesutului muscular al corpului omului sau animalelor, împreună cu țesuturile la care aderă. 2 (Îs) ~ de tun Masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului, cu pierderi mari de vieți omenești. 3 (Îs) ~ vie Carne (1) de pe care s-a jupuit pielea. 4 (Îas) Țesuturi parazitare care cresc pe răni nevindecate, fără a se acoperi cu piele. 5 (Îe) (A fi) în ~ și oase În persoană. 6 (Îae) În realitate. 7 (Îe) (A fi) prieten unghie și ~ A fi frate de cruce cu cineva. 8 (Îe) (Bucată de) ~ cu ochi Prost. 9-10 (Îe) (A fi) cu ~a bălțată A fi năzuros (răutăcios). 11-12 (Îe) (A fi) ~ din ~a cuiva (A fi) rudă de sânge. 13 (Îe) A tăia (sau a da, a trage) în ~ vie A tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva). 14 (Îae) A încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. 15 (Îe) A fi rău (sau bun) de ~ A se vindeca greu (sau ușor) la o rană. 16 (Îe) A-și pune (sau a-și băga) ~a în (sau la) saramură (pentru cineva sau ceva) A face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea atingerii unui scop Si: a se face luntre și punte, a-și pune viața. 17 (Îe) A pune (sau a prinde) ~ A se îngrășa. 18 (Îae) A prospera. 19 (Îe) A crește ~a pe cineva A fi bucuros. 20 (Îe) A tremura ~a pe cineva A tremura de frică, de emoție etc. 21 (Îe) A-și mânca ~a de pe sine (sau din ~) (de rău, de inimos ce e) A slăbi de răutate. 22 Bucată din țesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. 23 (Îs) Săptămâna cărnii A doua săptămână înaintea postului Paștelui, în care se mănâncă și miercurea și vinerea carne, la credincioșii ortodocși. 24 Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 25 (Fig; îoc spirit) Corpul, considerat drept sediu al vieții senzuale. 26 (Îe) A fi ~ rea sau rău de ~ A fi aplecat spre plăceri senzuale. 27 (Îae) A (i) se vindeca greu (rănile). 28 Pulpa fructului. 29 (Pop) Placentă.

cârni [At: ȘINCAI, HR. I, 280/3 / Pzi: ~nesc / E: cârn] 1 vir (Înv) A deveni cârn. 2 vi (Complinit prin „de nas”) A face pe cineva cârn (1). 3 vti (Îe) A-și ~ nasul sau a ~ din nas A strâmba din nas (de nemulțumire). 4 vt (Îe) Îți ~nește nasul din loc Miroase foarte urât. 5 vt A rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante, pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 6-7 vtr (Pop) A (se) îndrepta în altă direcție. 8-9 vtr (Pop) A (se) întoarce. 10 vt (Pop) A întoarce (un vehicul). 11-12 vtr (Pop) A (se) abate din drum. 13-14 vtr (Pop) A (se) mișca. 15 vi (Pop) A pomi. 16 vi (Fig) A reveni asupra celor spuse, hotărâte Si: a cârmi (6). 17 vi (Reg; prin confuzie cu a crâcni) A se codi să facă ceva. 18 vi (Reg; negativ; prin confuzie cu a crâcni) A nu sufla o vorbă.

