3 intrări

36 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit1, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Niciun capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita).

CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține un lucru solicitat, a primi (în dar sau de pomană). ◊ Loc. adj. De căpătat = primit de pomană, obținut prin cerșeală. 2. A câștiga; a agonisi; a dobândi prin... – Lat. pop. capitare.

CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține un lucru solicitat, a primi (în dar sau de pomană). ◊ Loc. adj. De căpătat = primit de pomană, obținut prin cerșeală. 2. A câștiga; a agonisi; a dobândi prin... – Lat. pop. capitare.

cápăt sn [At: TETRAEV. (1572), 243 / V: ~pet / Pl: ~pete / E: capete (pll cap)] 1 (Îoc mijloc, coadă) Partea de sus sau dinainte a unui obiect. 2 Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări Si: limită, margine, (înv) căpătâi (20). 3 (îlav) Din ~ până în ~ De la început până la sfârșit. 4 (Spc) Extremitățile osiei carului. 5 (Spc; îs) ~ ul sau coada inimii Parte a inimii care se află la spatele carului și trece afără din osie. 5 (Spc) Extremitățile de deasupra coardei ferăstrăului Si: cioace, mere. 6 (Spc) Extremitate a sulului în care este înțepenit zăvorul războiului de țesut. 7 (Îs) ~ petele picioarelor Brațele războiului de țesut, când sunt în prelungirea picioarelor. 8-9 (Îlaj; îlav) Fără ~ (Care este) fără sfârșit. 10 (Îs) În ~ În frunte. 11 (Îas) Exact. 12 (Îlav) Până la ~ Până la sfârșit. 13 (Îas) Până la ultimele consecințe. 14 (Îal) În mod consecvent. 15 (Îe) A pune (sau a da) ~ unui lucru A termina, a face să înceteze un lucru. 16 (Îlav) La ~ul lumii Foarte departe. 17 (Îe) A face ~ul cuiva A-i veni cuiva de hac. 18 (Îe) A o scoate (sau a o duce) la ~ cu ceva A termina cu bine ceva, a ieși dintr-o situație neplăcută. 19 (Îe) A o scoate la ~ cu cineva A se înțelege cu cineva. 20 (Îe) Nici un ~ de ață Absolut nimic. 21 (Îlav) Până la (sau într-)un ~ de ață Absolut tot. 22 (Îe) A scoate pe cineva în ~ A ruina. 23 (Îae) A pune pe cineva într-o mare încurcătură. 24 (Îe) A ieși în ~ A avea trai bun. 25 (Îae) A o sfârși bine. 26 (Îe) A umbla fără nici un ~ A umbla fără rost. 27 (După numerale) Exact. 28 Fragment, rămășiță de... 29 (Îvr; dan) Bucată, individ. 30 Capitol, paragraf, parte a unui text. 31 (Înv; folosit și adjectival) Căpetenie.

căpăta vt [At: ANON. CAR. / V: înc~ / Pzi: capăt / E: ml capitare] 1 A obține un lucru (dorit). 2 A câștiga. 3 A agonisi. 4 A obține. 5-6 A primi în dar sau de pomană. 7 A avea parte de... 8 (C.i. stări sufletești, boli) A se îmbolnăvi de... 9 A culege (de pe jos).

căpắț sn [At: H VIII 14 / V: ~péț / Pl: ~e / E: nct] (Ban; Olt) Măsură de lemn cu care se ia vama la moară Cf cajă, căuș, gâf, mertic.

CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit1, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Nici un capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita).

