2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUIECÍ, buiecesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-ie-.Var.: buicí vb. IV] – Din buiac.

buiecí [At: ȘEZ. V, 39/30 / V: ~icí, ~iucí / Pzi: ? / E: buiac + -i] 1 vi (Pop; reg; d. vegetație) A crește din abundență. 2 vi (D. vegetație) A crește peste măsură, în detrimentul rodului. 3 vi (D. vite) A se înmulți și dezvolta foarte bine. 4 vi (D. pământ) A deveni foarte roditor Si: a se îngrășa. 5 vi A zburda. 6 vr (D. oameni) A se îngâmfa. 7 vt A face pe cineva să-și piardă capul de îngâmfare.

BUIECI vb. (Mold.) 1. A se dezvolta, a crește peste măsură (plantele și vitele). Bogatul … de carele scrie svînta evanghelie … că-i buieciră țarinele, adecă i să înmulți avuția și agonisita. VARLAAM. 2. A deveni îngîmfat, încrezut; a ameți (norocul) de cap (pe cineva). A: Lauda omenească înalță și buieceaște sufletul, și deaca să înalță sufletul, atunci-l cuprinde mîndria. L SEC. XVII, 134r. Vlahii … de biruință ca aceastea buiecindu-să. CANTEMIR, HR. Nărocul pe bulgari buiecind, capetele ei înde ei au început a se gîlcevi. CANTEMIR, HR. // B: cf. L ante 1693, 212r. Variante: buici (L ante 1693, 212r). Etimologie: buiac + suf. -i. Cf. ucr. bujaty. Vezi și buiac, buieceală, buiecie, buiecitură. Cf. fălui (2), măroși. verb

BUIÁC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăiește bine, răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.

BUIÁC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăiește bine, răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.

buiac1, ~ă [At: DOSOFTEI, PS. 271 / Pl: ~aci, ~ace / E: vsl боуꙗкь] 1 a (D. vegetație) Care crește din abundență. 2 s (Spc) Plantă care nu rodește. 3 a (D. pământ) Fertil. 4 a (D. oameni) Răsfățat. 5 a (D. bărbați) Afemeiat. 6-7 sm, a (Animal) sălbatic. 8 a Nebun.

BUICÍ, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-i-ci] – Din buiac.

BUIÁC, -Ă, buieci, -e, adj. (Despre oameni) Care nu-și încape în piele și-i vine să zburde, care nu mai poate de bine; zburdalnic, nebunatic. Pentru ceea ce am săvîrșit cînd eram buiac și fără grijă, m-a judecat la Stambul vizirul. SADOVEANU, Z. C. 101. Drumul urcă prelung și pîrîul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastîmpărat. REBREANU, P. S. 139. Nu umblu de gras și de buiac, ci de necaz. RETEGANUL, P, III 46. ◊ (Despre animale) Junincile bălane și buiece, de doi ani, nu știu trage și, de ce le striga omul să stea, fugeau mai tare. DAN, U. 276. Încaltea tu ești ca un mînzoc buiac într-o primăvară: zburzi fără grijă. SADOVEANU, N. F. 131. ◊ (Adverbial) Fig. În zori, pe ogoare pornește buiac Pocnind din copite, tractorul. FRUNZĂ, S. 18.

BUICÍ, buicesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură, în dauna rodului. Grîul buicește într-acest pămînt, se face nalt, însă mic la spic. I. IONESCU M. 566. ◊ (Glumeț, despre oameni) Am buicit de ploi. CONTEMPORANUL, VII 493. – Pronunțat: bu-i-.

BUIÁC, -Ă, buieci, -e, adj. Zburdalnic, nebunatic. – Slav (v. sl. bujakŭ).

BUICÍ, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. (Despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). 2. (Despre animale sălbatice) A se ivi, a ieși din ascunzătoare. – Din buiac.

