16 definiții pentru candriu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

candriu, ~ie smf, a [At: BARONZI, L. P. I, 150/3 / Pl: ~ii / E: țg kand „ureche”] 1-2 (Om) țicnit. 3-4 (Om) beat.

CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”.

CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”.

CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Familiar) Țicnit, zevzec, într-o ureche. (Fig.) Poemul ăsta zurbav și candriu. DEȘLIU, G. 17.

CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, într-o ureche. 2. Beat, afumat. – Comp. țig. kand „ureche”.

CANDRÍU ~e (~i) rar 1) Care nu este în toate mințile; țicnit; smintit. 2) Care este amețit de băutură; cherchelit; afumat; aghesmuit. /cf. țig. kand

candriu a. fam. beat. [Origină necunoscută].

candríŭ, -íe adj. (turc.?) Munt. Fam. Amețit, cherchelit, cam beat. Țicnit, cam nebun. V. igritiŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

candríu (fam.) adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi

candríu adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CANDRÍU adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

CANDRÍU adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

candriu adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. ÎMBĂTAT. TURMENTAT.

candriu adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

candríu (candríe), adj.1. Cherchelit, amețit, cu chef. – 2. Extravagant, singular. Origine incertă. După Graur 133, din țig. kangeri „biserică”, datorită identificării ce se face de obicei în argou între „biserică” și „cîrciumă”, cf. biserică (Graur, BL, V, 223).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

candriu, candrii s. m. nebun, smintit

Intrare: candriu
candriu adjectiv
adjectiv (A108)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • candriu
  • candriul
  • candriu‑
  • candrie
  • candria
plural
  • candrii
  • candriii
  • candrii
  • candriile
genitiv-dativ singular
  • candriu
  • candriului
  • candrii
  • candriei
plural
  • candrii
  • candriilor
  • candrii
  • candriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)