CÁPĂT, capete, s. n. (Înlocuiește adesea pe «cap») Extremitate a unui obiect; parte extremă (în special finală) a unei perioade de timp; punct final, mai rar inițial, al unei situații, împrejurări, stări; margine, limită, sfîrșit. Acuma se vedea la capătul dorințelor sale! SBIERA, P. 97. Fă-te tu cerșitor Ia capătul ist de pod, și eu la celalalt și să vezi cum are să ne deie amîndouă carboavele de pomană bietul om! CREANGĂ, P. 298. Casa din capătul uliței era galbănă, cu ferești poleite de lună, cu perdele albe. EMINESCU, N. 63. Pe la capătul anului 1593... BĂLCESCU, O. II 41. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfîrșit, îndelungat, întins. I se năzări țarina fără capăt a gospodăriei colective. CAMILAR, TEM. 127. Bătrînul dascăl... într-un calcul fără capăt, tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr’de capăt, Cînd a serii raze reții Asfințind din ceruri scapăt. EMINESCU, O. I 66. ◊ Loc. adv. De la capăt = de la început; (în legătură cu verbul «a scrie») cu alineat nou. În capăt = a) exact, deplin, în cap. Și după ce se împlinesc trei ani în capăt, [moartea] iar pornește la dumnezeu, să primească porunci. CREANGĂ, P. 313. Eu mă duc să gătesc banii. Cinci mii în capăt? ALECSANDRI, T. 257; b) (rar) În frunte, în cap. Mîndra masă e întinsă... Iar în capăt cine șade? ALECSANDRI, P. P. 206. Din capăt = de la început. Spuse din capăt toată întîmplarea, pe unde-a fost și ce-a pățit. CREANGĂ, P. 45. Pînă la capăt = pînă la sfîrșit; pînă la ultimele consecințe; consecvent. Rupse plicul și, dintr-o aruncătură de ochi, măsură toată lungimea scrisorii, pînă la capăt. BART, E. 21. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pămîntului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru) = a face să înceteze, a termina. De-acum logodnei punem capăt, Curînd începem nuntă mare. BENIUC, V. 103. A da de capăt = a ajunge la sfîrșitul unui lucru, a duce la bun sfîrșit. Locul însuși era o poveste lungă și-ncurcată... căreia nu-i mai dădeau de capăt pînă ce nu-ncetau, apăsați de somn. EMINESCU, N. 67. A scoate (sau a duce) ceva la (sau în) capăt (bun) = a termina ceva cu succes, a izbuti. Seceratul a fost dus la bun capăt de femei. STANCU, D. 215. De mă vei asculta, pe toate ai să le biruiești și să le scoți la capăt. bun. ISPIRESCU, L. 22. Asta-i o treabă foarte grea, și mare lucru să fie ca s-o putem noi scoate la capăt. CREANGĂ, P. 157. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși bine dintr-o situație, dintr-o încurcătură, a face față unor greutăți, a ieși la socoteală. Cu lemnele o s-o scoatem noi la capăt iarna asta. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege, a avea trai bun cu cineva. Nu-i chip de a o scoate la capăt cu omul acesta. NEGRUZZI, S. I 93. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «de» ) Fragment mărunt, rămășiță. Capăt de luminare.Ian trece-mi, camarade, și mie capătul [de țigară]. CAMILAR, N. I 11. ◊ Expr. Pînă-ntr-un capăt de ață = tot, pînă la cel din urmă lucru. Au luat tot, pină-ntr-un capăt de ață. 3. Extremitate a unor obiecte de uz gospodăresc (osia carului, brațele ferăstrăului, sulul războiului de țesut etc.). Taie un sulhari de fag și face un capăt minunat. Apoi îl așază cum trebuie, pune roata la loc. CREANGĂ, P. 135.

CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține ceva (în urma unei solicitări sau a unei stăruințe). Am venit înaintea judecății să capăt dreptate. CREANGĂ, A. 147 ♦ A primi în dar. Își băgă hainele cele frumoase ce le căpătă în dăsagi. ISPIRESCU. L. 308. 2. A cîștiga, a obține, a agonisi ceva (în urma unui efort sau a unei străduințe). Un copil orfan... a plecat prin lumea mare, cum pleacă omul necăjit să-și capete pînea de toate zilele. RETEGANUL, P. III 27. Aduce piatra la mine și i-o plătesc cît nu face; ba încă sini bucuros că o pot căpăta. CREANGĂ, P. 218. Dragoste, cum te-aș lua, Numai de te-aș căpăta. JARNÍK-BÎRSEANU,78. 3. A primi ceva (în urma unor împrejurări independente de efortul subiectului). De la cine ai căpătat tu scrisoarea asta? EMINESCU, N. 76. Mi-am pus, zău, peană uscată, De la tine căpătată. JARNÍK-BÎRSEANU,116. ♦ A se alege cu ceva. Cînd capăt o notă proastă la domnul Gherman, mi-a zis el, apoi mă duc acolo și stau cu undița. SADOVEANU, N. F. 41. 4. (Cu privire la calități, stări etc.) A dobîndi. O largă dezvoltare a căpătat în anii democrației populare munca artistică de mase organizată de sindicate în rîndul muncitorilor și funcționarilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 330, 1/3. Îi trebui mult pînă să-și capete iar gustul de vorbă. CAMILAR, TEM. 33. Înăuntrul acestor munți, în care Oltul ajunge un rîu lung de o sută de kilometri, valea lui capătă înfățișarea unui măreț șantier. BOGZA, C. O. 176.

CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfîrșit; îndelungat, întins. ◊ Loc. adv. De la capăt = de la început. În capăt = în frunte; exact, deplin. Din capăt = de la început. Pînă la capăt = pînă la sfîrșit; pînă la ultimele consecințe; în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pămîntului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina. A da de capăt = a duce la bun sfîrșit. A scoate (sau a duce) ceva la capăt = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. 2. Fragment; rămășiță de... ◊ Expr. Pînă-ntr-un capăt de ață = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).

CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține, a primi. 2. A câștiga; a dobîndi. – Lat. capitare.

CÁPĂT ~ete n. 1) Extremitate a ceva (corp, suprafață, lucru, stare, perioadă de timp etc.); margine; extremă. ~ătul podului.Fără ~ fără sfârșit. De la ~ de la început. Până la ~ până la sfârșit. A pune ~ a face să înceteze. A da de ~ a duce la bun sfârșit. 2) Parte a ceva rămasă neconsumată sau neutilizată; rămășiță; rest. Un ~ de lumânare. /<lat. capita

A CĂPĂTÁ cápăt tranz. 1) A obține în urma unui efort; a dobândi; a contracta. 2) A primi în dar. /<lat. capitare

capăt n. 1. margine, sfârșit: un capăt poeziei și pustiului să pun EM.; 2. fig. rezultat, scop: a scoate la capăt, a-și ajunge ținta, a reuși; a pune capăt, a sfârși; 3. început: a începe din capăt; 4. Mold. osie: să-i rup vreun capăt dela car CR. [Abstras din pl. capete. V. căpătâiu].

căpătà v. a dobândi, a primi din întâmplare. [Lit. a veni la capăt].

1) cápăt n., pl. capete (lat. caput, cápitis, pl. cápita. V. cap 2). Margine, sfîrșit: capătu lumiĭ. Vîrf: un capăt de ață. Muc, rest: capăt de lumînare, de țigară, de chibrit. Călăvie. A pune capăt unuĭ lucru, a face să înceteze, a-l opri. A scoate la capăt, a ajunge la rezultat, a termina bine. Pînă la capăt pînă la sfîrșit, pînă la urmă. De la capăt, de la’nceput. V. căpătîĭ.

