căpăț sn [At: H VIII 14 / V: ~peț / Pl: ~e / E: nct] (Ban; Olt) Măsură de lemn cu care se ia vama la moară Cf cajă, căuș, gâf, mertic.

❍CĂPĂȚ 👉 CĂPETE.

căpeț sn vz căpăț

CĂPETE sm. Olten., CĂPET, CĂPĂȚ (pl. -ete) sn. Olten. Băn. 1 Covățică, în care se pun de obiceiu poame spre a fi duse în tîrg spre vînzare ¶ 2 Mică cofă de lemn. de forma unei donicioare, cu care se măsoară fructele în tîrg (🖼 830) ¶ 3 Cantitate mică de făină sau de mălaiu, abia suficientă pentru o pîine sau o mămăligă ¶ 4 Băn. 🏚 Măsura cu care-și măsoară morarul vama ce i se cuvine.

căpăț s.n. (reg. înv.) măsură de lemn cu care se ia vama la moară; căpete, căuș, gâf, mertic.