CARNE (pl. cărnuri) sf. 1 🫀 Substanța organică, moale și sîngeroasă, care acopere oasele oamenilor și animalelor; Fig. și pop.: ~ vie, came despuiată de piele; a da, a trage, a nimeri, a tăia în ~ vie, a nu nimeri în gol, a nu greși ținta, lovind în cineva; proverb: a fi cu cineva prieten unghie și ~, a fi buni prieteni, a fi trup și suflet cu cineva; în ~ și (în) oase, în persoană, în ființă, în viață; (o bucată de) ~ cu ochi, om sau femeie numai cu chipul de om, diform, cu trupul și mintea greoaie; a prinde sau a pune ~ pe el, a se îngrășa; a creste ~a pe cineva (de bucurie), a fi mulțumit din cale afară, a nu mai putea de bucurie; unde dă mama, ~a crește, mama, cînd pedepsește copilul, o face spre binele lui ¶ 2 Fig. 🎖️ ~ de tun, trupe care se expun, fără a fi menajate, loviturilor inimicului ¶ 3 Carnea animalelor și păsărilor considerată ca aliment: ~ de vacă, de miel, de pasăre; proverb: ~ fără ciolan nu se poate, nu poți avea un avantaj deplin fără oare-cari mici inconveniente; cine poate, oase roade, cine nu, nici ~ moale, cei puternici izbutesc în toate, cei bogați pot multe și de toate; nici ~a să arză, (dar) nici frigarea, nici prea multe neajunsuri unuia, nici prea multe altuia; trebuesc menajate amîndouâ părțile opuse ¶ 4 pr. ext. Partea albă sau roșiatică, dar de natură musculară, care se mânîncă din pește, din crustacee, etc.: ~a șalăului e foarte gustoasă ¶ 5 🌿 Ceea ce se mănîncă din fructele zămoase: ~a cireșelor, piersicilor, prunelor ¶ 6 pl. Carnea unui stîrv, unei mortăciuni ¶ 7 pl. 🍽 Tot felul de came preparată, mîncâri de carne: scoase de sub picioare o torbă plină de cărnuri fripte ALECS. ¶ 8 pl. Carnea de pe trupul omului, trupul: de-ar fi fost un sfînt în locul meu, încă i-ar fi tremurat cărnurile GN.; dar și sg.: îi tremură ~a pe dînsul de frică CRG. ¶ 9 ⛪ săptămîna cărnii, aceea care precede săptâmîna albă sau săptămîna brînzii, penultima săptămînă dinaintea postului mare, numită și „cîrneleagâ”, „săptămînă mistreață (săpt. vîrstată, săpt. împestrițată, săpt. în praguri)”, iar in Mold. „harți” sau „săptămîna hărții” ¶ 10 ⛪ Lăsatul secului de ~, Dumineca care precede săptâmîna albă sau a brînzii [lat. caro, carnem].

CĂRNICICĂ, CĂRNIȚĂ sf. dim. CARNE.

CÎRNI (-nesc) vb. tr. și intr. 1 Mold. Trans. A cîrmi, a abate pe altă cale, a coti: cîrnește căruța și o tîrăște cum poate pînă în poiană (CRG.) ¶ 2 A face cîrn, a tăia nasul ¶ 3 Olten. 🚜 A rupe vîrful lăstarilor de la vie ¶ 4 ~ din nas, a strîmba din nas, a face o mutră nemulțumită: soțul meu ... cam cîrnea din nas (ALECS.), și abs.: părinții cam cîrnea dintru început (SB.).

NI CHAIR, NI POISSON (fr.) = Nici carne, nici pește. Nehotărît.

