3 intrări

39 de definiții

din care

Explicative DEX

BUIECI, buiecesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-ie-.Var.: buici vb. IV] – Din buiac.

buieci [At: ȘEZ. V, 39/30 / V: ~ici, ~iuci / Pzi: ? / E: buiac + -i] 1 vi (Pop; reg; d. vegetație) A crește din abundență. 2 vi (D. vegetație) A crește peste măsură, în detrimentul rodului. 3 vi (D. vite) A se înmulți și dezvolta foarte bine. 4 vi (D. pământ) A deveni foarte roditor Si: a se îngrășa. 5 vi A zburda. 6 vr (D. oameni) A se îngâmfa. 7 vt A face pe cineva să-și piardă capul de îngâmfare.

buieci vb. IV. (pop.) I intr. 1 (despre plante) A se dezvolta, a crește din abundență. Aici buiecesc brazii. ♦ A crește peste măsură (în dauna rodului). Grîul buiecește... se face nalt, însă mic la spic (I. ION.). ◊ (refl.) Se vor prea îmbuieci holdele (ECON.). 2 (despre pămînt) A se îngrășa, a deveni foarte roditor. Scrie... că-i buieciră țarinele (VARL.). 3 (despre animale) A se înmulți și dezvolta foarte bine. 4 A zburda. II refl. (despre oameni) A se îngîmfa, a nu-și mai încăpea în piele. Vlahii... de biruință ca aceasta buiecindu-să (CANT.). III tr. fact. A face pe cineva să- și piardă capul de îngîmfare, de bucurie etc. Nărocul pe bulgari buiecind... au început a se gîlcevi (CANT.). • prez.ind. -esc. și buici, buiuci, îmbuieci vb. IV. /buiac + -i.

BUIECI, BUICI (-cesc) l. vb. intr. 1 🌿 A crește foarte mare, cu multă îmbelșugare (despre plante); a fi foarte roditor (despre pămînt: grîul buicește într’acest pămînt, se face nalt (ION.) 2 Pr. ext. A-i merge bine, a se îngrășa (despre oameni): ei bir nu plăteau, moșii aveau, le mergea bine și buieceau (VOR.); omul, cînd buicește, de bine nu știe ce să mai facă (FLOR.). II. vb. refl. A se îngîmfa, a nu-și mai încăpea în piele: Vlahii adese de biruință ca aceste buecindu-să (CANT.) [buiac].

BUIAC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăiește bine, răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.

BUIAC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăiește bine, răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.

BUICI vb. IV v. buieci.

buiac1, ~ă [At: DOSOFTEI, PS. 271 / Pl: ~aci, ~ace / E: vsl боуꙗкь] 1 a (D. vegetație) Care crește din abundență. 2 s (Spc) Plantă care nu rodește. 3 a (D. pământ) Fertil. 4 a (D. oameni) Răsfățat. 5 a (D. bărbați) Afemeiat. 6-7 sm, a (Animal) sălbatic. 8 a Nebun.

buici v vz buieci corectat(ă)

buiuci v vz buieci corectat(ă)

buiac,-ă adj. (pop.) 1 (despre vegetație) Care crește mult; îmbelșugat, luxuriant. Din Eghipet ț-ai mutat vie buiacă (DOS.). ◊ (adv.) Iedera a crescut buiac. 2 (despre pămînt) Care este foarte gras, fertil. 3 (despre animale) Zburdalnic, zglobiu. Cîtu-i de mare hiara și buiacă (DOS.). 4 (despre oameni) Care trăiește bine; care este răsfățat ♦ (despre bărbați) Afemeiat Cumu-i, Doamne, de buiac... Cu ochii pe la copile (POP.). 5 (despre ființe, fapte, manifestări etc.) Nebunatic, nechibzuit. La flăcăi mintea-i buiacă (PER.). • pl. -ieri, -iece./<sl. Veche боуꙗкъ „nebun”; cf. rus. буйный, ucr. буяк, magh. буяк „zburdalnic”. visibility  de clarificat

buici vb. IV. v. buieci.

buiuci vb. IV. v. buieci.

BUECI...= BUIECI...

BUIAC adj. 1 Sălbatic (despre animale) 2 Sglobiu, sburdalnic, nebunatic, neastîmpărat: Bată-l crucea de diac, Cumu-i, Doamne, de ~! (IK. -BRS.) 3 🌿 🐒 Care crește foarte mare, cu multă îmbelșugare (despre plante), foarte gras (despre animale), exuberant: au răsărit o buruiană... cu niște frunze mari și late... și... văzîndu-o el așa de ~ă, s’au bucurat tare (SB.); dă... peste o herghelie de cai buiaci și grași (MERA) [vsl. bujakŭ „nebun”].

BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-i-ci] – Din buiac.

BUIAC, -Ă, buieci, -e, adj. (Despre oameni) Care nu-și încape în piele și-i vine să zburde, care nu mai poate de bine; zburdalnic, nebunatic. Pentru ceea ce am săvîrșit cînd eram buiac și fără grijă, m-a judecat la Stambul vizirul. SADOVEANU, Z. C. 101. Drumul urcă prelung și pîrîul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastîmpărat. REBREANU, P. S. 139. Nu umblu de gras și de buiac, ci de necaz. RETEGANUL, P. III 46. ◊ (Despre animale) Junincile bălane și buiece, de doi ani, nu știu trage și, de ce le striga omul să stea, fugeau mai tare. DAN, U. 276. Încaltea tu ești ca un mînzoc buiac într-o primăvară: zburzi fără grijă. SADOVEANU, N. F. 131. ◊ (Adverbial) Fig. În zori, pe ogoare pornește buiac Pocnind din copite, tractorul. FRUNZĂ, S. 18.

BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură, în dauna rodului. Grîul buicește într-acest pămînt, se face nalt, însă mic la spic. I. IONESCU, M. 566. ◊ (Glumeț, despre oameni) Am buicit de ploi. CONTEMPORANUL, VII 493. – Pronunțat: bu-i-.

BUIAC, -Ă, buieci, -e, adj. Zburdalnic, nebunatic. – Slav (v. sl. bujakŭ).

BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. (Despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). 2. (Despre animale sălbatice) A se ivi, a ieși din ascunzătoare. – Din buiac.

BUIAC ~iacă (~ieci, ~iece) pop. 1) (despre plante) Care crește foarte repede și mare. 2) (despre ființe) Care este foarte vesel și energic; neastâmpărat. [Sil. bu-iac] /<sl. bujaku

buiac a. Mold. nebunatic, sglobiu (de cai și de oameni): fugarul buiac COȘB. [Slav. BUĬAKU, nebun, sălbatic].

buĭác, -ă adj., pl. ĭecĭ, ĭece (vsl. buĭi, sălbatic, nebun, buĭac, de unde și rut. pol. slovac. buĭák, taur, d. turc. buĭ, osm. büĭuk, mare; ung. buják, buĭac, exuberant, zburdalnic. V. buĭecesc, buĭmac). Impetuos, aprins: om, cal buĭac. Exuberant, crescut nebunește: un nuc buĭac. Adv. A crește buĭac.

buĭecésc v. intr. (d. buĭac; vsl. buĭati, a se face feroce, a se unfla; sîrb. bújati, rut. buĭati, a buĭeci). Cresc în libertate și’n belșug: aicĭ buĭecesc braziĭ și lupiĭ. V. refl. Ridic nasu, devin mîndru: nu vă buĭecițĭ de bogăție! – Și buicesc. V. îmbuĭecesc, năboĭesc.

Ortografice DOOM

!buieci (a ~) (desp. bu-i-) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecesc, 3 sg. buiecește, imperf. 1 buieceam; conj. prez. 1 sg. să buiecesc, 3 să buiecească

buieci/buici (a ~) (bu-i-) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecesc/buicesc, imperf. 3 sg. buiecea/buicea; conj. prez. 3 să buiecească/buicească

buieci/buici (sil. bu-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecesc/buicesc, imperf. 3 sg. buiecea/buicea; conj. prez. 3 sg. și pl. buiecească/buicească

buiac (reg.) adj. m., pl. buieci; f. buia, pl. buiece

buiac (reg.) adj. m., pl. buieci; f. buiacă, pl. buiece

buiac adj. m., pl. buieci; f. sg. buiacă, pl. buiece

Etimologice

buiac (buiacă) adj.1. Nechibzuit, nebunatic. – 2. Exaltat, nebun, aiurit. – 3. Chefliu, petrecăreț. – 4. (Înv.) Exuberant, roditor. Sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 48; Cihac, II, 32; Berneker 98). Pentru sensul 4, cf. fr. herbes folles. Cf. buiestru, buimac. Der. buieci (var. buici), vb. (a prospera, a fi din belșug; a se mîndri; a chefui); buiecie, s. f. (mîndrie, nebunie); îmbuieci, vb. înv. (a se mîndri; a se îngrășa).