BUIÁC ~iácă (~iéci, ~iéce) pop. 1) (despre plante) Care crește foarte repede și mare. 2) (despre ființe) Care este foarte vesel și energic; neastâmpărat. [Sil. bu-iac] /<sl. bujaku

BUIAC adj. 1. (Mold., Trans. SV) Roditor, fertil; îmbelșugat. A: Descălecat-au țara domnul Draguș-Vodă, Fericită, buiacă, cu tot feali de roadă. DM, IIv. Cu cît mai buiac copaciul, cu atîta mai multu să asupréște de viermi. NCCD, 314; cf. DOSOFTEI, PS. C: Tremete ploaie buiacă pre răi. VCC, 28. 2. (Mold.. Criș.) Răsfățat, dezmierdat; prosper. A: (Substantival) Dumnedzău-i giudeț cumplit mîndrilor, buiacilor. VARLAAM. C: Trupul prea buiac iaste vrăjmaș sufletului său. MOL. 1695, 64r. 3. (Mold.) Neîmblînzit, fioros; sălbatic (despre animale). Pre cîtu-i de mare fiara și buiacă, Coarnele-n pășune la pămîntu-și pleacă. DM, Iv; cf. DOSOFTEI, VS. 4. (Mold., Criș.) Nebun, smintit, nechibzuit. A: O, buieci izraileni, ce mă împroșcați? DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Cel cu inimă buiacă nu sufere să să pleace supt ascultare. L SEC. XVII, 136v. ◊ (Substantival) Buiacii să-nțăleagă. DOSOFTEI, PS. C: (Substantival) În dulcețile lumii petrec cu mîndrii și cu buiecii, înșelați de veacul acest trecătoriu. C 1737, 7v. // B: Cel cu inimă buiască [sic! marg. mînioasă] nu sufere să să pleace supt ascultare. L ante 1693, 215v. Etimologie: sl. bujakŭ. Vezi și buieceală, buieci, buiecie, buiecitură. Cf. bios, biu (1); porav, sireap (1); aluzit, bolund, nerod, șod (1), zălud. adjectiv

buiac a. Mold. nebunatic, sglobiu (de cai și de oameni): fugarul buiac COȘB. [Slav. BUĬAKU, nebun, sălbatic].

buĭác, -ă adj., pl. ĭecĭ, ĭece (vsl. buĭi, sălbatic, nebun, buĭac, de unde și rut. pol. slovac. buĭák, taur, d. turc. buĭ, osm. büĭuk, mare; ung. buják, buĭac, exuberant, zburdalnic. V. buĭecesc, buĭmac). Impetuos, aprins: om, cal buĭac. Exuberant, crescut nebunește: un nuc buĭac. Adv. A crește buĭac.

buĭecésc v. intr. (d. buĭac; vsl. buĭati, a se face feroce, a se unfla; sîrb. bújati, rut. buĭati, a buĭeci). Cresc în libertate și’n belșug: aicĭ buĭecesc braziĭ și lupiĭ. V. refl. Ridic nasu, devin mîndru: nu vă buĭecițĭ de bogăție! – Și buicesc. V. îmbuĭecesc, năboĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buiecí/buicí (a ~) (bu-i-) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecésc/buicésc, imperf. 3 sg. buieceá/buiceá; conj. prez. 3 să buieceáscă/buiceáscă

buiecí/buicí (sil. bu-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecésc/buicésc, imperf. 3 sg. buieceá/buiceá; conj. prez. 3 sg. și pl. buieceáscă/buiceáscă