UNGHIE¹, †UNGHE sf. 1 🫀 Lamă cornoasă împlîntată la capătul fie-cărui deget la om (🖼 5170) și la un mare număr de mamifere: unghiile mîinilor; a-și tăia unghiile; a lăsa să-i crească unghiile; a-și mînca unghiile; i-a căzut unghia; a se scărpina cu unghiile; copilului mic să nu-i tai unghiile, căci iese hoț (GOR.); unghiile nu se taie decît Joia și Sîmbăta, altfel pe ceea lume le cauți prin gunoaie mari cît munții (GOR.); – (P) a fi (prieteni) ~ și carne 👉 CARNE1; nici cît negru subt ~, nimic, cîtuși de puțin, de loc: nu s’au schimbat nici cît negru subt unghie (ISP.); el își făcuse numai osteneală mai multă... fără ca să fi stricat băiatului cîtu-i negru subt unghie (SB.); a lua pe cineva în unghii, a-l rupe în bucăți, a-l face fărîme: așa s’au pornit Turcii asupra Moscalilor să-i ia în unghii (NEC.); amîndouă se repeziră la bietul tînăr ca să-l ia în unghii, și mai multe nu (ISP.); a-și mînca de subt unghii, a fi foarte sgîrcit: n’a fost învățată la casa părintească să-și mănînce de sub unghe (CAR.) ¶ 2 Pr. ext. Ghiară: vulturul... văzînd puișorii vulpii cam grași... luîndu-i în unghii, i-a dus în cuibul său (ȚICH.); nu ascunde mîța, că i se văd unghiile (ZNN.) ¶ 3 Pr. anal. Copita solipedelor, rumegătoarelor ¶ 4 🌿 UNGHIA-CAPREI = BURETE-GALBEN¹ ¶ 5 🌿 UNGHIA-GĂII, plantă din fam. leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchine și ale cărei fructe sînt niște păstăi lineare; după ce o plămădește în vin, poporul o bea ca leac pentru vătămătură (Astragalus glycyphyllos) (🖼 5171): ieși pe grind și se tolăni într’o tufă de unghia-găii (S.-ALD.) ¶ 6 🌿 UNGHIA-GĂINII = CORONIȘTE ¶ 7 🌿 UNGHIA-PĂSĂRII, varietate de micșunele, cu flori de un albastru-închis, cu petala inferioară prelungită ca un pinten și cu o pată galbenă; crește prin regiunile muntoase; numită și „micșunele-de-munte”, „panseluțe-de-munte” sau „trei- frați (-pătați)” (Viola declinata) [lat. ŭngŭla].

CARNE, cărnuri, s. f. 1. Nume dat țesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor împreună cu țesuturile la care aderă. ◊ Carne de tun = masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului, cu pierderi mari de vieți omenești. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva); b) a încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) la o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, rudă de sânge. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea realizării unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrășa. A crește carnea pe cineva = a simți o satisfacție, a fi bucuros. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Bucată din țesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. 3. Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 4. (Bot.) Pulpă la fructe. – Lat. caro, carnis.

CÂRNI, cârnesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție; a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn.

CARNE, (2, rar 1) cărnuri, s. f. 1. Nume dat țesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. Doctorul în carnea mea Adîncă brazdă taie. COȘBUC, P. I Îi sărise inima de frică și-i tremura toate cărnurile. ISPIRESCU, L. 133. Cînd ți-oi spune pînă la sfîrșit, cred că ți s-a încrîncina și ție carnea pe tine. CREANGĂ, P. 77. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea prin lovire, rănire etc. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia, a lovi în plin. Cînd aducea fata paloșul... da în carne vie. ISPIRESCU, L. 27. Băieții, cam zglobii, Trag la naiba prin pustii, Nu ca mine-n cărnuri vii. TEODORESCU, P. P. 291; b) fig. a curma fără cruțare un rău. (în legătură cu verbele ◊ a transforma», «a folosi», «a trimite» etc.) Carne de tun = masă de militari trimiși de clasele exploatatoare spre a fi masacrați într-un război nejust de pe urma căruia ele să poată beneficia. Urzind planurile sale de război, imperialismul american contează pe folosirea unor teritorii străine, pe folosirea altor popoare, destinate să servească drept carne de tun în vederea cuceririi dominației Mondiale de către imperialiștii americani. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 114. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) de o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sînge de cineva. Carne sînt din carnea voastră ruptă. BENIUC, V. 10. A crește carnea pe cineva sau a prinde, a pune carne = a) a se îngrășa. Sultănica... nu era d-alea tărtănețele ce pune carnea pe coaste cu lopata, și trece prin toate. DELAVRANCEA, S. 23; b) a simți o satisfacție, o mulțumire. Făt-Frumos privea și creștea carnea pe el de mulțumire. ISPIRESCU, L. 108. A tremura carnea pe cineva = a tremura (de frică, de supărare etc.). Îl iubea mult pe Dinu și o apuca o groază care o făcea să-i tremure toată carnea pe ea cînd se gîndea că Dinu al ei poate să nu mai fie om de ispravă și să n-o mai iubească. BUJOR, S. 41. A fi prieten unghie și carne (cu cineva) = a fi prieten bun (cu cineva). Pavel făcu o păreche de ciubote de iuft vărului meu Ioan, cu care era prietin unghie și carne. CREANGĂ, A. 1 03. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face mari sforțări, a-și expune viața, a face tot posibilul; a se face luntre și punte. Cînd îi fi la vreun aman, să ne dai de știre, că ne-om băga carnea în saramură și nu te-om lăsa. SANDU-ALDEA, U. P. 231. 2. Bucată din mușchiul animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. Porunci de tăie un bou și alese toate cărnurile la un loc. ISPIRESCU, U. 86. El scoase o torbă plină de cărnuri fripte. ALECSANDRI, la TDRG. Am mîncat carne de miel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. Carne albă v. alb. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care înconjură semințele. V. miez. Poame cu carnea bogată.