2) cápăt, a căpătá v. tr. (lat. cápito, -táre, d. cápere, captum, a apuca. – Capețĭ; să capețĭ, să capete. V. scapăt): Obțin, dobîndesc, primesc (maĭ ales de pomană): a căpăta un gologan. A o căpăta, a o păți, a da de dracu: astîmpără-te, c’aĭ s’o capețĭ! V. refl. Mă aleg cu, obțin, cîștig: m’am căpătat c’un franc, c’o bătaĭe, cu nasu rupt. – Barb. după germ. bekommen (Trans. Buc.) aicĭ se capătă vin, rom. corect: aicĭ se vinde, se oferă, se află, este vin. – La Cant. încápăt.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căpăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. capăt, 2 sg. capeți, 3 capătă, 1 pl. căpătăm; conj. prez. 3 să capete

căpătá vb., ind. prez. 1 sg. cápăt, 2 sg. cápeți, 3 sg. și pl. cápătă, 1 pl. căpătăm; conj. prez. 3 sg. și pl. cápete

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CÁPĂT s. 1. v. extremitate. 2. v. vârf. 3. v. cap. 4. v. extremitate. 5. v. căpătâi. 6. v. flanc. 7. cap, final, fine, încheiere, sfârșit, (înv.) concenie, coneț, cumplire, săvârșit, sfârșenie, sfârșitură, termen. (A dus-o cu bine la ~.)

CĂPĂTÁ vb. 1. v. primi. 2. a avea, a câștiga, a dobândi, a încasa, a obține, a primi. (~ 5 000 de lei de la mine dacă...) 3. v. obține. 4. v. dobândi. 5. v. contracta.

CAPĂT s. 1. cap, colț, extremă, extremitate, limită, margine, (înv.) sconcenie. (La celălalt ~ al țării.) 2. cap, extremitate, vîrf. (~ bastonului.) 3. bot, cap, cioc, vîrf. (~ al unui obiect ascuțit.) 4. cap, extremitate. (~ de dinapoi al bărcii.) 5. cap, căpătîi, extremitate. (La ~ patului.) 6. (MIL.) aripă, coastă, flanc, margine, (înv.) corn, mînecă. (~ al unei divizii.) 7. cap, final, fine, încheiere, sfîrșit, (înv.) concenie, coneț, cumplire, săvîrșit, sfîrșenie, sfîrșitură, termen. (A dus-o cu bine la ~.)

CĂPĂTA vb. 1. a dobîndi, a obține, a primi, (înv. și reg.) a prinde, (înv.) a isprăvi, (fam. fig.) a pupa. (A ~ ceva în dar; a ~ învoire; a ~ ajutorul solicitat.) 2. a avea, a cîștiga, a dobîndi, a încasa, a obține, a primi. (~ 10 lei de la mine dacă...) 3. a obține, a primi, a scoate, a vedea. (Nu ~ un ban de la el.) 4. a cîștiga, a dobîndi, a obține. (A ~ faimă, experiență.) 5. a contracta, a face, a lua, (pop.) a prinde. (A ~ o gripă.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căpătá (cápăt, căpătát), vb.1. A obține, a căpăta. – 2. A primi de pomană. – 3. (Trans. de Vest). A culege, a recolta. Lat. *capĭtāre, de la cāput „capital” (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 241; REW 1635; Philippide, II, 635); cf. alb. kapëtoń, it. capitare „a ajunge” și der. romanici de la *accapĭtāre (prov. acaptar „a-și spori capitalul”, fr. achever „a termina”, v. sp. acabdar). Totuși, DAR are îndoieli în legătură cu această der., întemeindu-se pe faptul că acest cuvînt nu apare în texte vechi. Criteriul său nu pare decisiv. Pe de altă parte, cuvîntul este cu siguranță pop., și nu are nimic a face cu mag. kapni „a obține” (cf. rom. căpui), propus de DAR. După ipoteza abandonată a lui Crețu 309, ar fi reprezentant al lat. captāre. Cf. scăpăta.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

căpăț s.n. (reg. înv.) măsură de lemn cu care se ia vama la moară; căpete, căuș, gâf, mertic.

căpătá, capăt, vb. – 1. (tranz.) A primi, a obține. 2. (refl.) În expr. s-a căpătat = s-a întâmplat, s-a petrecut (Biserica Albă). – Lat. pop. capitare (DLRM, DEX, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AMORI FINEM TEMPUS NON ANIMUS FACIT (lat.) timpul pune capăt dragostei, nu judecata – Publilius Syrus, „Sententiae”, 35.

GUERRE À OUTRANCE (fr.) război până la capăt – Acțiune distructivă, tenace, perseverentă și necruțătoare.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a juca la două capete expr. (pub.) a fi oportunist; a se alia / a încheia înțelegeri cu parteneri ireconciliabili între ei.

a o scoate la capăt expr. a se descurca, a răzbi, a izbuti.

a-și pune capăt zilelor expr. a se sinucide.

joc la două capete expr. (pub., peior.) oportunism.

la capătul pământului expr. foarte departe.

Intrare: capăt
substantiv neutru (N9)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • capăt
  • capătul
  • capătu‑
plural
  • capete
  • capetele
genitiv-dativ singular
  • capăt
  • capătului
plural
  • capete
  • capetelor
vocativ singular
plural
Intrare: căpăta
verb (VT61)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpăta
  • căpătare
  • căpătat
  • căpătatu‑
  • căpătând
  • căpătându‑
singular plural
  • capătă
  • căpătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • capăt
(să)
  • capăt
  • căpătam
  • căpătai
  • căpătasem
a II-a (tu)
  • capeți
(să)
  • capeți
  • căpătai
  • căpătași
  • căpătaseși
a III-a (el, ea)
  • capătă
(să)
  • capete
  • căpăta
  • căpătă
  • căpătase
plural I (noi)
  • căpătăm
(să)
  • căpătăm
  • căpătam
  • căpătarăm
  • căpătaserăm
  • căpătasem
a II-a (voi)
  • căpătați
(să)
  • căpătați
  • căpătați
  • căpătarăți
  • căpătaserăți
  • căpătaseți
a III-a (ei, ele)
  • capătă
(să)
  • capete
  • căpătau
  • căpăta
  • căpătaseră
Intrare: căpăț
căpăț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

