zburdalnic, ~ă a [At: VALIAN, V. / Pl: ~ici, ~ice / E: zburda + -alnic] 1-2 Zvăpăiat (1-2).

zburdalnic, -ă adj. 1 (despre ființe; mai ales despre copii sau despre puii de animale) Care zburdă; care este vioi, neastîmpărat. Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic – pe Arald! (EMIN.). ◊ (adv.) Zburdalnic de pe coastă Gureșe pîraie cad (COȘB.). ◊ Fig. Avea un trandafir alb... în părul de aur răzvrătit în cîrlionți zburdalnici (REBR.). ♦ Fig. (despre stări sufletești, manifestări etc. ale oamenilor) Care este plin de elan, de avînt, de vioiciune; avîntat. Un dor zburdalnic îmi veni să urc la stînă (GAL.). 2 Fig. (despre oameni) Care are preocupări superficiale și caută plăceri ușoare; frivol, ușuratic. Tragedia sufletească a unei domnișoare părăsită de vreun zburdalnic ofițer (PET.). ♦ (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o conduită superficială, frivolă. • pl. -ci, -ce. /zburda + -alnic.

ZBURDÁLNIC, -Ă, zburdalnici, -e, adj. (Despre animale) Care zburdă. Un țăpușor vesel și zburdalnic. SADOVEANU, O. VI 103. Se făcuse un cărlănaș zburdalnic, de n-avea astîmpăr. ISPIRESCU, L. 161. Armăsari zburdalnici, ce vesel nechezeau. ALECSANDRI, P. III 199. ♦ (Despre persoane) Nebunatic, zglobiu, vioi, neastîmpărat; p. ext. ușuratic, neserios. Am luat odată parte la niște petreceri de anul nou, cu un tineret zburdalnic. SADOVEANU, O. VI 430. Eram tineri, zburdalnici, bucuroși de aer liber, de viața ce-o trăiam. ANGHEL-IOSIF, C. L. 46. Era mereu gătită, mereu voioasă, aproape zburdalnică, doritoare de petreceri. SLAVICI, O. II 148. Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic – pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (Adverbial) Și zburdalnic, de pe coaste, Gureșe pîraie cad. COȘBUC, P. I 261. ♦ Fig. (Despre manifestări ale omului, stări sufletești etc.) Plin de avînt, de vioiciune, de voioșie. Un dor zburdalnic îmi veni să urc la stină. GALACTION, O. I 63. De mult încă îi păruse că aude așa, din cînd în cînd, cimpoi și ceteră și fluier și chiote zburdalnice. SLAVICI, O. I 215. Mîndrele dealuri, de după care-mi zîmbeau zorile, în zburdalnica vîrstă a tinereții. CREANGĂ, A. 117.

ZBURDÁLNIC, -Ă, zburdalnici, -ce, adj. (Despre animale) Care zburdă; (despre oameni) zglobiu, neastîmpărat, vioi, nebunatic; p. ext. ușuratic, neserios. ♦ Fig. (Despre stări sufletești sau manifestări ale omului) Plin de avînt, de voioșie, de vioiciune. – Din zburda + suf. -al-nic.

ZBURDÁLNIC ~că (~ci, ~ce) (mai ales despre copii) Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; neastâmpărat; zbanghiu; zvăpăiat; vânturat. /a zburda + suf. ~alnic

zburdálnic, -ă adj. (d. zburd). Căruĭa-ĭ place să zburde: cal zburdalnic. Fig. Zglobiŭ, nebunatic, neastîmpărat: copil zburdalnic. – Și -átic (Al., în rimă cu sălbatic).

sburdalnic a. 1. neastâmpărat, nebunatic; 2. ușurel la minte.

zburdalnic adj. m., pl. zburdalnici; f. zburdalnică, pl. zburdalnice

zburdálnic adj. m., pl. zburdálnici; f. sg. zburdálnică, pl. zburdálnice

ZBURDÁLNIC adj. drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zbânțuit, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvânturat, zvânturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Copil ~.)

ZBURDÁLNIC adj. v. flușturatic, fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, vânturatic, zvântorat, zvânturatic.

ZBURDALNIC adj. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Copil ~.)

zburdalnic adj. v. FLUȘTURATIC. FLUTURATIC. FRIVOL. NESERIOS. UȘURATIC. VÎNTURATIC. ZVÎNTURAT. ZVÎNTURATIC.