CÎRNI, cîrnesc, vb. IV. 1. Tranz. (În expr.) Îți cîrnește nasul din loc = miroase urît. Se duse... la spițerie ți se aproviziona cu... un praf care... îți cîrnește nasul din loc. HOGAȘ, H. 73. A-și cîrni nasul sau (intranz.) A cîrni din nas = a manifesta o neplăcere, o nemulțumire, un dezgust etc.; a strîmba din nas. Mînecuță și-a cîrnit iar nasul. SADOVEANU, P. M. 12. Căpitanul Gogolea a oftat ș-a cîrnit din nas. SADOVEANU, F. J. 574. 2. Tranz. (Prin confuzie cu cîrmi) A abate, a duce, a conduce pe alt drum, a întoarce. Apucă iepele de dîrlog și cîrnește căruța și-o Urăște cum poate pînă în poiană. CREANGĂ, P. 129. Am cîrnit oiștea spre mal. ALECSANDRI, T. 15. ◊ Intranz. Cîrnii la stingă și scoborti în umbra adîncă a unei tinere lunci de arini. HOGAȘ, M. N. 58. ◊ (Rar) A se îndrepta spre... Se sui pe o trăsură, cirnind spre un oraș învecinat. ȘEZ. V 79. 3. Intranz. Fig. A căuta pretexte pentru a nu face ceva, a se codi. Părinții cam cîrnea dintru început și nu voia să facă moarte de om pentru dînsa. SBIERA, P. 140. Dac-o văzut că n-are încătro cîrni, a spus. ȘEZ. IV 200.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Insectă din ordinul dipterelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt, care trăiește pe lîngă casa omului; nume dat și altor insecte din același ordin; (popular) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se știe numele. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. VI 313. Musca. a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, P. T. 110. Se putea auzi musca zbîrnîind, atîta liniște și tăcere se făcu. ISPIRESCU, L. 143. Cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Nu toate muștele fac miere (= nu toți oamenii se arată destoinici la munca la care sînt puși; aparențele înșală). ◊ Fig. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești, Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (Cu sens colectiv) Faci sămne... cu capii, așa, ca un cal ce se apără de muscă? ALECSANDRI, T. I 357. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină. Cal rău de muscă = cal nărăvaș. A cădea (sau a se băga) ca (sau cum cade, cum se bagă) musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales, a interveni într-o discuție în chip nepotrivit. Te-ai fi împrietenit cu vreun băiat, chemîndu-se că ai pe cineva acolo și că nu cazi cum cade musca-n lapte. PAS, Z. I 293. A fi (a se ști sau a se simți) cu musca pe căciulă v. căciulă. A se aduna (a se strînge sau a veni) ca muștele la miere = a se aduna undeva la ceva plăcut, (în mare număr). (Despre o colectivitate de oameni) A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare, pe capete, cu nemiluita. ◊ Compuse: muscă-albastră (de carne) = muscă mai mare decît musca de casă, cu abdomenul albastru-lucios (Calliphora vomitoria); muscoi; pasăre-muscă v. pasăre. 2. (Popular) Albină. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar; nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. II. 1. Mic smoc de fire din barbă, lăsate să crească sub buza inferioară. V. barbișon, cioc. Mustața mică, mătăsoasă avea parcă sub’ ea un soi de sedilă pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. V. ROM. octombrie 1953, 135. 2. Scobitură înnegrită în dinții calului, care după vîrstă de 6 ani se șterge prin roadere. V. mișină ². 3. (Regional) Cătarea armelor de foc.