arată toate definițiile

Intrare: buiac (adj.)
buiac1 (pl. -eci) adjectiv
adjectiv (A62)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiac
  • buiacul
  • buiacu‑
  • buia
  • buiaca
plural
  • buieci
  • buiecii
  • buiece
  • buiecele
genitiv-dativ singular
  • buiac
  • buiacului
  • buiece
  • buiecei
plural
  • buieci
  • buiecilor
  • buiece
  • buiecelor
vocativ singular
plural
buiac2 (pl. -aci) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: MDA2, DLRLV
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiac
  • buiacul
  • buiacu‑
  • buia
  • buiaca
plural
  • buiaci
  • buiacii
  • buiace
  • buiacele
genitiv-dativ singular
  • buiac
  • buiacului
  • buiace
  • buiacei
plural
  • buiaci
  • buiacilor
  • buiace
  • buiacelor
vocativ singular
plural
Intrare: buieci / buici
verb (V406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buieci
  • buiecire
  • buiecit
  • buiecitu‑
  • buiecind
  • buiecindu‑
singular plural
  • buiecește
  • buieciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buiecesc
(să)
  • buiecesc
  • buieceam
  • buiecii
  • buiecisem
a II-a (tu)
  • buiecești
(să)
  • buiecești
  • buieceai
  • buieciși
  • buieciseși
a III-a (el, ea)
  • buiecește
(să)
  • buiecească
  • buiecea
  • buieci
  • buiecise
plural I (noi)
  • buiecim
(să)
  • buiecim
  • buieceam
  • buiecirăm
  • buieciserăm
  • buiecisem
a II-a (voi)
  • buieciți
(să)
  • buieciți
  • buieceați
  • buiecirăți
  • buieciserăți
  • buieciseți
a III-a (ei, ele)
  • buiecesc
(să)
  • buiecească
  • buieceau
  • buieci
  • buieciseră
  • silabație: bu-i-ci info
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buici
  • buicire
  • buicit
  • buicitu‑
  • buicind
  • buicindu‑
singular plural
  • buicește
  • buiciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buicesc
(să)
  • buicesc
  • buiceam
  • buicii
  • buicisem
a II-a (tu)
  • buicești
(să)
  • buicești
  • buiceai
  • buiciși
  • buiciseși
a III-a (el, ea)
  • buicește
(să)
  • buicească
  • buicea
  • buici
  • buicise
plural I (noi)
  • buicim
(să)
  • buicim
  • buiceam
  • buicirăm
  • buiciserăm
  • buicisem
a II-a (voi)
  • buiciți
(să)
  • buiciți
  • buiceați
  • buicirăți
  • buiciserăți
  • buiciseți
a III-a (ei, ele)
  • buicesc
(să)
  • buicească
  • buiceau
  • buici
  • buiciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buieci / buici buici regional

  • 1. (Despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: crește dezvolta attach_file 2 exemple
    exemple
    • Grîul buicește într-acest pămînt, se face nalt, însă mic la spic. I. IONESCU M. 566.
      surse: DLRLC
    • glumeț (Despre oameni) Am buicit de ploi. CONTEMPORANUL, VII 493.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre animale sălbatice) A se ivi, a ieși din ascunzătoare.
    surse: DLRM sinonime: ieși ivi

etimologie:

  • buiac
    surse: DEX '09 DEX '98

buiac (adj.) regional

  • 1. Care trăiește bine, răsfățat.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: răsfățat
  • exemple
    • Pentru ceea ce am săvîrșit cînd eram buiac și fără grijă, m-a judecat la Stambul vizirul. SADOVEANU, Z. C. 101.
      surse: DLRLC
    • Drumul urcă prelung și pîrîul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastîmpărat. REBREANU, P. S. 139.
      surse: DLRLC
    • Nu umblu de gras și de buiac, ci de necaz. RETEGANUL, P, III 46.
      surse: DLRLC
    • Junincile bălane și buiece, de doi ani, nu știu trage și, de ce le striga omul să stea, fugeau mai tare. DAN, U. 276.
      surse: DLRLC
    • Încaltea tu ești ca un mînzoc buiac într-o primăvară: zburzi fără grijă. SADOVEANU, N. F. 131.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial figurat În zori, pe ogoare pornește buiac Pocnind din copite, tractorul. FRUNZĂ, S. 18.
      surse: DLRLC
  • 3. (Despre plante) Care crește foarte repede și mare.
    surse: NODEX

etimologie: