17 definiții pentru buiac (adj.)

din care

Explicative DEX

BUIAC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăiește bine, răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.

BUIAC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăiește bine, răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.

buiac1, ~ă [At: DOSOFTEI, PS. 271 / Pl: ~aci, ~ace / E: vsl боуꙗкь] 1 a (D. vegetație) Care crește din abundență. 2 s (Spc) Plantă care nu rodește. 3 a (D. pământ) Fertil. 4 a (D. oameni) Răsfățat. 5 a (D. bărbați) Afemeiat. 6-7 sm, a (Animal) sălbatic. 8 a Nebun.

buiac,-ă adj. (pop.) 1 (despre vegetație) Care crește mult; îmbelșugat, luxuriant. Din Eghipet ț-ai mutat vie buiacă (DOS.). ◊ (adv.) Iedera a crescut buiac. 2 (despre pămînt) Care este foarte gras, fertil. 3 (despre animale) Zburdalnic, zglobiu. Cîtu-i de mare hiara și buiacă (DOS.). 4 (despre oameni) Care trăiește bine; care este răsfățat ♦ (despre bărbați) Afemeiat Cumu-i, Doamne, de buiac... Cu ochii pe la copile (POP.). 5 (despre ființe, fapte, manifestări etc.) Nebunatic, nechibzuit. La flăcăi mintea-i buiacă (PER.). • pl. -ieri, -iece./<sl. Veche боуꙗкъ „nebun”; cf. rus. буйный, ucr. буяк, magh. буяк „zburdalnic”. visibility  de clarificat

BUIAC adj. 1 Sălbatic (despre animale) 2 Sglobiu, sburdalnic, nebunatic, neastîmpărat: Bată-l crucea de diac, Cumu-i, Doamne, de ~! (IK. -BRS.) 3 🌿 🐒 Care crește foarte mare, cu multă îmbelșugare (despre plante), foarte gras (despre animale), exuberant: au răsărit o buruiană... cu niște frunze mari și late... și... văzîndu-o el așa de ~ă, s’au bucurat tare (SB.); dă... peste o herghelie de cai buiaci și grași (MERA) [vsl. bujakŭ „nebun”].

BUIAC, -Ă, buieci, -e, adj. (Despre oameni) Care nu-și încape în piele și-i vine să zburde, care nu mai poate de bine; zburdalnic, nebunatic. Pentru ceea ce am săvîrșit cînd eram buiac și fără grijă, m-a judecat la Stambul vizirul. SADOVEANU, Z. C. 101. Drumul urcă prelung și pîrîul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastîmpărat. REBREANU, P. S. 139. Nu umblu de gras și de buiac, ci de necaz. RETEGANUL, P. III 46. ◊ (Despre animale) Junincile bălane și buiece, de doi ani, nu știu trage și, de ce le striga omul să stea, fugeau mai tare. DAN, U. 276. Încaltea tu ești ca un mînzoc buiac într-o primăvară: zburzi fără grijă. SADOVEANU, N. F. 131. ◊ (Adverbial) Fig. În zori, pe ogoare pornește buiac Pocnind din copite, tractorul. FRUNZĂ, S. 18.

BUIAC, -Ă, buieci, -e, adj. Zburdalnic, nebunatic. – Slav (v. sl. bujakŭ).

BUIAC ~iacă (~ieci, ~iece) pop. 1) (despre plante) Care crește foarte repede și mare. 2) (despre ființe) Care este foarte vesel și energic; neastâmpărat. [Sil. bu-iac] /<sl. bujaku

buiac a. Mold. nebunatic, sglobiu (de cai și de oameni): fugarul buiac COȘB. [Slav. BUĬAKU, nebun, sălbatic].

buĭác, -ă adj., pl. ĭecĭ, ĭece (vsl. buĭi, sălbatic, nebun, buĭac, de unde și rut. pol. slovac. buĭák, taur, d. turc. buĭ, osm. büĭuk, mare; ung. buják, buĭac, exuberant, zburdalnic. V. buĭecesc, buĭmac). Impetuos, aprins: om, cal buĭac. Exuberant, crescut nebunește: un nuc buĭac. Adv. A crește buĭac.

Ortografice DOOM

buiac (reg.) adj. m., pl. buieci; f. buia, pl. buiece

buiac (reg.) adj. m., pl. buieci; f. buiacă, pl. buiece

buiac adj. m., pl. buieci; f. sg. buiacă, pl. buiece

Etimologice

buiac (buiacă) adj.1. Nechibzuit, nebunatic. – 2. Exaltat, nebun, aiurit. – 3. Chefliu, petrecăreț. – 4. (Înv.) Exuberant, roditor. Sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 48; Cihac, II, 32; Berneker 98). Pentru sensul 4, cf. fr. herbes folles. Cf. buiestru, buimac. Der. buieci (var. buici), vb. (a prospera, a fi din belșug; a se mîndri; a chefui); buiecie, s. f. (mîndrie, nebunie); îmbuieci, vb. înv. (a se mîndri; a se îngrășa).