MUSCOI, muscoi, s. m. 1. Muscă mare, bondar. 2. Muscă-albastră (de carne). V. muscă.

CARNE, cărnuri, s. f. 1. Nume dat țesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia, a lovi în plin; b) fig. a curma fără cruțare un rău. Carne de tun = masă de militari trimiși de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sîngeroase în războaie de cotropire. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) de o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sînge de cineva. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face mari sforțări, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrășa. A crește carnea pe cineva = a simți o satisfacție. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Bucată din țesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care înconjură semințele. – Lat. caro, carnis.

CARNE cărnuri f. 1) Țesut muscular la oameni și animale. ◊ A tăia în ~ vie a acționa drastic. În ~ și oase în persoană; în realitate. ~ din ~ea cuiva descendent direct al cuiva. A prinde la ~ a se îngrășa. ~ de tun militari trimiși special spre a fi masacrați în război. 2) Produs alimentar constând din țesutul muscular al animalelor sau al păsărilor. ~ de porc. 3) rar Parte moale a unui fruct sau a unei legume; miez; pulpă. [G.-D. cărnii] /<lat. caro, carnis

A CÂRNI ~esc 1. intranz. v. A CÂRMI. ◊ ~ din nas a-și manifesta nemulțumirea (dezaprobarea, disprețul etc.) printr-o grimasă. 2. tranz. (viță de vie, tomate, bumbac etc.) A supune unei operații de înlăturare a vârfurilor la lăstarii principali sau la ramurile laterale. /Din cârn

carne f. 1. substanță moale și sângeroasă între piele și oase; 2. carnea vitelor și a păsărilor: cu carne ne hrănim; 3. pl. cărnuri, mâncări de carne. [Lat. CARNEM].

cârnì v. Mold. a cârmi: cârnește căruță CR.; 2. a strâmba din nas: soțul meu cam cârnia din nas AL. [Slav. KRENÕ].

cárne f. (lat. caro, carnis, it. sp. pg. carne, pv. cat. carn, fr. chair). Substanța moale, sîngeroasă și organică a animaluluĭ, indiferent dacă e vie (fr. chair) orĭ de vînzare la măcelărie (fr. viande). Carne macră, carne slabă, fără grăsime și fără oase. Carne vie, carne care simte. A tăĭa în carne vie (fig.), a-ĭ pedepsi fără milă pe vinovațĭ. Carnațiune: carne sănătoasă. Fig. Natura omuluĭ: carnea e slabă, dar sufletu e tare. Pl. n. cărnurĭ, bucate de carne: mie nu-mĭ plac cărnurile (V. hoĭtină). Carne cu ochĭ, figură fără expresiune, figură ștearsă (V. boț). A crește carnea pe tine, a fi foarte mulțămit. A ți se scutura, a ți se’ncreți carnea de groază, a-țĭ fi foarte groază. A fi carne și unghie cu cineva, a fi trup și suflet cu el, a-ĭ fi foarte devotat. A fi răŭ de carne, 1) a te vindeca greŭ de o rană, 2) a fi libidinos.

