16 definiții pentru candriu

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”.

candriu, ~ie smf, a [At: BARONZI, L. P. I, 150/3 / Pl: ~ii / E: țg kand „ureche”] 1-2 (Om) țicnit. 3-4 (Om) beat.

CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”.

CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Familiar) Țicnit, zevzec, într-o ureche. (Fig.) Poemul ăsta zurbav și candriu. DEȘLIU, G. 17.

CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, într-o ureche. 2. Beat, afumat. – Comp. țig. kand „ureche”.

CANDRÍU ~e (~i) rar 1) Care nu este în toate mințile; țicnit; smintit. 2) Care este amețit de băutură; cherchelit; afumat; aghesmuit. /cf. țig. kand

candriu a. fam. beat. [Origină necunoscută].

candríŭ, -íe adj. (turc.?) Munt. Fam. Amețit, cherchelit, cam beat. Țicnit, cam nebun. V. igritiŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

candriu (fam.) adj. m., f. candrie; pl. m. și f. candrii

candríu adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CANDRÍU adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

CANDRÍU adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

candriu adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. ÎMBĂTAT. TURMENTAT.

candriu adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

candríu (candríe), adj.1. Cherchelit, amețit, cu chef. – 2. Extravagant, singular. Origine incertă. După Graur 133, din țig. kangeri „biserică”, datorită identificării ce se face de obicei în argou între „biserică” și „cîrciumă”, cf. biserică (Graur, BL, V, 223).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

candriu, candrii s. m. nebun, smintit

Intrare: candriu
candriu adjectiv
adjectiv (A108)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • candriu
  • candriul
  • candriu‑
  • candrie
  • candria
plural
  • candrii
  • candriii
  • candrii
  • candriile
genitiv-dativ singular
  • candriu
  • candriului
  • candrii
  • candriei
plural
  • candrii
  • candriilor
  • candrii
  • candriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

candriu, candrieadjectiv

familiar adesea substantivat
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.