Regionalisme / arhaisme

BUIECI vb. (Mold.) 1. A se dezvolta, a crește peste măsură (plantele și vitele). Bogatul … de carele scrie svînta evanghelie … că-i buieciră țarinele, adecă i să înmulți avuția și agonisita. VARLAAM. 2. A deveni îngîmfat, încrezut; a ameți (norocul) de cap (pe cineva). A: Lauda omenească înalță și buieceaște sufletul, și deaca să înalță sufletul, atunci-l cuprinde mîndria. L SEC. XVII, 134r. Vlahii … de biruință ca aceastea buiecindu-să. CANTEMIR, HR. Nărocul pe bulgari buiecind, capetele ei înde ei au început a se gîlcevi. CANTEMIR, HR. // B: cf. L ante 1693, 212r. Variante: buici (L ante 1693, 212r). Etimologie: buiac + suf. -i. Cf. ucr. bujaty. Vezi și buiac, buieceală, buiecie, buiecitură. Cf. fălui (2), măroși. verb

bui(e)ci, bui(e)cesc, vb. IV (reg.) 1. (despre plante și vite) a crește peste măsură, a se dezvolta, a-i merge bine. 2. (despre oameni) a fi arogant, a se îngâmfa.

buieci, buiecesc, v.r. (reg.) 1. (ref. la oameni) A fi neastâmpărat, plin de energie, activ. 2. (ref. la vegetație) A crește abundent. 3. (ref. la animale) A se zbengui; a trage cu forță. – Din buiac (MDA).

buieci, buiecesc, vb. refl. – (reg.) 1. (ref. la oameni) A fi neastâmpărat, plin de energie, activ. 2. (ref. la vegetație) A crește abundent. 3. (ref. la animale) A se comporta atipic, a se zbengui; a trage cu forță. – Din buiac (MDA).

BUIAC adj. 1. (Mold., Trans. SV) Roditor, fertil; îmbelșugat. A: Descălecat-au țara domnul Draguș-Vodă, Fericită, buiacă, cu tot feali de roadă. DM, IIv. Cu cît mai buiac copaciul, cu atîta mai multu să asupréște de viermi. NCCD, 314; cf. DOSOFTEI, PS. C: Tremete ploaie buiacă pre răi. VCC, 28. 2. (Mold.. Criș.) Răsfățat, dezmierdat; prosper. A: (Substantival) Dumnedzău-i giudeț cumplit mîndrilor, buiacilor. VARLAAM. C: Trupul prea buiac iaste vrăjmaș sufletului său. MOL. 1695, 64r. 3. (Mold.) Neîmblînzit, fioros; sălbatic (despre animale). Pre cîtu-i de mare fiara și buiacă, Coarnele-n pășune la pămîntu-și pleacă. DM, Iv; cf. DOSOFTEI, VS. 4. (Mold., Criș.) Nebun, smintit, nechibzuit. A: O, buieci izraileni, ce mă împroșcați? DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Cel cu inimă buiacă nu sufere să să pleace supt ascultare. L SEC. XVII, 136v. ◊ (Substantival) Buiacii să-nțăleagă. DOSOFTEI, PS. C: (Substantival) În dulcețile lumii petrec cu mîndrii și cu buiecii, înșelați de veacul acest trecătoriu. C 1737, 7v. // B: Cel cu inimă buiască [sic! marg. mînioasă] nu sufere să să pleace supt ascultare. L ante 1693, 215v. Etimologie: sl. bujakŭ. Vezi și buieceală, buieci, buiecie, buiecitură. Cf. bios, biu (1); porav, sireap (1); aluzit, bolund, nerod, șod (1), zălud. adjectiv

BUICI vb. v. buieci. verb

buiac, -ă, buieci, -e, (buiag), adj. (reg.) 1. Răsfățat. 2. Zburdalnic, exaltat, neastâmpărat: „Nu-i calu' atât de buiac să nu-și calce în căpăstru” (Papahagi, 1925: 324). – Din sl. bujakŭ „nebun” (Șăineanu, DLRM, MDA).

buiac, -ă, buieci, -e, adj. – (reg.) 1. Răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic, exaltat, neastâmpărat: „Nu-i calu’ atât de buiac să nu-și calce în căpăstru” (Papahagi, 1925: 324). – Din sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich, Cihac, Șăineanu, DLRM, MDA).

buiac, -ă, adj. – 1. Răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic, exaltat, neastâmpărat: „Nu-i calu atât de buiac să nu-și calce în căpăstru” (Papahagi 1925: 324). – Din sl. bujakŭ „nebun”.