cîrnésc v. tr. (din cîrmesc infl. de cîrn saŭ de vsl. krŭniti, a mutila). Est. Fam. Abat: putoarea mĭ-a cîrnit nasu din loc, n’am maĭ putut de putoare. O putoare de-țĭ cîrnește nasu, mare putoare. Loc. pop. Pute că-ĭ din bute. Dac’ar fi din poloboc, țĭ-ar cîrni nasu din loc (la tăbăcărie). V. intr. (și încîrnesc). Cîrmesc, apuc la o parte. A cîrni din nas, a strîmba din nas, a te arăta nemulțămit.

carne s. f., g.-d. cărni, art. cărnii; (sorturi) pl. cărnuri

cârni (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnesc, 3 sg. cârnește, imperf. 1 cârneam; conj. prez. 1 sg. să cârnesc, 3 să cârnească

musca-hoiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. muștei-hoiturilor

muscă-albastră (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-albastre; pl. muște-albastre

muscă-de-carne (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-carne; pl. muște-de-carne

carne s. f., g.-d. cărni, art. cărnii; (feluri) pl. cărnuri

cârni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnesc, imperf. 3 sg. cârnea; conj. prez. 3 să cârnească

!musca-hoiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. muștei-hoiturilor

!muscă-albastră (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-albastre; pl. muște-albastre

!muscă-de-carne (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-carne; pl. muște-de-carne

carne s. f., g.-d. cărni, art. cărnii; (feluri de carne) pl. cărnuri

cârni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnesc, imperf. 3 sg. cârnea; conj. prez. 3 sg. și pl. cârnească

musca hoiturilor s. f. art. + s. n.

muscă-albastră s. f.

carne, cărnuri (bucăți sau varietăți de carne).

carne (cărnuri), s. f. – 1. Țesut muscular al corpului omenesc sau al animalelor. – 2. La fructe, pulpă. – Mr. cară, carne, megl. carni, istr. cǫrne. Lat. carnem (Pușcariu 295; Candrea-Dens., 266; REW 1706; DAR); cf. it., sp., port. carne, prov., cat. carn, fr. chair. Cele două forme ale mr. se explică prin păstrarea nom. caro alături de acuz. carnem. – Der. cărnărie, s. f. (cantitate de carne); cărnicios, adj. (cărnos); cărniu, adj. (de culoarea cărnii); cărnui, vb. (a descărna); cărnos, adj. (care are multă carne); cf. mr. cărnos, cuvînt care poate fi der. cu suf. -os, sau reprezentant direct al lat. carnosus (Pușcariu 296; Candrea-Dens., 268; REW 1704; DAR), cf. prov., cat. carnos, sp., port. carnoso; cîrnosi (var. cărnosi), vb. (a descărna; a toca mărunt carnea; a îngrijora, a chinui), a cărui der. este neclară, și care se datorează fără îndoială unei contaminări cu sb. krnjiti „a face bucățele”. – Compară cîrneleagă, s. f. (marțea săptămînii antepenultime din dulcele Crăciunului; carnaval); mr. cărleagă, al cărui al doilea element este liga, de la ligāre (Pușcariu 376; cf. Candrea-Dens., 270; REW 5024; DAR), cu sensul de „interzicere”, propriu rom. a lega (cf. carnaval, de la carnem levare, sp. carnestolendas, vicent. carlassare) – Der. neol. carnație, s. f., din fr.; carnasier, carnivor, adj.; carnificare, s. f.; carnozitate, s. f.

CARNE (lat. caro, carnis) 1. Țesutul muscular al corpului omenesc și al animalelor, împreună cu țesuturile moi la care aderă. ♦ C. vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♦ Expr. A tăia în carne vie = a) a tăia, a lovi din plin, fără milă; b) a curma fără cruțare un rău, a stîrpi răul de la rădăcină. 2. (Ind. Alim.) Partea comestibilă din corpul unor mamifere, păsări, pești, crustacee etc. ♦ C. congelată = c. înghețată la o temperatură cuprinsă între -12 și -20°C, în vederea conservării ei pe o perioadă mai lungă (pînă la c. șase luni). C. refrigerată = c. răcită la o temperatură cuprinsă între +4 și -2°C, pentru a-și păstra calitățile inițiale pe o perioadă scurtă (pînă la trei săptămîni). Extract de c. = soluție concentrată de substanțe nutritive, fără grăsimi și albumine, obținută prin tratarea cărnii slabe cu apă la temperatura de cel puțin 90°C, urmată de concentrarea produsului rezultat. 3. Partea interioară a pieilor, opusă feței acestora. 4. Partea comestibilă a unor fructe și legume; pulpă (3).

