istov, ~ă [At: COD. VOR. 62/12 / A și: istov / V: ~u / Pl: ~uri, ~e / E: vsl истовъ „adevărat”] 1 av (Îvr; îf istovu) Adevărat. 2 av (Îvr; îf istovu) Exact. 3 av (Îvr; îf istovu) Amănunțit. 4 sn (Înv) Sfârșit. 5 sn (Înv) Capăt. 6-7 sn (Mol; îvr; îljv) De ~ sau cu tot ~ul (Care se face) până la sfârșit. 8-9 sn (Mol; îvr; îal) (În mod) desăvârșit. 10-11 sn (Mol; îvr; îal) (Care se face) pentru totdeauna. 12-13 sn (Mol; îvr; îal) (În mod) integral. 14 sn (Înv; îe) A bate de ~ A bate cumplit. 15 sn (Mol; îvr; îlav) Fără ~ Fără sfârșit. 16 sn (Înv) Moarte. 17-18 sn (Înv; îljv) De ~ (Care este) de moarte. 19 sn (Înv) Încheiere a unui cont Si: decontare, socoteală. 20 sn (Înv) Termen de plată. 21 sn (Înv) Sumă datorată.

ISTOV s. n. (Popular și arhaizant, numai în loc. adv.) De istov = de tot, cu totul, complet, deplin, cu desăvîrșire. Însă trebuiesc strînse șinele și fiarele căruței noastre. Dac-o mai purtăm așa cum este, se hîrbuiește de istov. SADOVEANU, N. P. 96. Toată ființa lui se desfăcea încetișor, se topea de istov. VLAHUȚĂ, N. 64. M-am buimăcit de istov de-o bucată de vreme. ALECSANDRI, T. 693. Fără istov = fără încetare, nesfîrșit, necurmat. În vremea iernii așijderea, griji fără istov. SADOVEANU, A. L. 193. Ploaia șuroia necurmat în streșini, mărunt, fără istov. C. PETRESCU, A. R. 187.

ISTOV n. înv. Parte cu care se termină sau se încheie ceva; sfârșit; capăt. ◊ De ~ în întregime; cu totul. Fără ~ fără încetare; necontenit. /<sl. istovu

istov (de) adv. cu totul: să-i omoare de istov NEGR. [Slav. ISTOVŬ, adevărat].

istóv n., pl. urĭ (vsl. istovŭ, adevărat, real). Vechĭ. Sfîrșit, încheĭere. Azĭ. Rar de istov, de tot, absolut: a nimici de istov. – Și cu istovu: vitele-s scăpate de boală cu istovu (Șez. 30, 197).

istovu av vz istov

istov (înv.) s. n.

istov (înv.) s. n.

istov s. n.

ISTOV s. v. încheiere, sfârșit.

istov s. v. ÎNCHEIERE. SFÎRȘIT.

istov adv. – Cu totul, complet. Sl. istovŭ „adevărat” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 269; Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Sec. XVII, înv. – Der. istov, s. n. (sfîrșit, extremitate, capăt; lichidare, sold; scadență; deces, sfîrșit); istovi, vb. (a termina, a sfîrși; a epuiza, a copleși; a omorî; a cheltui, a risipi; a lichida); istoveală, s. f. (epuizare, oboseală); istovitor, adj. (care istovește).

istov¹, istovuri, s.n. (înv.) 1. capăt, fine, sfârșit; (în loc. adj. și adv.) de istov = până la sfârșit, de tot, cu totul, gata, deplin, complet, cu desăvârșire, desăvârșit, definitiv, perfect, bine de tot; pentru totdeauna, pe vecie, de veci; fără istov = fără încetare, necurmat, nesfârșit, fără sfârșit. 2. pierzare, moarte; de istov = de moarte, de grație, mortal. 3. încheierea unui cont, socoteală, decontare. 4. termen de plată, achitare, lichidare, sumă scadentă.

istov², -ă, adj. (înv.) curat, adevărat, exact, precis; amănunțit.