Regionalisme / arhaisme

BUIAC adj. 1. (Mold., Trans. SV) Roditor, fertil; îmbelșugat. A: Descălecat-au țara domnul Draguș-Vodă, Fericită, buiacă, cu tot feali de roadă. DM, IIv. Cu cît mai buiac copaciul, cu atîta mai multu să asupréște de viermi. NCCD, 314; cf. DOSOFTEI, PS. C: Tremete ploaie buiacă pre răi. VCC, 28. 2. (Mold.. Criș.) Răsfățat, dezmierdat; prosper. A: (Substantival) Dumnedzău-i giudeț cumplit mîndrilor, buiacilor. VARLAAM. C: Trupul prea buiac iaste vrăjmaș sufletului său. MOL. 1695, 64r. 3. (Mold.) Neîmblînzit, fioros; sălbatic (despre animale). Pre cîtu-i de mare fiara și buiacă, Coarnele-n pășune la pămîntu-și pleacă. DM, Iv; cf. DOSOFTEI, VS. 4. (Mold., Criș.) Nebun, smintit, nechibzuit. A: O, buieci izraileni, ce mă împroșcați? DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Cel cu inimă buiacă nu sufere să să pleace supt ascultare. L SEC. XVII, 136v. ◊ (Substantival) Buiacii să-nțăleagă. DOSOFTEI, PS. C: (Substantival) În dulcețile lumii petrec cu mîndrii și cu buiecii, înșelați de veacul acest trecătoriu. C 1737, 7v. // B: Cel cu inimă buiască [sic! marg. mînioasă] nu sufere să să pleace supt ascultare. L ante 1693, 215v. Etimologie: sl. bujakŭ. Vezi și buieceală, buieci, buiecie, buiecitură. Cf. bios, biu (1); porav, sireap (1); aluzit, bolund, nerod, șod (1), zălud. adjectiv

buiac, -ă, buieci, -e, (buiag), adj. (reg.) 1. Răsfățat. 2. Zburdalnic, exaltat, neastâmpărat: „Nu-i calu' atât de buiac să nu-și calce în căpăstru” (Papahagi, 1925: 324). – Din sl. bujakŭ „nebun” (Șăineanu, DLRM, MDA).

buiac, -ă, buieci, -e, adj. – (reg.) 1. Răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic, exaltat, neastâmpărat: „Nu-i calu’ atât de buiac să nu-și calce în căpăstru” (Papahagi, 1925: 324). – Din sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich, Cihac, Șăineanu, DLRM, MDA).

buiac, -ă, adj. – 1. Răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic, exaltat, neastâmpărat: „Nu-i calu atât de buiac să nu-și calce în căpăstru” (Papahagi 1925: 324). – Din sl. bujakŭ „nebun”.

Intrare: buiac (adj.)
buiac1 (pl. -eci) adjectiv
adjectiv (A62)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiac
  • buiacul
  • buiacu‑
  • buia
  • buiaca
plural
  • buieci
  • buiecii
  • buiece
  • buiecele
genitiv-dativ singular
  • buiac
  • buiacului
  • buiece
  • buiecei
plural
  • buieci
  • buiecilor
  • buiece
  • buiecelor
vocativ singular
plural
buiac2 (pl. -aci) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: MDA2, DLRLV
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiac
  • buiacul
  • buiacu‑
  • buia
  • buiaca
plural
  • buiaci
  • buiacii
  • buiace
  • buiacele
genitiv-dativ singular
  • buiac
  • buiacului
  • buiace
  • buiacei
plural
  • buiaci
  • buiacilor
  • buiace
  • buiacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

buiac, buiaadjectiv

regional
  • 1. Care trăiește bine, răsfățat. DEX '09 DEX '98
    sinonime: răsfățat
  • 2. Neastâmpărat, nebunatic, nechibzuit, zburdalnic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pentru ceea ce am săvîrșit cînd eram buiac și fără grijă, m-a judecat la Stambul vizirul. SADOVEANU, Z. C. 101. DLRLC
    • format_quote Drumul urcă prelung și pîrîul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastîmpărat. REBREANU, P. S. 139. DLRLC
    • format_quote Nu umblu de gras și de buiac, ci de necaz. RETEGANUL, P. III 46. DLRLC
    • format_quote Junincile bălane și buiece, de doi ani, nu știu trage și, de ce le striga omul să stea, fugeau mai tare. DAN, U. 276. DLRLC
    • format_quote Încaltea tu ești ca un mînzoc buiac într-o primăvară: zburzi fără grijă. SADOVEANU, N. F. 131. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial figurat În zori, pe ogoare pornește buiac Pocnind din copite, tractorul. FRUNZĂ, S. 18. DLRLC
  • 3. (Despre plante) Care crește foarte repede și mare. NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.