Aesculus x carnea Hayne (A. hippocastanum x A. pavia; syn. A. rubicunda Loisel.). Hibrid ce înflorește primăvara-vara. Flori roz, în paniculă. Rezistent la ger,; înalt de pînă la cca 20 m, lujeri gri-gălbui, pubescenți, muguri cleioși. Frunze (scurt-pețiolate) cu 5-7 foliole. Fruct, pînă la 4 cm diametru, cu ghimpi mici (Pl. 3, fig. 17).

Androsace carnea L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roz sau albe cu gîtul galben. Petalele corolei invers-ovate. Tijă florală înaltă pînă la 10 cm, cu pînă ia 6 flori în racem. Plantă înaltă pînă la L0 cm. Frunze liniare-ascuțite, n rozete dense, cu marginile întregi, păroase.

Erica carnea L. (syn. E. herbacea L.). Specie care înflorește de la mijlocul iernii pînă primăvara. Flori roz, roșii, albe. Frunze liniare. Este una dintre speciile care cresc satisfăcător pe calcare. Plantă de cca 35 cm înălțime.

Habenaria carnea N. E. Br. Specie care înflorește sept.-oct. Flori roșii (labei trilobat și pinten filamentos) dispuse în ciorchine rar, 8 flori pe o tulpină înaltă de 25-35 cm, la baza căreia sînt cca 6 frunze verzi-albăstrui cu pete roz-roșiatice.

Jacobinia carnea (Hook.) Nichols. [syn. Justicia carnea Hook.; Cyrtanthera magnifica Pohl; Jacobinia magnifica (Pohl) Lindau]. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori (bractee lipicioase, oblong-lanceolate, purpurii) roz-roșietice sau roșii-pal, pubescente, lipicioase, în capitule dense, terminale. Frunze ovate sau oblonge, cu vîrf ascuțit, nedentate sau crestate, pubescente. Arbust (50-150 cm înălțime) bogat ramificat, pubescent.

Pentas lanceolata (Forsk.) K. Schum. (syn. P. carnea Benth.). Specie ce înflorește în special toamna. Flori roz-liliachii, lung-tubulate, erecte, dispuse în umbelă falsă. Frunze oblong-eliptice cu vîrf ascuțit, pînă în 14 cm lungime și cca 4 cm lățime, la bază rotunjite, scurt-pețiolate. Plantă de cca 50 cm înălțime.

Satyrium carneum H. Br. (syn. Orchis carnea Dryand.). Specie care înflorește iarna-primăvara devreme. Flori roz-roșii, așezate in ciorchine dens, pe un peduncul înalt pînă la 75 cm, înfrunzit. Are un singur bulb mare, elipsoidal, cu 2 frunze de cca 10 cm lungime,

a băga carnea la salam și oasele la nasturi expr. (intl.) a comite un asasinat.

a i se încrâncena / a i se încreți carnea pe trup expr. a avea frisoane, a se înfiora.

a tăia în carne vie expr. 1. a lua măsuri drastice împotriva cuiva. 2. a tăia / a curma răul din rădăcină.

în carne și oase expr. în realitate, în persoană.

CARNE s. 1. (Transilv.) hanț. (~ de vită.) 2. (BOT.) pulpă. (~ a unui fruct.)

CÂRNI vb. v. cârmi, coti, întoarce, vira.

MUSCĂ-ALBASTRĂ s. v. viermănar.

SĂPTĂMÂNA CĂRNII s. v. cârneleagă, harți.