capăt, capetesubstantiv neutru

  • 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; sfârșit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Acuma se vedea la capătul dorințelor sale! SBIERA, P. 97. DLRLC
    • format_quote Fă-te tu cerșitor Ia capătul ist de pod, și eu la celalalt și să vezi cum are să ne deie amîndouă carboavele de pomană bietul om! CREANGĂ, P. 298. DLRLC
    • format_quote Casa din capătul uliței era galbănă, cu ferești poleite de lună, cu perdele albe. EMINESCU, N. 63. DLRLC
    • format_quote Pe la capătul anului 1593... BĂLCESCU, O. II 41. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală Fără (de) capăt = fără sfârșit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote I se năzări țarina fără capăt a gospodăriei colective. CAMILAR, TEM. 127. DLRLC
      • format_quote Bătrînul dascăl... într-un calcul fără capăt, tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. DLRLC
      • format_quote Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr’de capăt, Cînd a serii raze roșii Asfințind din ceruri scapăt. EMINESCU, O. I 66. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială De la (sau din) capăt = de la început. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Spuse din capăt toată întîmplarea, pe unde-a fost și ce-a pățit. CREANGĂ, P. 45. DLRLC
      • chat_bubble (În legătură cu verbul «a scrie») = cu alineat nou. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În capăt = în frunte. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Mîndra masă e întinsă... Iar în capăt cine șade? ALECSANDRI, P. P. 206. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În capăt = deplin, exact. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Și după ce se împlinesc trei ani în capăt, [moartea] iar pornește la dumnezeu, să primească porunci. CREANGĂ, P. 313. DLRLC
      • format_quote Eu mă duc să gătesc banii. Cinci mii în capăt? ALECSANDRI, T. 257. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Rupse plicul și, dintr-o aruncătură de ochi, măsură toată lungimea scrisorii, pînă la capăt. BART, E. 21. DLRLC
    • chat_bubble La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote De-acum logodnei punem capăt, Curînd începem nuntă mare. BENIUC, V. 103. DLRLC
    • chat_bubble A da de capăt = a ajunge la sfârșitul unui lucru, a duce la bun sfârșit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Jocul însuși era o poveste lungă și-ncurcată... căreia nu-i mai dădeau de capăt pînă ce nu-ncetau, apăsați de somn. EMINESCU, N. 67. DLRLC
    • chat_bubble A scoate (sau a duce) ceva la (sau în) capăt (bun) = a termina ceva cu succes. DLRLC
      • format_quote Seceratul a fost dus la bun capăt de femei. STANCU, D. 215. DLRLC
      • format_quote De mă vei asculta, pe toate ai să le biruiești și să le scoți la capăt bun. ISPIRESCU, L. 22. DLRLC
      • format_quote Asta-i o treabă foarte grea, și mare lucru să fie ca s-o putem noi scoate la capăt. CREANGĂ, P. 157. DLRLC
    • chat_bubble A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cu lemnele o s-o scoatem noi la capăt iarna asta. DLRLC
    • chat_bubble A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu-i chip de a o scoate la capăt cu omul acesta. NEGRUZZI, S. I 93. DLRLC
    • chat_bubble Niciun capăt de ață = absolut nimic. DEX '09
    • chat_bubble Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Au luat tot, până-ntr-un capăt de ață. DLRLC
  • 2. Fragment; rămășiță de... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Capăt de lumânare. DLRLC
    • format_quote Ian trece-mi, camarade, și mie capătul [de țigară]. CAMILAR, N. I 11. DLRLC
  • 3. Extremitate a unor obiecte de uz gospodăresc (osia carului, brațele fierăstrăului, sulul războiului de țesut etc.). DLRLC
    • format_quote Taie un sulhari de fag și face un capăt minunat. Apoi îl așază cum trebuie, pune roata la loc. CREANGĂ, P. 135. DLRLC
etimologie:
  • Refăcut din pluralul capete (din limba latină capita). DEX '09 DEX '98

căpăta, capătverb

  • 1. A obține un lucru solicitat, a primi (în dar sau de pomană). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Am venit înaintea judecății să capăt dreptate. CREANGĂ, A. 147. DLRLC
    • format_quote Își băgă hainele cele frumoase ce le căpătă în dăsagi. ISPIRESCU. L. 308. DLRLC
    • format_quote De la cine ai căpătat tu scrisoarea asta? EMINESCU, N. 76. DLRLC
    • format_quote Mi-am pus, zău, peană uscată, De la tine căpătată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 116. DLRLC
    • 1.1. A se alege cu ceva. DLRLC
      • format_quote Cînd capăt o notă proastă la domnul Gherman, mi-a zis el, apoi mă duc acolo și stau cu undița. SADOVEANU, N. F. 41. DLRLC
  • 2. A câștiga; a agonisi; a dobândi prin... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un copil orfan... a plecat prin lumea mare, cum pleacă omul necăjit să-și capete pînea de toate zilele. RETEGANUL, P. III 27. DLRLC
    • format_quote Aduce piatra la mine și i-o plătesc cît nu face; ba încă sînt bucuros că o pot căpăta. CREANGĂ, P. 218. DLRLC
    • format_quote Dragoste, cum te-aș lua, Numai de te-aș căpăta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 78. DLRLC
    • format_quote O largă dezvoltare a căpătat în anii democrației populare munca artistică de mase organizată de sindicate în rîndul muncitorilor și funcționarilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 330, 1/3. DLRLC
    • format_quote Îi trebui mult pînă să-și capete iar gustul de vorbă. CAMILAR, TEM. 33. DLRLC
    • format_quote Înăuntrul acestor munți, în care Oltul ajunge un rîu lung de o sută de kilometri, valea lui capătă înfățișarea unui măreț șantier. BOGZA, C. O. 176. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.