Intrare: buieci
buieci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: buiac (adj.)
buiac1 (pl. -eci) adjectiv
adjectiv (A62)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiac
  • buiacul
  • buiacu‑
  • buia
  • buiaca
plural
  • buieci
  • buiecii
  • buiece
  • buiecele
genitiv-dativ singular
  • buiac
  • buiacului
  • buiece
  • buiecei
plural
  • buieci
  • buiecilor
  • buiece
  • buiecelor
vocativ singular
plural
buiac2 (pl. -aci) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: MDA2, DLRLV
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiac
  • buiacul
  • buiacu‑
  • buia
  • buiaca
plural
  • buiaci
  • buiacii
  • buiace
  • buiacele
genitiv-dativ singular
  • buiac
  • buiacului
  • buiace
  • buiacei
plural
  • buiaci
  • buiacilor
  • buiace
  • buiacelor
vocativ singular
plural
Intrare: buieci / buici
verb (V406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buieci
  • buiecire
  • buiecit
  • buiecitu‑
  • buiecind
  • buiecindu‑
singular plural
  • buiecește
  • buieciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buiecesc
(să)
  • buiecesc
  • buieceam
  • buiecii
  • buiecisem
a II-a (tu)
  • buiecești
(să)
  • buiecești
  • buieceai
  • buieciși
  • buieciseși
a III-a (el, ea)
  • buiecește
(să)
  • buiecească
  • buiecea
  • buieci
  • buiecise
plural I (noi)
  • buiecim
(să)
  • buiecim
  • buieceam
  • buiecirăm
  • buieciserăm
  • buiecisem
a II-a (voi)
  • buieciți
(să)
  • buieciți
  • buieceați
  • buiecirăți
  • buieciserăți
  • buieciseți
a III-a (ei, ele)
  • buiecesc
(să)
  • buiecească
  • buieceau
  • buieci
  • buieciseră
  • silabație: bu-i-ci info
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buici
  • buicire
  • buicit
  • buicitu‑
  • buicind
  • buicindu‑
singular plural
  • buicește
  • buiciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buicesc
(să)
  • buicesc
  • buiceam
  • buicii
  • buicisem
a II-a (tu)
  • buicești
(să)
  • buicești
  • buiceai
  • buiciși
  • buiciseși
a III-a (el, ea)
  • buicește
(să)
  • buicească
  • buicea
  • buici
  • buicise
plural I (noi)
  • buicim
(să)
  • buicim
  • buiceam
  • buicirăm
  • buiciserăm
  • buicisem
a II-a (voi)
  • buiciți
(să)
  • buiciți
  • buiceați
  • buicirăți
  • buiciserăți
  • buiciseți
a III-a (ei, ele)
  • buicesc
(să)
  • buicească
  • buiceau
  • buici
  • buiciseră
buiuci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

buieci, buiecesc / buici, buicescverb

regional
  • 1. (Despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Grîul buicește într-acest pămînt, se face nalt, însă mic la spic. I. IONESCU, M. 566. DLRLC
    • format_quote glumeț (Despre oameni) Am buicit de ploi. CONTEMPORANUL, VII 493. DLRLC
  • 2. (Despre animale sălbatice) A se ivi, a ieși din ascunzătoare. DLRM
    sinonime: ieși ivi
etimologie:
  • buiac DEX '09 DEX '98

buiac, buiaadjectiv

regional
  • 1. Care trăiește bine, răsfățat. DEX '09 DEX '98
    sinonime: răsfățat
  • 2. Neastâmpărat, nebunatic, nechibzuit, zburdalnic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pentru ceea ce am săvîrșit cînd eram buiac și fără grijă, m-a judecat la Stambul vizirul. SADOVEANU, Z. C. 101. DLRLC
    • format_quote Drumul urcă prelung și pîrîul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastîmpărat. REBREANU, P. S. 139. DLRLC
    • format_quote Nu umblu de gras și de buiac, ci de necaz. RETEGANUL, P. III 46. DLRLC
    • format_quote Junincile bălane și buiece, de doi ani, nu știu trage și, de ce le striga omul să stea, fugeau mai tare. DAN, U. 276. DLRLC
    • format_quote Încaltea tu ești ca un mînzoc buiac într-o primăvară: zburzi fără grijă. SADOVEANU, N. F. 131. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial figurat În zori, pe ogoare pornește buiac Pocnind din copite, tractorul. FRUNZĂ, S. 18. DLRLC
  • 3. (Despre plante) Care crește foarte repede și mare. NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.