CARNE s. 1. (Transilv.) hanț. (~ de vită.) 2. (BOT.) pulpă. (~ a unui fruct.)

cîrni vb. v. CÎRMI. COTI. ÎNTOARCE. VIRA.

muscă-albastră s. v. VIERMĂNAR.

săptămîna cărnii s. v. CÎRNELEAGĂ. HARȚI.

CARNE. Subst. Carne, cărniță (dim.), cărnică, cărnicică (rar), cărnișoară; carne de vită, carne de vacă, carne de vițel, carne de oaie, carne de miel, carne de pasăre, carne de pui; carne congelată; carne tocată; tocătură. Preparate din carne; cîrnat, cîrnăcior (dim.); cîrnați proaspeți, cîrnați afumați; cabanos; caltaboș, chișcă (reg.); cîrnăciori, crenvurști; debrețin; ghiuden; lebărvurșt; mortadelă; patrician; sugiuc (înv.), trandafir. Salam, mezel; cracauer; parizer; tobă; salam de iarnă; salam de Sibiu; salam italian; salam rusesc; salam vînătoresc; mezeluri. Mușchi țigănesc. Afumătură. Șuncă, jambon; bacon; șuncă presată, șuncă de Praga. Pastramă, bujeniță (reg.); păstrămuri. Pateu, paștet (înv.). Conserve de carne. Adj. Cărnos; carnal. V. alimentație, feluri de mîncare.

Carne de tun – Într-o formă destul de apropiată, expresia a fost folosită pentru prima oară de către Shakespeare care, în partea întîi din Henric al IV-lea (act. IV, sc. 2), pune în gura lui Falstaff următorul răspuns, cînd e întrebat de Henric: „Ai cui sînt oamenii aceia care vin la urmă? – ”Food for powder!„ (Hrană pentru praf de pușcă!). E drept că în traducerea românească (ESPLA, 1957) apare ”carne de tun„, dar această expresie datează de mai tîrziu. Ea a fost lansată de poetul și omul politic francez Chateaubriand, într-un pamflet antinapoleonean De Buonaparte et des Bourbons, publicat la 30 martie 1814, după restaurarea dinastiei de Bourbon în Franța. În acel pamflet, vorbind despre bunul plac după care se făceau recrutările sub Napoleon, autorul spune la un moment dat: ”On en était venu à ce point de mépris pour la vie des hommes, dappeler les conscrits la matière première et la chair à canon„ (S-a ajuns la un asemenea grad de dispreț pentru viața oamenilor, încît recruții erau numiți materie primă și carne de tun.), Chateaubriand, Oeuvres complètes, vol. 11 – Mélanges politiques – pag. 194. Gorki, într-o prefață scrisă pentru cartea unei autoare, vorbind de femei și de felul cum erau privite altădată, spune: ”...au trăit ca animalele și ca prăsilă pentru carne de tun de furnizat cazărmilor, oastei, spre a apăra pe moșieri, fabricanți„. După primul război mondial, Romain Rolland actualizase expresia: carne de mitralieră. ”Guvernămîntul Republicii îi reclamase cei doi fii, pentru a hrăni cu carnea lor mitralierele dușmanului" (Mère et fils). LIT.

Ni chair, ni poisson (fr. „Nici carne, nici pește”) – Entremets-urile, mîncăruri speciale introduse la curtea Franței de Caterina de Medici și preparate de bucătari aduși din Italia, au fost la început o surpriză pentru consumatorii lor. Ele nu erau făcute nici din carne nici din pește, cum se servea în mod obișnuit pînă atunci, ci din felurite legume, fructe, sosuri dulci, clătite etc. Despre acest amestec, care constituia un secret culinar, greu de ghicit pentru necunoscători, s-a spus: nu-i nici carne, nu-i nici pește. Vorbele acestea au devenit o zicală populară care, prin extensiune, se referă la ceva nedefinit, sau la cineva nehotărît. IST.